Imaginați-vă că mergeți la un examen ultrasonografic de rutină. Cu o figură macabră, doctorul vă comunică: „Regret că trebuie să vă spun asta despre sarcina dvs. Am făcut câteva teste și din păcate avem un diagnostic fatal confirmat. Există certitudinea medicală că copilul va muri o lună sau două după naștere, dacă nu mai devreme. Putem programa o întrerupere dacă doriți.”
Diagnosticul fetal letal poate transforma bucuria sarcinii în devastarea adusă de pierdere. Unii cred că avortul este singura soluție rezonabilă după un asemenea diagnostic. Din moment ce copilul este condamnat să moară atât de repede, de ce să nu faci un avort ca să scutești mama de durerea continuării sarcinii și a nașterii? Dacă mama nu alege avortul, ni se spune, va regreta.
Apărarea opțiunii avortului depinde parțial de pretenția empirică privitoare la consecințele continuării sarcinii în asemenea condiții. Și totuși, dovezile sugerează că aproape toate femeile care au născut nu regretă alegerea lor.
Experiența unei femei care a născut un copil cu diagnostic fatal
Un articol din 2018 din Jurnalul de Etică Clinică (The Journal of Clinical Ethics), intitulat „Aș face-o din nou” (“‘I Would Do It All Over Again’: Cherishing Time and the Absence of Regret in Continuing a Pregnancy after a Life-Limiting Diagnosis”) examinează aceste cazuri. Autorii scriu: Unii – sau aproape toți – asumă că terminarea unei sarcini la scurt timp după diagnosticul fatal ar ușura subsecvent regretul și reduce durerea pe care părinții o asociază cu purtarea unui copil cu probleme severe”. De fapt, cu toate acestea, date „din acest studiu și altele sugerează că un regret mai profund provine din eșecul de a petrece cu copilul cât mai mult timp posibil în timpul vieții acestuia, chiar în timpul sarcinii.”
La întrebarea „Aveți vreun regret în legătură cu continuarea sarcinii?” studiul a găsit o copleșitoare și empatică lipsă de regret la 97,5% dintre participanți. Părinții prețuiesc copilul ca parte a familiei lor și au avut oportunitatea să îl iubească și să îl țină în brațe; consideră timpul petrecut împreună, înainte și după naștere, ca pe o comoară. Deși dificilă emoțional, părinții au articulat o experiență întăritoare, transformatoare care durează.
Mamele descriu factori multipli care conduc la această lipsă de regret. Primul a fost experiența iubirii. În cuvintele unei mame, „tot ceea ce a cunoscut fiul meu este iubire”. Alta a scris: „Ne-am îmbogățit în dragoste mulțumită ei”.
O a doua dimensiune a fost prețuirea scurtului timp petrecut cu fiul sau fiica: „N-am schimba aceste șase ore pentru nimic în lume” relatează o mamă; „Voi prețui mereu timpul pe care l-am petrecut cu ea” spune o alta.
A treia dimensiune implică întâlnirea (cunoașterea) copilului: „Familia mea a putut fi prezentă când ea s-a născut și toată lumea a putut-o vedea și ține în brațe cât a fost vie.” În fine, mamele vorbesc despre bucuria de a-și ține copilul în brațe: „Mi-am putut ține copilul în brațe o oră… nici un regret”; „Am avut șansa să o văd, să o țin în brațe și să mă bucur de viața ei dulce”.
Părinții au relatat de asemenea propria transformare și evoluție: „A fost poate cea mai profund pozitivă experiență pe care familia a avut-o. Cred că nimic altceva nu ne-a întărit în credință și nu ne-a adus mai aproape.”
Un alt studiu, din Jurnalul de Psihologie și Sănătate Perinatală (Journal of Prenatal and Perinatal Psychology and Health), a găsit rezultate similare. Autorii concluzionează că „După naștere, și la momentul decesului copilului, părinții au exprimat mulțumire că au putut să petreacă pe cât posibil mai mult timp cu copilul lor.”
De exemplu,
În timpul sarcinii, Melissa nu a fost gata să planifice nașterea/decesul, a dorit doar să se bucur de sarcină și să-l simtă pe Caleb viu înăuntrul său. Chiar și după nașterea fiului ei fără viață, mama s-a bucurat să fie cu copilul ei. A fost minunat. L-am învelit într-o pătură specială și l-am ținut în brațe. Au venit unii din familie și la fel și preotul nostru. Cumva mi-a plăcut să îl arăt. Cumva mi-a plăcut să îl prezint oamenilor, și toți mi-au spus că erau șocați. Pe cuvânt, am fost glorios de fericită.”
Un alt studiu, din Jurnalul de Medicină paliativă (Journal of Palliative Medicine), notează:
O concluzie surprinzătoare a fost că multe cupluri au perceput nașterea ca pe o bucurie, chiar dacă copilul s-a năsut fără viață sau a murit la scurt timp după. Câțiva participanți la studiu au descris copilul ca fiind „perfect” și s-au bucurat să îl privească toate trăsăturile, să-i aprecieze asemănarea cu familie.
Cercetătorii din acest studiu au fost
Surprinși să constate că majoritatea părinților au fost atât de fericiți să-și întâlnească copilul, chiar fericiți și împăcați, chiar dacă s-a născut fără viațo sau a murit după câteva ore. Nici un tipar evident de caracteristici ale părinților, cum ar fi religiozitatea, nu au putut fi asociate cu acest răspuns. De fapt, doar 12 din 20 de părinți au vorbit în mod specific despre credința lor religioasă ca având un impact direct asupra experienței sarcinii și a deciziei.
Deși incredibil de dificil, femeile care și-au continuat sarcinile nu au regretat că au născut, ci au găsit bucurie și pace.
Rezultatele contrastante ale [opțiunii] avortului
Consecințele avortului în caz de diagnostic fetal incompatibil cu viața nu indică aceleași rezultate pozitive. O meta-analiză din Jurnalul de Îngrijire Obstetrică, Ginecologică și Neonatală (Journal of Obstetric, Gynecologic & Neonatal Nursing), intitulat “The Travesty of Choosing after Positive Prenatal Diagnosis,” sumarizează numeroase studii privind efectele avortului în cazul diagnosticului prenatal fatal și non-fatal. Studiul găsește că „Cuplurile au experimentat întreruperea selectivă ca traumatizantă, indiferent de testul prenatal sau stadiul sarcinii la care s-a făcut întreruperea acesteia.”
Mai mult, studiul concluzionează că „Femeile care au întrerupt sarcina după diagnostic prenatal pozitiv, în special prin CVS [testarea vilozităților corionice], au dorit să jelească dar au simțit că nu o merită.”
În contrast cu sentimentele de pace, bucurie, dragoste resimțite de cei care au continuat sarcina în ciuda diagnosticului limitativ al vieții copilului, femeile care au ales avortul s-au simțit în conflict cu propria armonia interioară:
Strategiile pe care femeile le-au folosit pentru a reconcilia conflictele cauzate de întreruperea selectivă – negarea personalității copilului, limitarea informării pe care au căutat-o despre copil, transferul poverii alegerii către ceilalți, adoptarea unei pozitive morale relativiste, evitarea dezvăluirii sau dezvăluirea selectivă a evenimentului – au funcționat pe termen scurt dar femeile au simțit, în cele din urmă, că se trădează pe ele și pe copiii lor.
Meta-studiul mai găsește: „Cuplurile, personalul medical, familiile și prietenii au subestimat intensitatea și durata sentimentelor de pierdere care au urmat întreruperii selective.”
În cele dun urmă, un studiu de la Universitatea Duke: „Femeile care au întrerupt selectiv sarcina au relatat semnificativ mai puțină disperare, evitare și depresie decât femeile care au au continuat sarcina. Activitatea religioasă organizată a fost asociată cu o reducere a durerii atât la bărbați cât și la femei. Concluzie: pare să existe un beneficiu psihologic al femeilor în continuarea sarcinii după un diagnostic letal al fătului.”
Ce este de făcut
Femeile care primesc un diagnostic letal al fătului merită compasiunea și sprijinul nostru. Din fericire, organizații precum Caring to Term și Perinatal Hospice & Palliative Care furnizează informații și sprijin pentru asemenea situații extrem de dificile. Din păcate, unii doctori presează femeile să opteze pentru avort și nu le informează așa cum este necesar pentru o decizie informată. Cei care primesc asemenea diagnostic merită să știe adevărul: 97,5% dintre femeile care aleg să continue sarcina atunci când copilul este condamnat să moară nu au nici un regret că au făcut-o – și că opțiunea pentru avort nu a dat aceleași rezultate.
Numeroase studii au ajuns la aceeași concluzie: a da naștere este probabil să aducă un beneficiu psihologic mai mare pentru femeile ai căror copii urmează să moară.
–
