Marie Smith*
25 septembrie – această zi marchează cel de al 34-lea an al aplicării brutalei Politici a unui singur copil în China, politică ce are ca rezultat pierderea a milioane de copii nenăscuți și care exercită un abuz oripilant asupra femeilor. Această politică crudă – care pune sub ilegalitate faptul de a avea frați și surori – a fost aplicată prin coerciție și violență și a condus la un dezechilibru dramatic al sexelor în cadrul populației. În ciuda relaxării anunțate a politicii de control populațional pentru unele segmente restrânse ale populației, China continuă oprimarea și victimizarea mamelor, taților și copiilor chinezi prin avorturi forțate și sterilizări involuntare.
Femeile constatate a fi gravide cu o sarcină „neaprobată” sunt forțate să facă avort, chiar și în ultima lună de sarcină. Familiile depistate cu copii peste „cota” permisă sunt forțate să plătească „taxe de compensație socială” năucitoare, egale cu mai multe salarii pe ani întregi, iar copiii „neautorizați” pot suferi prin alienarea socială și refuzarea educației și a asigurărilor de sănătate.
Războiul Chinei împotriva celor mai tinere dintre femei continuă prin avortul și infanticidul selectiv pe criteriul sexului, potențate de preferința culturală pentru băieți. Și totuși, originile avortului selectiv pe criteriul sexului se regăsesc în Statele Unite, în anul 1969, când Consiliul pentru Populație l-a propus ca modalitate „etică” de control al populației. În cartea sa, „Selecția nenaturală: alegerea băieților în defavoarea fetelor și consecințele unei lumi pline de bărbați”, Mara Hvistendahl explică:
„Deja în august 1969, când Institutul Național al Sănătății Copilului și Dezvoltării Umane și Consiliul pentru Populație s-au reunit în cadrul unui alt workshop cu privire la controlul populației, selecția sexului devenise o schemă favorizată. […] Mai mult decât atât, selecția sexului avea avantajul suplimentar al reducerii numărului de potențiale mame. […] În eventualitatea în care ar fi fost pusă la dispoziție în masă pe piață o tehnologie fiabilă de determinare a sexului, exista un «consens al majorității» că avortul selectiv pe criteriul sexului «ar constitui o modalitate eficace, necontroversată și etică de reducere a populației globale».”
Adepții controlului populației au avut succes. Astăzi lipsesc din lume estimativ 160 de milioane de femei, în principal din Asia. Aceste femei lipsă nu vor deveni soții, nurori, mame sau bunici. Ele nu doar lipsesc, ci li se simte acut lipsa. Efectele acestui genicid se resimt în special în China, disproporția populației generând noi probleme devastatoare de natură socială, economică și demografică. Conform rapoartelor, în China se desfășoară 60% din traficul sexual internațional și zeci de milioane de bărbați nu își pot găsi soții, ceea ce crește numărul bărbaților doritori să cumpere femei care să servească drept „soții-sclave”.
Marcând comemorarea politicii, organizația Women’s Rights Without Frontiers (WRWF) a emis o scrisoare deschisă adresată președintelui chinez Xi Jinping, în care președinta WRWF, Reggie Littlejohn, face apel la suprimarea politicii:
„Măcelul cauzat de Politica unui singur copil a Chinei continuă fără opreliști și a căpătat unele turnúri noi și tulburătoare, oamenii fiind împinși la limita nebuniei, la crimă și la sinucidere și existând de asemenea un caz în care un medic obstetrician și-a utilizat poziția de încredere pentru a face trafic cu copii. Modificarea minoră a Politicii, inițiată pe 1 ianuarie a.c., nu a reușit să rezolve aceste probleme. Politica unui singur copil nu trebuie să fie modificată. Trebuie să fie abolită.”
În august, WRWF a depus o plângere pe lângă Comisia ONU privind statutul femeii, în care a realizat cronica rapoartelor crude și tulburătoare referitoare la avorturi forțate și alte încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului, petrecute în cursul anului trecut în China. Un raport se referă la o femeie medic obstetrician din provincia Shaanxi care „a fost condamnată pentru traficarea a șapte sugari, după ce i-a convins pe părinți că aceștia erau grav bolnavi sau decedați. Aceasta a primit o pedeapsă cu moartea, cu suspendare. Conform estimărilor, 70.000 de copii sunt traficați anual în China.” În alt raport, „[…] un soț a cerut compensații din partea guvernului chinez, susținând că soția sa […] suferă de schizofrenie și comportament violent de când a fost forțată să avorteze o sarcină de șapte luni în noiembrie 2011”.
All Girls Allowed – organizație înființată de lidera pro-democrație a protestelor din Piața Tiananmen, Chai Ling – a marcat la rândul său această comemorare, nu numai prin sublinierea eforturilor continue depuse pentru salvarea vieților fetițelor din China, ci și atrăgând atenția asupra practicii avortului selectiv pe criteriul sexului în Statele Unite. În articolul Este timpul să punem capăt genicidului în China și în America, Chai Ling își exprimă șocul și durerea la aflarea faptului că propunerea supervizorului orașului San Francisco, David Chiu, de ridicare a interdicției asupra avortului selectiv pe criteriul sexului, a fost aprobată. Ea avertizează că această rezoluție „elimină ultima armă a femeii însărcinate în lupta pentru dreptul la viață al fetiței ei”, continuând:
„Fiind eu însămi o asiatică în America, nu sunt mândră de această practică culturală. Totuși, a pretinde că această practică nu există nu oprește măcelul brutal al fetițelor asiatice și atacurile asupra mamelor acestora; dimpotrivă, o tolerează și o încurajează. Dacă dl. Chiu dorește într-adevăr să arate că îi pasă, să sprijine și să protejeze libertatea de alegere a femeii, îl provoc să condamne deschis politica unui singur copil a Chinei, care le privează pe femei de drepturile reproductive de bază. Mai mult decât atât, în loc de a fi amintit în istorie ca un bărbat asiatic ce încurajează uciderea fetițelor, îl invit pe dl. Chiu să se alăture mișcării pentru stoparea Genicidului!”
PNCI * menționează că San Francisco este primul oraș din SUA care face prohibită interdicția avortului selectiv pe criteriul sexului. O lege, intitulată Prenatal Nondiscrimination Act (Legea nediscriminării prenatale), a fost introdusă mai devreme în cursul anului la Adunarea Statului California, dar nu a reușit să treacă la primul vot al comitetului. În prezent, opt state din SUA au aprobat interdicții asupra avorturilor selective pe criteriul sexului.
* Marie Smith este directoare a Parliamentary Network for Critical Issues (Rețeaua Parlamentară pentru Probleme Cruciale – PNCI), inițiativă internațională pentru promovarea respectului pentru viață și a demnității vieții prin intermediul legislației și politicii. Este soția congressman-ului Christopher Smith, lider al caucus-ului (grup parlamentar de lucru) pro-life din Camera reprezentanților a Congresului SUA.