Toate episoadele precedente aici
Sterilizarea voluntară
Altă practică utilizată de anumite persoane care doresc să aibă o viață sexuală intensă, fără să-și asume riscul unei sarcini, este sterilizarea voluntară. Acest lucru se face printr-o intervenție chirurgicală și, de obicei, duce la sterilitate permanentă și ireversibilă.
Sterilizarea înseamnă a mutila un corp sănătos, precum și a distruge, în mod voluntar, facultățile sale procreative. Motivația care stă la baza ei este aceeași ca și pentru contracepție, adică disocierea actului sexual de scopul său de reproducere și transformarea lui dintr-o expresie a iubirii într-o expresie a egoismului.
Atât motivația, cât și actul în sine sunt, prin urmare, din punct de vedere moral, inacceptabile.
„Concepție nejustificată”
Pe partea practică, trebuie să se constate că o intervenție chirurgicală de sterilizare eșuată sau un eșec al contracepției au condus de multe ori la o acțiune civilă frivolă („concepție nejustificată”), cu obiectivul de a-l face pe chirurgul care a realizat o sterilizare fără succes sau pe farmacistul care a vândut contraceptivul ineficient răspunzători pentru îndeplinirea obligațiilor lor contractuale. De multe ori, acest lucru a condus la hotărâri în care un copil neplanificat a fost descris ca un „prejudiciu”, pentru care a trebuit să fie plătită o despăgubire (de obicei, costul integral al creșterii și educației sale).
Acest tip de litigiu presupune, astfel, ipoteza oarecum cinică prin care existența unui copil ar putea fi un prejudiciu, iar contractele care au ca scop prevenirea intrării în existență a unui copil sunt valabile din punct de vedere juridic. Astfel de ipoteze în mod evident stau în contradicție clară cu demnitatea umană. Prin urmare, soluția corectă ar fi ca astfel de contracte să fie declarate nule și neavenite, precum și de a respinge toate pretențiile de despăgubire bazate pe acestea.
Situația juridică actuală
Având în vedere gama largă de practici contraceptive (artificiale) de pe piața românească și faptul că acestea sunt accesibile liber în orice farmacie, fără prescripție medicală – inclusiv pilula de a doua zi care este nu doar un avortiv ci și un produs care pune în pericol viața femeii – nu credem că este foarte mult de spus, aici, pe marginea situației din România. Dar, cel puțin atât este clar: politica pro-natalistă aberantă a regimului Ceaușescu este cea care a generat, după dispariția acestuia în 1989, atât epidemia de avorturi cât și frenezia consumului iresponsabil de anticoncepționale, ambele văzute ca manifestări ale „libertății”.
În schimb, încercăm o examinare sumară a problemei în dreptul internațional.
Două puncte importante trebuie să fie amintite:
- dreptul internațional nu recunoaște dreptul persoanelor de a decide dacă doresc să aibă copii și, în caz afirmativ, câți;
- în același timp, nu recunoaște dreptul de a recurge la orice tehnică specifică de contracepție artificială.
În acest context, pare important să aruncăm o privire atentă la definiția termenului de „sănătate sexuală și reproductivă”, astfel cum este definită în Programul de acțiune al Conferinței Internaționale privind Populația și Dezvoltarea (ICPD), care, deși nu este un document juridic obligatoriu, trebuie să fie considerat singurul document de talie internațională care analizează în mod cuprinzător problema.
În această definiție (conținută în Capitolul 7.2), Programul de acțiune prevede următoarele:
„Sănătatea reproducerii presupune, prin urmare, că oamenii sunt capabili de a avea o viață sexuală satisfăcătoare și sigură și că au capacitatea de a se reproduce și libertatea de a decide dacă, când și cât de des să facă acest lucru. Implicit în această ultimă condiție este dreptul bărbaților și femeilor de a fi informați și de a avea acces la metode sigure, eficace, accesibile și acceptabile de planificare familială, la alegerea lor, precum și alte metode alese de aceștia pentru reglarea fertilității care nu sunt împotriva legii, precum și dreptul de acces la servicii adecvate de îngrijire a sănătății, care să permită femeilor să treacă în siguranță prin sarcină și naștere și să ofere cuplurilor cele mai mari șanse de a avea un copil sănătos.”
După cum se poate vedea clar din acest text, dreptul de a avea acces la metode sigure, eficace, accesibile și acceptabile de planificare familială este recunoscut în acest text, dar, deoarece nu există o definiție a termenului „acceptabile”, este lăsat ca legiuitorii să decidă dacă o anumită metodă de contracepție este acceptabilă sau nu. Este chiar posibil ca o țară să decidă că niciuna nu este acceptabilă. Direcția principală pe care o dă acest text este că exclude discriminarea (în sensul că o anumită metodă de contracepție nu ar trebui să li se permită unora, fiind în același timp interzisă altora).
Cu siguranță, textul nu creează nicio îndreptățire la metode de planificare familială care sunt împotriva legii. În principiu, prin urmare, statele pot interzice utilizarea anumitor dispozitive contraceptive, desigur în măsura în care pot demonstra că utilizarea acestor dispozitive este nesigură sau inacceptabilă din alte motive.
– va urma –
