Acesta e titlul uimitor si greu de imaginat al unui comentariu recent publicat in revista feminista americana Salon pe 23 ianuarie: “So what if abortion ends life?” (“Si ce daca avortul termina viata”?). Articolul poate fi citit in engleza aici, iar mai jos in romaneste.
Radicalizarea feminismului e in ascensiune. Intre generatia feminista tinara si cea in varsta are loc un razboi rece. Generatia mai in varsta, cea care a “castigat” dreptul la avort in anii ’60 si ’70, e nelinistita privind directia in care merge noua generatie feminista. Aceasta din urma a deturnat, de fapt, obiectivele miscarii feministe clasice (egalitatea intre sexe, dreptul la avort, egalitatea de sanse si liberalizarea legilor divortului), radicalizindu-le. Fondatoarele feminismului sunt preocupate de declinul demografic contemporan, clarificind ca, atunci cind au cerut dreptul la avort, nu isi imaginasera ca va fi abuzat in masura in care e abuzat astazi, ori ca ar fi putut deveni un factor destructiv pentru societate.
Noua generatie feminista, nerabdatoare, cere insistent si galagios liberalizarea continua a avortului. Deoarece din 1973 incoace, cind avortul a fost dezincriminat in SUA, restrictiile avortului s-au inmultit, iar exercitarea dreptului la avort e in declin. Frecvent, tot mai multe restrictii sunt impuse pentru ca femeile americane sa poata avorta, tot mai multe regulamente sunt impuse clinicilor de avort pentru a functiona, si opinia publica evolueaza spre o pozitie majoritar pro-viata.
Din 1991 incoace, peste 1.500 de clinici de avort au fost inchise in America. Azi mai functioneaza doar 660. Unele din femeile din zonele rurale trebuie sa conduca 200 km ca sa ajunga la prima clinica de avort. Iar luna trecuta, statul Arkansas a devenit primul stat din SUA care interzice avortul dupa 12 saptamini. Un alt proiect de lege, tot in Arkansas, interzice avortul copilului nenascut a carui inima bate, chiar daca incepe sa bata mai devreme de 12 saptamini. In ianuarie, Tribunalul Suprem al statului Alabama a enuntat dreptul la viata al copilului nenascut din momentul conceptiei. In plus, rata avortului este si ea in scadere. Ultimele statistici arata ca doar in Texas in ultimii ani rata avortului a scazut cu 15%.
Aceste restrictii si progrese ale miscarii pro-vita din SUA au atras atentia tinerelor feministe, le ingrijoreaza profund, si au raspuns cu frustrare, asa cum se vede mai jos. E de inteles.
„Si ce daca avortul e omor?” Atitudinea si gindirea aceasta privind copilul nenascut sunt nu numai iresponsabile, dar si o ofensa la demnitatea fiintei umane. O societate civilizata nu poate justifica omorul.
Si ce daca avortul e omor?
de Mary Elizabeth Williams
Dintre toate actiunile diabolice ale miscarii anti-alegere [Nota AFR: “anti-alegere” e eticheta care miscarea pro-avort o aplica persoanelor “pro-vita”], fara indoiala una din cele mai eficace a fost folosirea cuvintului “viata”.
Viata! Cine vrea sau poate argumenta cu asta? Cine vrea sa fie de partea ne-vietii? Acesta e motivul pentru care limbajul celor care sprijina avortul a fost fasonat cu atentie in termeni diferiti. In timp ce oponentii avortului se descriu ca fiind “pro-vita”, restul dintre noi au trebuit sa inventeze termeni mai putin convingatori cum ar fi “alegere” sau “libertatea reproductiva”.
Conversatia despre “viata” e adeseori prea spinoasa sa fie adusa in discutie. Cu toate acestea, personal am stiut, pe parcursul tuturor sarcinilor mele, si nu m-am indoit nici odata, ca de fapt purtam in mine o viata umana. De fapt, cred ca asta este fetusul: o viata umana. Dar asta nu ma face cu nimic mai putin pro-avort.
Acum, ca Roe v. Wade [Nota AFR: Numele deciziei judecatoresti emise de Tribunalul Suprem SUA in 1973 care a recunoscut femeilor americane dreptul la avort] a intrat in al cincilea deceniu, ne aflam intr-unul din cele mai schizofrenice momente ale relatiei noastre nationale cu libertatea reproductiva. Anul trecut, am indurat cel mai mare numar de restrictii anti-avort din istorie. Cu toate acestea, sprijinul pentru dreptul la avort este mai ridicat ca oricind, 7 din 10 americani insistind ca decizia Roe v. Wade sa ramina in vigoare, si ca drepturile reproductive sa fie respectate in “cele mai multe” cazuri. Asta e o crestere uimitoare de 10% in comparatie cu acum 10 ani. Si, in mijlocul acestui eveniment unic, Planned Parenthood [Nota AFR: cea mai influenta si mare organizatie pro-avort din SUA] a facut decizia indrazneata de a abandona din vocabularul miscarii pro-avort cuvintele “viata” si “alegere”. Este o lovitura necesara si importanta, deoarece in batalia semantica acordam prea multa atentie celor care domina batalia intelesurilor cuvintelor. Si noi, cei de pe pozitiile pro-avort, ne simtim prea incomfortabil atunci cind suntem confruntati cu argumentele privind “viata” fetusului.
Priviti la realitatea complicata in care traim: nu toata viata e la fel de egala (“not all life is equal”). Asta e un concept dificil de discutat pentru o persoana liberala ca mine, de teama sa nu fim asociati cu cei care promoveaza uciderea batrinilor ori ca sprijinitori ai infanticidului. Cu toate acestea, un fetus poate fi o fiinta umana fara a avea aceleasi drepturi ca si femeia in a carui trup isi afla rezidenta (“…a fetus can be a human life without having the same rights as the woman in whose body it resides”) Femeia e seful. (“She’s the boss”) Viata femeii si ce e potrivit pentru sanatatea ei trebuie, in mod automat, sa aiba precedent asupra drepturilor entitatii lipsite de autonomie personala din pintecele ei. Totdeauna. (“Her life and what is right for her circumstances and her health should automatically trump the rights of the non-autonomous entity inside of her. Always.”)
Cind noi, persoanele care promovam dreptul la alegere suntem deranjate de argumentele pro-vita, devenim contrariate. Am prieteni care s-au referit la avorturile pe care le-au avut ca la “razuirea unor gramezi de celule”, iar mai tirziu in viata sa afirme, fara ezitare, ca de fapt au avortat un copilas (“the baby”) ori pe “micutul” (“the kid”). Cunosc femei care s-au simtit usurate dupa avort, dar si unele care au jelit intreruperea sarcinii. Cum putem pretinde ca simtamintele lor au fost diferite, dar refuzam sa recunoastem ca de fapt ceea ce a fost in pintecele lor a fost acelasi lucru? Fetusul uman nu are definitii diferite care depind de simtamintele femeii. Un fetus nu are dreptul sa fie numit “fetus” doar daca femeia care-l poarta intentioneaza sa-l nasca. (…) Esti uman doar cind esti nascut? Doar cind esti intr-o stare viabila in afara pintecelui? Esti mai putin o fiinta umana cind arati ca o crenguta, dar nu cind incepi sa-ti sugi degetul?
Suntem atit de intimidati de cei lipsiti de minte, incit ne este teama sa avem aceste discutii pe fata. Ingaduim conservatorilor radicali sa ne intimideze cu conceptul lor de “viata” si sa foloseasca constringeri impotriva femeilor, cum ar fi ecografia obligatorie inainte de avort. De ce? Pentru ca atunci cind ni se vintura in fata ideea, deloc corecta, ca “avortul opreste o inima care bate”, ei gindesc ca ne vor putea face sa admitem acest lucru. Ei cred ca daca numim fetusul “viata” pot merge mai departe, sa numeasca avortul ucidere. Si tocmai asta ne preocupa, chiar ne infioara, pe noi, cei care suntem in favoarea libertatii reproductive.
Dar noi, ca societate, luam decizii privind viata in fiecare zi. O facem cu privire la barbati si femei in alte tari. O facem cu privire la cei din inchisori. O facem cu privire la pacientii pe moarte si victimile acidentelor. Continuam sa avem dezbateri pasionate privind justificarea actiunilor noastre ca societate, dar nu trebuie sa o facem fiind intimidate de ideea ca a avea viata inseamna a avea drepturi.
Mi se pare absurd sa sugerezi ca singurul lucru care ne face in intregime umani este scurta calatorie in afara vaginului unei femei. (“It seems absurd to suggest that the only thing that makes us fully human is the short ride out of some lady’s vagina”) Distinctia asta s-ar putea potrivi bine din punct de vedere legal, dar filozofic vorbind, cred ca am putea fi ceva mai sofisticati. Din nefericire, ingaduim extremistilor conservatori sa perpetueze fictiunea sentimentala ca nici o persoana cu simtaminte umane nu ar putea crede in avort avind in vedere ca fetusul uman isi misca minutele si ii cresc piciorusele. Pozitiile noastre feministe sunt in declin. Cu decenii in urma ne mindream cu ele, dar acum tacem.
Mamicile bune nu vorbesc despre avort. Cum asa? Ei bine, pot sa va spun eu, o femeie de peste 40 de ani, care si-a avortat copiii pe care i-a purtat in pintece si pe care i-a iubit, ca daca, printr-un miracol as fi insarcinata astazi, fac pariu ca as avorta. As avea cel mai Mare Avort din Lume. (”If by some random fluke I learned today that I was pregnant, you bet your ass I’d have an abortion. I’d have the World’s Greatest Abortion”.) (…) Si as pune viata mamei deasupra vietii fetusului de fiecare data, chiar daca ar trebui sa recunosc ca fetusul e cu adevarat viata umana. O viata care merita sacrificata.