Capacitatea de a percepe durerea se dezvoltă la jumătatea sarcinii, astfel că, în aceste cazuri, o serie de Centre pentru Întreruperea Voluntară a Sarcinii au stabilit un protocol care prevede anestezierea copilului înainte de a trece la procedura abortivă.
De ce simţim durerea? Deoarece suntem înzestraţi cu nervi şi creier, care sunt dotate cu această capacitate. Când nervii şi creierul sunt în măsură să simtă durerea? Începând cu perioada în care se dezvoltă conexiunile dintre organe şi acea parte a creierului care se numeşte „talamus”, al cărui rol este tocmai acela de a sesiza durerea; o funcţie foarte utilă, căci dacă nu am simţi durerea, nici nu ne-am putea da seama că avem nevoie de îngrijiri. Iar legăturile nervoase dintre organe şi talamus sunt prezente după 20 de săptămâni de sarcină. Acesta-i un fapt ştiinţific de acum incontestabil, ce nu poate fi pus în discuţie de nimeni. Pot exista divergenţe, desigur, asupra gradului de conştiinţă pe care un făt de 20 de săptămâni îl poate avea în ceea ce priveşte durerea, însă de faptul că durerea ca atare se instaurează în felul indicat mai sus nu se mai îndoieşte nimeni.
În anii ’90 un grup de cercetători britanici au mers chiar mai departe: au măsurat creşterea în sângele unui grup de feţi între 19-25 de săptămâni hormonii de stres, după ce în prealabil a fost aplicat un stimul dureros, şi şi-au dat seama că respectivii hormoni – care denotă prezenţa stresului şi a durerii – cresc ca la un adult. Faptul că la 20 de săptămâni de sarcină încă nu este prezent cortexul cerebral (aşa-numita „materie cenuşie”) nu înseamnă că durerea nu poate fi simţită; iar asta fie pentru că din acea perioadă începe să apară o formă incipientă a acestuia, deja funcţionantă, numită „sub-placă”, fie pentru că, aşa cum spuneam, sunt îndeajuns conexiunile cu talamus-ul pentru a simţi durerea.
Ei bine, problema durerii nu este o chestiune care are de-a face în mod necesar cu avortul, ca şi cum ar fi o chestiune pro life, ci actualmente interesează medicina, căci, în sfârşit, este posibil ca feţii să fie operaţi în uter, iar ştiinţa se întreabă în ce fel se poate evita durerea.
În Journal of Fetal Maternal and Neonatal Medicine din ianuarie 2013 am publicat o listă cu tipurile de analgezice care sunt administrate fătului în centrele în care fac intervenții chirurgicale în uter, iar în revista ce ţine de American Association of Pharmaceutical Scientistsdin septembrie 2012 am publicat un articol în care am arătat care sunt fundamentele ştiinţifice din acest domeniu. Alţi oameni de ştiinţă, însă, precum Sunny Anand şi Vivette Glover, au publicat deja tratate despre durerea fătului, la care am făcut referinţă în recenta carte „Sento dunque sono” („Simt, deci exist”) (Cantagalli, 2012), în care cei mai de seamă cercetători mondiali din domeniul sensibilităţii umane au răspuns – fiecare în funcţie de propria specializare – la această întrebare: „Ce senzaţii trăieşte fătul în uter?”. Publicaserăm deja, în 2009, cartea “Suffering, pain, and risk of brain damage in the fetus and newborn” („Suferinţă, durere şi risc de daune cerebrale la făt şi la nou-născut”), în care am explicat fenomenul durerii pe care o simte fătul încă din sânul matern ori a copilului (născut) prematur. Este îndeajuns să intrăm pe motoarele de căutare de pe Internet pentru a putea înţelege cum stau lucrurile, fără a ne lăsa descurajați de afirmaţii de tipul „fătul nu simte durere pentru că doarme încontinuu”, care pot fi infirmate cu uşurinţă, sau de expresii precum: „oricum copii simt durerea mai puţin decât cei mari”, o prejudecată, însă, care este mai greu de învins.
Desigur, dacă e să vorbim despre avort, problema durerii trebuie luată serios în seamă şi, în multe centre, există directive care impun (pare paradoxal!) anestezierea fătului în caz că se află la stadiul în care ar putea simţi durerea; mai mult, anumite state din SUA interzic avortul în acest caz, punând drept limită perioadă (de 20 de săptămâni de gestaţie) în acre fătul simte durerea; iar asta pentru a-l scuti de durere.
Un lucru este cert: trebuie să învăţăm să ţinem cont de datele ştiinţifice, evitând manipularea ori ignorarea acestora. Simţul durerii apare la jumătatea perioadei de sarcină; însă de aici nu trebuie să tragem concluzia că un făt înainte de acest hotar ar fi „de o mai mică valoare”; durerea fătului nu este altceva decât o dovadă în plus care dovedeşte calităţile sale umane, fiind un indiciu suplimentar care ne ajută să înţelegem mai bine cât de mare respect merită cel care încă nu s-a născut.
de Carlo Bellieni, bioetician şi neonatologist
traducere: Adrian Măgdici
sursă: http://www.prolifenews.it
postat şi pe http://bioeticaledotcom.wordpress.com