Conform unei agenții de știri slovace, Comisia Europeană intenționează să lanseze o procedură de încălcare a dreptului comunitar (infringement) împotriva Slovaciei, având în vedere recentele modificări aduse constituției țării. Aceste modificări, care clarifică faptul că există doar două sexe biologice, nu sunt altceva decât echivalentul unor truisme precum „doi plus doi fac patru”, dar Bruxelles-ul pare profund deranjat. Ceea ce nu este de mirare, având în vedere că puterea la care tânjesc instituțiile UE este puterea de a construi un sistem juridic care contrazice realitatea obiectivă.
În celebra distopie „O mie nouă sute optzeci și patru” a lui George Orwell, anti-eroul Winston Smith cumpără un caiet frumos, legat în piele, de pe piața neagră și încearcă să se gândească la o primă propoziție demnă și semnificativă cu care să-și înceapă jurnalul. În cele din urmă, se hotărăște și scrie astfel: „Libertatea este libertatea de a spune că doi plus doi fac patru”. În această propoziție banală, Orwell surprinde în mod strălucit esența a ceea ce este cu adevărat libertatea: nu capacitatea de a face și de a spune orice îți place, ci libertatea este legată de adevăr și afirmarea acestuia. În acest sens, recentele modificări ale constituției slovace nu sunt nicidecum revoluționare, ci sunt pur și simplu o reflexie a libertății și, prin urmare, încearcă să ridice o barieră împotriva minciunii și arbitrariului.
Există o altă definiție, în corelație cu cea a libertății, dată de Winston Smith. Este vorba despre definiția puterii, nu scrisă explicit negru pe alb, ci clar deductibilă din acțiunile adversarului lui Winston, un șef politic cu figură amabilă pe nume O’Brien, care îl torturează până când acesta mărturisește că doi plus doi fac cinci… sau orice altceva va vrea atotputernicul Partid. Dacă Winston a găsit o definiție convingătoare a libertății, cea puterii, dată de O’Brien, este la fel de convingătoare: este capacitatea de a spune că doi plus doi fac cinci fără a fi contrazis și de a-i forța pe toți ceilalți să se declare de acord cu un fals evident. Aceasta este chintesența ideologiilor promovate de UE (și de o mare parte a establishmentului politic și mediatic european) astăzi, terenul comun pe care este cultivat LGBT-ismul, ideologia de gen, activismul pro-avort (care susține, în chip mincinos, că ființele umane nu sunt ființe umane decât din momentul nașterii), cultul climei, panica COVID etc. Toate au în comun faptul că se bazează pe o presupusă putere a politicienilor de a defini realitatea așa după cum consideră de cuviință și de a intimida restul societății pentru a accepta această „realitate”.
Ca primă reacție la anunțul Comisiei, premierul Slovaciei, Robert Fico, un populist de stânga care s-a certat cu grupul Socialist din Parlamentul European pe această temă, a declarat că el și întreaga Slovacie „așteaptă cu nerăbdare” confruntarea cu Comisia. Și a adăugat:
„Nu-mi pot imagina vreo organizație internațională care să ne spună câte sexe ar trebui să existe sau cine se poate căsători și cine nu. Aceasta este o chestiune pur internă și un subiect foarte important de identitate națională.”
Pentru Comisie, pe de altă parte, întrebarea este cât timp își poate permite să alieneze un număr tot mai mare de state membre și o parte tot mai mare a populației votante din Europa cu gândirea sa ideologizată și absurdă, când ceea ce oamenii așteaptă de la UE sunt soluții la problemele politice și economice grave și foarte reale cu care se confruntă în prezent continentul.
Iată cele două paragrafe, 6 și 7, nou adăugate la articolul 7 din Constituția slovacă, despre care Comisia Europeană susține că ar încălca tratatele UE:
„(6) Republica Slovacă își păstrează suveranitatea în primul rând în materie de identitate națională, constând în principal în aspecte culturale și etice fundamentale legate de protejarea vieții și a demnității umane, viața privată și de familie, căsătoria, paternitatea și familia, moralitatea publică, statutul personal, cultura și limba, precum și luarea deciziilor cu privire la aspecte conexe în domeniile sănătății, științei, creșterii, educației, statutului personal și moștenirii.
(7) Nimic din prezenta Constituție sau din legile constituționale nu poate fi interpretat ca un consimțământ al Republicii Slovace pentru transferul exercitării unei părți din drepturile sale în materie de identitate națională.”
Dacă se analizează elementele scrise cu caractere aldine, devine imediat clar despre ce este vorba în această dispută. Amendamentul constituțional urmărește să protejeze chestiuni esențiale de moralitate publică împotriva interferenței tehnocrației UE care, departe de a fi legitimată de un mandat democratic, încearcă să-și impună propriile valori statelor membre ale Uniunii. Acest lucru a început încă din 2005, când o „Rețea de experți pentru drepturi fundamentale” numită de UE a emis, la cererea Comisiei, un aviz juridic grotesc conform căruia un presupus „drept la avort” al femeilor înlocuia libertatea fundamentală de conștiință a medicilor de a nu efectua avorturi. Acest aviz juridic a fost ulterior folosit pentru a submina încheierea unui concordat între Slovacia și Sfântul Scaun, concordat care conținea o clauză menită să protejeze tocmai aceste drepturi de conștiință.
De atunci, UE a încercat în repetate rânduri să impună „valori” foarte discutabile (în special legate de homosexualitate, transgenderism, anumite concepte noi de „familie”, dar și de imigrația în masă) statelor membre care nu le-au dorit niciodată.
Cele două paragrafe citate mai sus sunt, de fapt, o simplă clarificare. După cum află orice student la drept, UE se bazează pe un transfer limitat de suveranitate de la statele membre către Uniune. „Limitat” înseamnă că nu suveranitatea a fost transferată, ci o parte din ea; iar chestiunile enumerate la art. 7(6) din Constituția Slovaciei privesc, de fapt, domenii despre care s-a considerat întotdeauna că nu intră în sfera competențelor transferate Uniunii.
Problema fundamentală este că nici Comisia, nici Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu sunt de încredere în ce privește respectarea limitelor pe care statele membre le-au stabilit pentru transferul de suveranitate, folosindu-și cu nerușinare puterea instituțională pentru a ține ostatic întreg sistemul. Această atitudine… neeuropeană a instituțiilor unionale seamănă sămânța neîncrederii, care determină state membre precum Slovacia să ia măsuri pentru a se apăra.
