Prin bizarele lor reinterpretări ale legilor, susținătorii Stângii aruncă țara (Satele Unite, n.trad.) întreagă în haos. Pentru cei care nu se mai raportează la precedente și nici chiar la linia strictă a Constituției, există justificare prin lege pentru aproape orice: avort, sinucidere asistată, tot spectrul depravării sexuale, noi „drepturi” pentru transgenderi, tirania pronumelor personale și multe altele. Legea devine fluidă și schimbătoare, adaptându-se oricăror dorințe de moment.
Așadar, oricine va afirma existența unei legi supreme și neschimbătoare, trebuie să se aștepte la opoziție. Iar când o asemenea teorie a dreptului devine răspândită, Stânga e de-a dreptul înspăimântată. Liberalii își dau seama când le sunt demascate minciunile. Ei se tem de o lege care are fundații solide și definiții clare.
Forța imensă de atracție a legii naturale
Acceptarea tot mai largă a teoriei legii naturale de către americanii frustrați a început să cutremure lumea legislatorilor. Jurnalul cu orientare de Stânga Current Affairs a dat de curând glas acestei îngrijorări, printr-un articol intitulat Recrudescența teoriilor „legii naturale” ar trebui să ne sperie pe toți. Autorul K. Wilson observă că „legea naturală se bucură de o atracție imensă printre juriștii conservatori și specialiștii în drept”.
Legea naturală este teoria dreptului care constituie fundamentul întregului Occident creștin. Ea conține un cod moral scris în inimile oamenilor, valabil pentru toți de pretutindeni, oferind o bază de certitudine morală care guvernează acțiunile umane. Legea aceasta morală, parte din natura umană, oferă direcțiile generale pe care se bazează orice lege din lume. Cele Zece Porunci, de exemplu, sunt adesea descrise ca fiind un rezumat succint al legii naturale.
Distorsionarea pozitivă a legii
Totuși, în secolul al XIX-lea jurisprudența modernă a tăiat legătura cu teoria legii naturale prin intermediul unui curent de gândire în domeniul juridic numit „pozitivism legal”. Acesta a eliminat fundamentele morale din lege, transformând-o într-un set de reguli făcute de oameni, care guvernează societatea și care reprezintă voința suverană a poporului, exprimată prin gura instituțiilor care îl reprezintă. Legile au devenit constructe sociale adaptate circumstanțelor, fără vreo dimensiune morală specifică.
Așadar, de acum orice e acceptabil (cu excepția sistemelor similare legii naturale). Legea pozitivă nu trebuie să corespundă realității obiective, ci doar să urmeze dispozițiile (și capriciile) legiuitorilor ei. Mai mult, pe măsură ce societatea continuă să decadă, legea nu se mai poate raporta la fibra morală care susținea odinioară ordinea în societate. Tendința degenerativă a legii pozitive permite interpretări tot mai absurde.
Savanții și juriștii de orientare conservatoare se agață de legea naturală ca de o ancoră a siguranței și adevărului în mijlocul unui climat legal în care orice e posibil și nimic nu mai e sigur.
Limitele originalismului
Pentru puțin timp, conservatorii s-au bazat pe originalism, citind Constituția în lumina intențiilor originale ale autorilor și ulterior legiuitorilor ei. Totuși, această lectură a Constituției în cheie conservatoare s-a dovedit a fi prea puțin de încredere și nepotrivită pentru a asigura o interpretare morală a legii. Judecătorii și juriștii liberali s-au ascuns în imaginara penumbră a zonelor gri ale Constituției pentru a-și promova agenda și a da legi din poziție de autoritate.
În prezent, savanții juriști au început să îmbrățișeze legea naturală, pentru că ea permite o mare libertate în a plasa legile în interiorul unui solid cadru moral.
Establishmentul juridic liberal e alarmat de aceste evoluții, pentru că el nu crede într-o lege supremă care să ofere baza pentru toate celelalte. Liberalii urăsc legea naturală pentru că ea restaurează viziunea morală asupra legii și societății și este de natură să împiedice alunecarea spre o societate tot mai disipată.
Interpretarea răuvoitoare a legii naturale
Din acest motiv, forțele de stânga oferă o interpretare deliberat răuvoitoare a conceptului legii naturale. Ei o prezintă ca fiind un set de reguli rigide totalitar și teocratic, construit pe premise nedovedite. Ei spun că ea „impune legile lui Dumnezeu deasupra Constituției.” K. Wilson ajunge la concluzia eronată că ea ar fi „o justificare pentru a folosi statul ca instrument de impunere a convingerilor morale ale teoreticienilor legii naturale.”
Și totuși, nimic mai neadevărat. Când Dumnezeu a creat oamenii, El a scris în sufletele lor o lege morală. Preceptul general al legii naturale, din care se trag toate celelalte este că „trebuie să facem și să urmărim binele și să evităm răul” (Sf. Toma de Aquino, Summa Theologiae, I-II, q. 94, a.2). principiul acesta nu seamănă nici pe departe cu vreo platformă teocratică arbitrară aparținând unei tiranii.
Legea naturală explicată
Legea naturală e bazată pe natura inerentă a lucrurilor care funcționează după scopurile pentru care au fost create. Un scaun pe care nu se poate ședea nu-și îndeplinește funcția. Un pahar care nu ține lichidul se contrazice în logica interioară a existenței sale.
La fel se întâmplă cu umanitatea și cu societatea. Pornind de la rațiuni naturale, omul poate percepe ce e bine și ce e rău pentru funcționarea societății. De exemplu, e firesc să se spună adevărul în comunicare. Minciuna e un abuz în comunicare, ea devenind un rău pentru că îl privează pe celălalt de ceea ce i se cuvine. Acestea nu sunt judecăți subiective, ci parte a ordinii în care lucrurile funcționează.
Departe de a fi un set de reguli rigide, legea naturală reprezintă un set de linii directoare care oferă clasei conducătoare puteri în eforturile ei de urmărire a binelui comun al comunității politice, trasând în același timp limite clare acestor puteri. Legea naturală previne tirania și abuzul prin aceea că oprește legea înainte ca aceasta să alunece spre capriciu și fantezii iraționale. Ea susține ordinea, starea de lucruri în care totul funcționează în armonie cu natura și scopul său.
O istorie lungă
Atâta timp cât se lasă conduși de legea naturală, legiuitorii pot elabora legi drepte. Legea naturală acționează ca un criteriu după care se construiește orice lege și nu ca o cămașă de forță în slujba unui regim totalitar. Ea permite legiuitorilor o libertate imensă în a-și adapta legile la circumstanțe și la gravitatea problemelor care trebuie rezolvate. Prin toate acestea, ea facilitează menținerea ordinii sociale.
Legea naturală nu e nouă. În Antichitate o găsim atât în Grecia (Antigona lui Sofocle, versurile 440 – 70) cât și în Roma (Despre Republică de Cicero, cartea 3, nr. 33). Totuși Biserica a dezvoltat-o, a îmbogățit-o și a făcut din ea un sistem, care a fost universal acceptat în evoluția civilizației creștinătății apusene. Legea naturală este fundamentul tuturor legilor.
Tradiția juridică americană are și ea rădăcini înfipte în legea naturală, așa cum s-a demonstrat prin afirmațiile renumitului jurist englez Sir William Blackstone (1723 – 1780), cel care a influențat profund legislația colonială comună. El postulează o „lege a naturii” care este „obligatorie pe tot globul, în toate țările și în toate timpurile: nici o lege umană nu are vreo valabilitate dacă i se opune; iar cele care sunt valabile, își trag toată puterea și autoritatea, directă sau indirectă din acest original.”
Aceasta înseamnă că legea naturală nu e o constrângere a vremurilor moderne asupra societății, ci o necesară întoarcere la izvorul din care America și-ar putea regenera legislația într-un climat de certitudine, ordine și logică.
O negare nominalistă a universaliilor și definițiilor
Există motive mult mai profunde pentru care liberalii urăsc legea naturală. Opoziția lor se trezește odată cu încercările de definire a binelui și răului, ordinii și binelui comun. Asemenea definiții leagă lucrurile de realitate. Legea naturală admite că există o natură neschimbătoare a lucrurilor care poate fi cunoscută și luată în calcul.
Negând legea naturală, liberalii spun că natura lucrurilor, oamenilor și societății nu pot fi cunoscute. E un soi de nominalism juridic care respinge conceptele universale și se bazează pe constructele sociale ale vremii.
Așadar, juriștii nominaliștii nu pot accepta că legea naturală e scrisă în inimile oamenilor, fiind valabilă pentru toți oamenii din toate locurile. Ei văd toate legile ca fiind produsul faptelor, observațiilor și experimentelor. O asemenea viziune face ca legile să poată fi lesne manipulate de pasiuni și capricii care pot degenera în tiranie și fantezii periculoase.
Respingerea definiției reflectă refuzul de a ține pasiunile în frâu. În cartea sa, Revolution and Counter-Revolution [Revoluție și contrarevoluție], Profesorul Plinio Correa de Oliveira definește esența liberalismului ca fiind „susținerea dreptului de a gândi, a simți și a face orice lucru cerut de pasiunile dezlănțuite.”
Din acest motiv, sistemul politic liberal e tot mai mult la cuțite cu legea naturală. El respinge noțiunea universală de lege bazată pe natura umană și o înlocuiește cu o regulă universală mai rigidă, care spune că pasiunile, odată scăpate din frâu, nu trebuie înăbușite.
Obsesia freudiană a eliberării sexuale
Și în fine, liberalii urăsc legea naturală pentru că ea se opune primatului plăcerii individualiste. Ostilitatea liberalilor față de constrângere e centrată în special pe patimile sexuale. Conform legii naturale, finalitatea actului sexual este în primul rând procrearea. Când se fac strădanii pentru a opri acest act sau a distruge legătura de căsătorie care o protejează, acest lucru e contrar legii naturale.
Liberalii au fot înspăimântați de anularea hotărârii Roe c. Wade. Ei mențin o viziune freudiană asupra naturii care spune că pasiunile fără frâu, mai ales apetitul sexual trebuie satisfăcute și nu pot fi oprite. Orice lege sau acțiune contrară acestei dezlănțuiri e „nenaturală” și trebuie combătută. Opozanții legii naturale sunt mai ales promotori ai revoluției sexuale. Ei ar prefera să sufere toate consecințele dezastruoase pe care le au patimile dezlănțuite asupra indivizilor și societății decât să accepte că fericirea e mult mai ușor de atins prin conformarea la natură mai degrabă decât prin cedarea în fața exceselor ei.
Așadar, deschiderea ușii spre depravare și fantezii de tot soiul e unul din motivele pentru care legea naturală întâmpină atâta opoziție. Ceea ce îi motivează pe cei care neagă legea naturală nu e nicidecum vreo dorință nobilă de a cultiva binele comun sau a promova libertatea, ci e satisfacția egoistă care nu e de acord cu constrângeri sau definiții și care în cele din urmă duce spre distrugerea ordinii în societate și robia față de viciu.
Felul în care legea naturală e terifiantă pentru forțele de stânga
Legea naturală îi atrage pe savanți și juriști, pentru că ei văd puterea distructivă a decăderii morale. Doar o viziune universală asupra naturii umane poate arăta ieșirea din criza de acum. În cadrul legislativ al ordinii naturale, societatea își poate împlini funcția, iar umanitatea căzută poate căpăta un dram de fericire.
Atunci când sistemul juridic actual devine condus de judecăți subiective și de capricii, legea pozitivă devine o extravaganță de genul orice-altceva-decât-legea-naturală. În mod ironic, ea duce nu la mai multe legi diferite, ci la un singur sistem juridic rigid și tiranic, care va susține și mai multă înrobire față de patimi. Odată instalat, el va anula orice altceva și nu va mai permite libertatea întoarcerii la ordine.
Legea naturală îi înspăimântă pe cei de stânga, care au sperat că ea a murit de mult. Cei de stânga nu pot admite că ar exista și din aceia care se bucură de libertatea în ordine și de constrângeri. Ei nu pot vedea că de cealaltă parte a unui sistem juridic pozitivist eronat îi așteaptă nihilismul, care va duce la și mai multă senzație de goliciune și disperare.
