Statele din componența SUA au adoptat și pus în aplicare 47 de noi legi în 2015, conform raportului 2015 State of the States: Fighting Back by Pushing Forward (Starea Statelor: Contraatacând pentru a înainta). Raportul trece în revistă aproape 400 de proiecte de legi pentru protecția vieții contra avortului. Raportul, emis de una din cele mai mari organizații pro-avort din lume, Center for Reproductive Rights (Centrul pentru Drepturi Reproductive) – CRR, deplânge aceste eforturi legislative și subliniază eforturile pe care le face în blocarea și contestarea multor astfel de legi în instanțe.
CRR critică măsurile care solicită avorționiștilor și clinicilor standarde mărite pentru autorizare sau impun perioade de așteptare și consiliere pentru femeile gravide, numindu-le „periculoase”. Raportul emis de CRR indică faptul că legiuitorii pro-viață americani au avut un an de succes în avansul dreptului la viață.