Curtea Supremă a SUA (SCOTUS) a decis, ieri, că articolele din legea reformei sănătății (Obamacare) care obligă angajatorii să includă anticoncepționalele și alte metode de „control al nașterilor” în planul de asigurări medicale pe care le oferă salariatelor este neconstituțională.
Decizia a fost luată cu majoritate la limită, 5-4, și prevede că administratorii și acționarii business-urilor private mici din SUA pot obiecta, conform Religious Freedom Restoration Act (Legea privind Restabilirea Libertății religioase), față de includerea în pachetele de asigurări de sănătate pe care sunt obligați să le ofere angajatelor, a mijloacelor contraceptive.
Cazul a fost adus în atenția instanțelor de retailer-ul Hobby Lobby Stores Ltd, patronat de o familie de creștini evanghelici.
Președintele Obama, prin vocea Secretarului de presă al Casei Albe, Josh Earnest, a declarat că femeile ar trebui să poată să „își ia singure deciziile privind sănătatea personală” și a numit contracepția „vitală” pentru sănătatea și bunăstarea femeilor.
Republicanii, adversari neîmpăcați ai reformei „Obamacare” au salutat decizia SCOTUS care pe o victorie pentru libertatea religioasă.
„Hotărârea afirmă că americanii, contrar celor pe care administrația Obama a încercat să le impună, au dreptul de a trăi și lucra în conformitate cu propria lor conștiință și nu pot fi forțați să ăși abandoneze libertatea religioasă când ăși deschid o afacere,” a declarat senatorul Republican Ted Cruz (Texas).
Americanii de rând, din ambele tabere, s-au dovedit, ca de obicei, preocupați și conștienți și au ieșit să manifesteze în fața sediului instanței, din Wasinghton D.C.:
Hundreds of demonstrators on both side of one of the most contentious cases of the Supreme Court term converged on the court building, wearing costumes, chanting and carrying signs. Some demonstrators chanted, „Keep your boardroom out of my bedroom” and „Separate church and state, women must decide their fate.” Signs carried by demonstrators offered contrasting views: „Obamacare – religious liberty First Amendment outlawed,” „I am the pro-life generation,” and „Birth control not my boss’s business.” One man dressed up as a copy of the Bible, brandishing a sign saying, „Use me not for your bigotry.”
În timp ce impactul asupra sistemului de sănătate va fi minim, adevărata consecință se va resimți la Washington, unde, așa după cum scrie site-ul Politico, „s-a terminat cu revenirea Obamacare,” aluzie la criticile aspre aduse programului de reformă a sănătății, la care administrația a răspuns cu promisiuni de îmbunătățire:
Just when the health care law seemed to be in a better place, with a big finish to the enrollment season and the early embarrassments fading into the background, the Supreme Court handed Obamacare’s opponents their biggest legal victory yet.
The contraception coverage mandate isn’t central to the law, the way the individual mandate is. By letting some closely held employers — like family-owned businesses — opt out of the coverage if they have religious objections, the justices haven’t blown a hole in the law that unravels its ability to cover millions of Americans. They didn’t even overturn the contraception coverage rule itself. They just carved out an exemption for some employers from one benefit, one that wasn’t even spelled out when the law was passed.
But politically, that doesn’t matter.
What matters is that the Supreme Court has ruled that the Obama administration overreached on one of the most sensitive cultural controversies in modern politics. And in doing so, the justices have given the Affordable Care Act one more setback that it didn’t need heading into the mid-term elections.
“This will remind people why they don’t like the ACA to begin with,” said Republican pollster Kellyanne Conway. “People do not believe that a president, no matter what party they’re from, should be overbearing or intrusive into their religious practices.”
The ruling also allows Republicans to say that Obama and his law have violated one of the most respected constitutional protections: freedom of religion.
Este a doua lovitură primită de administrația Obama în doar câteva zile. Pe 26 iunie, aceeași Curte Supremă a desființat în unanimitate ordinul prezidențial prin care guvernul își aroga puterea de a numi fără acordul Congresului anumiți oficiali în posturile executive vacante. În SUA, președintele este și șeful guvernului.
Legea privind reforma în sănătate, Affordable Care Act sau Obamacare promite să ofere asigurări de sănătate „gratuite”, măcar la un nivel minim, tuturor cetățenilor SUA. Legea, care amintește mai curând de regimurile social-democrate din Europa, este de câțiva ani unul din subiectele cele mai controversate pe agenda publică din această țară și a accentuat distanța politică dintre Democrații președintelui Obama și Republicani, care susțin un sistem sanitar bazat pe asigurări și contribuții individuale private.
Comentarii:
1. Curtea Supremă a SUA, cu tot caracterul său aproape „sacru”, de garant al libertăților constituționale, nu e altceva decât un grup de activiști politici divizați pe linii ideologice. Una dintre mizele cele mai mari ale alegerii președintelui american este faptul că acesta are atributul numirii judecătorilor SCOTUS, în locul celor care-și încheie mandatul. Având în vedere că prin particularitățile sistemului politic american multe legi sfârșesc prin a fi contestate la Curtea Supremă, e lesne de înțeles miza.
Spre exemplu revenirea asupra deciziei din 1973 a Curții Supreme prin care a fost legalizat avortul în SUA ca expresie a „garantării constituționale a vieții private”, dorită de lobby-ul prolife și de mare parte dintre Republicani, se poate face fie cu o nouă lege care necesită o majoritate de 2/3 în Congres (practic imposibil de obținut), fie prin aducerea unui caz similar în fața Curții Supreme.
2. Afirmația referitoare la contracepție ca „factor vital pentru sănătatea femeilor” este o minciună grosolană și o expresie a ideologizării deciziilor și politicilor publice. Despre aceasta am scris în nenumărate rânduri și vom mai reveni.
3. Important de observat ipocrizia și obrăznicia feministelor și progresiștilor de stânga, din politică și din afara ei, care susțin dreptul la controlul nașterilor și al vieții sexuale ca pe o decizie personală care ține de conștiință, dar, în acest caz, neagă angajatorilor dreptul de a avea ei înșiși o conștiință! O dezbatere similară se petrece în Europa pe marginea refuzului medicilor de a practica avortul.