În ultimii doi ani, feed-urile mele de Facebook și Instagram s-au umplut cu reclame care mă îndemnau să-mi donez ovulele sau să devin mamă surogat. La început am râs. Dar cu cât am văzut mai multe reclame, cu atât m-am simțit mai îngrijorată și mai incomod. Așadar, am început un mic experiment. De fiecare dată când vedeam un anunț de la o companie de fertilitate, făceam o captură de ecran.
Iată doar câteva dintre rezultatele, din cele peste treizeci de anunțuri redate de mai multe ori:
M-a tulburat faptul că femeile sunt înfățișate ca iepurași de Paște; că ovarele lor sunt comparate cu niște cofraje de ouă; că donatoarele, în special femeile asiatice, sunt fetișizate ca niște ființe exotice, inteligente, sexy, ideale pentru a da naștere unui copil. Aceste companii de fertilitate cer femeilor tinere ca mine să facă o alegere – cumva, simultan altruistă și profitabilă: fie să-și vândă ovulele cu până la 10.000 de dolari per ciclu ovulator, fie să servească drept mamă-substitut pentru un cuplu care își dorește un copil (pentru mai mult de 75.000 USD). Pentru o studentă cu bani puțini sau pentru o mamă cu venituri reduse care încearcă să se descure, este o ofertă tentantă. Și, mă tem, compensația financiară ocultează faptul că acest sistem exploatează inerent femeile și copiii.
O industrie periculoasă
Industria fertilității vizează și exploatează populațiile cu venituri mici: firmele bogate și puternica elită se oferă să plătească pentru ovule și pentru pântecele femeilor sărace. India, Nepalul și Tailanda au interzis recent surogatul comercial din cauza naturii sale exploatatoare. Înainte de interdicție, multe femei au semnat contracte cu străini, fără să știe consecințele – cum ar fi periculoasa cezariană – și fără nicio garanție că vor primi îngrijiri postpartum.
În documentarul Eggsploitation al lui Jennifer Lahl, femeile povestesc despre gravele probleme medicale pe care le-au întâmpinat ca urmare a donării de ovule, cum ar fi sindromul de hiperstimulare ovariană, perforarea sau pierderea ovarelor, infertilitate, accidente vasculare cerebrale, cancere ale sistemului reproducător.
Surogatul poate avea consecințe și mai grave. Unele mame surogat au murit la naștere sau au suferit complicații severe din cauza sarcinii. Femeile care au și donat ovule, au fost și surogate materne i-au relatat lui Jennifer că nimeni nu le-a informat despre riscuri. Când multe femei s-au confruntat cu probleme catastrofale de sănătate, medicii le-au ignorat, iar agențiile de fertilitate nu au făcut nimic pentru a acoperi costurile facturilor medicale. Din cauza dorinței de a-i ajuta pe ceilalți, multe dintre aceste femei și-au pierdut capacitatea de a-și avea propriii copii și au plătit mult mai mult decât au negociat să primească.
Uniunea Europeană a interzis, de asemenea, surogatul comercial, declarând practica „exploatare reproductivă” care „subminează demnitatea umană a femeii, întrucât corpul și funcțiile reproducătoare ale acesteia sunt folosite ca marfă”. Cu toate acestea, în Statele Unite, practica continuă, pentru că acolo dorințele adulților înstăriți și privilegiați sunt deasupra drepturilor femeilor sărace și ale copiilor vulnerabili.
Cine este părintele?
În chiar și cea mai de rutină sarcină surogat sau concepție cu terț donor, un copil poate avea până la șase părinți: tatăl genetic, mama genetică, mama surogat, soțul ei și părinții contractanți.
Din păcate, statul consideră părinții drept interșanjabili legal. În California, o nouă lege, intrată în vigoare anul trecut, impune ca certificatele de naștere să enumere doar părinții contractanți drept „părinți naturali”. Părinții biologici și cei surogat nu vor mai fi menționați. Cie este părinte se decide acum în mod arbitrar, printr-un contract care denumește fiecare persoană: părinte, partener, surogat sau donator.
Luați în considerare cazul Melissa Cook, o mamă surogat de tripleti din Orange County. Tatăl contractant, Shannon Moore, un bărbat singur, surd, care trăiește împreună cu părinții, i-a cerut Melissei să avorteze unui dintre tripleți, întrucât nu putea plăti costul suplimentar al unui alt copil. Melissa a refuzat și nu i-a luat lui Shannon niciun ban după nașterea copiilor; ea nu și-a dorit decât ca acești bebeluși să aibă un cămin bun, iubitor.
La câteva luni după ce copiii au ajuns la Shannon, Melissa a aflat, îngrozită, că tatăl contractant avea un istoric de cruzime contra unor animale de companie, că membrii familiei cu care trăiește sunt instabili mintal, că a lăsat pruncii singuri ore întregi, că i-a obligat să mănânce de pe jos și că le schimba scutecele atât de rar, încât băieții au suferit erupții severe și au trebuit să fie duși la spital. Cu inima frântă, Melissa a deschis acțiune juridică pentru custodia copiilor. Deoarece mama surogat este considerată, juridic, o străină pentru copiii pe care i-a purtat, cererea i-a fost respinsă. Până în ziua de azi, Shannon păstrează custodia exclusivă a tripleților, în calitate de părinte legal și natural.
Drepturile copilului
Conform Convenției ONU privind Drepturile Copilului, un copil are dreptul „să își cunoască și să fie îngrijit de părinții săi”, să „își păstreze identitatea”, inclusiv „relațiile de familie” și să nu fie despărțit de părinți fără voința lui. În cazul în care o separare devine necesară, copilul are dreptul să „întrețină relații personale și să aibă contact direct cu ambii părinți, în mod regulat”.
Americanii sunt în general foarte conștienți că copiii adoptați suferă de pe urma separării de părinții lor naturali. Pentru o dezvoltare psihosocială adecvată, copiii trebuie să formeze atașament față de părinții biologici, de frați și de familia extinsă, trebuie să-și cunoască ascendența și identitatea. Familiile și agențiile de adopție arată o imensă sensibilitate la nevoile copiilor și muncesc din greu pentru a remedia trauma care urmează adopției. Mulți dintre ei practică adopția deschisă, păstrează documentația despre părinții naturali, identifică rădăcinile culturale ale copilului și încorporează tradiții din cultura în care copilul s-a născut, în viața din noua sa familie. Și totuși, în același timp, societatea noastră admite crearea de copii în scopul expres de a-i separa de familia lor biologică. Dorința de a avea o familie și de a iubi un copil este bună și nobilă. Dar nu nici este nobil și nici bine să crearea un copil, astfel încât el să experimenteze separare și pierdere.
Mamele care servesc drept surogat gestațional se leagă, de asemenea, de copiii pe care îi poartă pe parcursul celor nouă luni de sarcină, îi hrănesc, adăpostesc, îngrijesc, iubesc și protejează. Dar atașamentul este tăiat odată cu nașterea. Cercetările arată că copiii care provin din mame surogat au predispoziție mai mare decât populația generală să sufere de depresie. De asemenea, mamele surogat se confruntă cu tulburări emoționale severe. Această corelație sugerează că, chiar atunci când copilul și mama nu au legături biologice [genetice; este vorba despre cazul în care ovulul și sperma provin de la alte persoane decât mama purtătoare, n.tr.] unul cu celălalt, totuși resimt pierderea, atunci când sunt separați. Astfel, societatea creează acești copii pentru a-i face să sufere de două ori: odată la separarea de părinții genetici, a doua oară, la separarea de femeile care îi poartă.
Identitate pierdută
Primele generații de copii care au fost concepute cu terț donator și prin surogație maternă sunt acum adulți și mulți își caută singuri identitatea. Forumurile precum Registrul pentru Rudele Donatorilor le permit tinerilor să găsească frați vitregi și rude despre care nu au știut să existe. Comunitatea pe care aceste platforme o ajută crește, dar nu toate poveștile membrilor ei se termină cu happy end. Kathleen LaBounty, o tânără din Texas, a descoperit că a fost concepută cu sperma unui donator, student în medicină la Texas A&M. Ea a contactat pe fiecare bărbat pe care l-a putut găsi, care făcuse această facultate în perioada concepției sale. Deși a vorbit cu sute, tot nu și-a putut descoperi tatăl. Într-o scrisoare deschisă, Kathleen descrie că se simte „goală pe dinăuntru și păcălită în ceea ce privește aspecte importante ale vieții.” Vrea cu disperare să afle dacă „pasiunile, aspectul, părerile despre viață și personalitatea” ei se potrivesc cu cele ale tatălui biologic.
Numeroși copii au scris pe website-ul „Ei mai înainte de noi” pentru a-și împărtăși mărturiile. O fiică reflectează sobru despre mama sa, surogat „tradițională” (adică, care a conceput copilul cu propriul ovul și prin inseminare artificială): „Când știi că o mare parte din rațiunea pentru care ai venit pe lume este un ordin de plată, și că odată ce ce acesta este iscălit ești de unică folosință, abandonat și uitat, asta are un impact asupra modului în care te vezi pe tine însuți.” La fel cum mamele surogat sunt tratate ca „pântece pentru închiriat”, surogatul transformă și copiii într-o marfă care se vinde și se cumpără.
Femeile și copiii nu ar trebui să fie „de vânzare”
Surogatul și conceperea cu terț donor apar frecvent în știri; din ce în ce mai multe vedete plătesc pentru aceste servicii. Ceea ce lipsește din postări și tabloide sunt poveștile celorlalți membri ai familiei care sunt afectați de aceste acțiuni. Ce părere au copiii concepuți cu terț donator și mamă-surogat despre istoricul familiei lor? Cum rămâne cu mamele-surogat și părinții donatori? În această dramoleta juridică și financiară victime sunt drepturile copiilor de a-și cunoaște părinții biologici și drepturile femeilor de a fi informate complet despre riscurile acestor proceduri.
Adevărul este că nimeni nu are „dreptul la un copil” și că femeile și copiii nu ar trebui niciodată tratați ca mărfuri. Doar pentru că putem face ceva, nu înseamnă că este și bine (moral) să facem. Iar, în cazul tehnologiei reproductive, societatea măcar această datorie o are: să protejeze dreptul copiilor de a ști cine sunt și dreptul femeilor de a nu fi exploatate.
–
