„Istoria secreta” – „Pedofilii lui Kinsey”. Un documentar de Tim Tate, 1998
În 1948, sexologul american Alfred Kinsey a publicat prima dintre cercetările sale inovatoare: un studiu privind sexualitatea umană. Produsul a zece ani de cercetări a fost intitulat „Comportamentul sexual la bărbați”. Cinci ani mai târziu, el a publicat „Comportamentul sexual la femei” și ambele cărți se părea că vor demonstra că activități sexuale pe care respectabila societate americană le socotea taboo erau, de fapt, o practică normală pentru milioane de oameni obișnuiti…
Kinsey – în aparență un dedicat și manierat om de știință – a călătorit apoi prin lume, sfătuind guvernele în ce mod să modifice anacronicele legi ale sexualității. Cu siguranță că ceva trebuia adus la zi! Spre exemplu, în Arkansas, era ilegal să râzi în timpul desfășurării actului sexual!
Recomandările lui Kinsey au fost apoi un factor major în lungul drum al reformei legale cu privire la sexualitate din această țară. Totuși, în ambele cărti există un element cheie cu privire la manifestările sexuale ale copiilor. Documentarul „Istoria Secretă – Pedofilii lui Kinsey” relatează că date esențiale din studiile lui Kinsey au fost furnizate de pedofili și violatori recidiviști, a căror „cercetare științifică” s-a desfășurat sub forma grotescă și violentă a abuzului sexual asupra copiilor. Capitolul 5 din „Comportamentul sexual la bărbați” include un tabel cu informații în privința manifestării sexuale la 317 băieți începând cu vârsta de 5 luni. Cartea pretinde că un copil poate, cu „sprijinul” unui adult, să se bucure de experiențe sexuale de la o vârstă foarte fragedă. Totuși, aproape toate informațiile din acest capitol au fost furnizate de un singur om – numit de Kinsey „dl. Verde” („mr. Green”).
„Pedofilii lui Kinsey” dezvăluie în premieră identitatea „domnului Verde”: un pedofil cu un apetit sexual enorm. El a detaliat toate activitățile sexuale în jurnale voluminoase ce au fost socotite de Kinsey ca fiind informații esențiale. „Verde” chiar a măsurat timpul necesar ca să îi masturbeze pe băieții mici până la orgasm. Cercetătoarea americană dr. Judith Reisman, care și-a făcut un obiectiv în viață din expunerea publică a nocivității studiilor kinsey-ene, spune: „Avem aici un capitol întreg în care copii au fost torturați pentru a se obține această așa-zisă informație științifică … o evaluare sugerează că cel puțin 317 … băieți au fost violați.”
Documentarul „Pedofilii lui Kinsey” urmărește, de asemenea, cariera fostului nazist dr. Fritz von Balluseck, judecat pentru violul a 50 de copii, în Germania de Vest, în 1956. Înainte de a fi pus sub acuzare, von Balluseck trimisese jurnalele sale lui Kinsey, la cererea acestuia. Kinsey a refuzat sa pună documentele la dispoziția Curții.
Este intervievată și o femeie, violată în copilărie de tatăl și bunicul ei și care bănuiește că tatăl ei a raportat activitatea aceasta lui Kinsey. De asemenea, în program sunt incluse interviuri cu biografii lui Kinsey, James H. Jones și Jonathan Gaythorne-Hardy, cu directorului influentului institut Kinsey, John Bancroft și cu foști colegi de-ai lui Kinsey.
Rezultatele sunt tulburătoare și ridică o uriașă îndoială în privința metodelor de cercetare folosite de Kinsey, atât din punct de vedere al moralității cât și al relevanței informațiilor în privința sexualității copiilor, primite de la violatori recidiviști.
