Partea a doua a seriei de reportaje realizate de echipa TVR – „Universul Credinței” la Simpozionul media „O criză de Conștiință? Identitatea europeană la răscruce”.
Prima parte aici: VIDEO Despre statutul familiei și al căsătoriei în legislația europeană (Universul Credinței, TVR)
Întâlnirea a fost organizata joi 20 octombrie la Bruxelles de organizația juridică ADF International. Între temele dezbătute – libertatea de conștiință, eutanasia, familia în contextul politic european actual – s-a discutat și despre consecințele juridice și morale ale unei practici din ce în ce mai răspândite în lume: mama surogat sau mama purtătoare – o nouă modalitate de a exploata femeile și de a face trafic cu ființe umane, transformând copiii în bunuri comerciale.
ADF International apără dreptul oamenilor de a-și exprima și de a-și manifesta liber credința religioasă. ADF International are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADF International a intervenit și a consiliat în mai mult de 80 de litigii în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a altor curți de justiție internaționale.
Invitați:
- dr. Adina Portaru, avocat ADF International,
- Sophia Kuby, Director de Advocacy pentru Uniunea Europeană la ADF International (Bruxelles)
- Andreas Thonhauser, Director de Comunicare ADF International (Viena).
Reportaj TVR/ Universul Credinței/ 6 noiembrie 2016
Producător: Estela Dinca/ Editor Coordonator: Paula Tabarca/ Moderator: Corneliu Vlad Matache/ Traducerea: Ioana Ghiţescu
Director de Imagine: Ion Cristodulo/ Redactor: Rafael Udriște
Transcriptul reportajului
O criză de Conștiință? Identitatea europeană la răscruce (II)
Surogația – Exploatare a femeilor si trafic cu ființe umane
Andreas Thonhauser, director de comunicare ADF International (Viena): ADF International are în toată lumea 3000 de avocați aliați, ceea ce înseamnă că îi ajutăm cu expertiză, cu resurse financiare în spețele în care sunt implicați și cu expunere ca aici la Parlamentul European unde își pot prezenta cazurile către un public mult mai larg decât în sfera piețelor de desfacere naționale sau internaționale, precum și a piețelor media, iar acesta reprezintă doar un mod în care ADF International încearcă să promoveze libertatea religioasă, sfințenia vieții, căsătoria și familia în întreaga lume.
Adina Portaru, avocat, ADF International (Bruxelles): Astăzi 20 octombrie a avut loc la Bruxelles un eveniment organizat de asociația de avocați ADF International. Această conferință a adunat jurnaliști din întreaga Europă și s-a intitulat „O criză de Conștiință? Identitatea europeană la răscruce”, libertatea de conștiință fiind dreptul esențial pe care această conferință l-a pus în discuție. Pentru a dezbate libertatea de conștiință ca un drept fundamental al omului, am adus jurnaliști dar, de asemenea, clienți pe care îi reprezentăm în instanțele naționale și internaționale europene și avocați aliați care ne reprezintă.
Astfel am avut de analizat o serie de cazuri. De exemplu, pe partea de eutanasie am prezentat cazul unui cetățean belgian a cărui mamă a fost eutanasiată fără știrea acestuia. Este o violare flagrantă a drepturilor omului întrucât dânsul consideră că mama i-a fost pratic furată de statul belgian care nu l-a informat în niciun fel de actul care urma să aibă loc în spital.
De asemenea am discutat și două cazuri ale moașelor suedeze care nu au mai putut să practice meseria pentru care de fapt s-au instruit o întreagă viață, deoarece statul le-a refuzat dreptul de a fi în concordanță cu libertatea lor religioasă sau de conștiință. Concret, au refuzat să săvârșească avort din motive de conștiință, au informat spitalul de acest lucru iar contractele de muncă le-au fost încheiate. Astfel acestea s-au mutat în Norvegia pentru a putea practica, pentru a putea fi în conformitate cu conștiința și credința lor religioasă, pentru a putea să aducă viață în lume, motivul principal pentru care s-au antrenat și s-au instruit pentru a practica această profesie.
După amiază am discutat despre persecuția creștinilor în Orientul Mijlociu, deoarece vedem că în Siria și Irak, leagănul creștinătății istoric vorbind, creștinii au ajuns la jumătate. Pe zi ce trece creștinii sunt persecutați, sunt omorâți, sunt expuși în fel și chip iar comunitatea internațională nu acționează în niciun fel. De aceea, ADF International a fost angajat în mod activ la recunoașterea acestei persecuții ca genocid, la Parlamentul european și la instituțiile internaționale și europene. Am vrut să arătăm acest lucru și munca pe care am făcut-o în cadrul conferinței.
Sophia Kuby, EU Advocacy, ADF International (Bruxelles): Condiția de surogat presupune existența unui cuplu cu membri de același sex sau heterosexual care comandă copilul. Ei nu pot avea copii fie deoarece au același sex, fie din alte motive pentru care nu pot avea copii biologici. Cuplul încheie un contract cel mai adesea cu o agenție, comandă copilul, iar agenția se asigură că există sperma și ovulul care este fertilizat într-un anumit loc și implantat într-o a treia femeie, mama surogat care va fi însărcinată și va duce sarcina la termen și apoi va da naștere copilului, care imediat va fi luat de lângă ea și încredințat părinților care l-au comandat.
Problema aici e că copilul devine un bun, un obiect al contractului, dar și femeia va fi totodată obiectul contractului. Femeia prin corpul ei devine un furnizor de servicii, ceea ce încalcă profund legile internaționale, în special Convenția de la Oviedo, care spune că corpul uman nu poate fi folosit în niciun fel pentru obținerea unui beneficiu financiar.
În cazul mamelor surogat problema este că există deja o piață internațională estimată a fi o piață de cca 5 miliarde de dolari pe an, deși sunt încă interzise în majoritatea țărilor. Deci ne confruntăm aici cu o piață internațională transfrontalieră complet nereglementată sau chiar ilegală de cumpărare și vânzare de copii și de exploatare a femeilor sărace deoarece realitatea este că avem cupluri bogate din Occident care cumpără un copil cu o mamă surogat, de exemplu în India, și care este mult mai săracă, are nevoie disperată de a plăti studiile fiului și face aceasta deoarece sunt bani buni pentru o muncă relativ ușoară.
Este acest fapt însă compatibil cu demnitatea umană? De fapt, ceea ce stă la baza acestui serviciu în acest caz și care duce la un fel de haos este faptul că i se neagă în mod deliberat și planificat copilului dreptul de a avea o mamă și un tată, deoarece se poate ajunge la situația în care șase adulți pretind că sunt părinții copilului. Avem donatoarea de ovule, donatorul de spermă, așadar părinții biologici, mama surogat care poartă copilul în pântece, iar dacă aceasta este căsătorită avem tatăl care poate să își ceară drepturile parentale și într-un final avem cuplul care a comandat copilul. Deci copilului îi este negată propria identitate, care este un alt drept internațional al fiecărui copil, acela de a-ți cunoaște originile, de a ști de unde vii.
Toate astea nu mai sunt posibile și creează un haos juridic, duc la o generație de copii care practic au suferit numeroase abandonuri chiar înainte de a se naște: abandonul biologic, al mamei surogat și apoi avem cazurile mediatizate referitoare la abandonul părinților care au comandat copilul, dacă nu sunt mulțumiți de calitatea produsului. Este greu să spui asta, dar avem astfel de cazuri dacă ne gândim la bebelușul Gammy din Thailanda. Când mama lui a rămas însărcinată cu gemeni, cuplul care comandase copilul a spus că voia doar unul, nu doi, iar al doilea bebeluș avea sindromul Down și ei au spus că voiau un copil sănătos, nu unul bolnav. Rezultatul a fost că mama surogat, având compasiune pentru ceea ce era un fel de copil, a hotărât să îl păstreze, spunându-le că nu era o rămășiță, ci un copil în adevăratul sens.
Desigur, cuplurile de același sex constituie o piață primară deoarece evident există bărbați, femei, cupluri infertile, iar asta constituie o reală problemă în societatea de astăzi, iar în ceea ce privește cuplurile de același sex, nu există posibilitatea să aibă copii, și nu accidental, ci absolut normal. Bineînțeles că ei reprezintă o țintă primară pe piață și nu e doar interpretarea mea, când vezi că avem aici în Bruxelles, pentru a treia oară un eveniment comercial pe tema mamelor surogat numit „Bărbați cu copii” – doar bărbații și cuplurile formate din bărbați au dreptul să participe, fiind excluse femeile. Este un târg comercial la care participă agenții din SUA, Canada, Israel, din țări în care predomină serviciile. Pur și simplu ți se oferă să cumperi un copil și poți semna contractul. Am văzut lista de prețuri și un copil costă între 60.000 și 120.000 de dolari în funcție de calitatea pe care o dorești, dacă ovulele provin sau nu de la femei cu studii superioare și uneori în funcție de factorul etnic, dacă femeia este blondă cu ochi albaștrii…Asta e realitatea. Am văzut astfel de liste. Pot merge acolo doar bărbații, semnează contractul și 18 luni mai târziu vor avea copilul.