Doamnelor și domnilor, sunt onorat să particip încă o dată la un eveniment sponsorizat de Forumul Profesioniștilor Creștini din Kenya, care desfășoară o muncă vitală pentru protejarea vieții și familiei în Africa de Est. Avem multe în comun. Ne luptăm cu un dușman comun, pentru o cauză comună.
Bătălia pentru civilizație s-a mutat din Europa și America, unde sorții sunt împotriva noastră, către națiuni precum Kenya, unde avem încă șanse de victorie. Iată o formulă simplă pentru salvarea civilizației în țările în curs de dezvoltare: Uitați-vă la ceea ce am făcut în Occident și NU faceți la fel.
Pe când eram copil (cu mult timp în urmă, într-o galaxie îndepărtată), emisiunile mele TV preferate erau „Uimitoarele aventuri ale lui Superman” și „Călărețul singuratic”. Le-ați văzut, în Kenya? Ambele erau despre supereroii originari: Superman, Omul de Oțel, un vizitator ciudat de pe altă planetă, dinc are gloanțele săreau; iar Călărețul era un țintaș celebru, care îți putea smulge arma din mână cu un glonte din pistolul lui.
Chiar și azi, decenii mai târziu, îmi mai amintesc cum începea fiecare episod din Călăreț: „Întoarce-te cu noi acum în acele zile palpitante de odinioară, în acel trecut de unde se aud copitele ca de tunet ale armăsarului Silver!”
Îmi cer scuze justițiarului mascat și fidelului său însoțitor indian, dar „zilele de odinioară” nu îmi par atât de palpitante. Demult, în antichitate, oamenii erau deseori barbari, sângeroși și brutali.
Gândiți-vă: cu 3.000 de ani în urmă, lumea era dominată de orașele-state, de imperii, de sclavie și spectacole sângeroase.
Era o perioadă în care sacrificiile umane, pruncuciderea și masacrul în arene erau banalități.
Popoare foarte diferite, precum cartaginezii, etruscii, canaaniții, aztecii ori hawaiienii au sacrificat adulți sau copii pentru a-și potoli zeii, pentru a alunga dezastrele naturale și pentru a asigura recolte bogate ori victorie în luptă. În Cartagina, între 800 î.Hr. și 146 î.Hr., se estimează că 20.000 de nou-născuți au fost sacrificați ritual.
Infanticidul era frecvent. Sugarii bolnavi sau diformi erau adesea lăsați să moară în sălbăticie, de frig sau de colții animalelor. Chiar și filosoful grec Aristotel aproba această practică.
Romanii preferau vărsarea de sânge în arenă, în lupte de gladiatori sau execuția de criminali sau de prizonieri de război. Pentru a sărbători cucerirea Daciei (România modernă), Împăratul Traian a decretat 123 de zile de jocuri, în care s-au luptat până la moarte peste 9.000 de gladiatori.
În Roma antică, tatăl avea autoritate absolută asupra gospodăriei sale, inclusiv dreptul de a dezmoșteni, vinde sau chiar ucide pe oricare dintre copiii săi.
Toate au început să se schimbe acum 3.000 de ani, odată cu darul Legii, făcut oamenilor pe muntele Sinai, dar din care face parte ceea ce este cunoscut în mod obișnuit sub numele de cele Cinci Cărți ale lui Moise (în tradiția ortodoxă, Pentateuhul, n.tr.).
Sinaiul a fost începutul – începutul civilizației occidentale. Toți, creștini și evrei, ne tragem seva de acolo.
Din Sinai a provenit și Țara Făgăduinței – mai bine de 1.000 de ani de istorie, relatați în Biblie. Din Sinai au venit regii și profeții. Acolo au început iudaismul și creștinismul. Fără Paște (Pesah, n.tr.), nu ar fi existat Paștile (Învierea, n.tr.).
Evreii au plecat în cele din urmă în exil, iar morala lor a fost răspândită în Europa și, în cele din urmă, în întreaga lume de către creștini, prin ceea ce a devenit cunoscut sub numele de etică iudeo-creștină.
Declarația de Independență a Statelor Unite proclamă că anumite adevăruri sunt „evidente” (adică în mod evident adevărate și nu necesită nicio dovadă) – „că toți oamenii sunt creați egali, sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre care se află viața, libertatea și căutarea fericirii.” Toate aceste adevăruri au fost dezvăluite în Sinai.
Și totuși, drepturile menționate mai sus nu sunt „evidente”. Nu au fost evidente în Statele Unite, în primii 85 de ani de existență națională, când exista sclavia, în anumite părți ale țării noastre.
În lumea antică, puterea trecea de la conducători la cei câțiva favorizați. Săracii, neputincioșii erau neimportanți – simple obiecte destinate să fie folosite și eliminate. Dacă mai-marilor acelor vremuri le-ați fi spus că țăranul care muncește ogorul are drepturi inalienabile, s-ar fi uitat la voi ca la niște smintiți.
Abia în Sinai a apărut conceptul de drepturi ale omului. Tora/Biblia ne spun că Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul Său” și că, așa cum El este sfânt, trebuie să fim și noi sfinți iar sfințirea se face inclusiv atunci când îi tratăm pe ceilalți ca pe indivizi purtătri de drepturi dăruite de Dumnezeu, nu ca pe obiecte de satisfăcut plăceri – și de eliminat, după aceea.
Mishna (parte din ceea ce numim Legea Orală) spune: „Prin urmare, Adam a fost creat ca unul singur, pentru a ne învăța că oricine în Israel distruge o singură viață este considerat de Scriptură că a distrus întreaga lume și oricine salvează o singură viață… se consideră… că a salvat întreaga lume.”
Două dintre atributele principale ale lui Dumnezeu sunt dreptatea și mila. Dacă trebuie să Îl imităm pe El, atunci trebuie să ne întrebăm: este avortul dreptate? Este avortul milostenie? Sau este negarea lui Dumnezeu și revenirea la sacrificiul uman – de data aceasta în fața idolului numit „alegere”?
Pentru a vă face o idee despre influența profundă a Sinaiului asupra Americii, aflați că pe ușile care duc la sala Curții Supreme există o sculptură reprezentând tablele Legii, numerotate cu cifre romane de la 1 la 10. Uneori, ghizii le spun vizitatorilor că acestea reprezintă primele 10 modificări aduse Constituţiei. Prostii! În realitate, basorelieful se află acolo pentru a ne reaminti de un cod de legi mult mai vechi, pe care se bazează și codul nostru.
Guvernele se schimbă. Modelele se schimbă. Filosofiile politice vin și pleacă. Viziunea oferită în Sinai, însă, rămâne neschimbată. Ea există pentru toate popoarele, în orice moment și oriunde. Națiunile și societățile care aderă la ea prosperă. Cele care nu o fac, se prăbușesc pe drum sau se destramă în negura uitării.
Astăzi, învățătura Sinaiului este contestată de o alta, în care, în locul luminii, crește întunericul. În timpul celui de-al doilea război mondial, Winston Churchill a avertizat că o victorie a nazismului ar anunța „o nouă epocă a întunericului, poate mai sinistră și mai îndelungată sub lumina unei științe pervertite”.
Prieteni, oare nu descriu perfect aceste cuvinte ceea ce se întâmplă astăzi, când uciderea copiilor în uter este numită „drept al omului”?
Când avortul a fost legalizat în Statele Unite, prin subterfugiul din Roe v. Wade, marele rabin talmudist Joseph Soloveitchik a prezis astfel: „Dacă omori fătul, va veni un moment în care vor fi uciși chiar și sugarii”. Mulți dintre noi am văzut că acest moment e aproape. În Occident am trecut de la avort la infanticid la eutanasie și sinucidere asistată de medic. Partidul Președintelui Statelor Unite, care are îndrăzneala să se numească Democratic, îmbrățișează avortul din orice motiv sau fără niciun motiv – avortul până în momentul nașterii și chiar dincolo de acesta.
În loc să ne afirmăm umanitatea – comună, pentru că toți am fost făcuți după chipul aceluiași Dumnezeu – noi ne jucăm din ce în ce mai mult de-a Dumnezeu cu viețile altora.
În loc să recunoaștem suveranitatea Dumnezeului Bibliei și să-i aducem laudă, ne închinăm zeilor autonomiei personale, libertății divorțate de valori, secularismului și „alegerii”. Oare nu ne spune Biblia astfel, dacă Îmi întorci spatele, în acea zi, Eu Îmi voi ascunde fața de tine?
Și ce ne-a adus bun oare?
Doar anul trecut au avut loc 42,6 milioane de avorturi în întreaga lume, ceea ce – potrivit Organizației Mondiale a Sănătății – este mai mult decât toate decesele cauzate de cancer, malarie, SIDA și COVID-19 la un loc. Aceasta înseamnă 125.000 de avorturi pe zi. Anual, înseamnă dublul victimelor celui de-al doilea război mondial, cel mai sângeros conflict din istoria omenirii – și nu în 6 ani, ci doar într-unul.
Acest măcel are un preț. Întotdeauna există un preț. De data aceasta, prețul este fertilitatea prăbușită, pe care unii dintre noi am ajuns să o numim „Iarna demografică”.
Începând cu anii 1960, la nivel mondial, rata fertilității (numărul de copii pe care îi va avea o femeie, în medie) a scăzut la jumătate. În Statele Unite avem acum cea mai scăzută rată de fertilitate înregistrată vreodată: 1,82, comparativ cu aproximativ 3 în perioada Baby Boom – perioada de după război. Și asta e nimic în comparație cu Europa, unde rata fertilității totale este cu 1,5, mult sub ceea ce ar fi necesar pentru înlocuirea populației. În general, Africa pare a fi singurul continent în care oamenii încă mai au copii; dar chiar și aici, dimensiunea familiei este în scădere.
La un moment dat, în acest secol, poate chiar înainte de 2050, populația lumii va înceta să mai crească și va începe să scadă. Apoi, rata declinului va accelera.
Copiii care nu s-au mai născut azi nu vor avea copii sau nepoți. Foarte curând, vom începe să rămânem fără oameni. Unde vom mai găsi fermierii care să ne cultive hrana, muncitorii care să ne lucreze fabricile, medicii și asistentele care să ne vindece, profesorii care să ne educe copiii, poliția care să aibă grija siguranței noastre, soldații care să ne păzească granițele – cu alte cuvinte, toți aceia de care umanitatea are nevoie pentru o societate funcțională.
Putem avea o societate funcțională fără producție internă de energie, fără resurse naturale sau teren arabil. Nu o putem avea însă fără oameni. Și totuși… avortăm 42 de milioane de oameni pe an în întreaga lume!
În loc de avort și contracepție, ar trebui să încurajăm procreația și să sprijinim familiile numeroase. Gândiți-vă la ce valoare are avea banii pe care îi cheltuim pentru avort, dacă ar fi investiți în apă curată, în controlul bolilor, în nutriție mai bună și în sănătate maternă în țările în curs de dezvoltare.
Generația mea avea o zicală: „What goes around comes around”. În Frații Karamazov, romancierul rus Dostoievski scria că „Fără Dumnezeu, toate sunt permise”.
Care ar fi aceste „toate”? Ar fi grozăvii precum epurarea etnică, sclavia, foametea planificată, Auschwitz. Lagărele morții din cel de-al doilea război mondial nu au fost clădite numai cu cărămizi, mortar și sârmă ghimpată. Ele au fost clădite cu idei.
Deuteronomul ne avertizează (30:19): „Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte Ți-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.”
E valabil nu numai pentru indivizi, ci și pentru națiuni și civilizații. Unde sunt azi babilonienii, perșii și fenicienii, grecii antici și romanii și egiptenii, cei care au construit piramidele? În cuvintele lui Mark Twain, ei „s-au făcut asemenea viselor și s-au stins”.
Alegeți viața și veți primi viață, inclusiv prin descendenții voștri. Alegeți moartea și moarte veți primi în schimb. E corect, nu-i așa?
De mai bine de jumătate de secol, noi, în Occident, am ales moartea – moartea prin avort, moartea prin eutanasie și moartea prin fertilitatea în scădere rapidă, din cauza refuzului de a ne căsători și de a avea copii.
Alegerea ce stă în fața noastră este strictă: binecuvântare sau blestem, viață sau moarte, lege sau haos, Sinai sau barbarie și – în cele din urmă – căderea în uitare.
