În luna februarie, în timpul disputelor privind situația de la Liceul George Coșbuc din București (unde se face în mod organizat propaganda homosexualității), două organizații pro-familie au instalat pe strada Olari, în apropierea liceului, două panouri stradale adresate părinților, prin care aceștia erau invitați, ironic ca, dacă vor să-și vadă copiii homosexuali și lesbiene, să-i înscrie la Colegiul Coșbuc.
Ce au făcut de fapt cele două organizații a fost să atragă atenția asupra unui fenomen tot mai prezent în societatea românească: promovarea homosexualității sub masca exprimării „identității sexuale și de gen”. Despre acești termeni am mai scris (vezi de ex. Revoluția sexuală și copiii sau Noua ideologie sexuală mondială, băgată cu forța pe gâtul copiilor).
Teoria „Gender identity” (a identității de gen) afirmă că există o diferență între „sex” – caracteristica biologică înnăscută – și „gen”, adică modul în care te simți în interiorul tău. Cu alte cuvinte, o persoană care are organe genitale de bărbat poate fi, de fapt, femeie și invers. „Genul” este o construcție artificială, o noțiune ambiguă, lipsită de suport științific și are ca scop demantelarea ordinii sociale tradiționale, prin dezorientarea copiilor și tinerilor cu privire la identitatea și rolul lor în cadrul familiei.
„Identitatea de gen” este subiectul unui reportaj publicat de ziarul online american Slate.com, despre băieți care „se simt fete”. Deja o practică în anumite țări occidentale (poate chiar o rutină, a se vedea grădinițele unisex din Suedia), lupta contra lumii bărbat-femeie și încurajarea homosexualizării copiilor prin stimularea unor așa zise „căutări ale identității de gen” duce la manifestări aberante și abuzive.
Interesant este că cei care avocațiază astfel de comportamente sunt exact aceiași care se opun botezului copiilor sau educației religioase a acestora de către părinți, caracterizate drept „îndoctrinare”. Chiar așa! A transmite copilului valori și principii solide, călăuzitoare pentru întreaga viață și indispensabile pentru o personalitate echilibrată este „îndoctrinare”, în timp ce stimularea unui comportament deviant precum participarea la o tabără de „non-conformiști sexual” sau schimbarea de sex ori „identitate de gen” la aceleași vârste fragede poartă amprenta… normalității! Într-o lume anormală, desigur, în care vedem împlinirea, sub ochii noștri, a cuvântului Sf. Apostol Pavel: „Zicând că sunt întelepti, au înnebunit” (Romani 1, 22).
PS – Am avut dificultăți de traducere. „Revoluția sexuală” și redefinirea instituțiilor fundamentale ale societății este însoțită (ca în universul orwellian din „1984”) de modificări lexicale halucinante. Acestea afectează mai ales limba engleză, ca limbă oficială a majorității documentelor juridice de circulație internaționala și oricum foarte flexibilă, prin structură și particularități. Expresii precum „Gender non-conforming boys” sunt greu de echivalat în română. Sperăm, totuși, că ne-am făcut înțeleși: acești părinți își încurajează copiii să devină homosexuali.
O tabără pentru băieți „nonconformiști de gen”
Sursa: Slate.com
De lungul a trei ani, fotografa Lindsay Morris a documentat desfasurarea unui eveniment: o tabara care se desfasoara anual, timp de patru zile si care e organizata de parinti pentru baietii lor „neconformisti de gen”.
Tabara poarta numele „Tu Esti Tu.” Numele taberei a fost insa schimbat pentru a proteja identitatea copiilor dar si numele serialelor documentare ale fotografei.
Morris spune ca tabara „este pentru parintii de baieti cu incertitudine de gen, in varsta de peste 3 ani, care vor sa poarte pantofi cu toc, carora le place cumpere la K-Mart din departamentul roz al fetitelor si nu din zona destinata baietilor.”
Tabara aceasta e un loc unde parintii impreuna cu copiii se simt protejati intr-un anturaj care incurajeaza libertatea de expresie.
Morris explica: „Copiii nu se simt jenati ca si atunci cand sunt priviti ori urmariti de oameni; se pot relaxa. In timpul celor patru zile, ce cred altii despre ei nu mai conteaza si sunt inconjurati de membri ai familiei, care ii incurajeaza.”
Morris mai spune ca scopul proiectului fotografic este „sa surprinda spiritul liber al acestor baietei si stralucirea lor.”
Intr-una din cele patru zile ale taberei se organizeaza o serbare, care are doua teme: expunerea talentului si parada modei.
„Sunt unii baieti care repeta tot anul pentru serbare. Altii isi croiesc singuri rochiile, ajutati de mamele lor ori de prietenii familiei. Interesul si entuziasmul baietilor e cu adevarat de necrezut. Parintii sunt foarte emotionati vazundu-si baieteii, mai cu seama familiile prezente pentru prima data in tabara.”
Dreapta: De-a lungul sfarsitului de saptamana, participantii taberei se fardeaza, se demachiaza si iar se fardeaza, iar hainele si le schimba continuu.
Deocamdata nu se poate sti daca copiii se vor identifica drept homosexuali or transgenderi; nu se poate sti nici cum va evolua felul in care societatea va defini genul si sexualitatea; dar, deocamdata, aceasta tabara le da copiilor ocazia a se vedea pe sine cu totul altfel.
„Copiilor le e destul cat sunt de judecati in viata de zi cu zi, asa incat aceasta tabara este un loc minunat in care isi pot exprima sentimentele cum vor ei. … Eu cred ca noi auzim de prea multe intamplari triste in care copiii LGBT sunt disproportionat afectati de persecutii, depresii si suicid. Acestea atarna greu asupra copiilor nostri, de parca sunt de la inceput condamnati. Vreau sa zic ca acest eveniment e ca un inceput nou. Nu e o tragedie.”
Lindsay Morris spera ca in cele din urma sa publice o carte despre munca ei. Ar vrea chiar sa porneasca o emisiune multimedia cu ajutorul careia sa calatoreasca prin tara si prin intreaga lume, in care sa arate noua fateta a tineretului LGBT.
Scopul final al fotografei este sa infiinteze o fundatie care sa stranga fonduri pentru ajutorarea copiilor care ar doresc sa participe in tabara dar care nu isi permit, din lipsa de bani. Deasemenea, Morris isi doreste adaugarea la acest proiect a unei alte dimensiuni, in care sa documenteze, prin arta fotografica, tranzitia pe care copiii o experimenteaza la sosirea in tabara.
„Mi-ar placea sa observ acesti copii pana la varsta maturitatii si sa vad ce fel de relatie vor avea. Vreau sa fiu martora evolutiei lor, stiind cum au inceput si sa vad cum le va fi viata – sper, fericita; eu cred ca acesti copii vor avea o mai usoara tranzitie spre maturitate decat generatiile anterioare lor.”
Dreapta: Purtand un servet ca sa simuleze parul lung.
