Corpul uman poate fi listat la bursa de valori?!

1159
0
DISTRIBUIȚI

Într-o ţară în care ghicitul în palmă s-a transformat în ghicitul la telefon, o ţară în care nu se ştie sigur dacă nu cumva telefonia digitală a fost introdusă pentru că vechea reţea nu mai făcea faţă „liniei fierbinţi”, o ţară în care prostituţia electronică nici măcar nu mai are nevoie de publicitate sau să fie legalizată (din moment ce oricum autorităţile nu au cum să o controleze), dar şi o ţară în care măcar internetul funcţionează mai bine ca în alte ţări civilizate, de ce nu şi-ar vinde cei săraci, disperaţi sau inconştienţi (ca să-şi cumpere o maşină sau să aibă bani de club) anumite organe regenerabile (cum este ficatul) sau pe care le au oricum în „dublură” (rinichi, plămâni)?

Românii, şi nu doar ei, sunt foarte ingenioşi şi pragmatici. Pe site-urile de mică publicitate încearcă să vândă (unii să cumpere) de la cărămizi la preţ de telefon mobil (sau în loc de telefon) la rinichi, plămâni, „ficaţi” şi cine ştie ce alte părţi biologice (unii doar îşi închiriază anumite părţi anatomice).

Cu siguranţă sunt multe întrebările la care trebuie să răspundem în acest moment. Prima întrebare de bun simţ este aceea a seriozităţii unor astfel de anunţuri pe care, de altfel, le găsim din abundenţă pe internet: „doresc să ofer o a doua şansă unui bolnav donând un rinichi contracost. Sunt nefumător şi nici nu consum alcool…”.

Sunt conştiente aceste persoane de riscul pe care şi-l asumă în momentul în care sunt dispuse să-şi „doneze” o bucată importantă din propriul organism? Sărăcia justifică un astfel de „sacrificiu”? Dar dorinţa de a câştiga o sumă importantă de bani fără prea mult efort? Ar exista o diferenţă substanţială dacă într-adevăr ar fi vorba de o donaţie? Ce ar trebui să facă statul? Să-i pedepsească drastic pe cei care încearcă să-şi vândă organele sau să le ofere un cadru legislativ propice pentru ca aceştia să primească suma justă pentru produsul vândut? În continuare vom răspunde succint la aceste întrebări.

Conştientizarea riscurilor donării unui organ

Unii, probabil auzind la televizor sau în jurul lor că medicina a evoluat foarte mult, că astăzi un transplant este mult mai sigur şi mai simplu decât acum un deceniu, nu se gândesc că încă mai există anumite riscuri concrete şi foarte serioase atunci când se efectuează un transplant, în funcţie de organul transplant, putându-se ajunge până la deces, dar, de cele mai multe ori, la scăderea calităţii vieţii şi la anumite interdicţii temporare sau permanente. Cu siguranţă, cel care va dona sau vinde un plămân nu va mai putea face sport de performanţă, dar poate nici alte mici activităţi ce înainte păreau banale etc.

Este însă suficientă conştientizarea riscurilor pentru a arhiva această problemă? Dacă suntem conştienţi că prin donarea inimii ne pierdem viaţa, o putem dona fără probleme? Sau poate depinde acest lucru de motivul pentru care decidem să donăm? Dar dacă viaţa nu ne este pusă în pericol, putem să donăm? Sau să vindem? Dar dacă tot donăm, de ce nu am primi şi o sumă de bani de la casa de asigurări?

De ce am dona sau vinde sau dona vânzând?

Un prim motiv, cel puţin al celor care dau anunţuri la mica publicitate, ar putea fi acela că au nevoie de bani. Unii poate că sunt prea săraci, alţii prea disperaţi, alţii prea ipocriţi, iar alţii sunt mult prea altruişti (doresc să salveze viaţa cuiva, şi-ar oferi organul şi fără bani, dar cu banii primiţi vor ajuta alţi oameni: propria familie, copiii abandonaţi etc.).

În acest moment, discursul nostru pare a prinde un anumit contur moral: la prima vedere motivul pentru care vrei să donezi, să vinzi sau să „donezi vânzând” un organ, pare să dea sens unei decizii atât de complicate.

Dacă vrei să donezi un organ unui membru al familiei, toată lumea te va înţelege, lăuda, aprecia, poate chiar ajuta. Dacă vrei să donezi un organ unui străin, nu toată lumea te va înţelege, nu toată lumea te va aprecia, dar încă te vor ajuta mulţi. Dacă vrei să vinzi un organ, cu siguranţă nu vor fi puţini cei care te vor judeca, nu te vor aprecia prea mulţi, iar de ajutat, poate te vor ajuta contra cost. Dacă vrei să donezi un organ, iar statul, spitalul, un milionar te va plăti ulterior, lucrurile sunt şi mai complicate.

Contrar aşteptărilor majorităţii celor care cred că deţin informaţii bazice de bioetică, analiza bioetică nu se poate limita la cele 4 principii mult mediatizate şi propovăduite pentru prima data de americani: principiul autonomiei, principiul binefacerii, principiul non maleficienţei, principiul justiţiei. În cazul nostru concret, cel al donării/vânzării de organe, toate cele 4 principii, la un moment dat, în funcţie de persoana care va aplica aceste principii, de modul în care o va face şi de background-ul personal, se vor bate cap în cap. Pentru a ieşi din impas, fără a putea apela la primordialitatea unuia dintre cele patru principii, cel puţin nu în mod autentic şi indubitabil, în mod arbitrar unuia dintre ele i se va da prioritate (de dreapta sau de stânga?). Dacă ar fi încoronată autonomia, va urma o întrebare logică: a cui? Dacă va fi încoronată autonomia celui care vrea să doneze/vândă organul, medicul care va extrage organul ar putea încălca principiul non maleficienţei (pot exista anumite situaţii în care această incompatibilitate nu are loc?), iar dacă va fi încoronată autonomia medicului, acesta ar putea decide că un comatos poate „dona” un organ de care oricum nu mai are nevoie, moment în care va fi încălcată autonomia pacientului comatos (dar dacă acesta şi-ar fi dorit să doneze dacă ar fi putut comunica?). Putem continua discursul cu alte variante posibile, preluând şi încrucişând cele 4 principii, dar nu suntem siguri că am ajunge la o concluzie inechivocă.

Adevărata soluţionare trebuie să plece de la alte principii, mai exact, să depăşească aceste 4 principii pentru a răspunde la următoarea întrebare: este fiecare persoană stăpână pe propriul corp? Este corpul uman o proprietate privată asupra căreia omul are o putere absolută?

Dacă răspunsul este „da”, atunci am găsit răspunsul nu doar la problema transplantului de organe, ci şi la mutilările voluntare, schimbările de sex, eutanasie, sinucidere etc.: fiecare poate face ce vrea cu propriul corp, poate chiar să-l listeze la bursa de valori pentru a obţine profitul maxim posibil. Dacă răspunsul este „nu” sau un „da parţial”, atunci trebuie să vedem care este valoarea antropologică a corpului uman, în ce măsură putem beneficia de el etc.

Care este şi care ar trebui să fie atitudinea statului?

În acest moment, majoritatea statelor, printre care şi România, interzic vânzarea de organe, acceptând doar donarea lor, majoritatea statelor dezvoltate având o legislaţie destul de precisă şi strictă care reglementează condiţiile în care cineva poate să-şi doneze un organ.

Teoretic, în statele civilizate nu este tocmai uşor să-ţi vinzi un organ unui străin (probabil că remunerarea între membrii aceleiaşi familii este mai facilă şi mai greu de depistat), cel puţin nu fără complicitatea medicilor şi a comisiilor abilitate să dea undă verde acestor transplanturi. Şi în România s-au efectuat arestări pentru tentativă de transplant în schimbul unor foloase materiale, dar adevărata întrebare este dacă statul ar trebui sau nu să permită existenţa unei pieţe de organe libere.

Discuţiile pro şi contra legiferării unei pieţe libere de organe sunt şi au fost destul de acerbe, dar până acum nici un stat occidental important nu a permis oficial înfiinţarea ei.

Este adevărat, multe state sunt conştiente că unii cetăţeni pleacă în ţări mai sărace pentru a-şi cumpăra organul de care au nevoie, dar nu sunt dispuse să legalizeze vânzarea de organe doar pentru a opri turismul medical, ci, din contră, luptă pentru eliminarea traficului internaţional de organe.

Dar care sunt motivele pentru care statul nu permite vânzarea organelor? Pot fi invocate multe argumente, unele valide, alte nu, unele convenţionale, altele filosofice. Vom enumera doar câteva, fără a le analiza: vânzarea liberă a organelor ar putea conduce la scăderea calităţii organelor disponibile pentru transplant, iar transmiterea unor boli incurabile ar fi tot mai frecventă; persoanele defavorizate ar putea să se simtă constrânse să-şi doneze organele; ar fi foarte greu să se elimine complet o eventuală piaţă neagră; corpul uman nu este de vânzare etc.

Dacă ar fi creat un sistem ideal în care nimeni nu ar înşela, nimeni nu ar putea minţi, nimeni nu ar avea interesul să creeze o piaţă neagră a organelor, ar fi licit ca statul să permită comercializarea organelor? (Această piaţă de organe ar conduce la scăderea preţului unui organ. O scădere de preţ ar putea însă nu doar să facă accesibilă cumpărarea unui organ, ci şi donarea lor doar de către populaţia săracă.)

Putem continua disecarea argumentelor pro şi contra întemeierii unei pieţe libere, controlate de stat, dar tot acest discurs ar fi inutil din moment ce epoca donării de organe, cel puţin aşa cum o cunoaştem noi, se va schimba radical în viitorul deceniu, cel puţin dacă descoperirile medicale vor continua cu acelaşi avânt revoluţionar. Probabil, nu peste mult timp, omenirea va fi capabilă să creeze organe în laborator, aproape la fel de simplu ca piesele de schimb pentru autoturisme sau va reuşi să pună la punct un sistem prin care să fie folosite organele animalelor pentru înlocuirea organelor umane deteriorate (xenotransplant). Pentru ca acest lucru să fie posibil cât mai curând şi astfel toate problemele legate de transplantarea organelor de la persoanele în viaţă să fie date uitării, statele lumii ar trebui să investească mult în cercetarea medicală, iar unele state nu sunt dispuse să facă acest lucru, cel puţin nu în această perioadă de criză. Din contră, unele state, dacă nu ar avea anumite legi, bune rele cum sunt ele, ar putea fi dispuse chiar să-şi listeze la bursă o parte din cetăţeni doar pentru a-şi plăti datoriile externe.

……………………………………………………………………………………………………………..

Da, corpul uman ar putea fi listat la bursa de valori, dar oare este licit să se facă acest lucru?

Articol publicat în premieră în EgoPHobia n. 32

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here