Piața roșie: totul e de vânzare

4.407 views
0
DISTRIBUIȚI
Piața roșie: totul este de vânzare

Oase de vanzare. Păr de vanzare. Rinichi de vanzare. Sange de vanzare. Ovule de vanzare. Copii de vanzare. Femei de vanzare. Organe (plasma, inima, ficat, plamini, cornee, celule rosii, ligamente) de vanzare. Sanatate de vanzare. Pantece de inchiriat. Aceste “marfuri” se vand si cumpara pe “piata rosie,” o piata despre care nu se stie si nici nu se scrie prea mult. E o piata relativ noua, tipica societatii in care traim, in care totul a devenit o marfa si nimic nu a mai ramas sacrosant. O societate bolnava si lipsita de valori care a devalorizat fiinta umana transformind-o intr-o marfa.

În acest an a fost publicata o carte pe acest subiect, scrisa de tinarul antropolog american Scott Carney si intitulata The Red Market: On the Trail of the World’s Organ Brokers, Bone Thieves, Blood Farmers, and Child Traffickers (“Piata rosie: pe urmele traficantilor internationali de organe, hotilor de oase, fermelor de sange si traficantilor de copii”) [o recenzie este disponibilă aici]. Cartea a fost aclamata ca una de expertiza in domeniu si declarata model de investigatie jurnalistica. Obiectivul ei este sa deschida ochii lumii dezvoltate asupra unui fenomen dezumanizant, care se intilneste tot mai des in Lumea a Treia si din care beneficiaza in principal occidentalii – oamenii saraci ai lumii isi vind organele, in speta sanatatea, pentru a da sanatate sau prelungi viata celor privilegiati sa traiasca in tarile dezvoltate. Nu o fac din altruism, ci din cauza saraciei lucii in care traiesc, pentru un ban promis, dar deseori nedat, de traficantii de organe. Inselati, unii incearca de mai multe ori, nadajduind sa faca un ban sa-si hraneasca propriile familii. Trupul unei fiinte umane, dezmembrat si vindut “cu bucata” (asa cum se dezmembreaza o masina casata pentru piese) poate aduce unui traficant de organe un castig de pina la $250.000. Volumul anual al traficului in organe este de citeva miliarde de dolari. Organele se recolteaza din surse diferite, si, dupa cum veti vedea, unele mai stranii ca altele. Din comertul in organe sau sanatate nu castiga donatorul ci doar intermediarii, adica cei care le vind si le cumpara.

Sa fie traficul in organe umane un semn al vremurilor din urma? Lasam asta la aprecierea fiecaruia, redind, insa, un pasaj din cartea Apocalipsa care noua ni se pare relevant:

“11. Si negutatorii lumii plang si se tanguiesc asupra ei, caci nimeni nu mai cumpara marfa lor, 12. Marfa de aur si de argint, pietre pretioase si margaritare, vison si porfira, matase si stofa stacojie, tot felul de lemn bine mirositor si tot felul de lucruri de fildes, de lemn de mare pret si marfa de arama si de fier si de marmura, 13. Si scortisoara si balsam si mirodenii si mir si tamaie si vin si untdelemn si faina de grau curat si grau si vite si oi si cai si carute si trupuri si suflete de oameni.” (Apocalipsa 19: 11-13)

Recomandam cartea lui Carney tuturor celor interesati de declinul valorilor in societatea post-moderna ori in bioetica, dar mai ales legiuitorilor care cocheteaza cu legiferarea unor practici similare, asa cum a facut India, sub pretentia de a stimula economia ori de a crea locuri de munca.

Carney a absolvit Universitatea Wisconsin-Madison in 2005. Vreme de citiva ani a predat cursuri in India unde a venit in contact direct cu “piata rosie” practicata pe scara larga acolo, dar si in alte tari sarace. Cele 240 de pagini ale Red Market ofera o lectura usoara, si contin date numeroase si interesante despre amploarea pietii rosii in India si in Lumea a Treia. Divizata in zece capitole, cartea trateaza comertul international al fiecarui organ uman care la ora actuala se vinde, cum, la cine, cine sunt vanzatorii, comparatorii, si ce ii motiveaza pe ambii.

Oseminte de vanzare. Mortii tarilor sarace nu se odihnesc. Oasele lor au devenit o marfa mult cautata in tarile occidentale, iar tarile sarace sunt grabnice sa satisfaca aceasta cerinta. Cimitire intregi in India sunt asaltate in timpul noptii de hoti care dezgroapa mortii pentru a le lua oasele. Tratate si curatate, ele sunt apoi vindute in Butan calugarilor budisti care din femure si tibii fac fluiere si le vind. Scheletele mortilor se vind facultatilor de medicina din tarile dezvoltate pentru pregatirea viitorilor doctori. Vanzarea de schelete e interzisa in majoritatea tarilor lumii, dar cumva tot se vand. Atita vreme cit exista cumparatori, vor fi si traficanti. In 1985 India a interzis exportul legal al scheletelor, generind astfel traficul ilegal in oseminte umane. Din India s-a extins in China si Europa de Est, Europa de Est insa dovedindu-se a fi o sursa nesigura pentru traficanti. Nigeria a devenit si ea un centru important in traficul international de oase. In India hotii de morminte s-au inmultit, dar la fel si paznicii cimitirelor. Cartea descrie cazuri cu totul bizare despre familii care isi ingoapa membrii de familie si apoi angajaza paznici sa le pazeazca mormintele pina cind sunt siguri ca organele mortului au putrezit de totul.

Rinichi de vanzare. Se stie ca omul are nevoie de doar un singur rinichi. Saracii Lumii a Treia o stiu si ei. De aceea isi preleveaza si isi vind al doilea rinichi. Saracii Indiei o fac pentru 1.000 dolari bucata. Comertul in rinichi a luat amploare acolo in 2005, imediat dupa ce un tsunami a inundat coasta Indiei si a lui Shri Lanka in decembrie 2004, cauzind dislocarea a mii de oameni de pe malurile oceanului. Lipsiti de locuri de munca si venit, fostii pescari si crescatori de orez au invatat repede ca pot face bani din vinzarea rinichilor. Iar traficantii nu au intirziat sa apara si sa-i ademeneasca cu promisiuni. La doar putina vreme 52 de spitale indiene s-au specializat in prelevarea rinichilor. Multi donatori au avut complicatii in urma operatiilor, unii au bolit multa vreme, iar citiva au murit. Vinzarea rinichilor insa nu este limitata doar la India. Cartierele saracacioase ale marilor metropole din Egipt, Africa de Sud, Brazilia si Filipine au devenit si ele peste noapte donatoare de rinichi. Saracii vad in vinzarea rinichilor o sursa de castig. La un pret de intre 800 si 1.000 dolari un rinichi, venitul e o suma incredibila pentru acesti saraci care supravietuiesc cu doar un dolar pe zi. Pe linga asta, multe spitale din Lumea a Treia s-au specializat in transplantul rinichilor, mult mai ieftin decit in Statele Unite sau Canada. In Filipine, de exemplu, un transplant costa 6.000 dolari, in timp ce in SUA costa 259.000 dolari. Saracilor li se promit 3.000 dolari pentru un rinichi, dar primesc cel mult 1.000. Toata lumea stie ca traficul in rinichi e inselatorie. Cazurile de diabet sunt in crestere in intreaga lume, anticipindu-se ca in 2030 vor ajunge la 366 de milioane. Inevitabil, cererea pentru rinichi va creste si ea.

Situatia cea mai tragica insa e in China. Tot mai multe dovezi se strecoara afara din China ca autoritatile chineze executa detinutii pentru a le preleva organele si a le vinde strainilor. Se estimeaza ca intre 2000 si 2005 China a efectuat 60.000 de transplante de rinichi. Doar 18.500 de rinichi au putut fi identificati cu donatori specifici, restul parvenind de la intemnitati neindentificati. In ultimii ani, afirma cei in tema, mii de detinuti chinezi au disparut subit din inchisorile chinezesti fara ca cineva sa le cunoasca identitatea sau unde au disparut. Detalii despre aceste practici oribile parvin de la medicii chinezi care primesc azil in strainatate. Unii au declarat fiind martori la executia detinutilor si prelevarea organelor lor. In unele inchisori cite trei detinuti erau “injectati”zilnic, pusi pe masa de operatie si “dezmembrati” asemenea unei masini casate. Organele lor ajungeau dupa aceea in spitalele chinezesti unde strainilor li se faceau operatii de transplante de organe la preturi mult mai reduse decit cele de acasa. Mai nimic din trupul detinutului executat nu se risipeste in China. In 2006 preturile transplantelor organelor erau de 62.000 dolari pentru un rinichi; 98.000-130.000 pentru un ficat; 150.000-170.000 pentru un plaman; 130.000-160.000 pentru o inima; 30.000 pentru o cornee. Pretul pielii era de 1,20 dolari pentru centimetrul patrat. Unele marturii ale medicilor chinezi erau cu totul ingrozitoare, afirmind ca executia detinutilor era uneori programata sa coincida cu sosirea in China a pacientilor straini candidati la transplantul de organe. In doar ultimii ani China a facut o jumatate de miliarde de dolari doar din transplantele de rinichi facute strainilor, asa numitii “medical tourists”, adica turisti medicali.

Copii de vanzare. Copii au devenit si ei o marfa. Principalii cumparatori sunt agentiile de adoptii din Lumea a Treia care “vand” copii clientilor din tarile dezvoltate. Una din sursele de copii ale agentiilor de adoptii este furtul. In India mii de copii dispar de la joaca, de pe drum spre scoala sau spre casa, ajung in orfelinate unde li se emit acte de identitate false si sunt pusi pe lista adoptiilor internationale. Clientilor straini le este indiferent daca copiii pe care ii adopta au sau nu parinti ori daca au fost furati. La urma urmelor e imposibil sa verifici adevarata identitate a copilului adoptat. Politia indiana lucreaza din zor sa taie filierele traficului in copii furati, dar fara mult succes. Parinti disperati alearga ani de zile sa-si afle copiii, isi epuizeaza micul venit pe care-l au, si de cele mai multe ori nu-i afla. In 2005 pretul unui copil furat in India era de 236 dolari. Atita primea cel care fura un copil. Iar pretul de “vanzare” era de 12.000 dolari. Intre 1991 si 2003 o agentie indiana de adoptii a facut un profit de 250.000 dolari oferind 165 de copii pentru familii din SUA, Olanda si Australia. Pe linga India, cazuri de copii furati si adoptati sunt raportate si in Ciad, Samoa si Haiti.

Ovule de vanzare. Si ovulele au devenit o marfa care se vinde si se cumpara. Centrul mondial al traficului cu ovule este Ciprul. Occidentali disperati, care nu pot avea copii, calatoresc in Cipru sa cumpere ovulele femeilor tinere care le doneaza. Cine sunt donatorii? Fete tinere din Europa de Est si America Latina. Anunturile publicitare se fac in Ucraina, Rusia, Romania si Moldova. Tinerele care raspund sunt duse in Cipru unde zile la rind sunt supuse unor doze ridicate de hormoni pentru a le face sa ovuleze. Ovulele sunt apoi recoltate si vindute cuplurilor infertile din tarile occidentale. Urmeaza fertilizarea in vitro, la un cost intre 8.000 si 14.000 USD, cu mult mai mic decit in tarile occidentale. In SUA o procedura in vitro costa 40.000 USD. Anual in intreaga lume 250.000 de copii se nasc prin procedura in vitro. Cele mai multe clinici de fertilitate sunt in Cipru. In cartea sa, Carney relateaza si o discutie interesanta cu o tinara dansatoare romana in Cipru si Grecia, careia i s-a oferit 2.000 dolari pentru a dona ovule. A refuzat oferta, crezind ca ceea ce i se cerea sa faca e imoral. Carney mentioneaza si arestul in Romania, in iulie 2009, a doi medici israeliti care incercasera sa demareze in Romania o retea de trafic in ovule. In ultimii ani, Spania si ea a devenit o destinatie preferata a donatoarelor de ovule. Tinerele din America Latina insa, au invatat repede lectia rasismului european, cuplurile europene preferind sa cumpere ovule de la imigrantele europene din Spania, in special cele romane si moldovene.

Mama surogat – pantece de inchiriat. Daca nu vrei sau nu poti sa fii insarcinata dar totusi iti doresti copii, ai o alternativa – surogatul. Si in domeniul surogatului India detine titlul mondial. Spitale si clinici intregi din India au fost transformate in “baby factories” (adica fabrici de copii). Mii de copiii se nasc in India in acest fel. Pentru 50 dolari pe luna, sau 6.000 la sfarsitul sarcinii, mii de femei tinere sunt intr-o gestatie aproape permanenta. Duc la termen copilul unei alte femei sau familii. Pretul e bun pentru ele, avind in vedere ca 6.000 dolari e mai mult decit ar putea castiga in 10 ani de munca. Noua luni tinerelor nu li se permite sa plece din spital, iar nasterea copilului se face doar prin cezariana. India a legalizat surogatul in 2002 sub pretentia de a stimula economia tarii si a crea locuri de munca. Preturile oferite de clincile de surogat sunt intre 15.000 si 20.000 dolari pentru o sarcina. In contrast, pretul in SUA e de intre 50.000 si 100.000 dolari. Amploarea surogatului e imensa, la ora actuala India avind nu mai putin de 350 de clinici de surogat care generereaza un venit anual de 2.3 miliarde de dolari.

Sange de vanzare. Sangele nu poate fi vandut sau cumparat legal, dar totusi se vinde. Il cumparam chiar si noi cind ajungem in spital, dar despre asta nu se vorbeste, nici macar in soapta. Din nou, India detine recordul mondial si la vanzarea de sange, iar tarile occidentale la cumparatul lui. Nu doar indienii insa vind singe in India. Nepalezii, mult mai saraci, se duc cu sutele in India pentru a-si vinde sangele. Unii dintre ei dispar fara sa li se dea de urma. In ultimii ani politia indiana a depistat adevarate “ferme de sange” in zonele adiacente Nepalului. Nepalezi si indieni saraci, aflati singuri pe cimp sau pe drum, sunt rapiti si dispar. Sunt dusi cu forta la ferme de animale izolate unde li se extrage sangele cu forta. Sunt hraniti putin sa fie tinuti in viata doar pina cind trupul isi da ultimul strop de sange, iar apoi sunt ingropati, fara ca cineva sa le cunoasca numele, sa le dea de urma, sau sa li se afle mormintul. Cu ani in urma unul din acesti prizonieri a scapat, informind autoritatile. In urma unei razii, politia a descopert 17 fiinte umane zacind pe dusumea cu tuburi inserate in vene si litri de singe colectati si tinuti in frigidere. Pretul? Trei dolari pentru un sfert de litru!

(din buletinul informativ al Alianței Familiilor din România)

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here