2011=1966

3.266 views
1
DISTRIBUIȚI

(Comentariu preluat integral din buletinul informativ al Alianței Familiilor din România)

Ne aflam in anul demografic 1966. Asta ne spun datele recensamintului populatiei Romaniei din 2011, emise recent. In Romania de azi sunt atitia oameni citi erau si in 1966: 19 milioane! Dupa doua generatii realizam ca Romania a facut un regres cu consecinte severe pentru generatia noastra, dar mai ales pentru soarta copiilor nostri. Criza demografica a Romaniei s-a transformat intr-o veritabila iarna. Un cosmar demografic. Asupra acestui cataclism national am atras atentia de multi ani. Este cu adevarat un eveniment unic in istoria noastra cind, in doua generatii, natiunea nu a mai progresat demografic, pe timp de pace! Si atit de semnificativ, incit suntem tentati sa afirmam ca, de acum inainte, 1966 va ramine anul de referinta pentru demografia Romaniei pentru generatiile viitoare, asemenea civilizatiilor vechi care numarau anii in functie de evenimentele tragice cu care se confruntau. Iudeii, spre exemplu, incepusera sa numere anii luind ca reper ducerea lor in robie, in 587/568 inainte de Hristos.

Reactia noastra, a romanilor, la aceasta veste cit se poate de tragica, exprimata in bloguri sau in comentariile la multele articole scrise despre recensamint, a fost identica, dar exprimata diferit. “E groaznic!”; “Cum se poate?”; “Nu-mi vine sa cred!”; “Au numarat gresit!”; “Infiorator!”. Atribuim crizei demografice, insa, cauze diferite. Cu unele suntem si noi de acord. Fara indoiala ca emigratia masiva din 1990 incoace a fost una din cauzele majore. Dar aceasta explicatie nu e suficienta. Caci emigratia nu e un fenomen tocmai nou in istoria romanilor, cum nu sunt nici altele care au incetinit sporul demografic de-a lungul istoriei. In secolul trecut, Romania a trecut prin doua cataclisme ucigatoare care i-au decimat populatia. Sute de mii de tineri barbati romani au murit in cele doua razboaie mondiale, sute de mii de romani au fost exterminati de comunisti, alte mii au murit in foametea si seceta anilor ’40. Iar la finele secolului 19 si inceputul secolului 20, sute de mii de romani au emigrat in America de Nord, in special din Ardeal. Si cu toate astea, vitalitatea biologica a natiunii nu a slabit. Pina acum. De ce?

Idolatria avortului

Cauza principala, o spunem noi, asa cum o repetam mereu, este avortul. Romania si-a alipit inima de idolul avortului. Iar avortul este, la rindul lui, simptom al unei probleme si mai acute – lipsa de interes a romanilor de a procrea. Lipsa aceasta de interes nu ne este tipica doar noua, este o realitatea europeana. Inaintea noastra au luat-o tarile occidentale, unde, inca incepind cu generatia de dupa razboi, europenii si-au pierdut interesul pentru copii. Nihilismul si hedonismul le-a impregnat conceptia despre viata, iar rezultatele sunt bine cunoscute. Incet, incet, Germania se transforma intr-o tara fara germani, Marea Britanie intr-o tara fara britanici, Franta intr-o tara fara francezi si Scandinavia intr-o peninsula fara scandinavi. Majoritatea europeana se micsoreaza rapid, iar enclavele neeuropene cresc si mai rapid. Raspindirea contraceptivelor incepind cu anii ’60 a intensificat si facilitat declinul demografic european.

In ultimii 60 de ani am avortat 22 de milioane de copii nenascuti. In contrast, din 1973 incoace, cind avortul a fost legalizat in SUA, acolo au fost avortati 54 milioane de copii. Raportat la populatia Romaniei, numarul avorturilor noastre este extrem de mare. Ne pricepem la avort mai bine ca la orice. De aceea repetam ce am spus in paragraful precedent: putem spune ca Romania si-a alipit inima de idolul avortului. Este pacatul nostru national. Un pacat pentru care suntem cunoscuti in intreaga lume. Un pacat finantat din fondurile publice. Un pacat impotriva caruia se aud voci putine si timide. Un pacat pentru care deja suntem pedepsiti si care daca nu va fi remediat ne va cauza moartea biologica in doar citeva generatii. In unul din articolele pe care le citisem pe tema recensamintului se calculase deja ca Romania va dispare biologic in doar 73 de ani. In vara anului trecut ONU a emis un clasament al tarilor celor mai afectate demografic. Romania era in topul celor 10. Raportul prognostica ca aceste 10 tari vor fi si primele care vor muri demografic. In doar 20 de ani se preconizeaza moartea ultimei fiinte de pe micuta insula Montserrat din Caraibe. Tinerii au plecat, iar ceasul biologic al celor ramasi in urma a incetat sa mai bata. Romania nu e cu mult in urma acestei micute insule.

Ce-i de facut?

Problema demografica a Romaniei nu o poate rezolva statul. Nici Uniunea Europeana. Nici statul, nici Uniunea European nu au creat-o. Am creat-o noi, fiecare din cititorii acestor rinduri. Fiecare dintre noi avem in familie sau printre apropiati pe cineva care a avortat un copil – sau mai multi. Fiecare dintre noi avem constiinta incarcata. De aceea familia e importanta. Familia conteaza. Revenirea biologica a Romaniei impune revitalizarea valorilor. In primul rind crearea in Romania a unei culturi pro viata. A unei culturi pro-familie. Pro-casatorie. Pro-valori. Pro-moralitate. O cultura in care viata celor nenascuti sa fie pretuita si afirmata ca o valoare inestimabila, nu ca o povara. O cultura in care oamenii se mindresc ca au copii si nu iau avortul ca pe ceva banal. O cultura in care toti ne dam mina sa rezolvam impreuna aceasta problema pe care noi insine am creat-o. Trebuie sa incepem in familie. In relatiile de cuplu. In consilierea inainte de casatorie a tinerelor cupluri. In consilierea tinerelor care sunt ispitite sa avorteze. In consilierea ficelor noastre ca viata e pretioasa. In edificarea unei atitudini noi fata de fetele tinere insarcinate dar fara sot, ori abandona-te de prietenii lor. In edificarea unei culturi de moralitate sexuala, abstinenta, a unei vieti intime responsabile. O cultura de afectiune si dragoste, nu de prejudecati fata de tinerele necasatorite dar insarcinate. Apoi a unei culturi pro viata in biserica, in parohii, in conducerea cultelor religioase din Romania.

Avortul e un pacat. Lucrul acesta trebuie amintit mereu si mereu de la altarele bisericilor. In omiliile preotilor si al pastorilor. In orele de cateheza si pregatire biblica. In seminariile care pregatesc liderii spirituali ai Romaniei. In mare masura Biserica din Romania tace in fata acestui pacat. Biserica trebuie provocata sa-si faca datoria. Sa fie un ghid spiritual in aceste vremuri intunecoase pentru tara. Asa cum a fost si in trecut.

De ce tace Biserica?

Pentru promovarea unei culturi proviata in Romania e nevoie nu doar de teorie, ci si de implicare concreta si pragmatica. Marsurile pentru viata in Romania sunt putine si anemice. Cele din Spania sau Paris sunt enorme. De ce acolo si nu in Romania? Pentru ca acolo Biserica se implica si s-a implicat de multi ani. Isi mobilizeaza enoriasii sa afirme valorile vietii in spatiul public. De ce nu si la noi?

In plus, e nevoie sa incetam a ne mai culca cu dusmanul in acelasi pat. La urma urmelor ne numim crestini si o tara crestina. Majoritatea covirsitoare a romanilor afirma ca avortul este inadmisibil din punct de vedere moral. Ca si cei nenascuti au dreptul la viata. Atunci? De ce practicam, cu nesat si nesabuire, acest pacat? De ce facem voia celui rau si ne facem rau si noua? Celui ce fumeaza i se spune sa se lase de fumat, altfel va muri. Betivului i se spune sa nu mai bea, ori va face ciroza si va muri inainte de vreme. Diabeticului i se spune sa nu mai manince zahar. La fel e si cu avortul. Romania – daca vrei sa traiesti si sa nu-ti scurtezi zilele, nu-ti mai avorta copiii!

Va propunem mai jos un articol primit de la un medic pediatru din Baia Mare, scris la inceputul anului, inainte de publicarea datelor recensamintului din 2011.

PREZENT ŞI VIITOR

de dr. Maria MESAROŞ, medic specialist pediatru, Baia Mare

Am auzit odată o zicală din vremuri nu tare vechi, care spunea că o familie e bine să aibă cel puţin trei copii, câte unul să înlocuiască în evoluţie pe cei doi părinţi şi al treilea să fie pentru ţară.

Ce echilibru social, întărit de faptul că familiile de la ţară şi chiar multe din cele ce reprezentau înalta societate aveau mai mulţi copii! Erau foarte puţine familiile cu 1-2 copii. Ce întorsătură a lucrurilor, cât egoism în societatea de azi când magazinele sunt suprapline, ţăranii nu ştiu cum să-şi valorifice produsele în exces şi renunţă la lucrarea pământului propriu pentru motivul că nu este profitabil. Azi în familiile cu cele mai mari venituri se naşte un singur copil sau poate niciunul, dar câinii de rasă sunt nelipsiţi. Uneori întreţinerea unui asemenea animal costă mai mult decât întreţinerea unui copil.

Se aude uneori la ştiri că a fost găsit la container un nou-născut abandonat sau mort: o ştire vagă, după care nu se mai vorbeşte nimic…, pe când dacă sunt eutanasiaţi nişte câini vagabonzi, care fac atâtea victime omeneşti prin muşcăturile lor, se iau poziţii cu răsunet mondial. Ce întorsătură a lucrurilor! Oare aceşti câini atât de protejaţi şi care ţinuţi în lesă înlocuiesc cărucioarele cu copiii de altă dată prin parcuri, vor putea asigura viitorul ţării? De pe urma ocrotirii acestor animale, care au ajuns mai presus decât copiii, vom putea lua noi, cei care acum trăim aceste vremuri, pensiile necesare la vârsta a treia? Nu este destul reducerea poporului român prin plecarea atâtor tineri în alte ţări, lăsând în ţara noastră loc liber pentru invazia musulmanilor, negrilor etc.? Oare ne vor aduce aceştia, care vin din ţările subdezvoltate şi teroriste, o civilizaţie şi o credinţă mai bună? Unde este gândirea şi morala sănătoasă a românului? Oare o fi devenit politică de stat (de cine suntem oare conduşi?) scăderea natalităţii, distrugerea naţiunii, limitarea valorilor intelectuale şi lăsarea frâului liber şi necontrolat pentru categoriile sociale de jos?
Mă ispiteşte un gând urât: sterilizarea femeilor productive intenţionat prin practicarea variatelor metode anticoncepţionale, a avortului liber, insuficient controlat la cabinetele particulare, mai ales la fetele tinere, tendinţa crescând pentru practicarea operaţiei cezariene, care limitează naşterea la cel mult doi copii. Oare suntem în situaţia Chinei, ca să limităm chiar aşa de mult înmulţirea populaţiei? Atât noi cât şi restul Europei avem spor natural negativ.

Se abandonează tot mai mult calea naturală de naştere: viitoarele mame nu sunt pregătite moral şi psihico-fizic pentru a fi mame. Totul se rezumă la egoismul momentului: acum să nu mă doară, dar la ce va urma nu se gândesc. Pe cale naturală s-a născut de când este acest pământ, iar acum se luptă cu toate puterile să se renunţe la ce e natural.

Ziua de 8 Martie – Ziua Internaţională a femeii a fost onorată într-un mod aparte la secţia Nou-Născuţi Baia Mare: în cele 24 ore ale zilei de 8 martie au fost 8 naşteri, din care toate au fost cezariene, niciuna pe cale naturală ! Să fie o coincidenţă, se dorea să se atingă atunci procentajul de 30%, de cezariene din totalul de naşteri, tendinţă expresă de a se mai creşte acest procentaj?

Desigur nu toate au avut indicaţii medicale, un număr redus dintre cezariene au motivaţie medicală. O parte sunt opţiunile mamelor pentru acest tip de naştere, dar pentru justificare medicul le dă tot o conotaţie de motivaţie medicală şi în sfârşit o parte bună dintre ele sunt eşecuri ale unui travaliu natural eşuat, grăbit, forţat şi care pentru a nu compromite probitatea profesională, se termină tot cu cezariană.

Oare nu ar trebui să ne punem câteva întrebări care ar viza atât corpul medical, cât mai ales viitoarele mămici şi viitorul copiilor lor? Este o politică socială de moment, ale cărei repercusiuni nu ne interesează în momentul de faţă? Este aspectul mercantil urmărit de medicii ginecologi? Este o lipsă de profesionalism în urmărirea gravidelor, care ulterior sunt dirijate intenţionat spre a opta pentru operaţia cezariană? Îndrăznesc să fac o afirmaţie dură: nu mai avem obstetricieni, ci numai ginecologi, printre care sunt tot mai multe femei ginecologi. Unele au copii şi cu toate acestea rămân indiferente la ce se petrece cu alte femei şi resping ceea ce este natural şi fiziologic. Am surprins odată o afirmaţie: „mie îmi place mai mult să tai”, referindu-se la secţiunea cezariană.

Nouă, românilor, nu ne place să facem statistici şi nici să evaluăm anumite fenomene negative, care ar trebui elucidate. Suntem prea comozi şi indiferenţi la ce se întâmplă cu copiii ce se nasc în mod forţat, programat – când medicul este de gardă, pentru a nu fi deranjat de pacientă atunci când s-ar declanşa în mod natural naşterea. Deşi uneori prea târziu, dar poate edificator pentru viitor s-ar impune o rememorare a momentului şi felului naşterii copilului care ulterior este descoperit cu handicapuri psihice şi fizice.

Oare explozia de cazuri de autism nu are legătură cu naşterile forţate, programate, cu medicaţia (cytotec) şi metodologia de a grăbi naşterile, cu suferinţele neurologice „minore în aparenţă” ce le prezintă nou-născutul după asemenea naşteri? Executarea cezarienelor înainte de a apărea semnele declanşării travaliului este asemenea metodei de a forţa un ou de găină clocit, din care nu a ieşit puiul odată cu ceilalţi fraţi, iar dacă este forţat prin spargerea cojii, va ieşi un „pui nimuric”. Toate aceste lucruri ar trebui să ne dea de gândit referitor la viitorul copiilor şi al neamului nostru.

Sursa originala a comentariului

h3 style=”text-align: center;”

1 comentariu

  1. Trist, dar adevarat. Oamenii, din pacate, lipsiti de spiritualitate si datorita presiunilor sociale, se comporta precum animalele… ba mai rau. Societatea are nevoie de remedii …

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here