Studiu: Copiii crescuti de părinți heterosexuali sunt mai sănătoși și mai fericiți decât cei crescuți de homosexuali

1554
3
DISTRIBUIȚI

happy-healthy-familyCopiii crescuți de către părinți heterosexuali au calitate a vieții mai ridicată față de copiii crescuți în „familii” homosexuale, arată un studiu din SUA, având la bază indici de bunăstare personală. Cercetarea a fost clasificată de către susținătorii familiei tradiționale ca fiind cel mai științific și credibil studiu disponibil.

Realizat de către Mark Regnerus, profesor de sociologie la Universitatea Texas din Austin, studiul a fost publicat în iulie 2012 în revista Social Science Research și este accesibil aici.

Descoperirile lui Regnerus, bazate pe răspunsuri ale copiilor crescuți de părinții lor biologici și respectiv ale copiilor ai căror părinți sunt homosexuali, sunt șocante.

El a aflat că 12% dintre subiecții care aveau o mamă lesbiană și 24% dintre cei cu un tată homosexual au declarat că au avut gânduri de sinucidere, în timp ce doar 5% dintre copiii crescuți de familia biologică intactă au avut astfel de porniri. Pe de altă parte, 28% dintre cei crescuți de două femei lesbiene și 20% dintre cei crescuți de un tată homosexual erau șomeri la momentul studiului, în schimb, doar 8% din copiii provenind din familii biologice și 13% din copiii crescuți de un singur părinte nu aveau un loc de muncă.

Una dintre cele mai remarcabile descoperiri este aceea că 23% dintre cei care au fost crescuți de o mama lesbiană au fost atinși sexual de un părinte sau un adult, față de doar 2% dintre cei care au avut părinții biologici alături de ei. În ceea ce privește subiecții care au avut „doi tați”, procentul este de 6%, față de 10% pentru cei crescuți de un singur părinte.

O alta concluzie surprinzătoare este subliniată de faptul că 31% dintre cei crescuți de lesbiene și 25% dintre cei crescuți de bărbați homosexuali au fost obligați să întrețină, la un moment dat, relații sexuale împotriva voinței lor, față de doar 8% dintre cei crescuți de familia naturală.

Patruzeci la sută dintre subiecții cu mame mame lesbiene și 25% dintre cei cu tați homosexuali au răspuns că au avut relații extraconjugale în timpul unei căsnicii sau în timp ce erau angajați deja într-o relație, comparat cu procentul de 13% din persoanele crescute de părinții biologici.

Nouăsprezece procente dintre persoanele crescute de un cuplu de lesbiene și 25% dintre cei crescuți de un cuplu de bărbați heterosexuali primesc în prezent sau au primit recent ședințe de psihoterapie, față de doar 8% dintre cei crescuți de părinți heterosexuali.

Procentajul infectării cu cel puțin o boală cu transmitere sexuală este de 20% între tinerii cu „două mame” și de 25% între cei cu „doi tați”, comparat cu 8% din cei care au crescut în familia lor biologică.

Interesant este faptul că doar 61% dintre cei crescuți de mame lesbiene și 71% dintre cei crescuti de un bărbați homosexuali se declară „totalmente heterosexuali”, comparat cu procentul de 90% din persoanele care au fost crescute în familiile naturale.

Descoperirile lui Regnerus intră în conflict cu studiile promovate de activiștii homosexuali care pretindeau că viețile copiilor crescuți de homosexuali sunt la fel de bune sau chiar mai bune decât ale celor crescuți de heterosexuali. Multe dintre acele studii, spune Regnerus, s-au făcut pe eșantioane statistice mici, în care au fost studiate efectele mai degrabă din perspectiva părinților decât a copiilor – și în care s-a putut observa o „amprentă” politică.

Mark Regnerus, University of Texas, Austin. Photo Christianity Today
Mark Regnerus, University of Texas, Austin. Photo Christianity Today

Autorul mai observă că, de pilda, o meta-analiză ce sugerează faptul că educarea și creșterea copiilor de către părinți homosexuali are un impact bun asupra copiilor a fost problematică, deoarece participanții la studii au fost aproape mereu un mic grup de voluntari „ale căror afirmații despre succese documentabile în creșterea și educarea copiilor au devenit foarte relevante în recente dezbateri legislative și judiciare asupra unor drepturi și statute legale.”

Problema lipsei de obiectivitate a subiecților a fost, de fapt, persistentă în literatura disponibilă anterior pe acest subiect, conform lui Regnerus.

„Multe dintre studiile privind copii crescuți de către părinți homosexuali au colectat date din eșantioane convenabile sau de tipul ‘bulgăre de zăpadă’”, scrie Regnerus. El mai adaugă: „Un exemplu important ar fi Studiul Național Longitudinal asupra Familiilor de Lesbiene, analiză din care media a preluat cu generozitate în 2011. Acest studiu folosește eșantioane comode, recrutate integral prin auto-selecție la diverse evenimente lesbiene și prin anunțuri în librării de femei și în publicații pentru lesbiene din Boston, San Francisco și Washington”.

Regnerus continuă: „Deși nu vreau să minimizez semnificația unui astfel de studiu longitudinal, această modalitate de eșantionare este o problemă atunci când scopul (sau, în acest caz, rezultatul practic și folosirea convențională a descoperirilor sale) este să generalizezi asupra unei populații. Toate aceste eșantioane au o anume înclinație, uneori într-un mod necunoscut.”

Prin contrast, Mark Regnerus și-a extras datele din „Studii asupra Noilor Structuri ale Familiei”, o colecție de date dintr-un eșantion mare, aleatoriu, de tineri americani adulți. Regnerus a analizat răspunsurile a 3.000 de adulți tineri, din care 175 de au fost crescuți de o mamă lesbiană și 73 de tineri având un tată homosexual. El a comparat răspunsurile pentru a vedea cine a avut o viață mai bună din punct de vedere social, emoțional și relațional conform cu 40 de criterii.

Regnerus mai spune că studiul său este unul din puținele care se bazează pe relatări și răspunsuri ale copiilor crescuți de homosexuali, mai degrabă decât pe afirmații ale părinților homosexuali.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

3 comentarii

  1. Familia reprezintă o instituție, un legământ format dintre un bărbat, o femeie și eventual copiii acestora! Dacă homosexualii cred că înclinația lor spre homosexualitate este naturală, să-și facă pruncii singuri…că și asta ar trebui să fie tot natural la ei – corpul li s-ar adapta „naturalului” lor! Același lucru aș spune și despre lezbiene! Faptul că există oameni perverși cu minți murdare și pofte sexuale anormale, nu înseamnă că trebuie să le acceptăm comportamentul și să-i protejăm…pe motiv de „ocrotirea drepturilor omului”. Cel mai bun mediu de creșterea copilului este familia formată din o mamă și un tată! Dumnezeu a instituit asta, și așa rămâne, indiferent de pretenția și înclinația sexuală a unora!

  2. diferenta dintre a da nastere unui copil si a adopta un copil:

    a da nastere – inseamna ca doi oameni, femeie si barbat, au hotarat sa aduca pe lume inca un suflet. deci este si o decizie, nu doar un impuls, un reflex, sau pur intamplare (cel putin decizia de a se impreuna exista). si de aici mai departe, putem sa facem un exercitiu de intelegere a fenomenului de „nastere” care porneste dintr-un fenomen microsopic, unirea intre 2 elemente (parte barbateasca si parte femeiasca) extrem de diferite (dar nu altele inafara acestora), dar care poarta cate 50% viata fiecare in parte, ca astfel, prin unirea dintre ele sa rezulte intregul. ca mai apoi, cei doi parinti sa-si insuseasca odrasla, sa capete sentimentul ca le apartine. mai trebuie gandit si la capacitatea oamenilor de a da nastere altor oameni. e ceva ce depaseste rationamentul stiintific. cum apare viata din unirea dintre doua elemente materiale, care scoase din context, ar putea sa nu dea de banuit ca au capacitatea de a da viata?

    a adopta – (atunci cand situatia dramatica, infertilitatea, nu o impune) inseamna a insusi doar un copil (o persoana), sarind peste capacitatea extraordinara de a da nastere. deci copilul adoptat devine un atasament, un accesoriu (exagerand, pt ca cei care nu pot naste copilul, f+b, cu siguranta pot oferi o iubire dumnezeiasca celui adoptat) al familiei. adoptia este si un act de utilitate, umanitar, de a oferi unui copil parasit de parintii naturali, mediul sanatos al familiei. insa totul se face spre dezvoltarea corecta a copilului.
    exista insa situatii cand copilul devine in mod artificial, un martor a unei uniri intre doi oameni care in mod natural nu pot da nastere, cei doi obtinand astfel un fel de confirmare sociala a unirii lor, un fel de indreptatire si motivare a unei relatii nefiresti. aici, cu adevarat, copilul devine doar un accesoriu ce traieste si riscul de a suferi traume psihice majore, pe care nici el insusi, nu va mai fi capabil sa le sesizeze in dezvoltarea lui.
    de unde vine nevoia asta de confirmare a statului de familie? pentru ca in mod natural, desavarsirea familiei vine prin nasterea de copii. asta este finalitatea. pe cand, o „familie” fals inchegata intre doi oameni de acelasi gen, nu poate fi confirmata de societate ca familie fara copii. de aici si tendinta egoista inainte de toate a cuplurilor nefiresti de a-si cauta scaparea din ochii lumii, prin adoptia de copilasi. sinistru.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here