Despre demnitatea femeii în creștinism. De ce nu au urcat feministele pe Golgota

2244
0
DISTRIBUIȚI

pr. Constantin Sturzu *

femei-biserica-demnitateO discutie despre conceptia crestina asupra rolului si locului femeii in familie si, in general, in societate, daca este purtata intr-un spatiu secularizat, are cele mai mari sanse sa plece de la prejudecata ca Biserica injoseste femeia, argumentele fiind cele de genul: in Biserica (si in Biblie) se spune ca barbatul trebuie sa fie cap femeii, ca femeia trebuie sa se teama de barbat, ca, de fapt, femeia este socotita doar ca un ajutor al barbatului (a se vedea Facere 2, 18-23) si multe altele de genul acesta. Astfel de probleme ridicate, de regula, de persoane din afara Bisericii sint binevenite, intrucit ne ofera sansa de a oferi unele explicatii edificatoare pentru cei care chiar le cauta.

Nu voi intra prea mult in explicarea acestor cuvinte despre relatia dintre barbat si femeie, intrucit altul e subiectul articolului de fata. Voi aminti doar ca femeia se supune barbatului nu oricum, ci asa cum barbatul se supune lui Hristos – e vorba de o ierarhie in ordine duhovniceasca pentru ca in Biserica lui Hristos e o anumita rinduiala si fiecare isi are un loc al sau, fara ca unul sa fie mai de cinste si altul mai de necinste. Femeia trebuie sa se teama de barbat nu in sensul de a nu-i fi frica sa fie agresata de acesta, ci avind un barbat care o iubeste atit de mult (“precum Hristos isi iubeste Biserica” – acesta ar trebui sa fie nivelul), adica purtindu-i o dragoste care merge pina la sacrificiul suprem, sa se teama ca nu cumva sa piarda o astfel de iubire.

Catehizind cuplurile ce urmeaza a primi taina cununiei, constat ca tinerele sint dornice sa afle cum sa se raporteze la astfel de lucruri, la aceste cuvinte auzite la slujba cununiei, care nu sunt spre “terorizarea” femeii, ci spre a-i constientiza, si pe ea si pe barbatul sau, de rolul specific al fiecaruia, rol care isi are, fiecare, o demnitate proprie si nu denota un tratament discriminatoriu. Departe de a considera femeile ca fiind de “un rang inferior”, dimpotriva, abia in crestinism ele sint readuse la demnitatea de a fi egale cu barbatii pentru ca, asa cum ne spune Sf. Apostol Pavel, “nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sinteti in Hristos Iisus“ (Galateni 3, 28). Inainte de a veni Hristos si de a schimba conceptiile gresite cu privire la locul femeii, indiferent de epocile si de popoarele pe care le-am analiza, nicaieri nu gasim decit o injosire a acesteia. Nici macar in iudaism femeile nu au avut o soarta mult mai buna, Moise fiind nevoit sa le ingaduie barbatilor sa-si lase femeile doar cu o “scrisoare de despartire” ca nu cumva, impunindu-le casatoria pe viata, acestia sa-si ucida sotiile atunci cind nu mai doreau sa traiasca cu ele.

Aceasta egalitate in demnitate a femeii cu barbatul nu exclude, repet, faptul ca cei doi au roluri diferite, evidente prin insasi constitutia anatomica a fiecaruia, prin insusirile specifice fiecaruia. Diferenta de roluri a celor doi nu trebuie interpretate in sensul unei inegalitati de ordin socio-politic, a unei discriminari. Diferenta este exact ceea ce are nevoie natura umana spre a se implini si perpetua (nu ne putem inchipui cum ar arata sau cum ar evolua o societate alcatuita exclusiv din barbati sau exclusiv din femei).

O miscare feminina binecuvintata de Hristos

De la aceasta egalitate postulata de crestinism s-a ajuns, treptat, pina la momentul in care, in familie si in societate, si din punct de vedere legal, nu doar din perspectiva crestina, barbatul si femeia sa aiba drepturi egale. Definit ca o “miscare sociala care sustine egalitatea in drepturi a femeii cu barbatul in toate sferele de activitate“, feminismul pare a fi un lucru favorabil femeii si cu adinci radacini in conceptia crestina. […] Daca exista vreun pericol de a-si pierde cumva feminitatea, tot ele sint cele care vor avea de suportat eventuale (neplacute) consecinte. Problema mi se pare ca intervine abia atunci cind femeia vrea sa fie egala cu barbatul nu in cele firesti sau in cele inalte ale acestuia, ci mai ales in cele mai “de jos”, mai de nedorit ale barbatului. Pentru ca daca cineva cere egalitate deplina cu o alta persoana, nu o poate cere doar in cele bune, ci si in cele rele. Daca mergi intr-o tara straina si vrei drepturi egale cu cei de acolo, cind primesti cetatenia, odata cu drepturile de rigoare, te “incarci” si cu un set de obligatii pe care le au si ceilalti concetateni.

Ca sa ne dumirim mai bine in aceasta chestiune, vom face recurs, ca de obicei, la textul evanghelic ce urmeaza a fi lecturat maine in biserica, la Duminica mironositelor. Aceste femei curajoase sunt cele care au stat tot timpul alaturi de Iisus, atit in vremea propovaduirii sale, cind a facut minuni si era laudat de multimile recunoscatoare, cit si atunci cind a fost arestat, chinuit si, finalmente, rastignit pe cruce. Ele au urcat si pe Golgota cu Hristos, pe cind ucenicii de sex masculin (cu fericita exceptie a Sf. Apostol Ioan) se ascundeau “de frica iudeilor“. Tot ele sint cele care, imediat dupa sabat, cind nu se ivisera inca zorii zilei de duminica, au venit la mormint cu aromate (sau miruri – de unde si denumirea de “mironosite“) pentru a unge trupul Celui care fusese ingropat in graba si care nu avusese parte de rinduiala cuvenita inainte de punerea in mormint. Aceste femei au avut de infruntat si biruit patru mari obstacole care, in mod normal, ar fi descurajat pe orice om cu un instinct de conservare mai accentuat:

1) frica de cei care nu priveau deloc cu ochi buni pe ucenicii Rastignitului;

2) teama de intuneric (era inca noapte si pe atunci drumurile nu erau luminate ca acum);

3) gindul ca soldatii romani ce pazeau mormintul nu le vor permite sa implineasca ritualul pentru care se pregatisera;

4) constientizarea faptului ca, chiar si daca toate aceste piedici ar fi biruite, tot se vor confrunta cu o ultima si insurmontabila problema: “cine le va pravali piatra de pe usa mormintului?“, piatra care era foarte mare, incit abia o urnea forta mai multor barbati.

Daca ar fi stat si ar fi analizat toate cele patru inconveniente majore precum au facut barbatii (apostolii si ceilalti ucenici), cu siguranta mironositele nu ar mai fi plecat de acasa in duminica Invierii.

Dar nu au vrut sa fie egale cu barbatii, adica sa revendice dreptul la prudenta si sa invoce acel comportament cerebral care te tine cu picioarele pe pamint. Nu, ci au ales sa fie femei, in deplinul sens al cuvintului. Adica au ales sa iubeasca jertfelnic si sa creada in inima lor ca nimic nu e de nebiruit! Si s-au invrednicit de cea mai mare binecuvintare, aceea de a fi primele care sa-l vada pe Domnul si Mintuitorul cu trupul inviat, acel dar pe care abia mai apoi l-au primit apostolii mai apropiati lui Iisus, inclusiv “cel mai iubit dintre ei”, adica Ioan. Daca ar fi ramas la nivelul unui feminism nivelant al oricaror diferente dintre barbat si femeie, mironositele ar fi ratat si Golgota si Invierea, nu ar mai fi fost primele mesagere ale singurului lucru nou sub soarele istoriei, rostind cele dintii: Hristos a inviat!

Asa, miscarea acestor “purtatoare de miruri” este prima si cea mai autentica miscare feminina, in ea orice femeie poate vedea cit de sus poate ajunge daca-si cultiva propriul dar si nu rivneste la al altuia.

* preot în Iași, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”
DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorCorectitudinea politică este noul marxism (II)
Articolul următorSlovacia: Asociaţiile pro-familie solicită un referendum despre „căsătoria” gay şi educaţia sexuală în şcoli
Guest Post

Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori:

William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here