Un alt proxenet deghizat în apostol: Larry Flynt

3.449 views
0
DISTRIBUIȚI

În seria falselor iconicizări întreprinse de Hollywood în cadrul programului de impunere a viciului ca virtute și reper valoric social, se înscrie și drama biografică Scandalul Larry Flynt / People versus Larry Flynt. Realizată în 1996, cu mult înaintea biopicului Kinsey (2004), despre care am vorbit de curând, biografia întemeietorului revistei pornografice Hustler și al unui întreg trust de industrie porno beneficiază de atu-ul baghetei regizorale a lui Milos Forman, veteranul Noului Val Ceh, impus în America cu Zbor deasupra unui cuib de cuci, Hair și Amadeus. Cineast preocupat în mod constant de tema libertății sociale, partizan a tot ce înseamnă „dictatura tinerei generații” (să ne amintim de legendarele sale filme din patrie, de la Dragostele unei blonde la Desprinderea/Taking off), maestrul ceh nu a trebuit să se lase prea mult convins pentru a face un film pretins a fi despre dreptul la liberă exprimare. Obișnuit a lucra după textele altora, din care a știut să scoată, nu o singură dată, filme de mare strălucire, Forman preia fără multe comentarii scenariul lui Scott Alexander și Larry Karaszewski despre ascensiunea celebrului mogul al sexului, care în același an 1996 își publica un volum autobiografic.

Cadru din filmul People vs larry flint versus Larry Flint real
Cadru din „Scandalul Larry Flynt” versus personajul real

Fără a fi o capodoperă, filmul lui Forman este mai degrabă o punere în scenă a pledoariilor lui Flynt și a avocaților săi (în film, doar unul: Alan Isaacman) pentru democratizarea obscenității, decât o peliculă de autor în adevăratul sens al cuvântului. Bazat, în mare măsură, pe numeroasele procese avute de milionarul pornograf, Scandalul Larry Flynt nu este atât un film despre sex și industria aferentă, cât unul despre folosirea abuzivă a dreptului la libertatea de exprimare, așa cum este el stipulat în Primul Amendament al Constituției americane, în slujba îmbogățirii prin exploatarea desfrâului. Speculațiile sale juridice, subțiri și lipsite de scrupule, nu sunt demontate de nimeni.

Asupra acestor aspecte insistasem în cronica polemică din pagina „Calea, Adevărul și Viața” a ziarului Ziua, pe care i-am făcut-o filmului imediat după lansarea în România, și anume asupra perversității sale juridice, pornită chiar de la titlu (în traducere literală: Lumea împotriva lui Larry Flynt), în care călăul era prezentat ca victimă, perversitate bazată pe interpretarea tendențioasă a legii, împrumutată din pledoariile apărării proceselor lui Flynt, în care interesul personal al îmbogățirii prin exploatarea imoralității era prezentat drept interes public de apărare a valorilor Constituției, în speță aceea a libertății, iar Flynt, dintr-un proxenet fără scrupule și abil om de afaceri, devenea un brav apărător al drepturilor omului.

Și dacă, în ordinea mârșăviei, este de înțeles că Flynt și avocații săi i-au construit acestuia statuie în fața instanței și a presei, închizând cu sofisme demagogic-patriotarde gura societății civile și a reprezentanților Bisericii (Baptiste), este greu de înțeles ca aceeași unilateralitate să fie preluată și de film, iar lupii moraliști să-și continue nestingheriți urcușul spre soclu, în costume de oaie. Și totuși, cu ajutorul unui aparat de promovare foarte bun (incluzând afișul filmului – o mostră de manipulatare prin imagine și uz sacrileg de simboluri creștine și naționale), înghițit pe nemestecate de presa internațională, care s-a grăbit să susțină filmul, chiar asta s-a întâmplat. Palmaresul său numără 22 de nominalizări și 28 de premii internaționale, dintre care două Globuri de Aur (pentru cea mai bună regie și cel mai bun scenariu), Ursul de Aur de la Berlin, premii ale asociațiilor criticilor de film din numeroase state americane, Premiul Academiei Europene de Film.

Pelicula a intrat cu multă vâlvă în istoria cinematografului american al anilor ’90, dar nu merită revăzută (decât de cei interesați în problematica manipulării mediatice și a bioeticii). Ea împletește povestea ascensiunii protagonistului său (de la proprietarul unui obscur club de striptease la patronul celei mai agresive, murdare și bine vândute reviste porno din țară, ulterior al celui mai prosper trust al aceleiași industrii din SUA), cu numeroasele procese pentru obscenitate (confruntările cu activiștii creștini și în special cu redutabilul său inamic, pastorul baptist Jerry Falwell- centrul ideologic de greutate al filmului) și cu viața sa de familie, idilizată la maxim. Aceasta, în aparență un element fundal pentru un personaj cu o viață socială atât de proeminentă, este subiectul celei mai consistente mistificări și cea care realmente apropie afectiv personajul: din cinci soții oficiale ale eroului real, în film rămâne una – o stripteuză narcomană, prezentată ca soție iubitoare și parteneră fidelă de viață, în timp ce scurtele scene de amor în grup sunt prezentate cu duioșia aureolată a pânzelor zaharoase ale barocului francez.

Ca orice biopic de succes, filmul beneficiază de partituri excelente ale actorilor principali – Woody Harrelson și cântăreața rock Courtney Love, care efectiv și-au pus sufletul pe tavă pentru a-și recosmetiza și înnobila personajele, cu care împărtășesc o bună parte din convingeri (droguri, libertinism, anarhism, neîncredere sau chiar repulsie față de creștinism). Iar Milos Forman decupează, tendențios și servil, exclusiv clișeele biografice apte să-i glorifice protagoniștii, neoferindu-le nici o șansă morală (ca într-un film prost) adversarilor lor.

Între timp, praful s-a așternut pe peliculă, dar eroul ei continuă să prospere și să desfășoare, pe lângă munca „cea de toate zilele”, și o intensă activitate mediatică de susținere a cauzei sale, a cărei menținere în legalitate este pentru el esențială. În 2009, în toiul crizei, Larry Flynt cerea Congresului SUA să aloce 5 miliarde de dolari pentru salvarea industriei de divertisment pentru adulți (benignă formulare!), pe care o prezenta drept cheia sănătății sociale a Americii, iar în vara aceasta tocmai a aniversat 40 de ani de „apostolat sexual” al celebrei reviste – glorie susținută, an de an, de zâmbetele binevoitoare ale presei, dar care îi rămâne datoare într-o anumită măsură și lui Milos Forman.

Larry Flint versus imaginea nuntii sale din film
Larry Flynt, versus cadru din film (Woody Harrelson și Courtney Love)

Dar ca să înțelegem până în profunzime, dincolo de manevrele narative și de joc, mecanismele manipulatorii ale filmului și gradul de deformare a adevărului, dincolo de licențele firești ale oricărei viziuni artistice, să aruncăm o privire comparativă asupra interpretului principal și a personajului real! Să învățăm să citim chipurile oamenilor, mai ales când avem de-a face cu biopic-uri, și în special privirile! Chipul actorului trădează un temperament nestăpânit, dar benign, foarte terestru și expansiv, ludic și versatil, cu anumite dizarmonii interioare, confirmate de biografia actorului. Chipul personajului real, accesibil cu ușurință, în zeci de clișee diferite, în presa on-line, este aproape neschimbat în toate fotografiile: privire impenetrabilă, rece și „grea”, dublat de o expresie extrem volitivă, trădând un materialism grosier și rapace și tenacitate în atingerea scopului; obrazul rigid, de „beton”, cu o mimică aproape inexistentă, vădesc o emotivitate și empatie practic absente.

Într-o confruntare publică cu inamicul său nr. 1, pastorul Jerry Falwell, accesibilă pe youtube, „ideologul” Flynt susținea că industria porno trebuie să fie eternă întrucât corpul uman este obscen. Nici reverendul și nimeni altcineva din audiență nu i-au replicat, semn al unui consimțământ tacit și tragic. Consimțea oare reprezentantul Bisericii Baptiste la această teribilă credință a damnării, ascunsă sub sentimentele rebarbative ale creștinismului istoric în fața nudității și a sexului? Damnarea la obscenitate!… Un astfel de crez va întuneca iremediabil facies-ul și mintea oricărui om: el va deveni consumatorul și sclavul obiectului damnării; iar altul, mult mai lucid și mai cinic, damnat nu atât de lascivitate, cât de patima banilor și de dispreț pentru semeni, îl va exploata fără scrupule: acesta este Flynt.

În alt „aforism” al său, Flynt spunea că „vaginul unei femei este la fel de expresiv ca și fața”. Nu are sens să comentez ignoranța științifică și ideologismul pornocrat, mascate sub poleiala liberalismului, al acestei formule. Chipurile noastre se modelează – ne învață fiziognomonia, dar și genetica cuantică – după lucrurile în care ni le reflectăm cel mai des și cel mai intens. Iar modul cum privim realitatea trupului, investind-o sau nu cu atributele abjecției, depinde esențial de convingerile noastre. Înțelegeți acum cu ce seamănă chipul lui Larry Flynt?

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here