VIDEO Lansarea cărții „Avortul, ultima exploatare a femeii”

1.710 views
0
DISTRIBUIȚI

Venind în întâmpinarea datei de 10 decembrie 2014, declarată de ONU Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, Editura ProValori Media a organizat evenimentul „Primul Drept al Omului este Dreptul la Viaţă”. În cadrul acestuia a fost lansată traducerea românească a cărţii „Avortul, ultima exploatare a femeilor”, de Brian E. Fisher (SUA).

Lansarea a avut loc pe 8 decembrie, la Librăria Bizantină din Bucureşti, în prezenţa unui public numeros şi le-a avut ca invitate pe Florica Cherecheş (foto, stânga), deputată în Parlamentul României, şi pe Roxana Puiu (foto, dreapta), psihoterapeut, specializată în consiliere pentru criza de sarcină și reprezentanta PRO VITA București.

florica-chereches-stefana-totorcea-roxana-puiu

Acest volum, dintr-o perspectivă originală şi provocatoare, pune în discuţie tocmai drepturile femeii şi ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaţilor în impunerea şi răspândirea practicii avortului în cea mai puternică naţiune din lume şi apoi în alte ţări. Cartea mai explică în ce fel a contribuit această practică la inegalitatea dintre sexe şi la tratarea femeii ca obiect sexual, descurajând asumarea şi responsabilitatea bărbatului la nivel de familie şi societate.

„ProValori Media şi-a asumat îndrăzneala de a readuce în discuţie o temă despre care se vorbeşte prea puţin şi despre care se cunoaşte prea puţin. Se apropie şi Ajunul Crăciunului, când întreaga lume celebrează bucuria şi speranţa pe care o aduce naşterea unei noi vieţi umane”, a spus în deschidere Ştefana Totorcea, director editorial al Editurii ProValori Media şi moderatoarea discuţiei (foto, centru).

Dezbaterea de la lansarea cărţii nu s-a centrat doar pe dreptul la viaţă al copilului nenăscut, ci şi pe efectele avortului asupra femeii şi familiei per ansamblu şi pe responsabilitatea bărbatului în crearea a ceea ce azi este îndeobşte denumit criza de sarcină prin care trece femeia.

Vorbind despre criza de sarcină, d-na Roxana Puiu a spus: „În această perioadă, în care emoţiile sunt foarte puternice, nu ai cum să iei o decizie raţională. E vorba de tine, de viitorul tău, de viaţa ta şi a altuia. De aceea, te ajută să vorbeşti cu cineva despre asta”.

afis-avortul-ultima-exploatare-webDupă cum îi spune şi titlul, cartea arată că femeia intră de bunăvoie în această formă de exploatare care este fenomenul avortului, crezând că se bucură de un drept, deşi documente juridice recunoscute pe plan internaţional nu certifică dreptul la avort ca drept universal al omului, a precizat Florica Cherecheş. Domnia sa a mai spus: „Pentru orice există o soluţie. Ai o aventură? Se soldează cu o sarcină? Nicio problemă! Se rezolvă. Asta înseamnă să promovăm o cultură a lipsei de responsabilitate. Din păcate, se întâmplă din ce în ce mai mult asta. Eu, ca mamă, vă daţi seama că mi-ar părea foarte rău şi m-aş simţi foarte prost să ştiu că fetele mele sunt tratate în acest fel de către băieţi – de către partenerii lor. (…) Este important să vorbim cu copiii noştri despre acest lucru şi să îi responsabilizăm cât mai devreme”.

Pentru a conştientiza oamenii cu privire la valoarea vieţii şi a promova rolul femeii în familie ca mamă şi hrănitoare a vieţii, doamna deputat propune o celebrare mai frecventă a bucuriilor vieţii de familie, a sentimentului de a fi laolaltă cu mic, cu mare, învăţând din sânul familiei cum să ne iubim zi de zi unul pe celălalt. „Sigur că nu putem să spunem în România secolului XXI «Haideţi să dăm o lege ca să se interzică avortul». Sunt realistă. Ştiu că nu se poate aşa ceva. Dar, dacă s-ar putea reduce numărul de avorturi ar fi extraordinar”, a mai spus deputata. Aceasta a mai semnalat un aspect sensibil al problematicii avortului din ziua de azi (aspect pe care şi cartea americanului Brian Fisher îl prezintă): „Zic da pentru dreptul femeii de a alege şi de a face ce vrea cu trupul ei – dar să fie în cunoştinţă de cauză. Când mai multe femei vor cunoaşte toate consecinţele lui, poate că mai puţine vor recurge la acest mod barbar de a curma o viaţă. Pentru că totuşi, România are nevoie de oameni”.

Cu privire la prezentarea, în spirit totalitar, a avortului ca soluţie unică la o problemă prea complexă, psihologul Roxana Puiu a comentat şi ea: „Noi, în psihologie, învăţăm că pentru fiecare problemă există cel puţin o soluţie. De obicei, sunt mai multe. Dar suntem învăţaţi să abordăm adesea avortul ca pe unica soluţie. Soluţia aceasta societatea noastră o impune, deşi spune că suntem o societate solidară. Dar, în loc să ajutăm o femeie aflată poate în cel mai vulnerabil moment din viaţa ei, de cele mai multe ori o împingem către asta, uneori chiar fără să vrem”.

Andreea Ogăraru, prefaţatoarea cărţii, pe care îndatoririle familiale au ţinut-o departe de eveniment, a ţinut să le transmită şi ea un mesaj participanţilor, reamintindu-le de frumuseţea lucrurilor fireşti, peste care astăzi prea lesne trecem cu vederea, orbiţi de calcule şi teamă: „Avortul este cumplit din pricina ravagiilor pe care le face în sufletele celor implicaţi, în familiile acestora prin efectele ce nu pot fi măsurate. (…) Lupta noastră nu se duce numai cu avortul în sine ca procedeu chirurgical, lupta noastră se duce cu detaşarea, cu scăderea sensibilităţii, cu lipsa iubirii, cu nenaşterea. (…) Un alt mod de a lupta contra avortului îl reprezintă naşterea de copii, ca exemplu personal în familiile noastre, în comunităţile ori grupurile din care facem parte. Scopul nostru final este ca femeia să fie valorificată la potenţialul ei adevărat, respectată ca fiinţă umană dotată cu capacitatea de a iubi total, de a se face pe sine cuib pentru noile vieţi, izvor de complexitate, de creare a unei noi fiinţe umane, unică şi irepetabilă. (…) Să educăm oamenii în iubire, să comunicăm cu ei în sensul iubirii, să le readucem aminte de valoarea vieţii şi de bucuria de a da o viaţă, de a participa prin ceva la viitor, singurul mod real prin care o fărâmă din noi va exista şi peste veacuri, după cum şi noi purtăm amprenta predecesorilor noştri.”

Inspirată de direcţia în care se îndrepta discuţia, doamna Claudia Şandru a luat cuvântul, dorind să atragă atenţia asupra unui alt fenomen actual: închiderea oamenilor faţă de viaţă. Ea a luat cuvântul din public, povestind cât de greu le este în ziua de azi să primească darul vieţii până şi cuplurilor creştine căsătorite şi cu o viaţă împlinită. Arătând cum a depăşit familia lor criza unei sarcini neaşteptate şi nedorite, ea a adus mărturie despre bucuria imensă pe care le-a adus-o al treilea lor copil.

Cu multe întrebări şi intervenţii din public, dezbaterea s-a prelungit mult, atingând toate problemele stringente cu care se confruntă familiile şi părinţii din ziua de azi, cum ar fi redefinirea familiei sub presiunea ideologiilor sau educaţia sexuală a copiilor. Primul astfel de eveniment organizat de ProValori Media şi-a dovedit astfel necesitatea. Oamenii sunt preocupaţi de problemele care au strânsă legătură cu viaţa lor şi vor să vorbească despre ele. Din câte aflăm de la experţii în psihologie şi sociologie, acesta este primul pas spre rezolvarea problemelor şi vindecarea traumelor.

Organizaţia ProValori Media îşi propune să transforme evenimentul „Primul drept al omului este dreptul la viaţă” într-o tradiţie anuală. „În problema avortului, schimbarea legislaţiei nu ar fi o soluţie. După decenii de revoluţie sexuală, în care am fost, practic re-educaţi să punem în centrul vieţii noastre sexualitatea, plăcerea şi libertatea lipsită de responsabilitate, numai o schimbare majoră de paradigmă culturală, adică o schimbare a gândirii majorităţii, ar putea eventual determina balanţa să încline în acest sens. În acest moment, e important să vorbim despre acest subiect. Avortul a devenit un fel de experienţă iniţiatică obligatorie pentru femeile contemporane. Cu toate acestea, prea puţine se decid să vorbească despre ea, tocmai pentru că este traumatizantă din mai multe puncte de vedere. Şi tocmai de aceea un astfel de subiect nu trebuie ascuns sub preş. Trebuie scos la iveală şi discutat”, a mai declarat Ştefana Totorcea de la ProValori Media.

Cartea este disponibilă gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.ro.

(stiripentruviata.ro)