„Valori occidentale”. Suedia: începe propaganda legalizării poligamiei și a abolirii complete a căsătoriei

16.041 views
13
DISTRIBUIȚI

„Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma” (Dimitrie Cantemir)

Avantajul României ca țară „înapoiată” și „retrogradă” este acela că, privind la situația din „țările civilizate” vedem ce ne așteaptă, dacă vom accepta orice în numele unui iluzoriu progres. Poate cel mai grăitor exemplu este Suedia. Lăudată de postacii de pe forumuri ca un fel de „pământ al făgăduinței” seculariste, Suedia dezvăluie oricărui conservator autentic o viziune de coșmar: un stat paternalist, tipic socialist, cu niveluri mari ale taxării și un guvern care știe mereu mai bine decât cetățenii unde și cum trebuie distribuiți banii; educație de stat obligatorie de la vârste mici (inclusiv sistemul de creșe și grădinițe cu program prelungit, care confiscă, practic, copiii din familie), ateism generalizat (dacă excludem o anemică impresie de credință creștină) și, din perspectiva relațiilor sociale, „marxism cultural” agresiv: „căsătorie” unisex, filiație pentru cuplurile de același sex (adopție/reproducere asistată) și nu în ultimul rând Suedia este cam singura țară din UE care nu permite personalului medical să refuze avortul. Peste tot și toate o ideologie – cea secularistă – totalitaristă și intolerantă. Vă invităm să recitiți interviul cu Ruth Nordstrom de la Scandinavian Human Rights Lawyers pentru mai multe detalii.

Revoluția culturală însă, nu se încheie niciodată – doar de aceea se cheamă revoluție. Aflăm că o filială a organizației de tineret a Moderaterna (principalul partid „conservator” din Suedia și membru al Partidului Popular European!) a adoptat o rezoluție în favoarea poligamiei, sau – cum o numesc ei în Noulimba revoluției culturale – căsătorie „indiferent de număr” (“number neutral”).

Poziții similare fuseseră deja adoptate de organizațiile de tineret ale Partidului de Centru și Partidului Liberal. Cât despre tinerii Verzi și Social-Democrați, aflați mereu în avangarda demolării instituțiilor sociale, aceștia cer pur și simplu desființarea căsătoriei, care să fie înlocuită prin lege cu „coabitare”. Probabil cam așa cum este la ei în partide: un bordel politic infect, o cloacă în care toată lumea copulează cu toată lumea în veselia orgiastică a unei „libertăți” despre care nimeni nu mai știe ce înseamnă cu adevărat.

Iată că am ajuns acolo unde am avertizat de mulți ani că activiștii de stânga urmăresc să se ajungă: la dispariția familiei, în înțelesul clasic al cuvântului.

Priviți deci la Suedia și veți vedea ce așteaptă România!

Dacă este să omitem rădăcinile spirituale ale acestui cancer care roade din interior civilizația europeană și să privim doar din perspectiva juridică, totul a început în Suedia cu nimic altceva decât banala legalizare a parteneriatelor civile, nevinovatele parteneriate civile, care au fost propuse și la noi anul trecut în Parlament de un individ al cărui nume nu îl vom pomeni aici.

Avertizând asupra pericolului, scriam atunci în memoriul prin care solicitam respingerea modificării legislative, remis Parlamentului:

Menirea parteneriatelor civile nu este alta decât a face încetul cu încetul acceptabilă ideea de „căsătorie” între homosexuali, lesbiene ori transsexuali și a filiației pentru aceste cupluri, fie prin adopție, fie prin reproducere asistată („fabricarea de copii”).

Exemplul cel mai elocvent este Franța. În 1998, Elisabeth Guigou, inițiatoarea proiectului de lege privind parteneriatele civile în Franța, a jurat că acest pas nu va duce la legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex. Și iat-o în 2012: cu ocazia legalizării căsătoriei între persoanele de acelasi sex și a adopției de copii pentru cuplurile gay, ea a recunocut că în 1998 a mințit, pentru că altfel… parteneriatele nu ar fi fost adoptate!

Experiența tuturor statelor care au legalizat căsătoriile între persoanele de același sex este grăitoare:

Stat An legalizare part. civil Legalizare „căsătorii” homosexuale
Danemarca 1989 2012
Norvegia 1993 2001
Suedia 1995 2009
Islanda 1996 2010
Belgia 1998 2003
Franța 1999 2013
Marea Britanie 2005 2013
Olanda 1999 2001
Elveția 2005 Se discută de cca. 2 ani despre instituirea prin legea a „căsătoriei” gay
Croația 2006 La 1 decembrie a avut loc un referendum național pe tema căsătoriei, la inițiativa unei coaliții conservatoare, soldat cu succes
Finlanda 2002 Déjà 2 propuneri legislative pentru legalizarea „căsătoriei” gay a fost respinse. Se pregătește o a treia, care probabil va reuși.
Slovenia 2005 Codul Familiei, adoptat în 2011 și care permitea „căsătoria” gay a fost anulat prin referendum, dar guvernul a anunțat că va încerca din nou.
Germania 2001 În aceste state, prin modificări succesive ale legii și prin decizii ale instanței, s-a ajuns ca diferența între parteneriat și căsătorie să rămână doar una de denumire, drepturile fiind cvasi-identice.
Luxemburg 2004
Ungaria 2009 Este unicul caz în care, prin modificarea Constituției în sensul restricționării căsătoriei la cuplurile de sexe opuse (2012), politicienii au urmat o tendință diferită, în urma accederii la putere a conservatorilor.

Așadar, parteneriatele civile trebuie privite numai în acest context, căci în aproape nicio țară unde acestea au fost instituite, legislativul nu s-a putut opri aici, el fiind supus unei presiuni imense din partea lobby-ului homosexual și „obligat” să răspundă tuturor revendicărilor acestora: reglementarea „căsătoriei”, a adopției de copii și a tehnicilor de procreare asistate medical destinate acestor cupluri.

PERICOLUL POLIGAMIEI. Dacă singurele criterii valide sunt ca persoanele ce încheie parteneriatul să fie adulte și să își exprime consimțământul (art. 5 lit. a și art. 10(1)) [este vorba despre articole din propunerea legislativă care se discut atunci, n. red. CV], respectiv dacă legea trebuie să interzică „orice formă de discriminare” (conform art. 33 al propunerii legislative) și să promoveze egalitatea în drepturi, atunci nu se justifică rostul reglementărilor restrictive (art. 5 lit. c, art. 7 lit. a) referitoare la imposibilitatea încheierii de parteneriate între mai mult de 2 persoane sau de parteneriate între rude, altfel decât prin intenția inițiatorilor ca acestea să fie eliminate ulterior, după ce șocul inițial va trece iar opinia publică se va fi obișnuit cu noua normă socială.

Într-adevăr, privind spre țările care au redefinit deja familia și norma maritală, următorul pas logic pare a fi poligamia:

  1. În Canada, prima țară din lume care a legalizat „căsătoria” unisex există deja grupări de lobby precum „Canadian Polyamory Advocacy Association”, care solicită public recunoașterea poligamiei[1].

  2. În Brazilia, în luna iunie 2012 s-a înregistrat primul parteneriat civil între 3 persoane[2]. Deși legea inițială prevedea aceleași restricții „linișititoare” ca PL inițiată de dl. Cernea, modificarea ei a venit ca urmare a presiunilor și solicitărilor de „egalitate” ale lobby-ului homosexual și poligam.

  3. Aceeași tendință se manifestă și în SUA, pe fondul abrogării de către Curtea Supremă a „Defense of Marriage Act” (legea federală de protejarea a căsătoriei). Anita Wagner Illig, lidera grupării „Practical Polyamory”, a mulțumit homosexualilor pentru eforturile făcute în direcția „egalității căsătoriei”[3] arătând că grupările de poliamoriști vor putea cere recunoașterea legală a uniunilor lor: „A favorable outcome for marriage equality is a favorable outcome for multi-partner marriage, because the opposition cannot argue lack of precedent for legalizing marriage for other forms of non-traditional relationships.”

  4. Tot în SUA, scriitoarea feministă Jillian Keenan apreciază[4] că „deși Curtea Supremă și noi cu toții suntem concentrați pe dreptul omului la egalitatea căsătoriei, să nu uităm că lupta nu se încheie cu mariajul între persoane de același sex. Trebuie să legalizăm și poligamia. Legalizarea poligamiei este o schimbare constituţională, feministă şi pozitivă”. „Noi, femeile, putem să luăm propriile decizii. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu un bărbat, foarte bine. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu o femeie, şi asta e bine. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu un bărbat care mai are trei soţii… aceasta este decizia ei.”

[1] Vancouver Sun

[2] Semneletimpului.ro

[3] Chicagotribune.com

[4] bpnews.net

Iată, deci, cât de repede s-au materializat predicțiile noastre. Poligamia în „Europa” începe cu Suedia, la fel ca și „mariajul gay”. Iar intenția de distrugere definitivă și totală a instituției căsătoriei prin aceste modificări de sens social este confirmată de „gura păcătosului”, în acest caz de activista lesbiană Masha Gessen, care spunea despre „căsătoriile” dintre homosexuali că nu urmăresc egalitatea în drepturi, ci… distrugerea familiei:

„Căsătoria dintre homosexuali este un lucru cât se poate de simplu şi care nu necesită multă dezbatere, pe atât de normal şi de clar pe cât este distrugerea instituţiei familiei. Familia nu ar trebui să mai existe. Eforturile depuse pentru legalizarea căsătoriei dintre homosexuali sunt de fapt şi de drept o minciună, o diversiune, în legătură cu ceea ce vom face din căsătorie odată ajunşi în acel punct – minţim când spunem că instituţia familiei nu se va schimba. Acesta este un neadevăr. Părerea mea este că familia nici nu ar trebui să existe.”

Calea pe care va merge Europa este, de-acum, știută. Dorim același drum pentru România?

13 comentarii

  1. Eu voi prezenta doar o perspectiva putin mai logica in legatura cu ce s-a zis pana la un anumit punct. Voi incerca sa fiu scurt si la obiect.

    1. In momentul de fata pe planeta noastra rata femei barbati este de 2:1, iar ca sa fiu foarte clar, asta inseamna 2 femei la fiecare barbat, statistic vorbind.
    Aceasta rata este doar una globala pentru ca in functie de pozitia geografica aceasta rata variaza putand ajunge si la 5:1 sau chiar mai mult (da, 5 femei la fiecare barbat).
    Asa ca sincer sa fiu nu ma surprinde deloc initiativa de a „destrama” conceptul de casatorie asa cum era el odata acum 2000 de ani. Acest model nu mai este sustenabil la nivel de societate tocmai din cauza acestor probleme demografice.

    2. Sunt si persoane care sunt homosexuale. Este irelevant daca tu ca persoana accepti sau nu acest lucru. Este o realitate, a fost o realitate si va fi continua sa fie o realitate. Acum daca iei in calcul punctul nr.1 si extrapolezi putin, vei observa cu usurinta ca rata femei:barbati poate varia si mai mult.

    3. Traim intr-o societate majoritar democratica si asta inseamna ca putem schimba anumite lucruri in functie de ceea ce isi doresc oamenii astfel incat TOATA lumea sa fie tratata intr-un mod cat mai corect si egal cu putinta.

    4. Panta Rhei [Heraclit]

  2. De ce nu dati posibilitatea de distribui si prin email articolele Dvs?. Nu toata lumea are Facebook.

  3. @Cristian
    Mai exact, raportul e de 51,4% femei, față de 48,6% bărbați.
    Adică, 1000 de femei la 947 de bărbați.
    După cum vezi, nu sunt așa de multe femei cum ți-ai dori tu să fie 😉

  4. Chiar in situatia in care numarul femeilor depaseste numarul barbatilor nu cred ca este de dorit sa ajungem in situatia bovinelor cand un taur insamanteaza toate vacile de pe raza unei comune si toti viteii sunt frati. Ba taurul poate ajunge sa si insamnateze si propriile fiice.Undeva asa zisa „civilizatie” a ajuns prin porumb. Pacat ca la aceste dovezi de „inalta civilizatie” suntem foarte receptivi dar la altele…Mai bine am copia nationalismul lor ca sa nu mai fim judecati peste tot dupa tigani…care doar la noi sunt rromi dar in restul Europei sunt zingari,Tsiganes, gitanos,ciganos,cyganie,cigányok,Zigeuner si asa mai departe.

  5. Si pana unde o sa se ajunga cu aceasta libertate? O sa permita legislatia casatoria zoofililor cu animalele iubite doar pentru a le respecta, democratic, aceasta dorinta? Nu o sa mai incriminam pedofilia – daca unii iubesc prea mult copilasii? La naiba, in ce ne transformam? O societate are limite morale, religii, legi, altfel nu supravietuieste, e condamnata pieirii! Nu se poate ca in numele unor asa-zise libertati sa se considere drepturi si libertati democratice toate aberatiile. O societate are ca punct de reper comportamentul uman normal, care psihologic si sociologic se rezuma la comportamentul normal al majoritatii oamenilor.

  6. Pentru a rezista in aceasta lume care pierde rapid orice nuanta de normalitate in ceea ce priveste moralitatea si bunul simt bazal, cred ca este foarte important sa fim atenti atunci cand ne alegem conducatorii. Ei sunt cei care ne reprezinta atunci cand se iau decizii capitale ce ne vor afecta atat propriile vieti, cat mai ales pe cele ale copiilor nostri. Noi suntem puternici si de neclintit, dar ei sunt fragili si pot fi usor atrasi catre acest comportament deviat. Atunci cand este vorba de sufletul copiilor nostri si de viitorul lor, eu cred ca trebuie sa fim mai atenti si mai selectivi decat ne-am dovedit pana acum. Hai sa nu ii mai lasam pe cei care se trag din maimuta sa ne coboare la nivelul lor.

  7. Poate se întâmplă asta, din cauza propagandei musulmane și a propovăduirii Qoranului, care permite unui adept al Islamului sa aibă 4 neveste!
    Ca să nu aibă probleme civice, juridice și sociale, în priviința statutului juridic și a NELEGALITĂȚII constituirii și existenței familiilor musulmane care sunt compuse dintr-un soț și mai multe soții, care trăiesc pe teritoriul lor, și ca să evite posibile CONFLICTE dintre stat și comunitățile musulmane, care pot apărea din cauza DIFERENȚEI uriașe de percepție a Instituției și Noțiunii FAMILIEI în societate, reprezentanții statelor scandinave s-au gândit că este mai bine să legalizeze poligamia și să statueze legal ceea ce Qoranul le permite adepților săi.
    Ca și în cazul Franței, și Angliei, ISLAMUL va ajunge în curând să FERMENTEZE, reglementeze, influențeze și DICTEZE toată orânduirea politico-statală a Europei Occidentale și De Nord, și cine știe poate în curând chiar codurile legislative și legile laice ale acestor țări europene vor cuprinde NORME și IMPERATIVE preluate direct din legislația religioasă musulmană pe care o prevede DREPTUL ISLAMIC!
    Și uite așa frumoasele blonde scandinave vor avea și DREPTUL (dacă până acum doar au cochetat cu ideea și li s-a părut interesanta…) și NENOROCUL de a ajunge și de a fi neveste in HAREMURILE celor care își doresc mai multe femei….îmbrăcate în haine lungi, negre și cernite, și care li se vor părea foarte „atrăgătoare”.
    Toată această BULVERSARE „rușinoasă” a societății ei, se întâmplă lumii scandinave dintr-un singur motiv MAJOR, și anume pentru că S-A LEPĂDAT de Creștinism…

  8. O fi 1 femeie jumate la un bărbat dar uite că în două dintre cele mai populate state de pe planetă, India și China, populația e în curs de masculinizare! (din cauza politicii denataliste a geniilor din guvernele respective, acum au mai mulți bărbați).

  9. Trebuie sa facem niste conexiuni logice intre toate aceste monstruozitati care caracterizeaza statele occidentale si care se potenteaza reciproc si se influenteaza dialectic una pe alta.Sa nu fie nicio legatura intre agenda homosexuala (educatia „sexuala” in scoli care se adreseaza de fapt doar copiilor albi, propaganda homosexuala si casatoriile homosexuale) si multirasialismul numit multiculturalism care scade anual procentajul populatiei albe in fiecare tara?

    Daca legalizarea casatoriilor homosexuale nu a fost scopul final ci doar o etapa, etapa urmatoare fiind legalizarea poligamiei, nu e firesc sa ne intrebam daca se vor opri aici?Daca nici poligamia nu e scopul final , acesta fiind distrugerea casatoriei intre barbatul alb si femeia alba, adica nasterea copiilor albi, initial prin descurajare si propaganda , cum deja se intampla, de altfel, iar ulterior prin prohibitie legala, asa cum deja visa cu ochii deschisi Nicolas Sarcozy intr-o conferinta?Se deruleaza un proces de obisnuire treptata a populatiei albe cu anormalitatea si , din cand in cand, se testeaza gradul de acceptare si pasivitate precum si potentialul de revolta , altul decat prin proteste pasnice , al populatiei albe.Posibil ca si criza „refugiatilor” precum si violurile in masa din noaptea de revelion , despre care ni se spune ca ar fi fost planuite, sa fie astfel de teste.

  10. Statisticile privind numarul de barbati si femei este irelevant. Sunt mai multi barbati gay decat femei lezby, sunt multi barbati impotenti, sunt multi barbati infertili, sunt barbati-rebut (drogati, boschetari, puscariasi etc), sunt barbati care nu sunt interesati de familie si copii, sunt barbati decedati prematur in acciodente, sunt barbati violenti vecini cu nebunia si multi altii chiar nebuni etc. Numarul femeilor in situatii similare este mult mai mic. Din acesta pricina raportul real al barbatilor normali si al femeilor normale este apropiat de 1/2. Asta inseamna femei singure, copii mai putini, copii crescuti fara modelul masculin, demografie negativa, disparitia unui popor in final. Biserica si autoritatile se fac ca nu vad aceste lucruri adevarate, foarte triste si foarte grave. Poligamia bazata pe calitatile genetice ale barbatului normal (si nu de calitatile materiale sau de pozitie sociala) cred ca este singura cale de salvare. Acelasi lucru se intampla in tot regnul animal, aproape fara exceptie. A stiut Bunul Dumnezeu cum sa zideasca lucrurile pentru a functiona bine. Amintiti-va ca Biblia este plina de referiri la familiile poligame. Monogamia a fost „inventata” ulterior (nici nu se stie bine de cine, Isus nu a facut referiri exprese) si biserica a dat numeroase dispense in favoarea poligamiei. Asta nu are nici o legatura cu extinderea agresiva a homosexualitatii si a tendintelor de distrugere a familiei clasice barbat-femeie. Familia clasica, chiar poligama, este temelia de baza a unei societati. Societatile poligame nu au disparut in negura istoriei dar cele monogame se vede clar ca sunt in declin grav. Poligamia exista practic dar nu este recunoscuta oficial.Daca ar fi recunoscuta si femeile si copii ar avea parte de un mediu corect de existenta . Desigur sunt multe lucruri de discutat si de armonizat.

  11. Pe fondul unor păreri „bineintentionate” și”logice” se poate ajunge la orice aberatie.Sa nu uitam ca aceste două elemente au cu adevărat valoare numai în contextul unor repere morale puternice.Dumnezeu a dat omenirii aceste legi morale și pentru a supraviețui și a putea fi protejata de astfel de aberații umane care au dus civilizații la autodistrugere.Multe din așa-zisele idei novatoare au fost propuse cu mult înainte (dacă căutați cu atenție în istorie o sa găsiți astfel de evenimente)dar aceasta alegere când s-a făcut în masa și s-a legiferat Dumnezeu a șters toată civilizația respectiva de pe fața pămantului.Pe noi românii ne ajuta rugăciunile drepților care se roagă ca Dunnezeu să ne ierte pentru pentru nenumăratele căderi cu care greșim.Toate aceste aberații au fost descrise de sfinți părinți cu mult înaite(inclusiv faptul ca o să se mănânce carne de om)

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here