RESTABILIREA ORDINII NATURALE: O agendă pentru România (X). Alte aspecte legate de identitatea sexuală

818 views
0
DISTRIBUIȚI

transumbrella-2ert4k9Toate episoadele precedente aici

Aspecte suplimentare legate de homosexualitate

 

Ar trebui ca sodomia să fie sancționată penal?

Ca principiu general, sancțiunile care sunt prevăzute pentru orice fel de infracțiune trebuie să fie proporționale cu nocivitatea sa socială. Statul nu are nici obligația, nici permisiunea de a plasa toate sau unele comportamente imorale sub sancțiuni penale sau de altă natură, ci acesta trebuie să folosească sancțiunile penale numai în cazul în care se poate demonstra că anumite comportamente trebuie reprimate și că acest lucru nu poate fi realizat prin alte mijloace.

Așadar, până și în societățile în care este considerată profund imorală, sodomia nu ar trebui plasată sub amenințarea sancțiunilor penale sau sancțiunile ar trebui prevăzute doar acolo unde actul este desfășurat în public, sau cu persoane minore, sau cu privire la activități care promovează și propagă sodomia. Această abordare pare plauzibilă, dat fiind faptul că nu este de la sine înțeles că sodomia între adulți, chiar dacă este considerată imorală pentru motivele expuse mai sus, constituie un atentat la binele public care justifică sancțiuni penale. Cel puțin principiul proporționalității trebuie luat în considerare aici.

Trebuie, totuși, avut în vedere că experiența din ultimii ani (în special în Europa și America) arată că, acolo unde sancțiunile penale împotriva sodomiei au fost abrogate, această toleranță a avut ca efect încurajarea activiștilor homosexuali să avanseze cereri cu bătaie mai lungă: în 20 ani sau mai puțin, suspendarea legilor penale a fost urmată de campanii pentru legalizarea propagandei homosexuale în școli, legalizarea „căsătoriilor unisex” sau chiar incriminarea exprimării opiniei că homosexualitatea nu este „egală”. Aceasta nu poate constitui un motiv pentru re-incriminare, însă este suficient de alarmant pentru a îndemna la prudență.

Din punct de vedere juridic, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Dudgeon c. Regatului Unit, a găsit deja, în 1980, că un act legislativ al Irlandei de Nord care incrimina actele homosexuale între bărbați încalcă articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Legea a fost ulterior abrogată. În SUA, decizia Curții Supreme în cauza Lawrence c. Texas (2003) a anulat o lege de stat care interzicea sodomia, astfel fabricând efectiv un „drept” constituțional la sodomie. Niciuna dintre cele două decizii nu pare să se bazeze pe un raționament juridic solid. În afara SUA și a Europei, nu există nimic în dreptul internațional care să împiedice statele să adopte și să aplice sancțiuni penale rezonabile împotriva actului homosexual.

 

Ar trebui ca promovarea homosexualității să fie interzisă?

Până în prezent, toate încercările de a demonstra că homosexualitatea este înnăscută și de neschimbat au eșuat. Prin urmare, trebuie să presupunem că tendințele homosexuale pot fi dobândite și că propaganda și exemplul practic joacă un rol în extinderea ei.

Este perfect legitim ca societatea să reziste la o astfel de propagandă. În special, este perfect legitim și normal ca părinții să vrea ca propriii copii să nu fie expuși la aceasta. Prin urmare, pare legitim, și chiar de dorit, ca propaganda homosexuală să fie interzisă, în special atunci când este orientată către minori.

Având în vedere dreptul fundamental la libertatea de exprimare, legitimitatea propagandei homosexualiste trebuie să facă subiectul acelorași criterii ca și orice alt gen de propagandă politică. Multe țări pun un mare accent pe importanța acestui drept democratic, motiv pentru care tolerează manifestările, chiar publice, ale mișcării neonaziste. În cazul acestor țări, manifestările homosexualiste nu pot, ca atare, fi interzise. Este, însă, cu siguranță posibil să fie restricționate, adică să fie ținute departe de școli și de instituții similare.

 

Ce drepturi pentru persoanele transgen?

 

Despre persoanele transgen, în general

Prin termenul „transgen”, înțelegem persoanele care „consideră că s-au născut cu sexul greșit”: bărbați care se îmbracă și comportă ca și femeile, și viceversa. Cu alte cuvinte, „autoidentificarea” acestor persoane nu corespunde sexului lor biologic.

Ar fi greșit să se pună la îndoială, la modul general, sinceritatea unor astfel de „autoidentificări” sau să se minimalizeze suferința psihică ce poate fi asociată cu ele. Cu toate acestea, trebuie să ne punem întrebarea dacă problema este de natură fizică sau psihologică: acei oameni într-adevăr „s‑au născut într-un corp greșit”, sau au o problemă psihologică? Oare sexul lor este cel care trebuie schimbat, sau „autoidentificarea” lor?

Este destul de evident că sexul biologic al unei persoane este obiectiv și verificabil, în timp ce „autoidentificarea” va fi întotdeauna subiectivă. Astfel, ar părea logic să spunem că un bărbat care se identifică drept femeie sau o femeie care se identifică drept bărbat are o tulburare psihică, pentru care ar trebui căutat un tratament.

Totuși, nu aceasta este abordarea care stă la baza legislației adoptate de multe țări în ultimii ani.

Într-adevăr, aceste țări par să considere că „autoidentificarea” unei persoane ar trebui estimată ca prevalând asupra sexului biologic al persoanei respective. Acestea prevăd proceduri de „reatribuire” a sexului unei persoane: de exemplu, un bărbat care se identifică drept femeie poate obține dreptul (sau privilegiul?) de a se îmbrăca în femeie și de a folosi un prenume feminin. El poate chiar, în anumite condiții, să obțină o mențiune a schimbării de sex în documentele sale personale, astfel încât din acel moment este tratat din punct de vedere legal ca o „femeie”, ceea ce, în principiu, îi permite să se căsătorească cu un alt bărbat. În cele mai multe țări, o astfel de reatribuire a „sexului juridic” cere ca bărbatul să fie supus unei intervenții chirurgicale, în care el este sterilizat și organele sexuale masculine sunt îndepărtate (și înlocuite cu ceva care seamănă cu organe sexuale feminine); în același timp, el va fi tratat cu hormoni, în scopul de a-i oferi un aspect mai „feminin”. Dar bineînțeles, toată această operație nu îl va transforma într-o femeie adevărată; el rămâne un bărbat al cărui aspect fizic seamănă cu cel al unei femei și a cărui funcție procreativă a fost distrusă. Acest tip de „tratament” chirurgical este, de fapt, un fel de automutilare deliberată.

Unele țări, de exemplu Germania, au făcut un pas înainte: acestea permit reatribuirea sexuală juridică fără astfel de intervenții chirurgicale, numai pe baza unei „autoidentificări” personale. Acest lucru înseamnă că un bărbat, în timp ce își păstrează pe deplin aspectul fizic, precum și capacitatea procreativă, poate fi transformat într-o „femeie” printr-o simplă hotărâre judecătorească sau administrativă, fiindu-i permis să se „căsătorească” cu un alt bărbat. În consecință, este de asemenea posibil ca un copil să descindă, în sens juridic, din două femei, una dintre ele, de fapt, fiind un bărbat transgen.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a jucat un rol important în promovarea confuziei în jurul presupuselor „drepturi ale persoanelor transgen” și în constrângerea țărilor să adopte o legislație care este în contradicție evidentă cu realitatea. Cel mai important dintre aceste cazuri este Christine Goodwin c. Regatului Unit, în care Curtea a considerat ca fiind o încălcare a legilor naționale împiedicarea căsătoriilor între o persoană transgen și o persoană de sexul opus față de cel reatribuit persoanei transgen. În decizie, judecătorii au scris că

„este artificial să se afirme că persoanele transgen, postoperatoriu, nu au fost private de dreptul de a se căsători […] Reclamantul în această cauză trăiește ca o femeie, este într-o relație cu un bărbat și nu-și dorește să se căsătorească decât cu un bărbat. Nu are nicio posibilitate de a face aceasta. În viziunea Curții, prin urmare, acesta poate pretinde că, în esență, dreptul său de a se căsători a fost încălcat”.

Însă ce exact este „artificial” aici, dacă nu sugestia că un bărbat poate fi transformat într-o femeie prin mutilarea organelor sale genitale? Este, de altfel, demn de remarcat faptul că, în argumentație, Curtea a scris că reclamantul „trăiește ca o femeie”, și nu că „este o femeie”…

Cu alte cuvinte, acolo unde se adoptă acest tip de legislație se ajunge, în cele din urmă, la o situație în care există o ruptură completă între lege și realitatea obiectivă. Persoanele care solicită o astfel de „schimbare de sex” joacă o comedie, iar legea obligă restul societății să o joace cu ele.

Unde este utilizat ca termen juridic, „sexul” nu mai corespunde sexului biologic, verificabil în mod obiectiv, al unei persoane, ci „autointerpretării” subiective a acesteia. Am trecut o linie în care dorințele și sentimentele subiective înlocuiesc realitatea obiectivă.

Absurditatea manifestă a unor astfel de abordări se observă cel mai bine atunci când sunt aplicate în alte situații. De exemplu, un bărbat în vârstă de 40 ani ar putea spune că se identifică de 65 și că, din acest motiv, ar trebui să aibă dreptul la o pensie pentru limită de vârstă. Un om fără nicio calificare academică ar putea spune că se autoidentifică drept medic și că trebuie, prin urmare, să i se permită să exercite această profesie. Un alt om ar putea spune că se identifică subiectiv ca fiul lui Warren Buffet și că, prin urmare, ar trebui să aibă dreptul de a moșteni averea domnului Buffet. Acolo unde se permite ca „autoidentificarea” subiectivă sau altă dorință fantezistă să prevaleze asupra realității, nimic nu mai este imposibil.

Dat fiind faptul că persoanele transgen constituie doar o minoritate extrem de restrânsă în societate, prevederile legale care au fost adoptate în mod specific pentru a trata situația lor este puțin probabil să satisfacă orice interes mai larg. În schimb, ceea ce se întâmplă aici ar trebui să fie o problemă de mare interes pentru toți: mai degrabă decât doar satisfacerea nevoilor specifice ale unui grup-țintă mic, aceste legi construiesc o nouă super-dogmă de relativism fără precedent, subminând nu numai căsătoria și familia, ci ordinea juridică în ansamblul său.

Nu se poate să nu ne întrebăm dacă problema persoanelor transgen nu este folosită ca un cal troian de avocații Ideologiei de Gen, a cărei expresie perfectă este legislația menționată anterior: sexualitatea (sau, cum este numită acum, „identitatea sexuală”) este o chestiune de autoidentificare subiectivă, nu de realitate predestinată. Urmând această cale până la sfârșitul logic, ar trebui să fie permisă schimbarea sexului (juridic) înainte și înapoi, de oricâte ori în funcție de dorință, ceea ce ar avea drept rezultat, în cele din urmă, dizolvarea completă a conceptului de „sex”. Aplicând această abordare în celelalte domenii, vom dizolva complet și vom submina întreaga ordine juridică.

Așa cum am arătat mai înainte, este o cerință pentru o lege justă ca aceasta să corespundă realității. O lege care permite ca bărbații să fie tratați juridic ca femei și invers, este un exemplu perfect de lege care nu corespunde realității. Unde există asemenea legi, acestea trebuie abrogate.

Rezultă că nu trebuie să existe legi specifice cu privire la reatribuirea sexului pentru persoanele transgen. În schimb, persoanele transgen ar trebui să aibă dreptul la consiliere și tratament potrivit, pentru a depăși „autoidentificarea” greșită și a pentru a fi ajutate să-și accepte sexul biologic.

 

Ce drepturi pentru persoanele intersex?

Un alt grup minoritar despre care se vorbește mult în ultimul timp sunt „persoanele intersex”. Contrar persoanelor transgen, persoanele intersex au o problemă fizică: sexul lor biologic nu poate fi identificat. Acestea nu sunt în mod clar nici bărbați, nici femei, ci pe fondul unor anomalii genetice, ar putea avea caracteristici biologice ale ambelor sexe, masculin și feminin.

Dat fiind faptul că sexul unei persoane reprezintă o parte foarte importantă din identitatea sa, persoanele intersex se află într-o situație lamentabilă, în care este dificil pentru ele să-și accepte propria identitate și, prin urmare, să formeze relații cu alte persoane. Se poate imagina că acestea sunt, de foarte multe ori, obiect de batjocură și discriminare.

Societatea are obligația de a proteja aceste persoane și de a le ajuta să trăiască o viață demnă. Ori de câte ori este posibil, ar trebui să le fie oferită asistență și consiliere și ar trebui depuse eforturi pentru a găsi terapii.

Cu toate acestea, ipoteza de a le oferi persoanelor intersex dreptul de a se căsători sau posibilitatea de a adopta copii pare nepotrivită. În scopul căsătoriei, omul trebuie să fie, și să accepte că este, un bărbat sau o femeie.

În ceea ce privește drepturile de adopție, ne referim la ceea ce a fost spus mai sus cu privire la adopția pentru homosexuali.

– va urma –

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here