Feminismul, perdant în alegerile din SUA

875
1
DISTRIBUIȚI

Feminismul a pierdut in alegerile din 8 noiembrie din SUA. Infrangerea zdrobitoare a lui Hillary Clinton e un simptom al unei realitati mai putin evidente ori discutate – aceea a pierderii de viteza a feminismului.

Feministele vedeau in Hillary candidatul perfect, care le intruchipa ideologia, obiectivele si strategia de lucru in societatea civila. Inca din anii 50 miscarea feminista s-a straduit sa ajunga in varful piramidei politice pentru a-si impune obiectivele, premiul cel mai mare fiind Casa Alba. In anii 70, femei influente au ajuns politicieni de marca in India (Indira Ghandi), Marea Britanie (Margaret Thatcher si, anul acesta, Theresa May), Germania (Angela Merkel) si alte tari. Dar toate aceste femei au fost oarecum traditionaliste si conservatoare privind valorile si familia. Anul 2016 a fost o oportunitate unica pentru feministele americane, si nu numai, sa puna in cea mai puternica functie politica a lumii o „surata” – pe Hillary Clinton. Dar au esuat. Pierderea lor e cu atit mai dureroasa cu cit 52% dintre femeile americane care au votat in alegeri l-au votat pe Trump. De ce?

Explicatii sunt multe, una dintre ele fiind ostilitatea d-nei Clinton fata de valorile morale traditionale si fata de crestini. Scurgerile masive de mesaje electronice, facute de Wikileaks in octombrie si noiembrie au informat publicul privind gandirea lui Hillary si a celor care-i conduceau campania. In comparatie cu 2008, cind a candidat pentru prima data la Presedintia Americii, HC a avut, in 2016, o agenda inca si mai anticrestina si antivalori. În 2008 spunea ca avortul trebuie sa fie rar, dar disponibil; in 2016, ca trebuie ingaduit fara restrictii si chiar finantat de stat. Majoritatea femeilor insa au vazut in ea o persoana dubioasa, care pe fata afirma una, iar in corespondenta politica, alta.

In saptaminile de dupa alegeri, presa liberala din America a comentat cu amaraciune inabilitatea lui Hillary Clinton de a mobiliza femeile sa o voteze. Pe 15 noiembrie, New York Times a publicat nu mai putin de doua analiza extinse: prima, The Dream – and the Myth – of the ‘Women’s Vote’, („Visul – si mitul – votului femeilor”), reda declaratia unei femei care l-a votat pe Trump: „I think it’s a disgrace to have Clinton as our first woman president. She does not represent women at all – or me, as a woman, at all”.) („Cred ca este o batjocura sa o avem pe Clinton ca primul nostru presedinte femeie. Ea nu reprezinta femeile de fel – nu pe mine, ca femeie. Deloc”.)

Al doilea, intitulat Why did College-Educated White Women Vote for Trump„? („De ce femeile albe cu educatie universitara l-au votat pe Trump”?), are un subtitlu deosebit de sugestiv, „A mother and her two daughters in a Pennsylvania town choose a different sort of 21st-century feminism”. („O mama si cele doua fiice ale ei dintr-un orasel din Pennsylvania au ales o varianta diferita a feminismului secolului XXI”). Fiicele, de 18 si 22 de ani, l-au votat pe Trump, pentru ca au avut mai multa incredere in el decit in contracandidata sa sa creeze locuri de munca bine platite si au crezut astfel ca, la terminarea studiilor universitare, vor gasi locuri de munca pe masura educatiei lor. Familia in discutie este una crestina. Mama, casatorita de 31 de ani, a repudiat feminismul: „I don’t value Gloria Steinem feminism which Hillary esposed”. („Nu valorez de fel feminismul tip Gloria Steinem pe care Hillary il imbratisaza”). Femeie de succes in profesie, doamna a adaugat ca lucreaza impreuna cu barbatii de multi ani, se intelege bine cu ei, ii respecta (sentiment reciproc) si castiga la fel ca ei. Concluzia (lamentabila) a autoarei reportajului este ca „college education didn’t seem to lead to support for the liberal women’s movement”. („Educatia universitara pare sa nu fi rezultat in sprijin pentru miscarea liberala a femeilor”).

Povestea si regretele lui Sue Ellen Browder

Pentru a intelege ce s-a intimplat pe 8 noiembrie, facem pentru voi recenzia cartii publicate anul trecut de Sue Ellen Browder, care descrie un fenomen putin cunoscut in restul lumii si mai ales in Romania – razboiul rece dintre miscarea femeilor pentru drepturi si miscare feminista. Cele doua nu sunt identice.

Miscarea femeilor pentru drepturi, inceputa acum 100 de ani, a fost una traditionalista, in care au fost implicate femei educate, care aveau respect pentru familie, barbati, biserica, valori, crestinism. O miscare care si-a formulat argumentele, asemenea lui Martin Luther King, liderul miscarii pentru drepturi civile ale oamenilor de culoare din America, pe un fundament biblic. Nu a fost o miscare impotriva barbatilor, nu a fost motivata de un sentiment de ura impotriva barbatilor, nu a cerut divort, avort ori distrugerea familiei, a casatoriei, a Bisericii, a masculinitatii.

Ceva, insa, s-a petrecut in anii 60 cind miscarea femeilor din America a fost deturnata de feministele care incepusera sa o infiltreze. In anii 67-68 a izbucnit razboiul nedeclarat care a redirectionat miscarea femeilor catre avort, divort, homosexualitate, distrugerea valorilor, a familiei, a casatoriei, indoctrinarea fetelor in a se crede superioare si portretizarea baietilor ca fiinte agresive care trebuie neaparat imblinzite pentru a asigura fericirea femeilor. Razboiul acesta a implinit, saptamina trecuta, 49 de ani. Geneza lui e subiectul cartii lui Sue Ellen Browder, intitulata „Subverted – How I Helped the Sexual Revolution Hijack the Women’s Movement” („Subminare – cum am ajutat revolutia sexuala sa deturneze miscarea femeilor”).

Cine e Sue Ellen Browder? Nascuta imediat dupa al Doilea Razboi Mondial in Iowa, intr-o familie protestanta, normala si fericita. Tatal era om de afaceri iar mama, casnica. Duminica mergeau la biserica. In anii 60, Sue Ellen a plecat la studii de jurnalism in statul vecin, la Universitatea din Missouri. Se intampla in anii 60, anii de varf ai miscarii pentru drepturile femeilor. Stimulata in gandire si sentimente de ceea ce se intimpla in jurul ei, Browder a dorit sa-si foloseasca talentul jurnalistic pentru avansul drepturilor femeilor. Si unde sa fi putut sa o faca mai bine decit la New York, centrul cosmopolit și liberal al Americii, metropola in care erau publicate cele mai mari si prestigioase reviste pentru femei din lume.

Norocoasa tanara a obtinut, pentru 150 USD pe saptamina, pozitia de jurnalista la prestigioasa publicatie Cosmopolitan, poreclita, cu afectiune, de feministe, Cosmo. Pe vremea aceea editor-sef era Helen Gurley Brown, o femeie casatorita, cu copii, care pina nu de mult isi profilase publicatia pe subiectele traditionale de interes femeilor. La vremea aceea revolutia sexuala era inca in fasa. Dar Brown a vazut in aceasta o oportunitate unica pentru cariera ei – atragerea de noi cititori prin publicarea de subiecte controversate, neconformiste. La inceput, Browder a facut jocul lui Brown. A publicat zeci de articole, majoritatea dintre ele continind minciuni, promovind ideea ca libertatea sexuala ar fi cheia fericii si a ascensiunii profesionale a femeilor. („… for the next twenty-four years as a freelance writer for the magazine, I told lie upon lie to sell the casual-sex lifestyle to millions of single, working women”.)

Important, Browder accentueaza ca „la inceput, miscarea femeilor si revolutia sexuala au fost fenomene culturale separate si distincte” („In the beginning, the women’s movement and the sexual revolution were distinctly separate cultural phenomena”) (Pagina 11). Cosmopolitan, scrie Browder, a fuzionat aceste doua miscari, iar tinara jurnalista si-a adus din plin contributia. Cum, intreaba ea, a avut atita aderenta aceasta gandire, atit de dominanta azi la tinerele studente americane, ca, a „fi libera inseamna sa faci studii universitare, sa ai o cariera, sa fii cit se poate de activa sexual, fara a fi atasata de nimeni” (Pagina 12).

Un moment important in aceasta fuziune a fost cartea lui Brown Sex and the Single Girl („Sexul si tanara necasatorita”) care promova notiunea ca o tinara necasatorita intr-o metropola mare poate sa urce pe scara succesului in cariera si in acelasi timp sa dobindeasca satisfactie sexuala, lucrind din greu ore multe, intretinind relatii sexuale diverse cu diferiti barbati, casatoriti ori nacasatoriti, fara a avea copii.

Un alt pas a fost cartea lui Betty Friedan, The Feminist Mistique („Mistica feminista”), publicata in 1963. Friedan observa ca femeile din vremea ei erau „plictisite” din cauza ca implinirea lor personala era atribuita casatoriei, familiei si copiilor, adica dependentei de „factori externi”. Friedan a propus o alternativa – emanciparea sexuala a femeilor, pe care ea a numit-o „mistica feminista”. Una din persoanele influentate de Friedan, foarte influenta in anii ce aveau sa urmeze, a fost Gloria Steinem, cunoscuta pentru faimoasa ei expresie „casatoria e o forma de prostitutie” („Marriage is a form of prostitution”) (Pagina 29).

Inca naiva, tinara Browder contribuia din plin la uzurparea miscarii femeilor si la ascensiunea revolutiei sexuale. Atunci cand i se cerea sa scrie articole pe teme de sexualitate, Sue Ellen inventa fapte si nume fictive; pretindea ca ia interviuri reale unor femei necasatorite, care debordau de succes profesional, de emancipare sexuala, femei care vorbeau cu nonsalanta despre avorturile lor – si pretindeau ca sunt fericite. Doar ca interviurile erau fictiuni. Briwder a invatat aceasta metoda de la alti jurnalisti. Prelua din cartile de telefon nume fictive, de obicei cele frecvent intilnite in America (Johnson, Smith, Brown, Garcia) si plasa evenimentele si intilnirile in restaurante, cluburi, parcuri si alte locuri bine cunoscute din marile metropole americane, fara ca cineva sa suspecteze macar frauda (Paginile 36-44). In articole erau evitate orice probleme cu care aceste femei ar fi trebuit in mod normal sa se confrunte: bolile venerice, singuratatea, lipsa respectului de sine, inabilitatea de a progresa profesional, divorturi, traumele aduse de avorturi, abandonul amantilor…

Larry Lader

Un barbat influent al anilor 70 care a contribuit la uzurparea miscarii femeilor de catre feministe a fost Larry Lader, unul din fondatorii miscarii pentru abolirea legilor anti-avort. Lader a convins Organizatia Nationala a Femeilor din America (National Organization for Women – NOW) sa includa in platforma ei abolirea legilor anti-avort. Browder sustine ca miscarea femeilor din perioada anilor 60 a fost deturnata in mare parte din cauza eforturilor perseverente ale lui Lader, a carui mare pasiune si obiectiv suprem a fost legalizarea avortului. (Pagina 12) Lader a publicat de altfel si o biografie a lui Margaret Sanger, fondatoarea Planned Parenthood.

Citește și: Planned Parenthood” în cuvintele fondatoarei sale

Dar Lader si-a dat seama ca eforturile lui vor fi fara succes daca nu isi apropie opinia publica, si mai ales femeile, impotriva Bisericii – in special contra Bisericii Catolice. Lader a recurs la metodele atit de cunoscute azi pentru atingerea acestui obiectiv – atacuri la adresa Bisericii si in special a Vaticanului. Lui i s-au alaturat alti oameni influenti care urmareau aceleasi obiective: Hugh Heffner, fondatorul industriei pornografiei din America, si Alfred Kinsey, sexologul cunoscut pentru lucrarile lui despre sexualitate si orientarea sexuala. Desi foloseau ca leit-motiv „avortul si contraceptivele”, Sue Ellen Browder accentueaza „la inceput avortul si contraceptivele nu au facut parte din miscarea femeilor”) (Pagina 14). In timp, vederile lui Browder au evoluat, dindu-si seama ca „the sexual revolution was for unmarried sex and against motherhood” („revolutia sexuala a avut ca tinta sexul extramarital si a fost impotriva maternitatii”) (Pagina 36).

Lader si aliatii lui au lansat, in 1973, un document numit Good Without God („Bine fara Dumnezeu”) care privea in special Biserica Catolica ca „obstacol in calea progresului”. Documentul cerea Bisericii sa rescrie teologia crestina in sprijinul justificarii emanciparii sexuale, a avortului, divortului, contraceptiei etc. Religia divizeaza oamenii, ziceau Lader si ai lui, in timp ce umanismul, adaugau ei, uneste. Unul dintre apropiatii lui Lader a fost Bernard Nathanson, bine cunoscut publicului din Romania ca autor al filmului „Strigatul mut”. A avortat mii de copii, dar spre finele vietii si-a venit in fire, si-a cerut iertare pentru erorile tineretii, si a devenit una din cele mai puternice si influente voci a miscarii pro-viata din America.

18 Noiembrie 1967 – Washington, DC

Pe 18 noiembrie 1967, un grup de 105 de femei s-a reunit la hotelul Mayflower din Washington, DC pentru a doua conferinta nationala a NOW. Dezbaterile au mers in doua directii, una promovata de B. Friedan, la vremea aceea in virsta de 64 de ani, si de Marguerite Rawalt, o texana de 72 de ani. Aceste femei aveau experiente de viata diferite. Friedan avusese parte de o casnicie violenta, pe cind Rawalt, de una lunga si fericita. Friedan a abandonat iudaismul, devenind seculara – calitate in care a si semnat Manifestul Umanist. Rawalt era protestanta, cu valori definite de convingerile ei religioase, anticomunista si anti-avort. Din conferinta lipseau femeile de culoare, cele putin educate, cele sarace si femeile implicate in activismul crestin. Dupa dezbaterea unor subiecte necontroversate, de interes comun, precum gradinitele si implicarea femeilor in politica, Friedan a adus in discutie topicele fierbinti: revolutia sexuala, avortul, divortul, contraceptivele si educatia sexuala. Ea insista pentru abolirea tuturor legilor care, la acea vreme, interziceau avortul, consderindu-l pe acesta ca un drept constitutional. Impotriva ei se prenuntau Rawalt si femeile care gandeau similar: avortul ucide copii, iar femeile sufera si ele. Disputele au continuat pina dupa miezul noptii. Multe dintre femei au plecat inainte de terminarea conferintei, dezamagite si dezgustate. In final, cu un vot de 57 la 14, Organizatia Nationala a Femeilor a adoptat o rezolutie prin care cerea legalizarea avortului.

In acea noapte de iarna de noiembrie a anului 1967 a inceput lungul, interminabilul si epuizantul razboi civil intre femeile Americii. Feministele au reusit atunci sa confiste si sa transforme miscarea femeilor intr-un instrument politic de distrugere a casatoriei, a familiei, de promovare a promiscuitatii si a avortului sanctionate de stat. Apoi, folosindu-se și de forta celor mai mari publicatii pentru femei, precum Elle, Cosmopolitan, Vanity Fair, au castigat majoritatea bataliilor de dupa 1967. Au reusit sa liberalizeze divortul si sa convinga Curtea Suprema a Americii sa legalizeze avortul si contraceptivele. Au pierdut, insa, batalia pentru un amendament constitutional, initiat in anii 70, pentru stipularea egalitatii intre barbati si femei in constitutie, asa numitul „Equal Rights Amendment”.

Miscarea femeilor traditionaliste continua – cu succes

In timp, femeile traditionaliste s-au repliat si au lansat miscarea pentru dreptul la viata al copiilor nenascuti, pentru valorile traditionale in familie, pentru abstinenta si fidelitate, pentru restrictionarea divortului, impotriva pornografiei. In timp, acestor femei curajoase li s-au alaturat barbatii, sotii, fiicele si fii.

Lupta lor continua, cu multa perseverenta, desi fara sprijin financiar public ori din partea marilor corporatii globale si fara sprijinul mass mediei. Bataliile pierdute nu le-au descurajat. Dimpotriva, le-au facut si mai dirze. In fiecare ianuarie, din 1973 incoace, ele organizeaza Marsul National pentru dreptul la viata al copiilor nenascuti care se tine la Washington, DC si care a influentat toate manifestarile similare din lume – inclusiv Marsul pentru Viata din Romania. Se opun pornografiei, prostitutiei, si, in decenii recente, traficului de fiinte umane si exploatarii sexuale care sunt legate de acestea. S-au implicat in politica, au devenit guvernatoare, judecatoare si modele de viata morala pentru fiicele lor. Ele sunt eroinele contemporane. Dispretuite de mass media, dar pretuite de Dumnezeu, au fost si sunt inspiratia femeilor din alte tari ale lumii, inclusiv din Romania, cele care poarta pe umerii lor povara luptei atit de dificile pentru acele valori care au stat la temelia civilizatiei.

Revenind la subiectul analizei noastre de azi, aceste femei ale Americii au repurtat un mare succes pe 8 noiembrie. Iar cel pe care l-au ales nu va ramane dator – a numit deja in viitorul cabinet doua femei crestine cu opinii cunoscute pro-valori, pro viata, anti avort. Prima e Betsy DeVoss, din Michigan, nominalizata ministru al Educatiei. A doua este Nikki Haley, guvernatoarea de Carolina de Sud, pe care Trump a numit-o Ambasador la ONU. Haley va pune capat imperialismului cultural al Administratiei Obama, agresiunii politice pro-avort, anti-religie, pro-homosexualitate.

AFR va recomanda: Pe 22 noiembrie Sue Ellen Browder a explicat, in publicatia Federalist, de ce l-a votat pe Trump si de ce o detesta pe dna Clinton.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

1 comentariu

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here