Terorism cultural: O școală din SUA anulează un dans de tradiție al elevelor împreună cu tații lor, din cauza politicii „neutralității de gen”

323
0
DISTRIBUIȚI

Un dans al elevelor cu tații lor, eveniment de tradiție la o școală din Staten Island (sudul orașului și statului New York), a fost anulat anul acesta întrucât nu este suficient de „incluziv”. Conducerea școlii dă vina pe regulile locale, conform CBS New York.

Dansul de anul acesta trebuia să aibă loc vineri, chiar înainte de Valentine’s Day, dar directorul școlii a solicitat asociației părinților și profesorilor (Parent-Teacher Association, structură formală foarte comună în școlile americane, n. tr.) să îl reprogrameze din cauza „politicii neutralității de gen a Departamentului Educației”, relatează CBS. „Aceasta a intrat în vigoare în urmă cu un an și cere școlilor să încludă toate tipurile de familii și de elevi.”

Părinții deja s-au plâns că evenimentul a fost distrus de corectitudinea politică. Fetele sunt și ele dezamăgite, întrucât așteptau evenimentul la care urmau să danseze cu tații lor de câteva luni.

Dansul va fi acum deschis întregii comunități școlare și se va derula în martie.

Tații afirmă că corectitudinea politică a distrus o legătură specială cu fiicele lor. „E aproape ca și cum ni l-ar confisca (evenimentul)”, afirmă un tată.

Profesorul canadian de psihologie Jordan B. Peterson de la Universitatea din Toronto, una din vocile conservatoare proeminente ale momentului, critică decizia acuzând minoritatea radicală de Stânga care promovează aceste idei că nu este animată de intenția de „a nu răni sentimentele” cuiva (motivul curent invocat pentru asemenea decizii) ci de aceea de a avansa o ideologie pernicioasă:

Aceia dintre cititorii noștri care au o fiică știu deja cât de mult contează pentru viitoarea femeie amintirea unor astfel de momente „magice” petrecute împreună cu tatăl ei:

De ce fiicele au nevoie atât de mult de tații lor

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here