Există un „drept la avort”? Ce spune dreptul internațional

106
0
„Opriți avortul acum„ sau „păstrați avortul legal”. Cine are dreptate? Imagini de la demonstrația „Marșul pentru Viață” din 22 ianuarie 2007, Washington, la aniversarea deciziei Curții SUpreme din 1973 care a legalizat avortul în SUA. În SUA, spre deosebire de Europa, contra-manifestațiile nu sunt interzise. (Credit: © D.C Hughes/LNI/ZUMAPRESS.com) [Photo via Newscom]

Se poate afirma cu certitudine ca nu exista un „drept la avort” recunoscut la nivel international. Intr-adevar, avortul este o practica raspindita in lume, dar nu este acceptata ca norma cu caracter de lege in dreptul international.

Se discuta mult despre avort ca drept, conferit, se presupune, atit de legislatia interna cit si de dreptul international. Probabil ca majoritatea dintre noi acceptam acest lucru, dar realitatea este in intregime diferita. Dreptul international enunta un drept la viata, chiar daca nu in mod specific, al copiilor nenascuti.

In Romania, avortul la cerere a fost dezincriminat la citeva zile dupa revolutia anti-comunista din decembrie 1989. De atunci, situatia avortului in Romania a ramas neschimbata: avortul nu este considerat o crima, dar nici nu a fost declarat un drept. Eliminarea sanctiunii penale, insa, nu a fost precedata de o dezbatere nationala; astfel ca in Romania zilelor noastre se crede, in mod eronat, ca avortul e un drept. La fel, ni se spune ca „Europa” recunoaste ori chiar „impune” tarilor membre recunoasterea unui drept la avort, in special privind Polonia, Irlanda si Malta. Dupa cum veti vedea ma jos, aceste afirmatii sunt neadevaruri nefundamentate in realitate.

 

Dreptul international – surse

Pentru a intelege daca dreptul international recunoaste un drept la avort trebuie sa pornim de la sursele ori izvoarele dreptului international. Dupa cum se stie, nu exista un parlament mondial care sa decreteze ori sa legifereze drepturi, dar existenta dreptului international in sine nu poate fi tagaduita. Dreptul international este suprem si la nivel national in masura si in domeniile in care statele suverane permit acest lucru.

In absenta unui parlament mondial care ar putea legifera dreptul international, cum totusi e dreptul international creat?

Exista mai mult izvoare ale dreptului international, ele fiind enuntate in Articolul 38 al Statutului Curtii Internationale de Justitie:

  1. conventii ori tratate internationale;
  2. cutuma internationala derivata din practica statelor si care in mod specific e desemnata ca avind caracter de lege;
  3. principiile generale de drept recunoscute de natiunile civilizate si
  4. deciziile judecatoresti internationale;
  5. tratatele de drept international ale juristilor ilustri specializati in drept international.

Doua dintre aceste izvoare practic au disparut si nu mai au relevanta in zilele noastre. Juristii de marca precum olandezul Hugo Grotius nu se mai bucura de influenta acordata lor cu sute de ani in urma.

Privind cutuma internationala, pentru a intelege cum ea se transforma in drept international, o comparatie utila ne parvine din dreptul maritim. Vreme de sute de ani Marea Britanie a dominat apele si navigatia internationala, determinind cutumele aferente nagivatiei in apele internationale, inclusiv distanta dintre vase, protocolul de interactini dintre vase, semnalizarea nocturna, documentele de bord, disciplina maritima si o sumedenie de alte detalii legate de navigatie. In timp, statele lumii au adoptat cutumele britanice care, tot in timp, au fost acceptate mai in unaminimate de toate puterile maritime, fiind transformate in cutume internationale cu caracter obligatoriau si drept international. Treptat, cutumele au devenit obiectul tratatelor internationale si al unui corp imens de drept maritim cunoscut in engleza ca „law of the sea”.

 

Avortul in dreptul international cutumiar

Pentru a determina daca, deci, ar exista un drept international cutumiar privind avortul, trebuie sa privim la practica tarilor lumii in privinta avortului. Pentru a transforma o cutuma in drept international cutumiar e nevoie de consens ori aderarea unanima ori cvasi-unamina la normativitatea avortului. Din perspectiva aceasta se poate afirma foarte clar – iar opinia cvasi-unanima a autorilor si juristilor de drept international e la fel de clara – ca nu exista un drept cutumiar international la avort.

Practicile statelor privind avortul difera mult. In Brazilia, de exemplu, avortul e permis in circumstante foarte limitate si doar cu acordul tribunalului. Avortul e permis doar tinerelor minore si femeilor insarcinate ale caror viata este pusa in pericol de sarcina. In rest, avortul inca e penalizat, adica o crima. Situatia e la fel si in Argentina unde saptaminile acestea Parlamentul dezbate legalizarea avortului. In Uruguay avortul a fost dezincriminat cu doar citiva ani in urma si in situatii extreme. In Chile avortul a fost legalizat doar anul trecut si tot in situatii extreme si limitate. In prezent, avortul inca este ilegal in Corea de Sud si in Filipine.

Un alt grup de tari impun avortul ca politica de stat, nu ca drept ori alegere a femeilor. In China, tara cu cea mai numeroasa populatie din lume, avortul este o practica impusa de politica de stat. La fel in Corea de Nord unde femeile insarcinate din lagarele de munca silnica sunt fortate sa faca avort. In Corea de Nord, de fapt, practica aceasta este atit de cruda si raspindita incit in decembrie 2014 Adunarea Generala a ONU a votat pentru aducerea statului nord-corean in fata Curtii Penale Internationale Permanente pentru crime impotriva umanitatii.

O alta categorie de tari sunt cele africane care fie ca interzic avortul in intregime ori permit avortul doar in situatii extreme. Iar o alta categorie se constutie din tari unde tribunalele supreme au declarat, in mod specific, ca nu exista un drept constitutional intern la avort. Amintim aici Curtea Suprema din El Salvador, dar mai ales Curtea Suprema din Mexic, care cu aproximativ 10 ani in urma a emis o decizie vasta de 1.000 de pagini care re-afirma ca avortul nu e un drept.

In consecinta, se poate afirma cu certitudine ca nu exista un drept international cutumiar la avort. Avortul este o practica raspindita in lume, dar nu este acceptata ca norma cu caracter de lege in dreptul international.

Ajungem la acelasi raspuns si din perspectiva tribunalelor internationale: pina in prezent nici un tribunal international, inclusiv Curtea Europeana a Drepturilor Omului, nu a enuntat un drept la avort. Tribunalul Inter-American al Drepturilor Omului a respins si el presupusa existenta a unui drept la avort, cu toate ca o decizie contrara ar fi lipsita de orice valoare practica deoarece, spre deosebire de CEDO, deciziile lui nu au caracter obligatoriu.

Raspunsul e acelasi si din perspectiva tratatelor internationale. Nu exista nici un trat international, fie bilateral, multilateral, ori regional, care sa afirme existenta unui „drept la avort”.

 

Cum este avortul promovat ca „drept”?

Cu toate ca dreptul international nu recunoaste un drept la avort, asta nu inseamna ca nu se fac eforturi si presiuni majore pentru a fi recunoscut ca drept al omului. Iar odata recunoscut, dreptul la avort va putea fi impus, vrem nu vrem, la nivel national.

Persoanele care promoveaza avortul au transformat acest obiectiv intr-o misiune aparte, o „cruciada”, chiar. Tentative majore au loc in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, prin inserarea in documentele internationale si instrumentele ONU a formulelor de genul „drepturi reproductive si sexuale” care, in opinia celor care propun acesti termeni, includ un drept la avort. Dreptul reproductiv si, mai ales, la sanatatea reproductiva, include, afirma ei, un drept la avort.

Din fericire, toate aceste eforturi, frecvente si extrem de agresive, au esuat. Nici unul din instrumentele negociate ori semnate sub egida ONU pina in prezent nu enunta si nici nu recunosc, in mod direct ori indirect, un drept la avort, ori „drepturi reproductive” ori „drepturi la sanatatea reproductiva.”

Primul instrument enuntat sub egida ONU privind drepturile omului este Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948) („Declaratia”), al carei Articol 3 afirma ca „fiecare persoana are dreptul la viata, libertate si siguranta proprie.” Declaratia, insa, nu are caracter de drept international, deoarece nu este nici tratat nici nu impune obligativitate. Este doar o lista a drepturilor fundamentale recunoscute de comunitatea internationala in momentul cind Declaratia a fost adoptata.

Pentru a adauga greutate si obligativitate drepturilor enuntate in Declaratie, in 1966 ONU a adoptat Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice („Pactul”), care, in Articolul 6, afirma ca „fiecare fiinta umana are dreptul inerent la viata. Acest drept trebuie protejat prin lege. Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul la viata in mod arbitrar”. Acest tratat are caracter obligatoriu pentru tarile care au ratificat-o, adica majoritatea covarsitoare a tarilor lumii, inclusiv Romania (in 1974).

Citește și: Comentarii asupra articolului 6, „Dreptul la viaţă”, al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice

E clar ca, cel putin din perspectiva anului 2018, ar fi aproape imposibil ca societatea globala sa agreeze asupra unui tratat international care sa declare existenta unui drept la avort. La fel de imposibil ar fi revizuirea Pactului din 1966 cu acelasi scop. Eforturile celor care urmaresc acest obiectiv, insa, se deruleaza indirect, si anume, prin includerea in documentele internationale a unor termeni si terminologii noi de tipul drepturilor reproductive, a drepturilor la sanatatea reproductiva, si a drepturilor la sanatatea sexuala.

De exemplu, juristul Paul Hunt, un raportor special desemnat de ONU privind dreptul la sanatate, a emis, in 2008, un document cu intentia de a interpreta Pactul ca sa includa un drept la avort. In opinia lui, dreptul la sanatate include un „drept la servicii de sanatate reproductiva si sexuala”, care la rindul lui, ar include un drept la „planificarea familiala, servicii prenatale si postnatale…” Din fericire aceste interpretari au fost respinse.

O alta incercare de a recunoaste un drept la avort se face prin intermediul Conventiei Internationale privind Eliminarea oricaror Forme de Discriminare impotriva Femeilor. Periodic, comitetele ONU care monitorizeaza implementarea acestei Conventii (Comitetul Organizatiei Natiunilor Unite pentru Eliminarea Discriminarii Impotriva Femeilor – CEDAW), afirma existenta unui drept la avort. Cu ani in urma, de exemplu, ONU a revizuit situatia sanatatii femeilor in Croatia, deplingind faptul ca unele spitale refuza sa presteze servicii de avort din motive de constiinta. In opinia ONU, accesul femeilor la servicii de avort e mai important decit libertatea de constiinta a medicilor, inclusiv libertatea lor de a refuza sa faca avort.

Citește și: ONU: Un Comitet „pentru femei” solicită eliminarea legislației pro-viață din Irlanda de Nord

Un alt vehicul prin care sustinatorii avortului incearca recunoasterea in dreptul international a unui drept la avort sunt declaratiile adoptate cu prilejul conferintelor ONU.

Prima incercare a avut loc in 1994 in Cairo cu prilejul Conferintei Internationale privind Populatia si Dezvoltarea. Sustinatorii avortului au incercat sa includa in declaratia finala termenul de „sanatate reproductiva.”

Majoritatea tarilor s-au opus, incluzind, in documentul final, trei afirmatii importante:

  1. avortul nu poate fi folosit sub nici o forma ca instrument de planificare familiala; 
  2. avortul si legalizarea lui sunt chestiuni de competenta interna a statelor si
  3. in tarile in care avortul e legal, trebuie facut in conditii de siguranta.

In plus, diferite tari au inregistrat rezerve legate de Declaratia de la Cairo, prin care afirma ca nu exista un drept la avort si ca dreptul la viata incepe din momentul conceptiei.

Statele Unite si opt tari din America Latina au inregistrat o astfel de rezerva comuna, iar Nicaragua, una aparte. Declaratia guvernului din Nicaragua merita mentionata, in parte, pentru a intelege exact esecul celor care au dorit sa foloseasca Declaratia de la Cairo pentru a recunoaste un drept la avort. „Guvernul din Nicaragua, afirma documentul, in conformitate cu Constitutia si cu Conventia Americana a Drepturilor Omului, confirma ca fiecare persoana are dreptul la viata, acesta fiind un drept fundamental si inalienabil, si ca acest drept incepe din momentul conceptiei …”

Opozitii similare fata de incercarile ONU de a crea un drept la avort au fost inregistrate de ambele Administratii Bush pe durata intregului lor mandat si de catre Administratia Trump.

In 2004, ONU a organizat o conferinta internationala sub egida Anului International al Familiei. Au participat delegatii din 70 de tari care in final au adoptat Declaratia de la Doha. Ea reafirma ca fiinta umana are dreptul la ingrijire medicala atit „inainte cit si dupa nastere”, si ca „fiecare persoana are dreptul la viata”.

 

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

CEDO inca nu a recunoscut existenta unui drept la avort in Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In 2010 CEDO a decis bine-cunoscutul caz A, B si C contra Irlanda in care petitionarele, femei irlandeze, au cerut recunoasterea unui drept la avort. CEDO le-a respins cererea. Daca CEDO a respins recunoasterea in mod specific al unui drept la avort, a recunoscut, totusi, existenta, in Consiliul Europei, a unui „consens” ca avortul e permis pe motive de sanatate si in situatii extreme.

Un obstacol vazut de specialisti pentru recunoasterea unui drept la avort e libertatea de constiinta. Se stie ca majoritatea medicilor italieni refuza, din motive de constiinta ori convingeri religioase, sa presteze servicii de avort. Un numar la fel de mare de medici refuza sa faca avort in Polonia si un numar in crestere de medici din Romania. Asta a ingrijorat persoanele care cer recunoasterea unui drept la avort si periodic au incercat adoptarea unor rezolutii, atit in Parlamentul European cit si in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, care sa subordoneze libertatea de constiinta si religioasa obligatiei de a presta servicii de avort. Cea mai bine cunoscuta incercare de acest fel a fost Raportul McCafferty din 2010. Dupa cum unii va amintiti, Rezolutia a esuat, fiind inlocuita cu o declaratie contrara care recunoste libertatea de constiinta a persoanelor si institutiilor sa refuze sa presteze servicii de avort.

 

Un subiect vast

Subiectul de azi e vast, interesant si in perpetua miscare. In SUA, unele state conservatoare precum Tennessee si Alabama au adoptat amendamente constitutionale care in mod explicit afirma ca nu recunosc un drept la avort, desi acesta este afirmat de Curtea Supema a SUA (decizia Roe c. Wade, 1973).

Avem sugestii similare si pentru Romania. Lansam ideea revizuirii Constitutiei Romaniei pentru a declara copilul nenascut persoana umana cu dreptul la viata din momentul conceptiei. Miscarea pro-viata si pro-familie din Romania deja are experienta necesara pentru revizuirea constitutiei prin initiativa cetateneasca. Revizuirea Articolului 48 o dovedeste. Protejarea vietii romanilor nenascuti e o cauza nobila; fara copii, Romania va muri. Istoria pedepseste civilizatiile care isi ucid copiii nenascuti ori trivializeaza casatoria.

Acordarea statutului de persoana copiilor nenascuti e singura modalitate prin care se poate stopa uciderea lor. In America, o dezbatere furibunda pe aceasta tema se deruleaza lunile acestea intre juristii de la Harvard Law Review si cei de la Texas Law Review. Primii sustin ca dreptul copiilor nenascuti la statut de persoana e consfintit de Constitutia americana, pe cind ceilalti sustin contrariul.

Prima „salva” a fost lansata anul trecut de studentul in drept Joshua J. Craddock de la Universitatea Harvard (Boston) cind a publicat, in Harvard Law Review [Volumul 40, 2017 pp. 539-572), Protecting Prenatal Persons: Does the Fourteenth Amendment Prohibit Abortion? („Protejarea Persoanelor Pre-natale: Interzice Constitutia Avortul”?) Craddock raspunde afirmativ acestei intrebari. Atunci cind Tribunalul Suprem SUA a dezincriminat avortul in 1973, instanta a decis ca inainte de nastere copiii nu sunt „persoane” cu un drept la viata. Craddock insa, propune o opinie diferita. Din 1973 incoace stiinta a avansat atit de mult, zice el, incit este practic indubitabil ca viata umana incepe in momentul conceptiei. (Pagina 547) Titulatura de „persoana”, spune autorul, include toti membrii speciei umane. „Nenascutii apartin speciei umane din momentul conceptiei” si, in consecinta, dreptul lor la viata este garantat si protejat tot din momentul conceptiei. („The preborn are members of the human species from the moment of fertilization. Therefore, [the Constitution] protects the unborn”)

Tot anul trecut, doi profesori de drept de la Universitatea din California (Irvine), Erwin Chemerinski și Michelle Goodwin, au publicat Abortion: A Woman’s Private Choice în Texas Law Review, Vol. 95, pp. 1189-1247 (2017). Autorii nu cred ca dreptul la avort ar implica o dezbatere privind statutul fiintei nenascute ca persoana cu drept la viata. Avortul este un drept al femeii, afirma cei doi, pentru ca ea are dreptul sa dispuna si sa decida, in mod privat, ce face cu fiinta, viata si trupul ei fara amestecul autoritatilor.

Privind statutul avortului in dreptul international va recomandam articolul lui Susan Yoshihara, Lost in Translation: The Failure of the International Reproductive Rights Norm, aparut in Ave Maria Law Review, Vol. 11 (2013), pp. 367-409).

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here