Dar despre problemele morale ale prezentului când vorbim?

148
0

Este la modă de ceva ani să-ți faci autocritica pentru greșelile istoriei – și să vorbești, din nou și din nou, despre problemele morale ale trecutului mai mult sau mai puțin îndepărtat. Dar când vom ajunge, sau vom ajunge oare să vorbim despre problemele morale ale prezentului?

Un tânăr regizor care face un film despre participarea României la cel de-al Doilea Război Mondial spune că trebuie să începem prin „a scoate bârna din ochiul nostru”. E important, sunt de acord, să vorbim despre sutele de mii de evrei pentru a căror moarte sau suferință România se face, direct sau indirect, responsabilă în timpul Holocaustului. Dar despre milioanele de copii pentru a căror moarte toți ne facem în mod direct sau indirect responsabili în timpul Holocaustului mut, pe care-l trăim chiar acum, pe care-l trăim în continuu de la Cel De-al Doilea Război Mondial încoace, când vom ajunge să vorbim – și când vom avea curaj să vorbim?

Holocaust mut căruia îi cad victime cei mai tineri și mai slabi membri ai umanității, uciși tocmai de cei care ar trebui cel mai mult să îi protejeze, uciși de propriii părinți, cu complicitatea societății și a Statului? Holocaust mut căruia îi cad victime cu predilecție fetițele, într-un gendercid care nu are precedent în istorie? Holocaust mut căruia îi cad victime copiii cu handicap, copiii cu sindrom Down, descriși de cei care ajung să-i cunoască, tot mai puțini în ziua de azi, drept ființe umane cu un suflet imens, ființe iubitoare și mai puțin înclinate spre răutăți gratuite decât noi, ăștilalți, care ne considerăm „normali” și fără handicap?

Cum putem să „scoatem bârna din ochiul nostru” dacă trecem cu vederea cu atâta ușurință exact bârna cea mai mare și cea mai evidentă, pe care toată lumea se preface că nu o bagă în seamă?

Și, culmea, mulți dintre acești tineri care înfierează (pe bună dreptate, de acord) crimele comise de români în timpul Holocaustului promovează cu multă veselie Holocaustul mut – numind avortul la cerere „drept de a alege” și „igienă reproductivă”. Pe cât de mare e sentimentalismul celor care folosesc astfel de eufemisme malefice, pe atât de mic le e curajul și pe atât de mică le e onestitatea. 

Alți tineri se revoltă că standul Ambasadei SUA de la Bookfestul de anul acesta „glorifică veranda unei plantații” și „celebrează sclavagismul american” (ah, neolimba!; link aici) Nu știu dacă stilul antebellum, care e o combinație de elementele neoclasice și elemente grecești, poate fi asociat în vreun fel cu sclavia. Dar să zicem că ar fi așa – ok, sunt de acord că important să vorbim despre suferințele milioanelor de negri care au muncit ca sclavi, acum mai bine de un secol și jumătate, pe plantațiile americane.

Dar despre suferința milioanelor de femei care sunt, chiar în acest moment în lume, victime ale traficului de ființe umane și a sclaviei sexuale, sclavie care e încurajată de și al cărei principal client este industria pornografiei, când vom ajunge să vorbim – și când vom avea curaj să vorbim? Sclavie sexuală căreia îi cad victime femei și fetițe din țări sărace, sclavie sexuală căreia îi cad victime copii – și care nu ar fi deloc atât de prolifică dacă industria pornografică nu ar avea atât de mulți consumatori și chiar lăudători? Cum putem să „scoatem bârna din ochiul nostru” dacă trecem cu vederea cu atâta ușurință o altă bârnă așa de mare și de evidentă, pe care toată lumea se preface, iarăși, că nu o bagă în seamă?

Și, culmea, mulți dintre acești tineri care înfierează (pe bună dreptate, de acord) abuzurile și crimele comise de americani în timpul Sclaviei negre promovează, fie pe față, fie în grupurile de prieteni pornografia – numind-o o manifestare „sănătoasă” a sexualității. Pentru că, nu-i așa, nu ar fi cool dacă nu ar numi orice manifestare a sexualității și orice formă de hipersexualizare drept „sănătoasă”. Iar când nu o promovează tac, tac asurzitor în privința ei. Pe cât de mare e sentimentalismul celor care folosesc astfel de eufemisme siropoase, pe atât de mic le e curajul și pe atât de mică le e onestitatea. 

Am văzut un singur film care a privit cu curaj una dintre problemele mari, una dintre problemele morale uriașe care ne bântuie secolul și țara, și la care toți ne facem complici. Pentru că, să fim înțeleși, Holocaustul mut nu are precedent în istorie, cu cele un miliard de victime deja consemnate. Da, ați citit bine, un miliard. Iar proporția sclaviei albe și a sclaviei sexuale din ziua de azi e și ea mult mai mare decât ne imaginăm. Am văzut, spuneam, un singur film care atinge, cumva, una dintre aceste probleme – e vorba de „4,3,2” al lui Cristian Mungiu. E drept, filmul plasează problema uciderii unui copil nenăscut în trecut, în vremea ceaușismului negru, și unii au zis că este despre suferința femeilor provocate de faptul că avortul la cerere (avortarea copiilor sănătoși) era în acea vreme ilegal. Mie mi se pare că, tocmai, eroina filmului nu are nici o suferință, suferă mai degrabă prietena ei și pentru ea.

Dar filmul are un cadru lung pentru care a fost aspru criticat (tot de unii dinte acești tineri, din câte îmi amintesc). Un cadru care insistă pentru vreo două minute asupra chipului copilului ucis – un chip care are ochi, nas, gură, un chip în întregime uman. Ceea ce vedem în prim-plan pe ecran nu este un „blurb”, o adunătură amorfă de celule, și nu este un „animal”, cum le place adesea unora dintre acești tineri să zică. Cristian Mungiu ne spune ceva prin acel cadru – sau, mai bine zis, conștiința lui Cristian Mungiu vorbește, prin acel cadru, direct cu conștiința noastră. Un gest de curaj, unul dintre foarte puținele gesturi de real curaj din partea unui cineast contemporan.

Pentru că, nu-i așa, e simplu să vorbești iar și iar despre problemele trecutului – e simplu să te lupți cu fascismul, cu eugenia și cu sclavia după ce fascismul, eugenia și sclavia în formele din manualele de istorie au fost deja înlăturate. Și să primești pentru asta laude, să te sui pe cei mai albi și mai înalți cai morali. Să nu fiu greșit înțeles, spun foarte răspicat că e necesar să vorbim despre răul pe care îl reprezintă fascismul, eugenia și sclavia. Dar e mult mai greu să te lupți cu aceste rele în formele amplificate și deghizate (nu mult, doar ușor deghizate) în care revin ele acum. Și mult mai necesar „să scoatem bârna din ochiul nostru” apucând bârna cea mai mare, de aici și de acum, și recunoscând aceste rele în formele lor de acum. Pentru asta îți trebuie cu adevărat luciditate, pentru asta îți trebuie o conștiință – și îți trebuie curaj.

Hint pentru tinerii moraliști: fascismul, eugenia și sclavia nu sunt unde cred sau spun ei că sunt. Nu sunt, de pildă, în inițiativele de advocacy ale creștinilor, înfierați și etichetați drept „ultra-conservatori”. Sunt în multe locuri, sunt disipate și (doar ușor) deghizate, și sunt mult, foarte mult în ideologiile pe care unii dintre ei le îmbrățișează cu mult aplomb. Alea cu neo- și cu hashtag în față, și cu multe -isme la urmă. Pentru a le recunoaște e nevoie doar de câteva minute de onestitate cu tine însuți, de renunțare la promovarea facilă a imaginii proprii și, poate, la unele dintre viciile favorite, la unele dintre acele nevinovate și mici vicii favorite care sunt „sănătoase” și care ne fac viața un pic mai „veselă” și mai „frumoasă”. Și da, vorbesc și despre porn, dar nu vorbesc în primul rând despre porn.

Câteva date:

China se află pe locul I în lume în ceea ce privește practica uciderii copiilor în funcție de gen. În 2013, Ministerul Sănătății din China a anunțat că în ultimii 30 de ani s-au efectuat 336 de milioane de avorturi – și o mare parte dintre copiii care mor în urma avortului, uciderii intenționate sau neglijenței sunt fete. La fiecare 100 de fete se nasc 120 de băieți, raport care reprezintă cea mai precară proporție dintre cele două sexe din lume. Până în 2020 se estimează că vor fi cu 30 de milioane mai mulți bărbați aflați la vârsta căsătoriei decât femei aflate la aceeași vârstă. Autoritățile se tem că această situație ar putea destabiliza echilibrul socio-economic al țării și ar putea încuraja comerțul cu femei răpite. Resurse aici, aici și aici.

În India, numărul de femei raportat la fiecare mie de bărbați scade continuu – cu doar 940 de fete născute la fiecare mie de băieți. Peste 45 de milioane de fetițe lipsesc, în acest moment, din țară. O poveste aici. Alte resurse aici.

Acest flagel care s-a abătut și asupra noastră a costat România, din 1958 până astăzi, încă o dată populația sa actuală – cu un total de peste 22 de milioane de copii care au căzut victime Holocaustului mut în ultimii 60 de ani. (datele sunt luate de aici)

Comerțul ilegal de ființe umane este una dintre cele mai profitabile afaceri la nivel mondial, aflată într-o creștere vertiginoasă, care aduce câștiguri de aproximativ 32 de miliarde de dolari pe an sau 87 de milioane de dolari în fiecare zi. Se estimează că 27 de milioane de adulți și 13 milioane de copiii cad victime traficului de persoanecea mai mare parte dintre sclavi sunt femei și fetițe. Resurse aici, aici, aici și aici.

Sclavii din ziua de astăzi sunt mai ieftini decât oricând în istorie. Peste 1,2 milioane de copii sunt vânduți ca sclavi în fiecare an – două treimi sunt fete. Majoritatea sunt folosite la munci și sex forțat, și unul dintre clienții principali este industria pornografică. Resurse aici.

450.000 de femei au dispărut din Republica Moldova începând cu 1991 – într-o țară cu o populație de numai 4 milioane de locuitori. Se estimează că aceste femei sunt victimele sclaviei și ale traficului de persoane. O poveste aici. O misiune pentru salvarea femeilor din Moldova aici.

Și unul dintre puținele Ted Talk-uri curajoase despre legătura directă dintre pornografie și traficul de ființe umane (de la minutul 11.50) – link aici.

 

 

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here