Legalizarea unei minciuni – sau de ce nu trebuie adăugată „identitatea de gen” în legislația anti-discriminare

204
0

Autor: Dale O’Leary, sursa: Dijg.de

Anumite grupuri naționale și internaționale fac presiuni pentru adăugarea „identității de gen” și „exprimarea genului” în legile anti-discriminare. Potrivit activiștilor, identitatea de gen este definită ca:

„Percepția de sine a unui individ sau sentimentul interior de a fi un mascul, un bărbat, o femelă, o femeie, ambele, nici unul, homosexual cu rol de bărbat, homosexual cu rol de femeie, spirit dublu, ambigen sau altă configurație de gen. Identitatea de gen se potrivește adesea cu genul asociat în mod obișnuit cu anatomia persoanei, dar uneori nu”,

iar exprimarea genului se referă la:

„Orice combinație a modului în care cineva își prezintă în exterior comportamente caracteristice externe, ce sunt definite din punct de vedere social, ca fiind masculine sau feminine, inclusiv îmbrăcăminte, maniere, modele de vorbire și interacțiuni sociale”.1

De exemplu, un proiect de lege înaintat legislaturii din statul american Maryland prevede următoarele: „Proprietarul sau operatorul unui loc de cazare publică … nu poate refuza, respinge sau nega nici unei persoane orice tip de cazare, avantaje, facilități sau privilegii ale locului de cazare publică din cauza identității de gen a persoanei”. Aceasta ar însemna ca bărbații îmbrăcați ca femeie ar putea folosi toaletele și vestiarele pentru femei.

O astfel de legislație are rolul de a oferi protecție juridică celor care resping sexul în care s-au născut și doresc să fie acceptați în mod public drept celălalt sex pe care și l-au ales, adică așa-numiții „transsexuali”, „transgenderi”, „queer de gen”, travestiți și alții. Astfel de persoane se înșală pe ele însele, îi înșală pe alții și sunt înșelați de către profesioniștii din domeniul sănătății mintale și chirurgi. Publicul este înșelat de către mass-media și de activiști, afirmând că așa-numiții „transsexuali” s-au născut cu probleme biologice, care sunt remediate prin intervenție chirurgicală și că este posibil să-și schimbe sexul.

Nimeni nu-și poate schimba sexul. Acesta este înscris în ADN în fiecare celulă a corpului nostru. Oamenii care solicită protecția „identității și exprimării de gen” sunt bărbați sau femei fizic normali, însă, potrivit ideologilor „de gen”, ceea ce contează nu este sexul cu care te-ai născut, ci sexul pe care ai dori să-l ai sau ai crede că-l ai. Oamenii ar putea fi sancționați pentru folosirea pur și simplu a pronumelor corecte atunci când se referă la o persoană care este în mod evident de sex masculin, dar vrea să fie femeie.

Următorul citat dintr-un interviu cu dr. Theodore Dalrymple, autorul unei colecții de eseuri intitulate: Our Culture, What’s Left of It: Mandarins and the Masses demonstrează efectul pe care astfel de minciuni îl au asupra culturii:

„În studiul meu asupra societăților comuniste, am ajuns la concluzia că scopul propagandei comuniste nu a fost acela de a convinge, de a induce, de a informa, ci de a umili. Și, prin urmare, cu cât mai puțin corespunde realității, cu atât mai bine. Atunci când oamenii sunt forțați să tacă, când li se spun minciunile cele mai evidente sau chiar și mai rău atunci când sunt forțați să repete minciunile înșiși, ei pierd o dată pentru totdeauna simțul onestității. A accepta minciunile evidente este să cooperezi cu răul și, într-o mică măsură, să devii răul însuși. Cine este în stare să reziste oricărui lucru este astfel diminuat și chiar distrus.”2

O minciună duce la alta. O persoană de sex masculin în mod evident se prezintă în public ca femeie. El a avut o intervenție chirurgicală și tratamente hormonale pentru a-și perfecționa transformarea și cere să ne prefacem că asta îl face femeie. El dorește să folosim pronumele de sex feminin când vorbim despre el și să-i permitem să folosească toaleta doamnelor. De asemenea, dorește să-și schimbe certificatul de naștere și permisul de conducere. În timp ce unele persoane care se prezintă drept de sex opus și nu sunt, evident, sexul de care pretind că sunt, alții își pot înșela partenerii sexuali, fără a-i informa despre adevărata lor identitate sexuală.

Persoanele care se prezintă în public drept de sex opus spun că au nevoie de astfel de protecție întrucât le este frică de violență. Această teamă este reală. Atunci când cineva este înșelat – în special într-o chestiune personală precum sexul unui partener intim sau al unui potențial soț – furia este o reacție ușor de înțeles. Actele violente nu pot fi niciodată justificate, dar dacă o astfel de legislație este adoptată, celor care au fost înșelați li se va refuza orice recurs juridic, iar înșelătorii vor fi prezentați drept victime.

Cercul înșelăciunii create de această „ideologie de gen” începe cu cei care doresc să fie de sex opus, înșelându-se pe sine. De mici copii s-ar putea să fi fost răniți, traumatizați, abuzați sau respinși. Ei au căzut în invidie și fantezie, imaginându-și: „Dacă aș fi fost de celălalt sex, aș fi în siguranță, aș fi fost iubit și prețuit”.

Această invidie a devenit o obsesie. Ei au râvnit părțile corpului celuilalt sex și și-au disprețuit trupurile. Ideea că ar fi „transsexuali” le-a fost sugerată de un profesionist în domeniul sănătății mintale sau s-ar putea să fi văzut relatări despre „schimbări de sex” în mass-media. Ei s-au înșelat, crezând că acesta ar fi răspunsul la toate problemele lor. În timp ce unii ar putea pur și simplu să vrea să fie de celălalt sex, alții ar putea chiar să ajungă să creadă că sunt într-adevăr de celălalt sex, că natura a făcut o greșeală și le-a dat trupul de un sex și creierul de celălalt sex. O astfel de iluzie este foarte dificil de tratat, în special atunci când persoana află că există chirurgi capabili să-i îndeplinească fantezia și să-i creeze aspectul celuilalt sex.

În timp ce cei care aplică pentru operație pot insista că au creierul sau sufletul celuilalt sex, ei chiar nu știu ce înseamnă să fie de celălalt sex. Cei mai mulți pot prezenta doar o imagine foarte stereotipică a sexului dorit. Ei trebuie să-și monitorizeze în mod constant propriile gesturi și maniere. Sunt impresionați atunci când sunt capabili să înșele pe alții, dar recunosc că adesea nu sunt acceptați ca fiind de celălalt sex. Ei doresc ca guvernul să forțeze oamenii să le accepte înșelăciunea, dar chiar dacă astfel de legi vor fi adoptate, vor reuși doar uneori să păcălească pe cineva.

În timp ce persoanele care doresc să fie de celălalt sex doresc cu disperare să creadă că s-au născut cu această problemă, nu există dovezi pentru acest lucru. Unii bărbați și femei care doresc să fie de celălalt sex nu s-au identificat cu sexul lor încă de copii. Această afecțiune, cunoscută sub numele de tulburare a identității sexuale (sexuale/de gen) a copilului (G [S] ID), este o boală ce poate fi prevenită și tratabilă. Chiar și fără tratament majoritatea copiilor cu G [S] ID ies din ea; totuși, un număr mic persistă în dorința lor de a fi de celălalt sex.

Nu toate persoanele care doresc să fie de celălalt sex suferă de simptome evidente de G (S) ID de când sunt copii. Unii bărbați sunt autoginefili, care încep în adolescență să se angajeze în fetișism travestit parafilic. Parafilia este atracția sexuală față de altceva decât o altă persoană, în acest caz un bărbat este excitat sexual de imaginea lui însuși ca fiind femeie. Ca adolescenți nefericiți, acești bărbați s-au angajat în masturbare, purtând îmbrăcămintea mamelor lor și fantazând despre cum e să fii femeie. Mulți autoginefili se căsătoresc, au copii și se angajează în cariere tipice de sex masculin, în timp ce se în secret se îmbracă cu haine de genul opus. Pentru unii autoginefili, îmbrăcămintea nu este suficientă; ei doresc să-și perfecționeze această imagine prin intervenție chirurgicală. Un autoginefil a explicat că aceștia sunt bărbații care doresc să devină ceea ce iubesc.3 După operație, multe autoginefili continuă să fie atrași sexual de femei și să insiste că sunt lesbiene. Este interesant de observat că feministele radicale sunt ofensate de imaginile stereotipe de femeie prezentate de aceștia. Unele grupuri feministe au limitat adunările lor la femei născute ca femei și care trăiesc ca femei.

Cei care sunt obsedați de ideea de a fi de celălalt sex se opun adesea terapiei. Ei refuză să privească motivele psihologice ale dorințelor lor. Unii profesioniști din domeniul sănătății mintale, frustrați de incapacitatea lor de a trata această tulburare și îngrijorați de disforia evidentă a clienților lor, sunt dispuși să accepte această înșelăciune. Ei cedează cererilor clienților lor și recomandă o soluție chirurgicală la ceea psihoterapeuții cunosc ca e o problemă de sănătate mintală. Ei își înșeală clienții să creadă că e posibilă o „schimbare de sex”.

Chirurgii care fac „schimbare de sex” știu că nu pot schimba sexul persoanelor, pot crea doar un aspect non-funcțional al celuilalt sex, dar de asemenea știu că vor fi bine plătiți pentru abilitățile lor și așa acceptă să continue înșelăciunea.

Știrile din mass-media prezintă povești sclipitoare despre cum John a devenit Jane și acum este în complet fericit. Reporterii folosesc incorect pronumele și noile nume. Titlurile anunță „Bărbatul însărcinat”, pe când în realitate e o femeie cu sânii tăiați, care a luat hormoni masculini pentru a-și induce creșterea bărbii, care a devenit gravidă prin inseminare artificială. Cei care pun la îndoială că în fața lor se află un bărbat sunt etichetați drept „transfobi”.

Funcționarii publici continuă și ei înșelăciunea, permițând persoanelor care doresc să fie de celălalt sex să-și falsifice permisele de conducere și alte documente, chiar și celor care nu au suferit modificări chirurgicale.

Cei care trec printr-o intervenție chirurgicală mutilantă – care au sacrificat atât de mult pentru a-și realiza fantezia – trebuie să continue amăgirea, chiar dacă așteptările lor nerealiste nu sunt adesea îndeplinite.4 Anne Lawrence, un autoginefil postoperatoriu, explică modul în care fantezia se destramă:

„Transsexualii autogenefili pot, de asemenea, mai greu să se identifice pe deplin cu femeile după tranziție decât înainte, deoarece diferența pe care o observă în mod inevitabil între ei și femeile naturale devine mai greu de judecat după tranziție. Înainte de tranziție, aceste diferențe pot fi atribuite necesității de a menține temporar un personaj masculin acceptabil din punct de vedere social: după tranziție, atunci când această scuză se evaporă, transsexualii autoginefili pot fi forțați să se confrunte cu realitatea. Transsexualii non-homosexuali MtF (Bărbați transformați în femei) par să se aștepte de multe ori că vor putea, cu suficient efort, să treacă nedetectați ca femei naturale după tranziție; dar pentru că aspectul și comportamentul lor sunt rareori feminine, această așteptare se dovedește de obicei nerealistă.”5

Lawrence subliniază, de asemenea, că atunci când autoginefilii nu sunt acceptați ca fiind de sexul de care doresc să fie, ele pot fi vulnerabile la furia narcisistă, care este definită ca „persecuția disproporționată și compulsivă a răzbunării, care urmărește să distrugă atât infracțiunea cât și infractorul”6. Extinderea protecției legale a persoanelor care doresc să se prezinte cum cere celălalt sex va acorda acestor autoginefili narcisciști dreptul de a urmări în justiție pe cei care nu vor accepta minciuna lor că ar fi de alt sex.

Dat fiind că „transsexualii” suferă de o „tulburare fundamentală” în sentimentul lor de sine și sunt predispuși la furie narcisistă7, există toate motivele să se creadă că vor folosi astfel de legi pentru a ataca fără milă pe oricine vorbește adevărul.

Dacă doriți să înțelegeți întregul potențial al unei astfel de mânii, luați în considerare cazul lui John Michael Bailey, cartea căruia The Man who would be Queen a provocat represalii din partea unui grup mic de persoane, cărora nu le plăcea să fie etichetate drept autoginefili. Ei au folosit internetul pentru a face acuzații scandaloase împotriva lui Bailey, pentru a-i ataca copiii, încercând să-i întoarcă pe colegii lui împotrivă și să fie concediat de la locul de muncă8.

Lawrence aplică următoarea descriere clinică a furiei narcistice împotriva adversarilor lui Bailey:

„… nevoia de răzbunare, de îndreptare a unei greșeli, de vindecare a unei răni prin orice mijloace și de o ancorare profundă și neîncetată în urmărirea tuturor acestor scopuri … Există o totală nerespectare a limitărilor rezonabile și a dorinței fără limite de a rectifica un prejudiciu și de a obține răzbunarea … Fanatismul nevoii de răzbunare și constrângerea excesivă de a trebui să plătească după o ofensă … Cel rănit narcisist … nu se poate opri până când nu l-a eliminat pe cel care a îndrăznit să se opună, să nu fie de acord cu el.”

Chiar dacă doar un număr mic de autoginefili sunt predispuși la răzbunare narcisistă, ei ar putea provoca daune incredibile oricui vorbește adevărul. Ei ar vedea vătămări pretutindeni, ar depune plângeri și ar intenta procese.

Legile care adaugă „identitatea de gen” în legislația anti-discriminare ar permite bărbaților și femeilor cu tulburări psihice grave, dintre care unii sunt predispuși la furie narcisistă și răzbunare să folosească legea pentru a-i persecuta pe proprietarii de afaceri, care încearcă să protejeze intimitatea clienților la toalete și în vestiare.

Dacă „identitate de gen”se adaugă  în legislația anti-discriminare, minciuna „schimbării sexului” va fi predată în școli. Nu va dura mult înainte ca noi să avem cărți despre modul în care tatăl lui Johnny este acum mama lui Johnny și toată lumea trăiește în final fericită. Profesorii și ceilalți membri ai personalului școlar se așteaptă să fie acceptați în orice formă apar. Dl. Brown se va întoarce după vacanța de vară ca dra Brown.

Copiii, care suferă de G [S] ID, care au nevoie de tratament sunt deja împinși pe calea mutilării chirurgicale. Școlilor li se spune că, dacă un băiat sau o fată din școala elementară consideră că el sau ea este de celălalt sex, toată lumea ar trebui să continue această fantezie. Școala trebuie să le permită copiilor tulburați să-și schimbe numele, să se îmbrace ca și celălalt sex și să folosească toaletele celuilalt sex. Alți copii vor fi pedepsiți dacă vor obiecta sau vor vorbi adevărul.

Și treaba se înrăutățește. În unele zone, la vârsta de 11 ani, acestor copii, care cred că sunt de celălalt sex primesc hormoni de blocare a pubertății, astfel încât să nu le apară caracteristicile sexuale secundare. Apoi li se administrează hormoni proprii celuilalt sex, astfel încât la vârsta de 18 ani ei pot fi mutilați chirurgical. Cu alte cuvinte, întreaga instituție educațională, psihologică și medicală conspiră ca acești copii să nu primească niciodată un tratament adecvat.

Nu există studii privind efectele pe termen lung ale acestor tratamente hormonale asupra dezvoltării organismului și a creierului. Chiar credem că copiii în vârstă de 11 ani au judecata necesară pentru a decide să renunțe permanent la identitatea sexuală și la potențialul reproductiv?

Se pare că o astfel de mică schimbare – doar adăugarea „identității de gen” în legile anti-discriminare – discriminează adevărul și pune în pericol copiii. Avem obligația să ne opunem cu toată energia noastră.

O modalitate este de a înceta să mai utilizăm limbajul lor. Cuvintele lor denaturează și înșală. În prezent, lucrez la un Lexicon pentru mișcarea pro familie. Avem nevoie de un vocabular comun pentru a putea spune adevărul despre persoana umană.

Dacă sunteți interesat să participați la elaborarea unui astfel de lexicon sau doriți să vedeți sugestiile mele, trimiteți-mi un e-mail la adresa dalemoleary at yahoo.com și solicitați articolul „Don’t Say Gender When You Mean Sex”.

Note de subsol

  1. GLSEN Jump Start Guide, “Gender-Related Terminology List.” [www.glsen.org/binary-data/GLSEN_ATTACHMENTS/file/000/000/966-1.pdf]
  2. Jamie Glazov (2005) “Our Culture, What’s Left Of It,” Frontpage Magazine, 3 august.
  3. Anne Lawrence, (2007) “Becoming what we love: Autogynephilic transsexualism conceptualized as an expression of romantic love,” Perspectives in Biology and Medicine, 50, 506-520.
  4. J. Michael Bailey (2003) The Man who would be Queen: The Science of Gender-Bending and transsexualism, Washington, DC: John Henry Press
  5. Anne Lawrence (2008) “Shame and Narcissistic Rage in Autogynephilic Transsexualism,”  Archives of Sexual Behavior,  37: 457-461
  6. H. Kohut (1971) The analysis of self: A systematic approach to the psychoanalytic treatment of narcissistic personality disorders, (NY: International Universities Press; H. Kohut (1972) “Thoughts on narcissism and narcissistic age,”  Psychoanalytic Study of the Child,  27:360-400.
  7. Lawrence, ibid. A, Beitel (1985) “The spectrum of gender identity disturbances: An intrapsyhic model,” in B. W. Steiner, (ed) Gender Dysphoria: Development, Research, Management (NY: Pleum) pp. 189-206; U. Hartman et al (1997) “Self and gender: Narcissistic pathology and personality factors in gender dysphoric patients: Preliminary results of a prospective study,”  International Journal of Transgenderism,
    www.symposion.com/ijt/ijtcf0103.htm
  8. Alice Dreger (2008) “The controversy surrounding The Man Who Would Be Queen A case history of the politics of Science, Identity, and Sex in the Internet Age,” Archives of Sexual Behavior,  37: 366-421.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here