Câteva întrebări referitoare la dreptul la viață și la avort

474
Fotografie: Joshua Reddekopp, Unsplash

Când vine vorba despre avort, unii ajung să afirme că avortul este un drept, ba chiar că ar trebui executat pe bani publici, adică pe banii contribuabililor. Plătitorii de taxe ar fi întrebați dacă vor să finanțeze avortul?

Deci, avortul este un drept? Al cui? Al mamei ar fi primul răspuns. Dar tatăl, el nu are un cuvânt de spus? Fără el nu există concepție. Dacă totuși tatăl ar trebui scos din ecuație, atunci foarte bine ar trebui „decăzut” și din obligația legală de a-și întreține copilul născut. O aberație totală!

Dar, mai important, copilul nenăscut nu are drepturi? Când zic copil nenăscut mă gândesc la embrion, făt sau ființă dezvoltată biologic. Dacă copilul nenăscut nu are dreptul la viață, care ar fi motivul? Nu este el cumva om, indiferent de stadiul de dezvoltare? Altceva nu poate să fie, căci altfel, la naștere, nu ne-am alege cu o ființă umană, ci cu un marțian, un reptilian sau cu vreun mamifer acvatic.

Poate unii consideră că nenăscutului i se cuvine statutul de ființă umană de-abia după ce iese din pântecele mamei, după ce este relativ autonom, după ce capătă o oarecare conștiință de sine sau un trup uman dotat cu mai toate organele. Ei bine, asta nu este decât o perspectivă eugenică!

Când îți dai cu părerea despre cine este om și cine nu pe baza unor aprecieri iraționale, a unor criterii ideologice sau a unor capricii (precum lașitatea acceptării responsabilității), înseamnă că practici eugenia. Și naziștii făceau la fel, doar că la ei era vorba despre directivă de stat, acum fiecare este lăsat să decidă ce este mai comod pentru sine. Indiferent de modalitate sau epocă, crima este crimă, iar avortul înseamnă curmarea unei vieți, deci… crimă. Așadar, contribuabilii ar fi întrebați dacă vor să finanțeze crima?

Bineînțeles că există și situații excepționale, ce trebuie nuanțate ca atare, dar alea rămân excepții de la regula conform căreia dreptul la viață este unul fundamental. Concluzionez prin niște semne de interogație, nu personale, ci ale fostului papă Ioan Paul al II-lea, dintr-un discurs din 18 decembrie 1987: „Cum este posibil să mai vorbim de demnitatea oricărei persoane umane, când se permite să fie ucisă cea mai slabă și cea mai nevinovată dintre ele? În numele cărei dreptăți se practică cea mai nedreaptă discriminare între persoane, declarându-le pe unele vrednice să fie apărate, în timp ce altora această demnitate le este negată?”


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here