Bunici și nepoți

35
„Păturile cele mai de jos se reproduc prea repede. Prin urmare… nu trebuie să aibă acces prea ușor la asistență sau la tratamentul spitalicesc, ca nu nu cumva eliminarea ultimului control al selecției naturale să le înlesnească reproducerea sau supraviețuirea; șomajul îndelungat ar trebui să fie un motiv pentru sterilizare.”

Leslie Stephen, unul din personajele remarcabile ale perioadei victoriene, deși mai puțin cunoscut astăzi, mărturisea undeva că nu mai crede în nimic, cu excepția moralității. Din acest motiv, singurul scop al vieții sale era „să trăiască și să moară ca un gentleman, dacă este posibil”. Acum afirmațiile sale par straniu de naive, cu toate că, la vremea aceea, reprezentau o perspectiva ușor de înțeles pentru aristocrația intelectuală, care încă trăia din rezervă de moralitate acumulată cu ajutorul creștinismului.

Însă speriați de consecințele unui univers social, din care Dumnezeul regulilor protestante fusese extirpat, „mințile victoriene” încercau să se comporte că și cum nimic semnificativ nu s-ar fi întâmplat. Ideea comună mai tuturor era că moralitatea tradițională poate fi și trebuie practicată în continuare, chiar dacă fundația ei transcendență era surpată de mult timp.

În acest sens, Gertrude Himmelfarb are perfectă dreptate când admite că victorienii au creat o religie a moralității aproape fanatică, în special că urmare a eliberării de divinitate. Însă, teza sa privește lucrurile static, ignoră dinamica socială și efectele pe termen mediu ale unor revoluții intelectuale. Mai devreme sau mai târziu, urmașii victorienilor au realizat însă că toate acele conceptele nobile inculcate de trecut nu fac două parale când Dumnezeu a dispărut din peisaj, așa că tot ceea ce mai rămânea era voință de putere sau evazionismul drogurilor și al sexului. Exemplul edificator pentru argumentul meu îl reprezintă familia Huxley.

Thomas, „buldogul lui Darwin”, s-a distins în bătăliile intelectuale ale sfârșitului de secol XIX, prin care evoluționismul a căpătat respectabilitate științifică, și a strălucit în veacul următor prin nepoții săi, Aldous, Julian și Andrew. În timp ce mulți clerici, agnostici și darwiniști vedeau posibilități nebănuite de conviețuire între etică și evoluționism, Huxley era perfect conștient că morala va fi spulberată de noua revelație.

„Progresul social înseamnă o verificare a procesului cosmic la fiecare pas și înlocuirea acestuia cu altul, ceea ce poate fi numit procesul etic; țelul acestuia nu este supraviețuirea celor care s-ar întâmpla să fie cei mai potriviți…, ci a celor care sunt cei mai buni din punct de vedere etic… Progresul etic al societății nu depinde de imitarea procesului cosmic, cu atât mai puțin de fuga din fața lui – ci de combaterea lui.”

„Buldogul lui Darwin” recunoștea superioritatea teologilor în fața oponenților lor prin importantă acordată realității răului. Înțelegerea lui Huxley asupra religiei era cvasi gnostică, cu o materie rea, un om iremediabil căzut și aflat la cheremul unor arhonți situați sub un Deus Absconditus, dar rafinamentele teologice nu îl preocupau foarte tare. Știa, oricum, că există mai mult adevăr în poveștile despre păcatul originar decât în basmele rousseau-iste despre oamenii născuți buni și societatea care ii corupe.

Din aceste motive, Huxley și-a botezat copiii la biserică, a scris eseuri pentru necesitatea educației religioase în școli și a pledat pentru lectură constanța a Bibliei. În aparență, fapte contradictorii. În realitate, gesturi ale unei om sfâșiat interior între adeziunea intelectuală la o teorie și atașamentul sentimental față de o ordine amenințată fatal de consecințele teoriei. Nu era teribil de dificil să sesizezi cam care vor fi repercusiunile divorțului de transcendent în etică și politică.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Totuși, moralitatea practicată în aceste condiții avea un aer de operetă insuportabil, cu inevitabile acuze de ipocrizie. Victorienii se comportau că și când Dumnezeu ar fi existat, deși erau convinși că nu există nimic dincolo de lumea aceasta. Un pozitivist notoriu în epoca, fiind întrebat de fiul său de ce dragostea ar trebui să se consume doar în interiorul unei căsătorii, l-a repezit pe acesta spunându-i să ia aminte la ce spune religia, la ce spune moralitatea, și să încerce să nu fie „o bestie”. Dar toate aceste noțiuni, care încă mai aveau sens la sfârșitul secolului XIX și puteau fi legate de o anumită tradiție cu realizări impresionante, au devenit ininteligibile pentru generațiile următoare.

Noel Trevenen, nepotul lui Thomas Huxley, avea să se sinucidă, în preajma primului război mondial, din cauza depresiei, o soartă pe care avea să o împărtășească și Virginia Woolf, fiica lui Leslie Stephen, doar ceva mai târziu.

Julian Huxley, primul președinte al UNESCO, a luat-o pe urmele bunicului și a îmbrățișat evoluționismul, pe care l-a extins, văzând în selecția naturală o baza etică suficientă pentru relațiile umane.

Indiferent de justețea acestui ultim demers, din perspectiva degenerării, este remarcabilă adeziunea să la proiecte foarte îndoielnice, sub raport moral. Până în 1944, Julian a fost vicepreședinte al Societății Eugenice Britanice, iar mai târziu avea să devină președinte.

„Păturile cele mai de jos se reproduc prea repede. Prin urmare… nu trebuie să aibă acces prea ușor la asistență sau la tratamentul spitalicesc, ca nu nu cumva eliminarea ultimului control al selecției naturale să le înlesnească să aibă copii sau să supraviețuiască; șomajul îndelungat ar trebui să fie un motiv pentru sterilizare,”

scria el în 1941.

După o vizită în Uniunea Sovietică, a rămas impresionat de comunism, în special de „flavour”-ul științific pe care îl adăugaseră bolșevicii:

„Orice curs nou ar urma (alte națiuni)… nu pot să nu beneficieze învățând mult de la Rusia. Tehnica și însăși ideea planificării la scară largă: socializarea agriculturii… ridicarea științei și a metodei științifice la locul potrivit în afaceri… Noua Rusie… este în fața altor țări.”

Ezitările morale ale bunicului nu mai aveau nicio semnificație pentru Julian, iar ceea ce ne-a rămas de la el este o versiune de totalitarism științific, în care oamenii sunt divizați în clase genetice, cu un destin sumbru pentru cei de jos. Că toate astea nu se împăcau deloc cu ideile obișnuite despre moralitate nu e în niciun fel surprinzător. În schimb, ele sunt coerente cu viziunea evoluționistă asupra lumii, singurul detaliu strident din apologia etică a lui Huxley fiind ideea de respect al individualității umane.

Fratele sau, Aldous, avea o perspectiva similară, cel puțin în privința controlului rigid al populației și societății. La rândul sau, în materie morală s-a îndepărtat pe cât i-a fost posibil de idealurile victoriene. În decadentul Berlin prehitlerist, Huxley s-a lăsat inițiat în folosirea mescalinei de către celebrul satanist și agent MI6, Aleister Crowley, „cel mai rău om de pe pământ” („the wickedest man on earth”). Ulterior, avea să scrie o pledoarie pentru astfel de experiențe, „Ușile percepției” („The Doors of perception”) care avea să influențeze nu doar grupul rock „The Doors”, ci și pe Timothy Leary, alături de care a încercat să realizeze „posibilitățile unei minți eliberate de conștiință”. În această direcție, cei doi aveau să exercite o atracție specială asupra lui Allen Ginsberg și a unei bune părți din generația „beat”.

Chiar și experiențele mistice ale lui Aldous Huxley sunt în concordanță cu acest escapism halucinogen, deoarece presupun o divinitate impersonală și, în prelungire firească, o dispariție completă a persoanei. Consecințele unei astfel de metafizici în plan politic și moral sunt decelate de Huxley în romanul său manifest, „Insula”.

Aruncând o privire retrospectivă asupra familiei Huxley, este greu să nu observi că singurul personaj incoerent din toată povestea lor îl reprezintă bătrânul „buldog”. În mod natural, nepoții au sesizat din timp că lucrurile sunt sau vor fi iremediabil distruse de nouă teorie și, din acest motiv, au renunțat complet la orice scrupule morale, teoriile lor sociale fiind doar raționalizări ale voinței de putere. Pentru ei, nici măcar aparențele de moralitate tradițională nu mai aveau vreun sens.


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here