Recent am publicat prima parte a comentariului A mai rămas ceva din conservatorismul politic? Continuam subiectul reamintind concluzia primei parti – conservatorismul e in declin in Europa Occidentala si Canada, cu o rapiditate uimitoare.
In doar o saptamina, doua stiri socante ne-au parvenit din Marea Britanie, guvernata la ora actuala de un Premier care se considera conservator si de un partid care se considera conservator.
Biroul britanic de Statistica (Office for National Statistics) a anuntat ca la urmatorul recensamint al populatiei, britanicilor nu li se va mai cere sa-si identifice sexul pentru a nu ofensa persoanele transsexuale, numind aceasta practica traditionala a recensamintului, universal folosita in toata lumea vreme de sute de ani, „irrelevant, unacceptable and instrusive” („irelevanta, inacceptabila si intrusiva”)!
O alta stire comenteaza decizia Guvernului britanic de a impune angajatilor „de la stat” sa nu se mai adreseze publicului cu „el” ori „ea”, ori sa foloseasca bine cunoscutele formule britanice „Mr. Smith” sau „Mrs. Smith” de teama de a nu ofensa pe „domnii” care se considera „doamne” si invers. O situatia mai aberanta si bizara ca asta e greu de inchipuit dar mai ales socanta pentru ca e impusa de un guvern… conservator!
Incercam sa intelegem cauzele acestei metamorfoze petrecute parca peste noapte. Doar in 2017 social-democratii au pierdut alegerile in Marea Britanie, Franta, Olanda, Germania si, duminica, in Austria! Comentatorii occidentali intreaba: ce se intimpla? Unii pretind ca social-democratia europeana e cu un picior in groapa. Un editorial din New York Times din 2 octombrie, intitulat The Disastruous Decline of the European Center-Left („Declinul dezastruos al centru-stângii europene”) exprima ingrijoratile „progresistilor” ca daca ideologia de stanga nu isi revine, „populismul va inflori si democratia se va descompune”. Dimpotriva, noi intrebam daca nu cumva suntem martori la descompunerea ori dezintegrarea intregii ideologii politice europene!
Observam ca de fapt conservatorii de azi sunt socialistii de acum 25 de ani. Par sa fi fost infectati de virusmul falsului „progresivismului”. Tocmai asta afirma Alexander Gauland, co-fondatorul partidului german AfD (Alternativa pentru Germania). Intr-un interviu acordat Spiegel International si publicat pe 2 octombrie, el remarca faptul ca partidul lui, care a primit aproape 13% din voturile pentru Bundestag in alegerile din luna trecuta, sunt exact ceea ce Uniunea Crestin-Democrata a lui Merkel a fost acum 20 de ani! De atunci, conservatorismul german s-a diluat mult, sub conducerea lui Merkel, iar AfD pretinde sa fie o alternativa viabila pentru conservatorii Germaniei.
Familia si casatoria au suferit mutatii masive
Unde si cind s-a petrecut demantelarea conservatorismului? La finele secolului XX? Atunci a avut loc colapsul totalitarismului in Europa si au inceput sa se infiripe primele manifestari populiste, catalizand lipsa de interes ori aversiunea oamenilor de rind fata de partidele politice, de ideologie si de politica in general, si, mai ales, fata de elita europeana. In ultimii 25 de ani am fost martori la trei (3) mutatii imense ale unor entitati esentiale: familia (ca fundament al civilizatiei); religia (ca fundament al spiritualitatii fiintei umane si a intelectului); spatiul public (care ne implica pe noi toti in directionarea vietii civice si politice a cetatii).
Pina nu de mult, conservatorii erau aparatori primordiali ai familiei. Au protejat familia si casatoria naturala, le-au inteles corect menirea, se pozitionau impotriva divortului si a avortului pentru ca ele submineaza stabilitatea si valoarea intinseca a casatoriei si familiei naturale. In timp, insa, au cedat. In ultima generatie s-a produs o bulversare fara precedent, radicala, in viata sociala a europenilor si nord-americanilor. Ascensiunea revolutiei sexuale, a ateismului, a hedonismului, a feminismului, doctrina emanciparii sexuale, accentul pe o forma extrema de individualism, „ieftinirea” vietii prin eutanasie, avortul, pornografia, o perspectiva anarhista a libertatii fara responsabilitati, inflatia de „drepturi ale omului” si alte fenomene similare au subminat familiei si casatoria.
Toate aceste aspecte au fost la inceput asociate cu social-democratia si parte din platforma politica si ideologia social-democrata. Intre timp, conservatorii le-au adoptat sub forma de „identity politics” adica „politica identitara„. Politica identitara pare a fi noua strategie a partidelor politice pentru a ajunge la putere. Institutii de sondarea opiniei publice fac studii vaste privind prioritatile votantilor, ce ii motiveaza sa mearga la vot, cit si dimensiunile si influenta fiecarui grup social care doreste implementarea agendei lui la nivel politic. Strategii partidelor politice folosesc aceste studii vaste, isi angajeaza „pollsters” (firme de consultanta care calibreaza influenta sociala a fiecarui grup) si desemneaza o strategie electorala pentru a tenta si capta cit mai multe grupuri sociale pentru a atinge majoritatea in parlament.
„Exemplul” Germaniei
Conservatorii au fost tentati de politica identitara la fel de mult ca social-democratii si, pe parcursul a doar citorva perioade electorale, au adoptat agenda social-democratiei, inclusiv distrugerea familiei si a casatoriei. Notam acum doua luni ca majoritatea tarilor occidentale au legalizat „casatoriile” homosexuale sub guvernare conservatoare! Ultimul exemplu, deja discutat, este Germania. Nu e de mirare ca anul acesta au obtinut cu 8% mai putine locuri in parlament decit la alegerile precedente.
De fapt, cazul Germaniei e deosbit de relevant pentru ca miracolul german din anii 50 si 60 s-a datorat, in primul rind, cresterii demografice a Germaniei de dupa razboi. Populatia Germaniei a crescut cu 10 milioane de locuitori doar intr-o generatie. Conform unui articol detaliat si bine inchegat, publicat pe 18 septembrie in Le Monde, Germania imbatrineste rapid in ciuda imigratiei masive.
Pina in 1965 natalitatea Germaniei a fost in crestere de la an la an, in 1964 excedentul populatiei, diferenta dintre numarul de persoane nascute si decedate intr-un an, fiind cea mai ridicata, de 417.000 de persoane. Dupa 1965 Germania nu a mai inregistrat un excedent al populatiei, si de atunci numarul persoanelor decedate intrece in fiecare an numarul persoanelor nascute. Decalajul cel mai ridicat a fost inregistrat in 1975 cu 207.000 de persoane iar in 2015 cu 187.000 de persoane. Cresterea populatiei Germaniei dupa 1975 s-a datorat exclusiv imigratiei masive, in marea ei majoritate, musulmana. Conform predictiilor publicate de Eurostat, in 2060, 32.8% din populatia Germaniei va fi de peste 60 de ani. Cine ii va inlocui? Cine le va plati pensiile?
Care a fost raspunsul conservatorilor germani la aceasta provocare? Au importat straini fara insa a putea sa-i integreze ori sa rezolve problema fundamentala a natalitatii. Si, dind dovada de o obtuzitate crasa, in loc sa fortifice familia si casatoria naturala, au subminat-o si mai mult anul acesta legalizind „casatoriile” homosexuale. Singurul partid care in mod oficial s-a impotrivit a fost AfD, din motive de natalitate.
Meditati putin asupra situatiei in care am ajuns. Satul conservator european a confiscat casatoria, familia si copiii. [Notam, in treacat, ca si in Romania partidele care se considera conservatoare se opun definirii casatoriei si familiei naturale in Constitutie] De acum, statul, nu noi, cetatenii, decide cine se poate casatori, in ce conditii poate intemeia o familiei, cum se defineste casatoria, cum se defineste familia, cum se defineste barbatul, cum se defineste femeia, cine sunt mama ori tatal copiilor. Statul rapeste copiii de la parintii naturali (cum am vazut bine din cazul Bodnariu in Norvegia sub un regim pretins conservator) si ii da cuplurilor homosexuale (cum am vazut bine in cazul copiilor familiei Barbu din Marea Britanie). Am ajuns la punctul unde Occidentul nu mai presupune ca familia, casatoria si copiii sunt aspecte definitorii ori indispensabile vietii de adult. Ba mai mult, vedem cazuri tot mai dese cind oameni intregi la minte care se razvratesc impotriva statului sunt pasibili de inchisoare. Ironic, a devenit o crima in Europa „conservatoare” a anului 2017 pentru europeni sa gandeasca, dar mai ales sa afirme, gandirea conservatoare a secolului XX!
Drepturile noastre individuale si libertatea au devenit irelevante pentru „conservatori”. Un articol din The Spectator cu titlul The Conservatives have lost the ability to defend freedom, „Conservatorii si-au pierdut abilitatea de a apara libertatea”, lamenta tocmai lucrul acesta. Autorul, David Green, insista ca „the conservatives need to go back to their philosophical roots and remind themselves that historically they stood for a high ideal of freedom”, adica „conservatorii trebuie sa se intoarca la radacinile lor istorice si sa-si aminteasca ca in mod istoric ei au promovat un ideal inalt al libertatii”. Astazi, insa, ei adopta fiecare moft care apare pe piata, fiecare noua moda sociala, ori, in cuvintele autorului „every popular impression of the day” („fiecare parere populara a zilei”). De fapt, vedem acest mod de gandire la lucru si in deciziile Curtii Europene ale Drepturilor Omului unde apararea libertatii a devenit o preocupare secundara, in prim plan fiind promovarea prin diktat judiciar a normelor sociale anti-crestine ale zilele noastre.
Asaltul statului impotriva conservatorimului clasic se manifesta si in privinta religiei si a valorilor traditionale. Cu aproximativ o generatie inainte de sfarsitul Secolului XX niste ganditori vizionari catolici din America, printre ei Richard John Neuhaus, au inceput sa atentioneze asupra unei manifestari inca in fasa atunci – eliminarea treptata a religiei si a credintei, in numele separarii Bisericii de Stat, din spatiul public. Si-au cladit ideile pe observatiile extrem de lucid enuntate de unul din ganditorii cei mai proeminenti ai conservatorismului Secolului XX, protestantul William Buckley, in cartea lui, publicata in 1951, God and Man at Yale („Dumnezeu si omul la Universitatea Yale”). Buckely observa mutatiile ideologice din campusurile universitare din vremea lui care aveau in vedere excluderea credintei si a religiei din spatiul public. Universitatile, de ambele parti ale Atlanticului, au indoctrinat generatii de tineri sa gandeasca ca mosternirea noastra crestina nu are nicio relevanta pentru viata civica ori politica a cetatii.
E usor de inteles ca deja am ajuns la punctul acesta in Occident. Valorile europene s-au transformat in intregime in valori seculare si sunt complet rupte de valorile crestine. Pina acum o generatie valorile conservatoare erau echivalente cu valorile crestine iar valorile seculare cu valorile social-democratiei. Primele au cedat, in timp, celor din urma, conservatorii la rindul lor adoptind „valorile europene”, adica valorile anti-crestine. De cealalta parte a Atlanticului, insa, lucrurile par sa stea putin mai bine in rindul democratilor dar nu se stie exact pina cind. Printre ei inca mai sunt crestini autentici care resping valorile seculare extreme. De exemplu, intr-un articol publicat in The Atlantic pe 18 iunie, Senatorul american, democratul Chris Coons, amintea colegilor de partid ca „valorile progresiste nu pot fi doar valorile seculare” si ca valorile crestine si mostenirea spirituala crestina a Americii trebuie luate in considerare in fasonarea valorilor din spatiul public american. Din nefericire, aceste sentimente si pozitii sunt mai in intregime absente din ideologia social-democrata, dar si conservatoare, a Europei Occidentale. Singura miscare autentic conservatoare din Occident, aproape identica cu cea crestin-democrata din Europa imediat dupa al Doilea Razboi Mondial, este cea din SUA care l-a catapultat pe Trump in Casa Alba.
Conservatorii americani demonteaza secularismul construit de Administratia Obama. Incep sa numeasca in functii judecatoresti cruciale judecatori conservatori, se produce o detoxificare a invatamintului public de influenta agendei sexuale a Administratiei Obama, iar in armata americana se iau masuri impotriva extinderii influentei transgenderismului. Incurajator, peste 20 de senatori americani participa in fiecare saptamina la o ora de rugaciune si studiul Scripturii in Senatul american.
Noi si revolutiile din mintile noastre
O mare responsabilitate pentru declinul conservatorismului in Europa si America de Nord o purtam noi, cetatenii. In mintile noastre se produc, mai intii, schimbarile care in timp se transforma in revolutii politice si sociale. Virturea cardinala a conservatorismului a fost, dintotdeauna, prudenta. Conservatorii nu au fost impotriva progresului ci impotriva celor care au dat buluc inainte fara a gandi. Progresivismul a devenit ideologia care ne domina gandirea. Mass media de pe ambele maluri ale Atlanticului e infectata de obsesia „dreptatii sociale” („social justice”) care a devenit groundnorm-ul oricarei actiuni judecatoresti, politice si de stat.
Notiunea asta ne-a infectat si pe noi si gandirea noastra. Ne este rusine sa fim conservatori, sa ne pronuntam impotriva curentului. Incetam sa mai vedem in Dumnezeu providenta de care avem nevoie sa confruntam dificultatile vietii. Statul a devenit noua noastra Divinitate. El ne poarta de grija! Am dat statului drepturile noastre individuale, autonomia personala, si in loc sa ne punem soarta in mana lui Dumnezeu, ne-o punem in mana statului.
