Philippa Taylor
Majoritatea marilor ziare britanice au transmis știrile din Italia privind o dispută juridică iminentă între două seturi diferite de „părinți” care se luptă pentru custodia unor gemeni ce urmează să se nască în curând.
O italiancă urmează peste scurt timp să dea naștere la gemeni, în urma implantării de embrioni prin fertilizare in vitro (FIV) la o clinică specializată – atâta doar că, dintr-o eroare, i-au fost implantați embrionii altui cuplu.
Deloc surprinzător, femeia gravidă a declarat că va lupta pentru a păstra copiii, în ciuda acțiunii în instanță care îi solicită să îi predea.
Părinții genetici însă, neavând succes în propriile încercări de inseminare FIV la aceeași clinică, sunt disperați să îi revendice pe gemeni ca fiind ai lor.
Anterior, și femeia gravidă încercase să rămână însărcinată prin FIV și eșuase, dar odată succesul atins, i s-a spus în aprilie că poartă în pântece copiii altui cuplu, și nu pe cei proprii.
Ea are o pretenție mai puternică pe plan juridic asupra gemenilor, în calitate de mamă care îi va naște. În plus, este clar că vrea cu disperare să păstreze copiii. Este probabil ca legislația italiană să o considere a fi „adevărata” mamă a gemenilor, după cum s-ar întâmpla și în Regatul Unit, unde mama care naște (sau mama surogat) deține toate atuurile, indiferent dacă este sau nu mama genetică.
Și totuși, părinții genetici au declarat că vor duce cazul în instanță, pentru a putea semna certificatele de naștere ale nou-născuților, băiat și fetiță, și prelua custodia acestora imediat ce aceștia se vor naște, luna viitoare. „Noi suntem adevărații și singurii părinți”.
În plus, nu se știe încă dacă nu cumva o altă femeie poartă în pântece bebelușul mamei însărcinate cu gemenii.
Așadar, cine sunt părinții în acest caz? Sau cine ar trebui să fie părinții?
Comisia Națională de Bioetică din Italia a recunoscut că nu s-a mai confruntat niciodată cu o situație atât de complexă, oferind o soluție de compromis. (Surogația este ilegală în Italia, deci nu există niciun precedent juridic de urmat în acest caz particular, care a rezultat dintr-o greșeală.) Comisia sugerează ca cele două cupluri să participe împreună la creșterea gemenilor!
Evident, niciunul dintre cupluri nu a agreat „soluția”, rămânând la latitudinea tribunalelor să emită judecata.
Acest caz îmi amintește de cel din regatul Unit, despre care am relatat în aprilie, similar cu acesta în primul rând referitor la dificultatea în care ne aflăm acum în determinarea părintelui de drept. Ca și în Italia, este lăsat la mâna instanțelor judecătorești să ia aceste hotărâri incredibil de dificile.
Citește și: Un pas înainte spre transformarea României într-o „colonie reproductivă”
De-a lungul anilor, granițele statutului legal de părinte s-au extins. La începuturile Legii britanice privind copiii (Children Act) din 1989, responsabilitatea parentală se baza în primul rând pe paternitatea genetică, dar, cu trecerea anilor, categoriile celor care pot primi responsabilitate parentală s-au lărgit, într-atât încât paternitatea genetică a devenit secundară, adeseori irelevantă, pentru instanțe. Avem acum părinți gestaționali, părinți legali și adeseori părinți sociali și/sau psihologici. O instanță britanică a hotărât recent că mama genetică într-un caz nu este părintele copiilor.
Ce moștenire va lăsa cazul curent pentru copiii implicați, odată ce rolurile fiecăruia din cei patru „părinți” li se vor descoperi în timp și tensiunile vor ieși la lumină? Putem doar ghici, dar nu este nevoie de foarte mult bun simț pentru a suspecta că îi așteaptă un drum dificil, în care vor fi la mijloc între părinții genetici și cei gestaționali.
După cum detaliază acest dosar al Christian Medical Fellowship (CMF), relația genetică umană este profund legată de aspectele fundamentale ale existenței umane: concepție, naștere, îngrijire și educație, sex, moarte și înlocuirea generațiilor. Atunci când, indiferent de motiv, legăturile genetice sunt tăiate, simetria relațiilor familiale este distrusă.
Într-o lume care permite (ba chiar încurajează) libertatea aproape completă a individului de a da curs unei palete nelimitate de opțiuni de reproducere diferite, cu prea puțină considerație pentru efectele asupra celorlalți (mai ales asupra copiilor), din păcate nu este de mirare când citim despre încurcături și erori de acest gen. Ele sunt doar unul din rezultatele legilor care permit fertilizarea in vitro, donarea de gameți și surogația, cu restricții infime. Din fericire nu este o situație obișnuită, dar nu este prima oară când se produce o încurcătură similară, și nu va fi nici ultima.
FIV a ajutat, fără îndoială, multe cupluri să conceapă, oferind speranță celor frustrați în dorința lor de a avea copii. Dar nu este nicidecum lipsită de provocări etice (precum și legale, după cum arată cazul curent). De aceea, CMF a produs recent o nouă broșură ce oferă îndrumări cuplurilor creștine care consideră tratamentul FIV.
În ceea ce îi privește pe judecătorii italieni în cazul pe care îl au de rezolvat, vor avea nevoie de înțelepciunea lui Solomon.
Philippa Taylor este lidera echipei de Politici Publice la organizația medicală britanică Christian Medical Fellowship (CMF). Deține o diplomă de Master în Bioetică de la St. Mary’s University College, precum și experiență în activitatea legată de politici privind bioetica și aspectele legate de familie.
