Pe 6 decembrie, în Armenia s-a desfășurat un referendum pentru un pachet de reforme constituționale. Printre măsurile adoptate s-a numărat și o clarificare a prevederilor privind căsătoria. Articolul 34 stipula că „Bărbații și femeile, începând de la vârsta legală pentru căsătorie, au dreptul de a se căsători”. Evident, din aceasta se înțelegea că instituția căsătoriei nu include și „căsătoria” unisex.
Spunem „evident” pentru că un raționament similar servește la interpretarea în acest mod a art. 12, „Căsătoria”, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretare făcută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Textul acestuia de altfel seamănă foarte bine cu cel din Constituția Armeniei: „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.”
Totuși, pentru a clarifica definitiv lucrurile, articolul 34 al Constituției Armeniei a fost modificat astfel: „Bărbații și femeile, începând de la vârsta legală pentru căsătorie, au dreptul de a se căsători între ei”.
În acest fel, mica țară se apără contra presiunilor din afară, în condițiile în care agresivul lobby homosexual încearcă să-și impună agenda și în Caucaz. Este un semn că popoarele Europei înțeleg și optează. Iar atunci când li se oferă ocazia, în general optează bine. Cu excepția Irlandei, nicio națiune a lumii nu a aprobat „căsătoria” între persoane de același sex printr-un referendum. Ba, dimpotrivă.
Ultima actualizare face „harta căsătoriei” în Europa să arate astfel:
- Roșu – „căsătorie” unisex prin lege
- Mov – Irlanda
- Verde închis – căsătorie protejată prin Constituție
- Verde deschis – căsătorie protejată prin lege
- Portocaliu – „parteneriate civile”