Publicația de bioetică Mercator.net relatează despre un nou caz de abuz cu consecințe deosebit de grave în China.
Cu o lună în urmă, în mass-media occidentală ieşea la iveală un fapt tragic petrecut în China. Este vorba de istoria tristă a unei mame, Ma Jihong, care a murit pe masa de operaţie, în Lijin, provincia Shandong, pentru că a fost obligată de autorităţi să avorteze într-o fază înaintată de sarcină. De ce au obligat-o să avorteze? Pentru că Ma îndrăznise să înfrunte legea chineză a copilului unic şi era însărcinată pentru a treia oară.
Ma ştia că legea nu-i permitea să aibă încă un copil, însă, văzând că vecinii încălcaseră „norma”, s-a gândit că o putea face şi ea. Însă, pe 12 octombrie 2011, 10 supervizori de „planning familial” au venit la ea acasă au obligat-o să meargă la spital cu ei. Istoria continuă aşa:
„Era înspăimântată şi panicată, iar apropiaţii au cerut ca procedura să fie oprită până ce se va fi calmat.
Ea a cerut să-i fie dat oxigen, însă unul dintre supervizori a ordonat să-i fie scoasă masca, spunându-i: «N-are rost să te prefaci că eşti bolnavă. Am văzute eu multe care se prefăceau ca tine».
Apropiaţii au declarat că rudele lui Ma au fost snopite-n bătaie pentru că au încercat să oprească operaţia. Ma a fost obligată să-şi pună amprentele digitale pe un act în care se declara că era de acord cu avortul.
La ora 16.00, o infirmieră a venit şi a spus că era în pericol. O electrocardiogramă care a intrat pe mâinile rudelor arată ca inima lui Mu a încetat să bată o oră mai târziu. După alte patru ore, când medicii au plecat fără a spune nimic familiei despre ce se întâmplase, sala de operaţie le-a fost deschisă, însă cadavrul se răcise deja.
În declaraţia oficială se spune că respiraţia şi pulsul lui Ma s-au oprit deodată în timp ce medicii se pregăteau să administreze un medicament care să-i inducă avortul. Se mai spune că cei din spital au încercat timp de două ore ca să o salveze.”
Această situație durează în China de la instituirea, în 1979, a legii care limitează numărul de copii al unei familii la unul singur. Periodic, în presă apar relatări despre cazuri sau chiar campanii de avorturi forțate cărora le cad victime femeile și copiii lor încă nenăscuți. Multe femei rămân cu grave sechele fizice și spirituale pe toată viața. Unele se sinucid. Evident, numărul cazurilor de avorturi forțate nu este cunoscut, la fel cum nu se cunoaște nici cel al deținuților din pușcăriile chinezești cărora li se recoltează organe pentru piața neagră, însă avem toate motivele să credem că fenomenul are proporții dramatice.
Ceea ce surprinde – pe cei naivi – nu este însă faptul că regimul de la Beijing practică terorismul instituțional, ci acela că pleiada de apărători ai „drepturilor femeii”, care agită în sus și în jos steagul „drepturilor reproductive” și al „dreptului femeii de a decide” amuțesc brusc atunci când vine vorba de condamnarea acestei stări de fapt. ONU, UE, Consiliul Europei și acoliții lor din „societatea civilă” sponsorizată de Soros se prefac că au alte treburi mai importante – cum ar fi spre exemplu să amenințe și să preseze statele care încă păstrează o legislație provita.
Teamă? Corectitudine politică? Sau mai degrabă o recunoaștere tacită a descendenței mișcării proavort direct din avocații controlului populației prin orice mijloace, inclusiv cele mai inumane?
