În februarie 2012, doi bioeticieni au provocat un scandal internațional cu un articol în care susțineau infanticidul.
Alberto Giubilini și Francesca Minerva au justificat, în publicația britanică „Journal of Medical Ethics” (JME, publicația oficială a Institute of Medical Ethics), prin articolul „Avortul post-natal: De ce ar trebui ca bebelușul să trăiască?”, că fetușii și nou-născuții „nu au același statut moral ca persoanele umane”.
Ei au concluzionat că „avortul post-natal (uciderea unui nou-născut) ar trebui să fie permis în toate cazurile, inclusiv dacă nou-născutul nu este afectat de vreo dizabilitate.
Același jurnal a răspuns chiar săptămâna trecută cu un număr special conținând 31 de comentarii ale eticienilor de diverse orientări, de la cei care sunt de ani de zile partizanii infanticidului și până la cei care spun că și simpla sugestie a unui atare comportament este un gravă violare a integrității academice.
Editorul, eticianul britanic de origine română Julian Savulescu, directorul Centrului Oxford Uehiro de Etică Aplicată deschide acest număr al revistei astfel:
‘Infanticide is an important issue and one worthy of scholarly attention because it touches on an area of concern that few societies have had the courage to tackle honestly and openly: euthanasia. We hope that the papers in this issue will stimulate ethical reflection on practices of euthanasia that are occurring and its proper justification and limits.’
Savulescu se pretinde „opozant al legalizării infaticidului în termenii prezentați de Giubilini și Minerva” (ceea ce nu l-a împiedicat să îi apere pe aceștia anul trecut) dar spune că aceștia nu sunt singurii cu o astfel de poziție.
Infanticidul este deja practicat legal în Olanda sub condițiile protocolului Groningen, care permite doctorilor să întrerupă, la cererea părinților, viața nou-născuților care au o suferință „insuportabilă și fără speranță de mai bine”.
Uni dintre cei mai faimoși filosofi în viață au lăudat meritele acestui tip de omucidere în ultimii 40 de ani: Michael Tooley, Jonathan Glover, Peter Singer, Jeff McMahan și John Harris. Patru dintre aceștia au contribuit la numărul ultimul din „Journal of Medical Ethics”, iar textele lor sunt disponibile integral online.
McMahan argumentează că permisibilitatea infanticidului în anumite circumstanțe nu este doar rezultată din consderații teoretice, ci și din convingeri larg răspândite și dificil de respins.
Michael Tooley este autorul cărții „Avortul și infanticidul.”
Peter Singer a scris în 1985 o carte intitulată „Ar trebui ca copilul să trăiască?”
Lucrarea de bază a lui Jonathan Glover este „A provoca moartea și a salva vieți”, în care scrie că „Dr. Francis Crick (laureatul Premiului Nobel care a descoperit ADN-ul, în 1965) a propus o perioadă de 2 zile pentru depistarea anormalităților, după care infanticidul nu ar mai fi permisibil” (dar de ce 2 zile și nu 2 ani, sau 20 de ani?!, n. tr.).
Desigur, mulți vor fi șocați de ceea ce acești filosofi spun, însă Savulescu argumentează că publicația sa aduce în discuție o serie de dileme fundamentale pentru etica medicală.
Ce definește o persoană cu drepturi? Există vreo diferență morală între avortarea unui copil la 30 de săptămâni și uciderea unui copil născut prematur la aceeași vârstă? Există vreo diferență între eutanasie și retragerea tratamentului medical sau sedarea cu intenția explicită de a omorî copilul? În care circumstanțe este „a lăsa să moară” diferit, moralmente vorbind, de uciderea cu intenție?
Iată probleme serioase, la care cei mai mulți oameni, inclusiv mulți doctori, nu s-au gândit cu atenție până acum.
Așa cum am mai explicat anterior, autorii care au contribuit la acest număr din JME ne-au făcut, de fapt, un serviciu. Dacă nu ne convin concluziile lor, ar trebui să contestăm premizele care îi conduc la erorile logice.
Filozofii precum Peter Singer cred că omul se definește în primul rând prin rațiune, conștiință de sine și capacitate de comunicare. Ceea ce înseamnă că acei oameni care posedă mai puțin aceste capacități au o mai mică valoare și pot fi, în anumite circumstanțe, „îndepărtați”.
Prin contrast, viziunea creștină asupra sanctității vieții, pe care Singer și alții ca el o resping, este aceea că ființele umane au valoare nu pentru vreo calitate inrtinsecă, ci pentru două motive extrinseci. Prima, că ei sunt creați în chipul și asemănarea lui Dumnezeu pentru a avea o relație eternă cu El; iar a doua, că Dumnezeu Însuși a devenit persoană umană în Iisus Hristos, afirmând demnitatea unică a rasei umane.
Dacă acceptăm această perspectivă, concluzia logică este că orice ființă umană, indiferent de vârstă, înfățișare, capacitate mentală, boală sau malformație este demnă de cea mai înaltă protecție posibilă, de empatie și de respect.
Acești bioeticieni argumentează că infanticidul nu este, moralmente, diferit de avort. De unde noi avem de ales o concluzie: fie îmbrățișăm infanticidul, fie ne oprim din a face avorturi.
Oricare din perspective ne surâde, ar trebui să avem curajul să ne asumăm consecințele și implicațiile, așa cum fac autorii menționați.
* Peter J. Saunders este doctor în medicină și președintele Christian Medical Fellowship din Marea Britanie
