Încă de acum câteva decenii sunt disponibile implanturi cochleare pentru a reda auzul, iar de câţiva ani sunt disponibile şi implanturi de retină artificială şi stimulatori cerebrali. De asemenea unii cercetători încearcă să creeze dispozitive externe sau interne care conectate la un computer să ne poată „citi gândurile”, însă nu pentru a ne spiona, ci pentru a ajuta persoanele care nu pot comunica cu ceilalţi din cauza unor boli incurabile grave [1].
Nu este exclus ca în câteva decenii sau chiar mai puţin anumite dispozitive ingenioase să ne fie implantate în diverse părţi ale corpului pentru a ne trata de diferite boli, pentru a ne ajuta să ne păstrăm sănătate, pentru a ne proteja sau pentru a îmbunătăţi capacităţile senzoriale.
Introducerea acestor „bucăţi de tehnologie”, externe organismului uman, ne vor transforma la un moment dar atât de mult încât să devenim mai mult roboţi decât oameni? Vom deveni cyborgs doar pentru că în interiorul nostru vor fi introduse diverse dispozitive tehnice?
Cu siguranţă nu, dacă recunoaştem ca fiind corectă definiţia cyborgului dată de Haraway acum aproape doua decenii:
Este o compoziţie de cyborg şi organism: este un organism cibernetic şi indică un amestec de carne şi tehnologie ce caracterizează corpul modificat prin introducerea de harware, proteze şi alte implante. Poate fi comparat cu un alt neologism: bionic, care este un compus de biologic şi electronic şi reprezintă un organism cu un implant electronic. În ambele cazuri, se observă o autonomie mai mare a tehnologie în defavoarea elementului uman [2].
În lumea cinematografică ne putem gândi la Robocop, la Soldatul Universal sau la alte personaje ştiinţifico-fantastice, cum sunt roboţii din „Surrogates” [3] care înlocuiesc în viaţa de zi cu zi oamenii care rămân în spatele unui monitor, în propria casă. Toate aceste personaje par a se afla la o distanţă considerabilă de lumea reală, dar dacă aruncăm o privire la noii roboţi sexuali care sunt deja disponibili pe piaţă [4] va trebui să ne întrebăm dacă nu am fi dispuşi să ne amestecăm trupul cu dispozitive sofisticate pentru a fi mai frumoşi, mai sănătoşi, mai rezistenţi etc.
Dorinţa de „a amesteca” lumea organică cu cea anorganică nu este una nouă, exista încă de pe timpul lui N. Wiener (1894-1964), părintele ciberneticii, acelaşi care a raţionalizat omul bionic, dar astăzi pare a fi mult mai aproape de realitate, dacă ne uităm la progresul tehnologic şi medical.
Chiar dacă astăzi se încearcă inventarea unei forme artificiale de inteligenţă, rămâne o întrebare la care nu vom putea răspunde nici noi, şi probabil, nici generaţiile viitoare: va reuşi artificialul să gândească, „să creeze”, să-şi imagineze? [5]
Putem să ne imaginăm în continuare nenumărate situaţii viitoare potenţiale, unele dintre ele prezente în literatura şi în cinematografia ştiinţifico-fantastică, dar nu putem nega şi prezentul care pare a fi desprins dintr-un basm (cel puţin pentru omul secolelor precedente), suntem înconjuraţi de tehnologie, o tehnologie din ce în ce mai performantă şi, parcă, mai invazivă, motiv pentru care unii consideră că suntem nişte fyborg:
A fi cyborg înseamnă să ai componente mecanice incorporate în propriile corpuri. Un fyborg este fuziunea funcţională, mai mult decât fizică, cu maşinile. Evident, o anumită „cyborghizare” există deja, din moment ce avem aparate în interiorul corpului. […] Căşti pentru auz, ochelari, îmbrăcăminte şi telefoane, chiar dacă sunt externe, în mod funcţional sunt o parte din noi. Aceste exemple ale „fyborghizării” noastre în creştere se află în competiţie cu „cyborghizarea” căre o reduc la rolul de repare fizică. […] „Fyborghizarea” ne permite să rămânem biologici fără a renunţa la ceea ce ne oferă tehnologia şi nu este o perspectivă viitoare. Noi suntem deja fyborg [6].
Gândindu-ne la posibilitatea de a crea organe artificiale sau de a le face să crească în laborator [7], într-un final vom deveni într-adevăr oameni jumătate carne jumătate roboţi? Vom prefera să rămânem fyborg sau ar fi mai bine să devenim cyborg? Unde se află limita dintre om şi robot? Mişcarea eugenică se va folosi de această procedură extremă pentru a “crea cyborg de calitate”, înlocuind astfel orice fiinţă umană care nu va trece testele de calitate? Sunt întrebări la care suntem chemaţi cu toţii să răspundem, atât noi cât şi dumneavoastră, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.
___________________________________
[1] Cf. K.R. Foster, «Engineering the Brain», 188.
[2] D. Haraway, Manifesto Cyborg. Donne, tecnologie e biopolitiche del corpo, Feltrinelli, Milano 1995, 11-12.
[3] În filmul “Surrogates”, regizorul Jonathan Mostow şi povestea lui ştiinţifico-fantastică ne conduc într-o lume în care aproape toate persoanele sunt substituite în viaţa de zi cu zi de un robot cu care sunt conectaţi cu ajutorul computerelor. Toţi au acelaşi aspect fizic şi nimeni nu mai poate muri în accidente (deoarece nu îşi mai asumă nici un risc, roboţii sunt cei care lucrează, fac cumpărăturile, se întâlnesc, dacă este nevoie, cu soţul/soţia etc.). Nimeni dintre cei înlocuiţi de roboţi nu mai trăieşte o viaţă reală, nu mai intră în contact direct cu ambientul sau cu alţi oameni. Totuşi, mai există o sectă care refuză să se lase înlocuită de roboţi şi luptă pentru a readuce lumea pe vechiul făgaş.
[4] Cf. B. Griggs, «Inventor unveils $7,000 talking sex robot», in http://www.cnn.com/2010/TECH/02/01/sex.robot/index.html [09-03-2010].
[5] Cf. V. Di Bari – P. Magrassi, 2015 Weekend nel futuro, Il sole 24 ore, Milano 2005, 6.8.
[6] G. Stock, Riprogettare gli esseri umani, Orme, Milano 2005, 43.
[7] Cf. A. Khademhosseini – J.P. Vacanti – R. Langer, «How to Grow New Organs», Scientific American 300 (May 2009), 64-71.
