Cineva scria pe Facebook că dovada cea mai bună că mașina timpului încă nu s-a inventat e că susținătorii Referendumului pentru Căsătorie „nu s-au întors încă în Evul Mediu”.
Eu cred că cea mai bună dovadă că mașina timpului s-a inventat în fapt pe undeva este aceea că opozanții plini de dispreț față de inițiativa celor trei milioane de cetățeni trăiesc, în fapt, în trecut. Unii trăiesc în anii ’60, alții în anii ’20 – și alții și mai adânc în trecut.
CEI CARE TRĂIESC ÎN ANII ‘60 sunt cei care ne spun, iar și iar, că „ce face omul în dormitor e problema lui”. Acesta a fost, în fapt, punctul de plecare și sloganul lobby-ului LGBTQ în anii ’60. Dar, între timp, dacă acești opozanți nu au aflat, trăim în AD 2018. Iar obiectivele acestui lobby s-au schimbat radical, între timp. „Ce face omul în dormitor” a devenit o problemă politică – în fapt, poate cea mai importantă problemă politică a vremurilor noastre. Iar aducerea a „ceea ce face omul în dormitor” în centrul scenei politice a venit la pachet cu pretenția de a trimite religia și chiar moralitatea în spațiul privat, în dormitor.
Tehnica acestui lobby a fost, mereu, MUTAREA CENTRULUI; de la „acceptare” a trecut la cererea parteneriatelor civile; apoi a căsătoriei homosexuale; apoi a adopțiilor de copii pentru cuplurile de același sex; apoi la parteneriatele civile poliamoroase (deocamdată în trei); acum în Franța se discută despre „dreptul” ca doi bărbați homosexuali să aibă copiii, prin intermediul mamei surogat (o tehnică extrem de controversată și profund imorală); sau despre dreptul a două lesbiene să aibă copii prin intermediul FIV; sau chiar despre „dreptul” bărbaților singuri să aibă copii (tot prin mama surogat). De fiecare dată când acest lobby a mutat centrul, a promis că nu va cere următorul lucru (de exemplu, vrem doar parteneriate civile, nu vrem căsătorie și adopții). De fiecare dată când cineva s-a opus acestor noi pretenții, a fost catalogat drept „homofob” și linșat public. Și, de fiecare dată când centrul a fost mutat, această mutare a mai mușcat un pic din libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, din libertatea religioasă și din libertatea majorității de a-și educa copiii potrivit cu propriile valori și convingeri. Desigur, de fiecare dată s-a spus: nu, aceste libertăți nu vor fi nicidecum afectate; și, de fiecare dată, aceste libertăți au fost din ce în ce mai mult afectate (până la a vedea preoți care sunt, de pildă, aruncați la închisoare pentru citirea în Biserică a unui pasaj din Biblie).
CEI CARE TRĂIEASC ÎN ANII ’20 sunt cei care ne spun, iar și iar, că instituțiile și valorile iudeo-creștine sunt depășite – Căsătoria e depășită; familia, ca instituție burgheză, e depășită; religia e și ea depășită; toate aceste instituții ar trebui desființate. Dacă vă întrebați de ce în anii ’20, e deoarece acela a fost momentul de glorie al acelor utopii. Ca să îl citez pe Lev Troțki, într-o scrisoare către Vladimir Lenin: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât există această opresiune, nu poate fi vorba de adevărata libertate. Familia, ca instituţie burgheză, şi-a trăit complet traiul. Trebuie spus mai mult despre asta muncitorilor… ”. Iar Lenin răspunde: „Şi nu numai familia. Toate interdicţiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învăţa de la sufragete: chiar interzicerea dragostei între persoanele de acelaşi sex ar trebui să fie eliminată”. Felul cum s-a sfârșit acea utopie în Rusia leninistă îl cunoaștem cu toții – într-o baie de sânge, cu zeci de miliaone de morți.
CEI CARE TRĂIESC ȘI MAI ADÂNC ÎN TRECUT sunt cei care practică vânători de vrăjitoare (deocamdată) în on-line. Sunt cei care-i iau la ochi pe toți cei care spun, de pildă, că o căsătorie poate fi, prin însăși natura și scopurile ei, doar între un bărbat și o femeie și îi numesc „homofobi”, „retrograzi”, „din Evul Mediu”, „pupători de oase”. În fapt, vânătorile de vrăjitoare nu au proliferat în Evul Mediu, ci într-o epocă istorică mult mai „raționalistă” și mai apropiată de prezent – ele au proliferat în Epoca Iluministă. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la hainele oamenilor din imaginea de mai sus sau căutați pe Wiki.
Așadar, opozanții aceștia condescendenți ai inițiativei cetățenești a Referendumului sunt cei care trăiesc, cel mai mult, în trecut. Ei trăiesc în epoca lui „ce face omul în dormitor e problema lui” când, în fapt, acest lucru este ceva acceptat de toată lumea, iar discuția de acum este despre cu totul și cu totul ALTCEVA. Trăiesc în epoca lui „familia, ca instituție burgheză, şi-a trăit complet traiul”, când este clar că, în mijlocul tuturor acestor revoluții și utopii marxiste, familia a fost „statul în mic” unde oamenii au rezistat și care i-a permis omenirii să supraviețuiască. Și trăiesc în epoca Iluminismului, când vânătorile de vrăjitoare sănătoase erau principala distracție a mulțimilor bigote. Pentru că oricine nu e de acord cu obiectivele, oricât de aberante, ale acestui neomarxism este o vrăjitoare; iar bigotismul a însemnat atunci și înseamnă și acum să crezi în lozinci deșănțate și să nu ai habar, în fapt, pe ce lume trăiești.
P.S.: Cei care ne spun iar și iar că tema acestui Referendum este lipsită de importanță intuiesc, totuși, foarte bine cât de mare și de teribilă este această temă. E mai importantă decât orice politician și decât orice context, și oricând ar fi fost adusă în discuție, ea ar fi fost contemporană cu anumiți politicieni și încadrată de un anumit context. Tema este, însă, mult mai importantă și mai fundamentală decât orice context – iar peste zece ani nimeni nu va mai ști de pildă cine a fost Dragnea, dar toată lumea își va aminti despre Referendumul pentru Căsătorie din AD 2018. Așadar, îi invit pe toți cei care înțeleg acest lucru, indiferent de tabăra pe care o susțin, să iasă la vot!
