Noua Strategie pentru egalitatea de tratament a persoanelor LGBTIQ+ pentru perioada 2026-2030 a Comisiei Europene, lansată miercuri 8 octombrie, extinde cadrul politic existent și plasează identitatea de gen precum și „autoidentificarea de gen” în centrul politicii UE în materie de egalitate. Deși nu este un act juridic cu putere obligatorie, Strategia ghidează finanțarea, legislația și integrarea instituțională, la nivelul UE și al statelor membre.
Adoptată fără control democratic, Strategia promovează o agendă elaborată de grupurile de lobby din Bruxelles; multe dintre ele, precum FRA (Agenția Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale) și EIGE (Institutul European pentru Egalitatea de Gen), deși se prezintă ca agenții independente ale UE, finanțate din fondurile CE, sunt de fapt organizații transactiviste care exercită influența unilaterală a grupurilor de interese ale „minorităților sexuale” cu o influență considerabilă în cadrul instituțiilor unionale.
În ciuda protestelor și în urma unei „consultări publice” care s-a dovedit formală și inutilă, Comisia solicită statelor membre să adopte legi privind identitatea de gen și „autoidentificarea de gen” fără restricții de vârstă și încearcă să integreze identitatea de gen în aproape toate domeniile de politică publică: societate civilă, locuințe, transporturi, economie, sănătate, educație, drept penal, drept familial, diplomație, acțiuni externe, azil și drepturile femeilor.
Rezultatul nu este un document politic serios, ci unul care riscă să aibă consecințe profunde asupra legislației unionale, naționale și a guvernanței europene în general.
Punctele critice
Comisia Europeană intenționează să includă conceptul deschis și puternic subiectiv de „identitate de gen” drept criteriu de protecție în Carta Drepturilor Fundamentale a UE și chiar să îl extindă dincolo de aceasta. O asemenea abordare presupune că „identitatea de gen” ar fi o categorie tangibilă și măsurabilă, ceea ce este fals inclusiv la nivelul unor state ale Uniunii care nu o recunosc ca atare în legislația lor națională, precum România.
Strategia se bazează în mare măsură pe date provenite din sondaje FRA și Eurobarometru care prezintă deficiențe metodologice semnificative. Acestea includ confuzia dintre sex, gen și identitate de gen, combinarea identității de gen cu orientarea sexuală și extinderea discreționară a caracteristicilor protejate dincolo de cele enumerate în Cartă [1].
În acest cadru ideologic, noua Strategie ridică o serie de preocupări serioase:
- Prin promovarea „autoidentificării”, inclusiv în fața autorităților (deci producătoare de efecte juridice pentru persoana în cauză) fără restricții de vârstă, Comisia promovează legislație bazată pe sentimente, nu pe realitatea obiectivă. Astfel, elimină protecția obiectivă, bazată pe criteriul sexului biologic, pentru femei și fete, desființează standardele de protecție pentru minori și face presiuni pentru ca statele membre să elimine supravegherea parentală și medicală a copiilor lor minori.
- Planul Comisiei de a crea o bază de date pentru interzicerea la nivelul UE a „practicilor de conversie” urmărește să incrimineze orice răspuns terapeutic, parental sau educațional care nu afirmă identitatea de gen declarată a unei persoane. Cel mai îngrijorător aspect este acela că lipsește părintele de posibilitatea de a aborda altfel decât afirmativ relația cu copilul său afectat de o „confuzie de gen” dobândită în mediile școlare și sociale.
- Inițiativa Comisiei de a include „discursul urii” (hate speech) și „infracțiunile motivate de ură” pe criteriul identității de gen în lista infracțiunilor europene, prevăzute la articolul 83 din TFUE, laolaltă cu terorismul (!), criminalitatea organizată, traficul de droguri, de persoane și exploatarea sexuală, marea corupție și spălarea banilor, este o încercare de a încorpora în „constituția” UE un concept fără semnificație clară sau definită din punct de vedere juridic. O astfel de includere nu este adecvată ca bază pentru urmărirea penală, iar conceptul în sine este incompatibil cu unele măsuri existente în legislația UE, precum cele bazate pe sex, deoarece înlocuiește o realitate biologică printr-o subiectivitate (autoidentificarea). Introducerea unei astfel de categorii nedefinite și subiective în dreptul penal subminează claritatea juridică, erodează protecția femeilor și dreptul la libertatea cuvântului și a exprimării[2].
- Modificarea cadrului de date privind egalitatea pentru a integra „identitatea de gen” în rapoartele Eurostat și în statisticile naționale denaturează datele demografice și erodează fiabilitatea monitorizării statistice în UE.
- Extinderea formării poliției și a sistemului judiciar în materie de „LGBTIQ-fobie” introduce o interpretare ideologică în aplicarea legii și în procesul decizional la nivel judiciar.
- Condiționarea finanțării UE de conformarea ideologică reprezintă o serioasă problemă, ce poate duce la privarea autorităților, a organizațiilor societății civile sau a instituțiilor de învățământ de fonduri, dacă acestea pun la îndoială sau nu promovează agenda Comisiei.
- Dublarea finanțării pentru „comunitatea LGBTIQ+” în cadrul viitorului program CERV+[3] deturnează fonduri publice de la inițiativele non-ideologice în materie de egalitate.
- Presiunea exercitată de Comisie pentru adoptarea proiectului de Regulament privind recunoașterea transfrontalieră a filiației și crearea unui certificat de filiație european[4], care implică recunoașterea acordurilor de maternitate surogat precum și a adopțiilor în cuplurile de același sex realizate în altă țară, interferează cu competența națională în materie de drept al familiei[5] și ignoră propriile standarde juridice ale UE privind exploatarea reproductivă, violența împotriva femeilor, vânzarea de copii și traficul de ființe umane – toate interzise de legislația unională.
- Prin condiționarea progresului țărilor candidate la aderarea la UE de respectarea priorităților sale în materie de „LGBTIQ+”, Comisia impune condiții care depășesc cu mult criteriile de la Copenhaga și instrumentalizează politica de extindere în scopuri ideologice.
- Aplicarea activă de către Comisie a hotărârilor CJUE și CEDO privind identitatea de gen în toate statele membre centralizează interpretarea judiciară la nivelul UE și reflectă o încercare de a utiliza puterea judiciară a Uniunii pentru a promova obiective politice care depășesc domeniul de aplicare prevăzut al acestor hotărâri.
CONCLUZIE. „Strategia Uniunii Europene pentru egalitatea de tratament a persoanelor LGBTIQ+” este un proces amplu de capturare instituțională a statelor membre, care urmărește transformarea în literă de lege a unor concepte ideologice, cu încălcarea principiului subsidiarității în materie de dreptul familiei, educație și politici de sănătate. Parlamentul și Guvernul României au datoria de a ignora solicitările cuprinse în această Strategie care contravin legislației românești și de a refuza „conformarea ideologică” în fața presiunilor Comisiei Europene.
Adaptare după „Policy brief on the EU LGBTIQ+ Equality Strategy 2026–2030” de Faika El-Nagashi, Athena Forum (www.athena-forum.eu) cu completările, adnotările și traducerea noastre.
NOTE
[1] Spre exemplu, această abordare duce la includerea travestiților – bărbați care poartă ocazional haine feminine – în categoria persoanelor „transgender” și, prin urmare, la clasificarea lor ca „femei vulnerabile” conform documentului precizat, ilustrând incoerența conceptuală care stă la baza datelor pe care se bazează documentul.
[2] Pe subiectul amenințărilor la adresa libertății de exprimare, v. https://brusselssignal.eu/2025/10/eu-clamps-down-on-hate-speech-in-lgbtiq-strategy/
[3] „Citizens, Equality, Rights and Values +”; este parte din programul AgoraEU, inclus în următorul Cadru Financiar Multianual al UE care începe din 2027.
[4] https://www.europarl.europa.eu/legislative-train/spotlight-JD22/file-recognition-of-parenthood-between-member-states
[5] Regulamentul ar intra în conflict cu prevederile Codului Civil român, care interzic adopția simultană de copii de către cupluri de același sex.
