Noul coronavirus s-a răspândit rapid în întreaga lume, provocând o criză majoră în sănătate, dar și o criză economico-socială. Închiderea frontierelor, limitarea sau suspendarea drepturilor civile, declararea stării de urgență, suspendarea legăturilor aeriene și maritime etc. sunt măsuri luate de majoritatea statelor. Lumea a uitat de solidaritate, se atomizează și se baricadează pentru a lupta împotriva pandemiei. În noianul de știri, care anunță „apocalipsa”, există voci (puține e drept) care fac apel la rațiune. Între acestea este și cea a filozofului Peter Sloterdijk.
Peter Sloterdijk (n. 26 iunie 1947) este un cunoscut și apreciat filozof german din epoca contemporană, profesor de filozofie și teorie media la Universitatea de Artă și Design Karlsruhe. A studiat filozofia, filologia și istoria la Universitatea din München și la Universitatea din Hamburg (1968-1974) și a obținut un Doctorat în filozofie la Universitatea din Hamburg (1975). În 1983, a publicat Kritik der zynischen Vernunft (Critica rațiunii cinice). Tradusă în peste 18 limbi (în limba română a fost tradusă de Tinu Pârvulescu la Editura Polirom), cartea a devenit cea mai cunoscută și bine vândută operă filozofică germană de la al doilea război mondial până în prezent. De atunci a publicat o serie de lucrări filozofice între care trilogia Sphären (primul volum în 1998, al doilea în 1999, iar ultimul în 2004), Despre îmbunătățirea veștilor. A cincea evanghelie a lui Nietzsche (2000), Temperamente/portrete filozofice De la Platon la Foucault (2009), Copiii îngrozitori ai timpurilor moderne (2014), Ce s-a întâmplat în secolul XX? Drum spre o critică a rațiunii extremiste (2016). În 2001, a fost numit cancelar al Universității de Artă și Design Karlsruhe.
Între 2002-2012, Sloterdijk a prezentat o emisiune, Im Glashaus: Das Philosophische Quartett (În casa de sticlă: Cvartetul filosofilor) la canalul de televiziune german ZDF. Intelectual dotat cu o cultură enciclopedică, renascentist în epoca contemporană (superficială și ultraspecializată), Sloterdijk încearcă (și reușește) să aducă filozofia în spațiul public dincolo de mediul exclusivist al amfiteatrelor academice:
„Dacă filozofia este considerată ceva exclusiv, este doar pentru că oamenii neagă pentru ei ce este mai bun”.
Ideile lui Sloterdijk constituie o încercare de integrare a diferitelor componente, care au fost, în opinia sa, în mod eronat considerate desprinse unele de altele. În consecință, el propune crearea unei „constituții ontologice”, care să includă toate „ființele“ – oameni, animale, plante și mașini.
În câteva interviuri în presa germană și franceză din a doua jumătate a lunii martie 2020, Sloterdijk se referă la pandemia COVID-19. O abordare dintr-o perspectivă care depășeste viziunea strict medicală (adesea apocaliptică) și se orientează spre social, politic și cultural. Filosoful german este îngrijorat de măsurile de securitate luate de anumite guverne din Europa:
„Sistemul occidental se dovedește a fi la fel de autoritar ca cel al Chinei și, mai ales, cu reacții exagerate la o problemă pe care autoritățile nu știu să o gestioneze”.
Aceasta deși „noul virus din China este doar unul dintre numeroasele pseudonime ale mortalității umane medii”, dând ca exemplu faptul că Germania are o mortalitate zilnică de 3.000 de persoane, din diverse motive „marea majoritate produsul catastrofelor vremurilor noastre, în general, morți consemnate în „necrologurile lipite pe ușile magazinelor alimentare din sate”, fără „participarea presei și a șefilor de stat”. Reacții exagerate, deoarece la o analiză rațională nu s-a întâmplat un lucru excepțional: în mediu a apărut un microorganism.
„Deci, pentru o contagiune apărută din cauza unui nou membru intrat în universul biotic, cu care încă nu ne-am familiarizat, închidem școlile…”
Sloterdijk găsește explicația acestui derapaj în fragilitatea nevrotică a omului contemporan, care duce la o adevărată psihopatologie determinată de frică. Educat într-un climat de siguranță dat de avansul tehnologic, atunci când s-a aflat în fața unui nou dușman pentru care nu era pregătit omul contemporan a ales
„să fugă și să se izoleze social… Fuga este acum, prin urmare, singura cale de-a nu te simți vinovat, în special în rândul celor care alcătuiesc mediul politico-medical. Este, de asemenea, unica cale de a-ți asuma responsabilitatea. Dacă exagerezi de zeci de ori, atunci nu vei mai fi acuzat de neglijență.”
Pentru a se simți protejați, cetățenii au preferat să accepte limitarea sau suspendarea drepturilor lor.
„Haosul nu decurge din această boală, ci într-un mod foarte anti-liberal care aduce în prim plan fantoma ordinii regăsite… Eu mă întreb dacă nu cumva trăim un moment istoric de nebunie. Închidem granițele deși știm că un virus călătorește fără pașaport. Dacă nu ar fi consecințele unor asemenea decizii, totul ar fi chiar comic, ca-n acele piese de secol XVII în care histrionul și medicul îmbrăcat în negru și cu o mască cu nas lung se întâlnesc. Uite ce s-a întâmplat în Italia, unde oamenii consemnați la domiciliu cântă operete pe balcoane, în Mondovision! Făcând muzică pe balcoane, râd de fapt de propria lor supunere în fața dictaturii medicalo-colectiviste.”
Mai mult, spune Peter Sloterdijk, această „corona-criză” afișează
„toate simptomele unei confiscări politice de către o «securocrație» camuflată în aparențele binevoitoare ale unei «medicocrații»”.
Peter Sloterdijk consideră că omul contemporan se află într-un labirint.
„Într-un labirint nu vă așteptați să găsiți drumul din prima încercare. Totul depinde de memoria bună pe care o avem în bifurcații”.
La fiecare bifurcație apare întrebarea: încotro? Trebuie să alegem bazându-ne pe memoria colectivă și individuală. Trebuie să alegem drumul bun. De pildă, o bifurcație: „lasă-i să iasă” din case sau „ține-i închiși”.
„Așa-numita lume «rezonabilă» a optat pentru cea de-a doua cale. Ne prefacem că învingem vrăjmașul întunecat, punându-i un număr infinit de obstacole, în timp ce specialiștii în imunologie ne explică faptul că nu vom ajunge la o nouă normalitate până ce două treimi sau trei sferturi din populație nu va fi trecut printr-un episod individual cu virusul. Deci, dorind să evităm cu orice preț răspândirea agresorului necunoscut, alegem o bifurcație care va duce la o ușă închisă.”
În concluzie, ne aflăm, în gestionarea pandemiei COVID-19, într-o bifurcație a labirintului. Avem de ales între dictatura politico-medicală, care ne limitează drepturile civile și democrație. La gradul de frică indus în populații cred că majoritatea va opta pentru regimuri autoritare. Dar când drumul se va înfunda, să nu se plângă.
