Într-o societate obsedată de sex, dar care nu are idee cum să îl definească, încercarea de a purta o conversație rezonabilă cu privire la sexualitate a devenit tot mai dificilă. Orice încercare de a ne referi la orice lucru similar cu ordinea atrage imediat țipete stridente și acuzații furioase. Într-o epocă în care o menajerie de tendințe bizare poate să facă paradă, escortată de poliție, pe bulevardele principale ale orașului, creștinii sunt singurii care sunt considerați ciudați.
Cel mai adesea, suntem acuzați că suntem „reprimați”. În mod specific, referirea implică faptul că suntem reprimați pe plan sexual, adică nu facem exact ceea ce vrem, oricând dorim și cu orice persoană sau persoane de care se întâmplă să fim atrași. Acest lucru creează confuzie, fiindcă hiperindividualismul secular care domină psihicul culturii noastre ne spune încontinuu, celeilalte tabere și nouă, că toți trebuie să ne grăbim și să ne dedăm plăcerii cât mai multe, cât timp putem.
În spatele acuzațiilor conform cărora creștinii ar fi „reprimați” stă presupunerea că sexul este binele cel mai înalt și că satisfacerea dorințelor sexuale trebuie să fie una dintre principalele preocupări ale vieții. Busola morală a Revoluției sexuale, ce se aseamănă îndeaproape cu un carusel amețitor, disprețuiește viziunea creștină asupra lumii și îmbrățișează un materialism care presupune că tot ceea ce există este aici și acum. Astfel, vedem că restricțiile tradiționale asupra exprimării sexuale, întemeiate pe ideea că o societate dominată de ordine necesită o ordine sexuală, sunt desconsiderate cu dezgust și denunțate ca bigotism.
Chiar și suprimările obișnuite ale dorinței nu mai sunt cerute și, în multe cercuri, sunt batjocorite deschis. „Mariajele deschise”, în care soții pot da curs aventurilor sexuale sau unor pseudocăsătorii secundare cu alți parteneri devin o modă. Este irațional, ne spun intelectualii culturii neinhibate, să ne așteptăm ca doi oameni să își rămână fideli până ce moartea îi va despărți, pentru că oamenii trăiesc acum pe perioade mult mai mari decât odinioară. Animalul uman, spun ei, nu este construit pentru monogamie, și trebuie să încetăm a stigmatiza infidelitatea și să îi lăsăm pe oameni să trăiască așa cum doresc.
În ceea ce privește copiii, desigur că aceștia vor fi fericiți atât timp cât mama și tata sunt fericiți, iar dacă ceea ce îi face fericiți pe mama și pe tata este o serie de aventuri de o noapte, încrengături sentimentale și un stil de viață instabil, așa să fie. La urma urmelor, copiii sunt atât de des numai un efect advers posibil și iritant al sexului, iar societatea nu mai este ordonată în scopul de a le asigura protecția. Copiii, în trecut, erau considerați daruri prețioase. Acum, prea des, sunt văzuți drept consecințe indezirabile.
„Poliamoria”, care ar putea să fie descrisă și ca o orgie slab organizată, intervine pentru a înlocui cu totul căsătoria. Pentru cei care ar dori aranjamente mai formale, poligamia va urma în mod sigur în curând. În definitiv, divorțul fără considerarea culpei pentru despărțire, abandonarea căsătoriei în favoarea uniunilor civile și redefinirea căsătoriei pentru a include relațiile între persoane de același sex au redus deja o instituție, pe vremuri sacră, la un contract de stat lejer, convenabil pentru beneficiile financiare. Acum, când guvernul plătește oamenii pentru a face sex, în loc să ofere cuplurilor stimulente pentru a avea copii și a crește generația următoare de contribuabili, de ce să nu se deschidă porțile larg? Este mai incluziv astfel.
Aș putea continua. Societatea nu numai că a acceptat desprinderea sexului de siguranța oferită de căsătoria monogamă, ci militează zgomotos pentru această stare de fapt. Rugăciunile noastre nu sunt binevenite în public, dar părțile noastre intime sunt, dacă ampla selecție de parade exhibiționiste din orașele noastre oferă vreo indicație.
Creștinii conștientizează faptul că există un bine mai înalt decât gratificarea dorinței. Întârzierea recompensei – amânarea sexului până la căsătorie – întărește legătura din cadrul căsătoriei și creează o exclusivitate care valorează mai mult decât o sută de cuplări promiscue. Recunoașterea faptului că Cel care a creat sexualitatea știe cel mai bine cum să o ordoneze oferă o libertate cu mult peste cea a persoanelor care se delectează în anarhie, căutând în zadar fericirea în plăcere. Creștinii își dau seama că opreliștile nu sunt ridicate doar pentru a ne îngrădi, ci și pentru a ține sălbăticiunile la distanță.
Când sunt întrebat dacă creștinismul încurajează reprimarea și suprimarea dorințelor, răspund mereu că da, bineînțeles. Fiecare societate cere reprimarea anumitor dorințe și fiecare societate care a încetat să facă acest lucru s-a prăbușit. Societatea noastră este deja una confuză și nefericită, care caută sensul vieții în schimburi de fluide fără sens, care abia dacă ating statutul de imitație ieftină a intimității. Prefer frumusețea familiei, a devotamentului față de o persoană pe viață, atât cât ar trebui să fie, și o societate care caută mai presus de toate să protejeze generația următoare. Cultura noastră ridică adeseori întrebările corecte despre sex și fericire. Pur și simplu, a uitat toate răspunsurile corecte.
