În urma scrisorii deschise pe care organizaţiile pro vita din România au adresat-o Ministerului Sănătăţii în care şi-au arătat dezaprobarea pentru finanţarea cu banii contribuabililor a unui program de fertilizare artificială, ministerul s-a văzut „obligat” să ofere şi un răspuns [vezi aici], însă unul care nu ne poate mulţumi.
În continuare vom încerca să explicăm scurt şi la obiect de ce.
- Obiecţiile au fost discutate de Comisia de Obstetrică-ginecologie
În mod normal ar fi trebui întocmită o Comisie de Bioetică din care să facă parte atât medici, cât şi jurişti, filosofi, sociologi, politologi, reprezentanţi ai ONG, şi mai ales, bioeticişti. În cel mai rău caz, problema trebuia discutată Comisia de Bioetică a Colegiului Medicilor, chiar dacă nici acest lucru nu ar fi fost ideal din moment ce este alcătuită în mod exclusiv de medici. În nici un caz problema nu trebuia dezbătută de Comisia de Obstetrică-ginecologie din moment ce este un jucător important în această problemă şi poate fi părtinitoare. Un reprezentant al acestei comisii ar fi trebuit să facă şi el parte din comisia de bioetică care ar fi trebuit să discute problema. Cu siguranţă, ni se va motiva decizia prin faptul că ministerul nu are resursele necesare pentru a întocmi o astfel de comisie şi nici un „temei” legal.
2. Justificările „ştiinţifice”, „sociale” sau de altă natură nu pot contrabalansa/contracara/înlocui obiecţiile morale
Comisia de Obstetrică-ginecologie a concluzionat că:
– „reproducerea umană asistată reprezintă un răspuns adecvat la infertilitate şi prin mijloacele actuale numai 3-5% din cupluri nu au şansă la o sarcină”.
Comisia nu s-a gândit că în lumea medicală mai există şi unii care spun că primul răspuns adecvat la infertilitate este restabilirea fertilităţii, dacă este posibil, lucru care se încearcă cu o rată mare de succes în multe clinici din Europa şi SUA.
– „în prezent peste 3 milioane de persoane s-au născut în lume prin procedeu FIV”.
Faptul că s-au născut 3 milioane de persoane prin mijloace de fertilizare artificiale (denumite şi „tehnologii de fertilizare asistată”), nu doar prin FIV, nu ne spune de ce ar trebui şi noi să folosim bani publici pentru un astfel de program!!! Nu toţi contribuabilii sunt de acord cu o astfel de practică, cu atât mai puţin ca ea să fie plătită şi din banii lor!
– „majoritatea ţărilor din Europa au un program naţional de FIV, inclusiv ţări foste comuniste ca Ungaria, Slovenia, Slovacia, Cehia, Croaţia”.
Faptul că majoritatea ţărilor din Europa, din lume sau din întregul Univers au astfel de programe nu poate justifica decizia ca în România un astfel de program să fie implementat. Ţările foste comuniste care au astfel de programe au un sistem sanitar la fel de subfinanţat? Au o aparatură medicală la fel de „bună”? Sau poate ar trebui să reintroducem şi noi pedeapsa capitală pentru că s-a dovedit a fi eficientă în alte ţări? A, nu, nu putem, pentru că am semnat o convenţie internaţională acum câţiva ani…
– „rata de reuşită pentru „take home baby” este în jur de 27%”.
Probabil că acest procentaj este acceptat de unii şi contestat de alţii, dar, cu siguranţă, nu se obţine printr-o primă „sesiune” de fertilizare asistată, iar Ministerul Sănătăţii nu decontează decât o procedură.
– „în 1994 ONU a inclus dreptul la reproducere între drepturile fundamentale ale omului şi ca urmare societatea trebuie să ofere individului condiţiile necesare pentru a-şi alege liber numărul de urmaşi”.
Citind această aberantă afirmaţie a comisiei medicale înţelegem categoric de ce aveau nevoie de un jurist alături de ei!!! Preferabil unul care să fii studiat temeinic legislaţia internaţională! În 1994, la Cairo, la Conferinţa Internaţional despre Populaţie şi Dezvoltare, ONU a încercat introducerea de noi drepturi fundamentale, însă nu s-a ajuns la un comun acord! „Drepturile reproducerii”, cum mai sunt cunoscute, presupun şi dreptul la avort, un drept negat de multe state de drept, motiv pentru care problema este una foarte delicată, iar acestea nu au fost recunoscute ca fiind drepturi fundamentale ale omului!
– „ca o recunoaştere a importanţei metodei FIV, autorul primei reuşite, profesorul Edwards, a primit premiul Nobel pentru medicină”.
Faptul că Edwards a primit premiul Nobel pentru medicină nu ne spune nimic despre implicaţiile morale ale acestei practici şi nici despre impactul social în România. Sau poate faptul că Papei Ioan Paul al II-lea nu i s-a acordat premiul Nobel pentru pace dovedeşte că nu a contribuit la căderea Zidului Berlinului şi a comunismului? Sau poate dovedeşte că Wangari Maathai a salvat omenirea pentru că ea a primit premiul Nobel pentru pace?
Ne oprim aici consternaţi că în răspunsul Ministerului Sănătăţii nu apare nici măcar cea mai mică analiză etică, bioetică!
