În ultimii ani, aproape toate statele occidentale au adoptat măsuri legislative pentru promovarea egalității de șanse și combaterea discriminării. La prima vedere, pare să fie o idee bună. La urma urmei, cine ar putea fi împotriva egalității?
Acum, când în Statele Unite are loc dezbaterea în jurul Legii Egalității, propusă de Nancy Pelosi, e un moment potrivit pentru a examina experiența altor state occidentale care au trecut deja prin asta.
Acceptare fără excepție
Să privim următorul caz. Peter și Hazelmary Bull erau un cuplu de pensionari în vârstă care dețineau o mica pensiune în locuința lor din sudul Angliei. Regula lor, încă din anii 1980, era să închirieze camera duble numai cuplurilor căsătorite. În calitate de creștini, ei considerau că închirierea camerelor către cupluri necăsătorite le-ar fi încălcat convingerile religioase referitoare la viața sexuală și căsătorie.
La mijlocul anilor 1990, ei au refuzat să închirieze o cameră dublă unui cuplu de tineri heterosexuali necăsătoriți. Incidentul a ajuns în presa națională, care a făcut haz pe tema regulii demodate a soților Bull. Cuplul necăsătorit s-a cazat la altă pensiune și așa s-a sfârșit acest caz. Alte cupluri necăsătorite au trecut prin experiențe similare de-a lungul timpului.
Vine anul 2008. După adoptarea măsurilor legislative pentru promovarea egalității de șanse în Regatul Unit, familia Bull a primit o scrisoare din partea unei organizații numită Stonewall – cea mai importantă organizație LGBT din Marea Britanie, al cărei slogan e „Acceptare fără excepție” – prin care erau avertizați că încalcă legea. În luna următoare, ca printr-o coincidență, un cuplu de același sex a venit să se cazeze cerând o cameră dublă și a fost refuzat. De această dată, a fost chemată poliția și familia Bull a fost chemată în judecată.
Familia Bull nu a îndeplinit condițiile pentru a beneficia de o derogare pe criterii de religie de la legislația pentru egalitate de șanse, iar faptul că regula lor se aplica în mod egal atât cuplurilor de același sex cât și cuplurilor heterosexuale a fost considerat irelevant. Au primit mesaje pline de ură și amenințări cu moartea iar proprietatea lor a fost vandalizată. După ce au fost târâți prin tribunale timp de cinci ani, afacerea lor (care le asigura veniturile după pensionare) a fost distrusă în final. Peter Bull a murit în 2016, după ce și-a petrecut ultimii ani din viață rezistând asaltului „Acceptării fără excepție”.
Nu se poate să te uiți la acest caz și să pretinzi că s-a înfăptuit egalitatea. În schimb, în acest caz și în multe altele, o lege pentru promovarea egalității de șanse a fost folosită ca armă pentru a ataca cetățeni deja marginalizați, mai degrabă decât ca un scut pentru a-i apăra.
Derogările rezolvă problema?
Legile pentru promovarea egalității de șanse sunt limitate în mod normal la relații de muncă și la furnizarea de bunuri și servicii. Legislația de acest gen conține în general o listă de „categorii protejate” și orice pretenție de discriminare trebuie să se refere la una dintre aceste categorii. Din anii 1960 până la mijlocul anilor 1990, legislația pentru egalitate include categorii protejate cum ar fi rasa, sexul și dizabilitățile. În ultimele decenii, legile pentru egalitate de șanse și-au extins aria de aplicare, ajungând să includă „religia sau convingerile” și „orientarea sexuală” ca categorii protejate. În prezent, „identitatea de gen” e în curs de a fi adăugată la listă.
În aceste condiții, apare o provocare majoră. Orientarea sexuală este o categorie protejată. Din păcate, instanțele au ajuns să o confunde în mod unanim cu comportamentul sexual. Religia este și ea o categorie protejată, și multe religii, inclusiv creștinismul, conțin învățături clare referitoare la comportamentul sexual. Chiar dacă creștinii încearcă să-și trateze toți semenii în mod egal cu respect și demnitate, aceasta nu înseamnă să scuze, să susțină sau să încurajeze orice acțiune sau comportament.
Prin urmare, dacă credincioșii își urmează convingerile refuzând să susțină un comportament pe care îl consideră greșit, ei ar putea fi acuzați de discriminare. Dacă sunt împiedicați să și le urmeze, atunci ei înșiși se vor simți discriminați. Dat fiind că legea instituie un conflict atât de evident, devine inevitabilă ierarhizarea drepturilor.
De-a lungul timpului, legiuitorii au căutat să echilibreze interesele concurente stabilite prin legea egalității definind derogări pentru organizațiile religioase. Derogările permit în mod normal cultelor și organizațiilor religioase non-profit să apere coduri morale de conduită și să angajeze și să concedieze în funcție de acestea. De asemenea, le permit acestor organizații să limiteze serviciile pe care le oferă. Într-un astfel de cadru, derogările permit ca cei care s-ar situa altfel în afara legii (de exemplu luarea în considerare a convingerilor religioase la angajare) să nu fie pasibili de sancțiuni. Sunt cel puțin trei probleme cu o astfel de abordare.
Libertatea ca derogare
În primul rând, derogările limitează exercitarea liberă a religiei. Libertatea religioasă este un drept preeminent și un fundament al democrației. Cu toate acestea, legile pentru promovarea egalității și derogările transmit mesajul că libertatea religioasă e ceva ce trebuie tolerat în anumite condiții extrem de limitate. E descrisă ca “permis pentru discriminare,” “chichiță care permite discriminarea,” sau ca “privilegiu care nu poate fi justificat.”
Recent, un raport comandat de guvernul australian a concluzionat că „un drept de a discrimina în cazul furnizării de bunuri și servicii nu este necesar pentru a asigura faptul că cetățenii australienii se bucură în mod liber și deplin de dreptul la libertate religioasă în condițiile dreptului internațional”. A încadra libertatea religioasă în acest mod – ca un „drept de a discrimina” – a devenit un loc comun. Președinta Curții Supreme a Marii Britanii, Lady Hale, a declarat recent că ”unele convingeri religioase îi pot face pe oameni să vrea să-i discrimineze pe cei cu alte caracteristici pe care legea le protejează, cum ar fi rasa, sexul sau, mai ales în aceste zile, orientarea sexuală”.
Dacă acceptăm ideea că libertatea religioasă este a priori discriminatorie și poate fi permisă doar sub forma unei derogări, atunci atitudinea publicului față de această libertate odinioară sacrosanctă se va schimba pentru totdeauna.
Derogările sunt limitative
În al doilea rând, derogările sunt, prin definiție, limitate. Ele nu acoperă fiecare situație în care cetățenii ar putea căuta să-și exercite dreptul fundamental la libertate religioasă.
De exemplu, derogările prevăzute de Legea egalității din Regatul Unit nu includ organizațiile „al căror scop unic sau principal este de natură comercială”. Ele nu li se aplică tipografilor, brutarilor, fotografilor, proprietarilor de pensiuni sau de săli de nunți ș.a.m.d.
Regula pentru aceste categorii e clară: dacă vrei să vinzi ceva oricui în orice scop, atunci trebuie s-o faci pentru oricine și pentru toate scopurile, chiar dacă făcând asta îți încalci conștiința. Este un mesaj ironic în era „responsabilității sociale corporative” și a altor apeluri la morală în afaceri. Aceste legi extreme sunt aplicate cu strictețe. În Polonia, de exemplu, un tipograf catolic a fost condamnat penal recent pentru refuzul de a imprima un banner cu un mesaj pro-LGBT.
În mod asemănător, derogările nu se aplică organizațiilor care beneficiază de fonduri publice sau furnizează servicii publice. Aceasta înseamnă că instituții din domeniile educației și sănătății, cum ar fi școli și spitale confesionale, nu sunt exceptate de la lege. În Regatul Unit, toate agențiile de adopții de confesiune catolică au fost închise, pentru simplul motiv că au încercat să își continue practica de lungă durată de a plasa copii în familii formate din mame și tați căsătoriți. Așa cum a explicat directorul Comisiei britanice pentru organizații non-profit:
În anumite condiții, nu este ilegal ca organizațiile non-profit să discrimineze pe motive de orientare sexuală. Totuși, deoarece interzicerea discriminării este un principiu fundamental al legislației pentru drepturile omului, acest gen de discriminare poate fi permisă numai în împrejurări extrem de convingătoare. Am stabilit că în acest caz, motivele invocate de Catholic Care nu justifică dorința lor de a discrimina.
Toată lumea era de acord că agențiile de adopții catolice făceau o treabă bună, iar politicile lor nu se schimbaseră. Totuși, când a fost adoptată legea egalității, directorul comisiei pentru non-profit a descris libertatea religioasă a Catholic Care drept „dorință de a discrimina” și a declarat că nou-creatul drept la non-discriminare pe criterii de orientare sexuală era un „principiu fundamental în legislația drepturilor omului”.
Derogările creează limitări și la locul de muncă. De exemplu, e adevărat că în majoritatea statelor occidentale cultele decid asupra angajării și concedierii preoților. Totuși, e mult mai greu pentru organizațiile religioase non-profit să le impună angajaților lor să adere la învățăturile religiei respective. În Uniunea Europeană, o lege a non-discriminării din anul 2000 prevede că trebuie să existe „o cerință ocupațională autentică, legitimă și justificată, care să fie în legătură cu ethosul organizației” pentru a putea lua decizii de angajare și de concediere pe baza convingerilor religioase ale candidatului. Este un prag foarte dificil de atins, a cărui interpretare este pînă la urmă la latitudinea instanțelor. Atunci când echivalentul britanic al al acestei derogări a fost testat, instanța pentru litigii de muncă a susținut că refuzul de a angaja un lider de tineret homosexual constituia discriminare – chiar și atunci când angajatorul în cauză era Biserica Anglicană.
Derogările devin tot mai limitate
În al treilea rând, derogările sunt întotdeauna vulnerabile la restrângeri ulterioare, fie prin amendarea legislației, fie prin interpretare juridică. Într-adevăr, cum se adoptă o derogare, cum încep să apară cereri pentru restrângerea sau eliminarea acesteia. Aceasta are sens, deoarece dacă libertatea religioasă este încadrată de la început ca discriminare tolerată de stat, cu timpul va crește presiunea pentru a elimina derogările. O „licență pentru a discrimina” nu poate fi tolerată pentru mult timp.
Încercați o căutare pe internet după sintagma “remove religious exemptions,” (eliminarea derogărilor pe criterii religioase) și veți găsi titluri ca acestea: „Sindicatele încearcă să interzică dreptul organizațiilor religioase de a discrimina la angajare” (Australia); „Propunere pentru eliminarea derogărilor pe criterii religioase din legea egalității în muncă” (Irlanda); și „Biserica Anglicană trebuie să își piardă dreptul la derogarea de la legile anti-discriminare” (Marea Britanie).
În urma legalizării căsătoriilor între persoane de același sex în Australia, fostul procuror general Philip Ruddock a efectuat un Studiu asupra Libertății Religioase pentru a analiza dacă legislația australiană protejează în mod corespunzător libertatea religioasă. Acest studiu a dus la dezbateri aprinse pe marginea limitării derogărilor actuale. Centrul Juridic pentru Drepturile Omului a opinat că „legile perimate care permit organizațiilor religioase să discrimineze … trebuie să fie abrogate”. Amnesty International a cerut ca „Organizațiile care beneficiază de fonduri publice pentru furnizarea de educație sau servicii nu ar trebui exceptate de la legislația anti-discriminare”. În final, studiul a recomandat limitarea derogărilor existente la școli confesionale și eliminarea lor în domeniul furnizării de bunuri și servicii. La finalul anului 2018, premierul australian Scott Morrison s-a angajat să modifice legislația pentru a limita derogările la școlile confesionale, o acțiune pentru care se bucură atât de susținerea puterii cât și a opoziției.
Mai mult, indiferent de voința legiuitorului în materia egalității de șanse, derogările pot fi restrânse periculos de mult prin interpretarea legii de către instanțe. În Australia, o tabără creștină pentru tineret a fost dată în judecată pentru că a refuzat să cazeze un grup care expunea o viziune asupra sexualității contrară învățăturilor confesiunii de care aparținea tabăra. Deși legea prevedea derogări pentru protecția confesiunii respective, acestea au fost interpretate limitativ de către instanțe. Redactând opinia majoritară, judecătorul Maxwell a menționat că:
Adepții unei religii trebuie să poată insista ca lăcașul sau lăcașurile lor de cult să fie folosit pentru propagarea doctrinei și principiile la care aderă și numai a acestora. Totuși, tabăra nu are caracterul de lăcaș de cult. Nu este un spațiu pentru desfășurarea riturilor religioase. Iar activitatea de turism nu reprezintă o activitate religioasă în niciun sens relevant.
În consecință, tabăra creștină a fost acuzată că a discriminat în mod direct pe motive de orientare sexuală.
În Europa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a interpretat recent o derogare pe criterii religioase astfel încât să nu se aplice unui spital catolic din Germania care a concediat un medic catolic din cauză că acesta s-a recăsătorit după ce divorțase. Un comentator a observat că instanța germană „a decis că concedierea unui angajat catolic dintr-o instituție catolică pentru încălcarea învățăturii catolice reprezintă discriminare religioasă”.
În Canada, Curtea Supremă a decis recent împotriva Trinity Western University (TWU) – o universitate creștină care le cerea studenților să respecte învățătura creștină tradițională în privința comportamentului sexual. Deși cazul nu a avut legătură directă cu interpretarea unei derogări, raționamentul Curții Supreme ilustrează abordarea de tip „totul sau nimic” tipică ofensivei moderne pentru „egalitate”.
TWU a afirmat că studenților LGBTQ nu le vor fi afectate demnitatea sau identitatea personală după înscrierea la TWU deoarece Statutul îi obligă pe toți membrii comunității universității să „trateze fiecare persoană cu demnitate și respect în mod egal, indiferent de diferențele personale”… Totuși, Curtea consideră … că nu este posibil „să condamni o practică atât de fundamentală pentru identitatea unei minorități protejate și vulnerabile fără a-i discrimina astfel pe membrii acesteia, afectându-le demnitatea umană și personalitatea”
E de așteptat ca, în urma acestei decizii, în Canada să urmeze atacuri asupra derogărilor pe criterii religioase.
Derogările nu înseamnă corectitudine pentru toți
Deși derogările sunt deseori prezentate drept compromisuri, dovezile sugerează că ele nu vor fi niciodată de ajuns pentru a-i mulțumi pe cei care consideră că credincioșii discriminează fără a fi pedepsiți.
Să ne amintim lozinca organizației Stonewall. Obiectivul este „Acceptare fără excepție”.
Cei care promovează libertatea religioasă trebuie să trateze derogările de la legislația pentru egalitatea de șanse cu mare atenție. În teorie, derogările par să-i protejeze pe credincioși. În practică, modul în care se aplică aceste derogări arată cu totul altceva.
