Destigmatizarea pedofiliei (de Jacqueline Laing)

Jacqueline Laing este jurist și filozof, profesor universitar, specializat în jurisprudență, filozofia dreptului, drept penal și etică aplicată. A studiat la Emmanuel College, Cambridge, Hugh’s Hall, Cambridge, King’s College Londra, St Edmund Hall Oxford și Universitatea din Melbourne, Australia. Puteți citi interviul oferit de Jacqueline Laing pentru Provita Media în 2004 aici.

După criticile din presă și o reacție productivă online, Asociația Americană de Psihiatrie a făcut o voltă referitor la folosirea termenului „orientare sexuală” în legătură cu pedofilia. În cea de-a cincea ediție a Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistica a Tulburărilor Mentale (DSM V), Asociația Americană de Psihiatrie (APA) a mers pe distincția dintre tulburarea pedofilă și „orientarea” pedofilă. Grupurile de sustinere a pedofiliei, cum ar fi grupul de lobby și presiune B4U-ACT, au luat în considerare deja de mult timp declasificarea pedofiliei și aducerea acesteia la statutul de „orientare” în cazul „persoanelor atrase de minori” (MAP), ca mijloc necesar de a-și atinge scopurile.¹ Asociația The North American Man-Boy Love Association/NAMBLA (și numeroase grupuri afiliate internațional, care susțin relațiile sexuale bărbați-băieți) consideră că aceasta și alte evoluții reprezintă un pas important spre obiectivul lor de a legaliza și normaliza activitatea pedofilă.

Ca răspuns la criticile online, APA a confirmat că DSM va fi modificat și că „susține ferm eforturile de urmărire în justiție a persoanelor, care abuzează și exploatează sexual copiii și adolescenții”.

Oricare ar fi „îngrijorările” care au adus la răz-gândirea bruscă a editorilor DSM, eforturile de a elimina vârsta consimțământului au o istorie mai lungă. În 1977, aproximativ 70 de intelectuali francezi au semnat o petiție care urmărea abolirea tuturor legilor privind vârsta consimțământului. Michel Foucault, în cartea sa Istoria sexualității², relatează că această listă îl includea și pe el însuși, precum și pe Helene Althusser, Louis Althusser, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir și André Glucksmann, Roland Barthes, Guy Hocquenghem, juristul Jean Danet, regizorul Alain Robbe-Grillet, scriitorul Philippe Sollers, psihiatrul pediatru și psihoterapeut Françoise Dolto și mulți alții.

Alfred Kinsey, care a înființat și institutul care îi poartă azi numele, e considerat părintele fondator al revoluției sexuale. Kinsey este renumit pentru cărțile sale, Sexual Behavior in the Human Male (1948) și Sexual Behavior in the Human Female (1953), cunoscute și sub numele de Rapoartele Kinsey, precum și scara Kinsey. Cercetarea lui Kinsey a dat naștere unui domeniu nou și fertil de acțiune academică, atât în ​​sprijinul, cât și în beneficiul industriei pornografiei. Oricum, puțini își dau seama că dovezile extrem de citate ale lui Kinsey despre „normalitatea” sexualității la copil au fost obținute prin acte sexuale cu bebeluși și copiilor mici.

Citește toate articolele publicate de CulturaVietii.ro despre Alfred Kinsey aici

Judith Reisman a fost primul dintre puținii cercetători preocupați să dezgroape adevărul oribil al infracțiunilor pe care se întemeia revoluția pornografică. O mare parte din cercetarea lui Kinsey arăta că dorințele, până atunci considerate inacceptabile din punct de vedere moral, erau, de fapt, răspândite și astfel re-considerate ca „normale”.

Reisman a demonstrat că dovezile lui Kinsey au fost obținute de la persoane condamnate pentru infracțiuni sexuale, departe de a fi eșantioane aleatorii. Circa 1.400 de infractori sexuali au fost „recuperați” și clasificați ca „normali” de Kinsey; printre ei, pedofili, pederaști, băieți care se prostituau și diverși alți agresori sexuali. În ciuda demascării publice cu argumente admirabile, Reisman este privită pe scară largă de către progresiștii sexuali drept un „bigot cu vederi înguste”, termen folosit frecvent azi pentru a-i teroriza pe cei a căror gândire și muncă amenință Zeitgeist-ul liberal, din ce în ce mai fatidic.

Pentru a se normaliza anormalul, trebuie să existe „idioți utili”, gata să servească. Aceștia sunt jurnaliștii și cvasi-intelectualii care au „binecuvântare” să acționeze pentru distrugerea inocenței, comisă de degenerați. Că acești idioți utili există și sunt mai și gata oricând să coopereze este evident prin complicitatea presei care timp de zeci de ani n-au luat în seamă plângerile împotriva perversului Jimmy Savile. Savile a dus o viață fără teamă, într-un spirit de beatitudine prădătoare, necrofilă și pedofilă. Cei care-i puneau la îndoială comportamentul revoltător au fost ridiculizați și numiți ca fiind, ia ghiciți?!, bigoți, oameni cu mintea îngustă. Presupușii bigoți erau, inutil de spus, reduși rapid la tăcere. Poliția a fost oprită. Jurnaliștii, artiștii de divertisment și managerii îi lăudau comportamentul ca „progresist”. Chicotind alături de înrăitul atacator erau ofițeri de poliție, judecători, administratori și o întreagă listă de profesioniști. Toți știau despre plângerile îndreptate împotriva lui Savile.

Citește și: „Pedofilia este naturală și normală la bărbați”

Nu ar trebui să ne îndoim de faptul că există o mulțime de conspiratori voluntari (dacă nu cumva ignoranți). Sunt atât de mulți încât este greu să începi de undeva. Unul apărut recent este jurnalista Miranda Sawyer. Se pare că Miranda consideră că vârsta consimțământului sexual este „ridicol de nerealistă”. Ea susține că „Guvernul, prin interzicerea relațiilor sexuale în cazul persoanelor sub 16 ani, transformă ceea ce este natural și normal într-un lucru murdar și greșit”. Îîî… da, Miranda, asta e menirea legilor, iar ticăloșii care atacă copii, indiferent dacă se află în instituții sau on-line, trebuie arestați!

Ca și cum pedofilia nu ar fi fost de ajuns, bestialitatea se conturează astăzi în cercuri filozofice cunoscute. Peter Singer, un fel de primadonna de la Princeton, ale cărui texte le-am analizat în altă parte, în afară de promovarea unui infanticid grețos, recomandă și bestialitatea din motive utilitare, pentru maximizare a preferințelor umane. Opinia sa despre volumul lui Midas Dekkers Dearest Pet: On Bestiality (2001) favorizează un nou principiu: numai acțiunile sexuale între oameni și animale ce provoacă răni animalului ar trebui să fie incriminate! Dar, subliniază Singer, „sexul cu animale nu implică întotdeauna cruzimea”. El dezvoltă cu atenție teoria că pot avea loc „activități reciproc satisfăcătoare” de natură sexuală între oameni și animale.

Singer, destinatarul prestigiosului ordin cavaleresc al Australiei, este cel mai faimos dar al Australiei către lumea filozofiei…

Citește și: Zoofilia care a ucis Filozofia

O parte a problemei acestui „revoluționar sexual” este că el nu clasifică răul făcut unui copil la fel ca orice rău făcut persoanei umane. Copiii abia dacă se regăsesc în universul său etic și nu înțelege noțiunea de abuz de putere. El vede un copil ca pe o ocazie de satisfacție personală. Dezmembrarea familiei nu este privită ca fiind dăunătoare, nici pentru copil, nici pentru adultul în devenire. Vulnerabilitatea este apreciată drept ocazie de exploatare. Activitatea sexuală cu cei vulnerabili, când cei puternici refuză să-i protejeze, este văzută ca o sursă de profit. Traficul de persoane este o simplă extensie logică a acestor principii ce autorizează abuzul.

În general, se consideră că copilul ar trebui să fie preocupat de activități nevinovate, însă, așa-zișii „gânditori avangardiști” – intelecte și conștiințe mutilate de debilități mintale și de efectele „picăturii chinezești” a revoluției sexuale – apar mereu cu pedofili la remorcă. Aceștia din urmă sunt pregătiți să deterioreze viețile copiilor, familiilor întregi și societăților împotmolite în secularism. Normalizarea pedofiliei, necrofiliei, bestialității și a altor perversiuni îi amenință pe cei fără de apărare și îi corupe pe făptuitori.

Faptul că APA a făcut un pas înapoi este binevenit. Profesioniștii care neagă existența suferinței și implicațiile sociale distrugătoare ale tulburărilor psihologice sunt, cu siguranță, o parte a acestei probleme.

Lecturi utile

Reisman, Judith. Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People. Judith Reisman et al.; Huntington House; Lafayette, LA (1990)

Reisman, Judith.“Soft Porn” Plays Hardball: Its Tragic Effects on Women, Children and the Family. Huntington House; Lafayette, LA (1991)

Reisman, Judith. Kinsey: Crimes & Consequences: The Red Queen and the Grand Scheme. The Institute for Media Education; Crestwood, KY (1998)

Reisman, Judith. Kinsey’s Attic: The Shocking Story of How One Man’s Sexual Pathology Changed the World. Cumberland House Publishing (2006)

Reisman, Judith. Sexual Sabotage: How One Mad Scientist Unleashed a Plague of Corruption and Contagion on America. WND Books (2010)

Reisman, Judith. Kinsey and the Homosexual Revolution Dovezile incriminatorii sunt prezentate de Judith Reisman: „Mai jos este o reproducere a … Tabelului 34. Exemple de orgasm multiplu la bărbații pre-adolescenți. Câteva cazuri de frecvențe.” (Sexual Behavior in Human Male, 1948). Cum au fost obținute aceste cifre?

Cercetarea lui Kinsey despre orgasmul copiilor

Cercetarea dr. Alfred Kinsey despre orgasmul copilului este descrisă în capitolul 5 din cartea sa despre comportamentul sexual al bărbatului uman (1948). Unele observații sunt rezumate în Tabelele 30-34 din carte. Numărul copiilor din cele cinci tabele a fost de 214, 317, 188, 182 și, respectiv, 28. Vârsta minimă a fost de un an, două luni, cinci luni (vârstele de copii care nu au fost înregistrate pentru tabelul 33) și cinci luni. Tabelele identifică experimentele sexuale; de exemplu, în Tabelul 32 se vorbește despre: „Viteza orgasmului la pre-adolescenți”, „Durata stimulării înainte de punctul culminant”, „Observațiile programate cu cealaltă mână sau cu cronometrul”. în Reisman, Judith, Kinsey and the Homosexual Revolution.

___

NOTE

1. Vezi dr. Judith Reisman relatând despre Conferința B4UAct din 17 august 2011. Ea subliniază multitudinea de justificări pedofile articulate de mulți vorbitori, printre care se numără și declarații de genul: „Presupunând că copiii nu sunt în măsură să consimtă, se pretează criminalizării și stigmatizării”.

2. Foucault, Michel, Sexual Morality and the Law, in Politics, Philosophy, Culture – Interviews and Other Writings 1977-1984. Ed. by Lawrence D. Krizman. New York/London: 1990, Routledge, p.275