back to top

După legalizarea „căsătoriei” gay, Mississippi anulează interdicția adopției de către homosexuali

ciocanelConform LifeSiteNews, un judecător federal a anulat interdicția adopțiilor de către cupluri unisex a statului Mississippi, într-o dispoziție preliminară emisă pe 31 martie.

Associated Press relatează că judecătorul Daniel Jordan a ordonat șefului Departamentului de Servicii Umane (DHS) să înceteze aplicarea interdicției. În hotărârea sa, Jordan a citat decizia Curții Supreme americane prin care căsătoria a fost redefinită juridic. Acesta a scris:

Pare foarte improbabil ca aceeași instanță care a susținut că un stat nu poate interzice căsătoria între persoane de același sex pentru că acest lucru ar refuza [persoanelor de același sex] beneficiile [căsătoriei] – incluzând explicit dreptul la adopție – ar concluziona ulterior că cuplurilor homosexuale căsătorite le poate fi refuzat același beneficiu.

Cu alte cuvinte, o eventuală legalizare a căsătoriei între persoane de același sex duce inevitabil la acordarea de drepturi de înfiere acestor cupluri.

Un purtător de cuvânt al procuraturii din Mississippi a declarat pentru AP:

Tribunalul districtual a dispus ca Departamentul de Servicii Umane să nu discrimineze între cuplurile de același sex și cuplurile de sexe opuse în ceea ce privește serviciile legate de adopție furnizate de agenția respectivă. Respectăm analiza legislației efectuată de tribunalul districtual și ne vom consulta cu Departamentul de Servicii Umane privind opțiunile care trebuie luate în continuare.

Avocata homosexualilor care au dat statul în judecată a declarat:

Interdicția este efectiv abrogată. Va fi foarte, foarte greu pentru DHS să convingă un judecător la recurs.

Numeroase studii au constatat că copiii crescuți de cupluri homosexuale prezintă rezultate statistice mai proaste decât copiii crescuți de părinți heterosexuali.

Iulia Matei
Iulia Matei
Mamă, cetățean, traducătoare. Susținătoare a activității Pro-Vita și contribuitoare la blogul Cultura Vieții în speranța unei lumi mai bune pentru generațiile de mâine, printr-o informare corectă a generațiilor de azi.

Cele mai recente articole