Educația sexuală - armă de distrugere a inocenței copiilor noștri

Istoricul ”educației sexuale”

Începuturile ”educației sexuale”, așa cum o percepem astăzi, se leagă de numele lui Gyorgy Lukacs, recunoscut ca fiind cel mai important teoretician marxist, după Marx. Gyorgy Lukacs a fost numit vicecomisar pentru cultură în Ungaria aflată sub conducerea regimului bolșevic al lui Bela Kun (1919). Primul său obiectiv a fost acela de a introduce în școlile din Ungaria un program radical de educație sexuală, prin care își propunea să distrugă sexualitatea tradițională și să slăbească instituția familiei. În cadrul acestui program copiii unguri au fost inițiați în teme ca „iubirea liberă” și contactul sexual, fiindu-le inoculate idei precum: natura arhaică a valorilor familiei „burgheze”, caracterul demodat al monogamiei, irelevanța religiei. În concepția promotorului acestui tip de educație temele menționate privau omul de orice fel de plăcere. Prin urmare copiii erau stimulați să batjocorească și să ignore autoritatea părinților precum și preceptele morale tradiționale. Acest tip de educație avea rolul de a-i feri pe cei vizați, de pericolele civilizației occidentale. [1]

Teoriile lui Gyorgy Lukacs și ale colaboratorilor săi neo-marxiști aveau să capete amploare prin intermediul Institutului de Studii Sociale de la Universitatea din Frankfurt, cunoscut sub numele de ”Școala de la Frankfurt”. Practic aceștia au translatat marxismul din zona economică în zona culturală, îmbinând ideologia marxistă cu psihanaliza freudiană și condiționarea psihologică, cu scopul de a contesta stâlpii culturii occidentale: creștinismul, capitalismul, autoritatea, familia, patriarhatul, ierarhia, moralitatea, tradiția, înfrânarea sexuală, fidelitatea, patriotismul, naționalismul, ereditatea, etnocentrismul și conservatorismul. [2]

În anii ’30, membrii Școlii de la Frankfurt au luat calea exilului, părăsind Germania și refugiindu-se în SUA. Unul dintre cei mai importanți membri ai grupului a fost Herbert Marcuse, considerat responsabil pentru exportul marxismului cultural în Statele Unite ale Americii. Într-una dintre cărțile sale ”An Essay on Liberation” acesta definește mijloacele necesare transformării societății americane. Marcuse considera că toate tabuurile, în special cele legate de sexualitate, trebuie înlăturate. [3]

Printre primele țări din lume care și-au pus problema introducerii generalizate în școlile publice a ”educației sexuale” ca materie de studiu se numără Statele Unite ale Americii (1912) [4] și Marea Britanie (1943) [5]. Pentru că la ora actuală SUA oferă cele mai multe tipuri de programe de ”educație sexuală” și probabil are cea mai bogată experiență în acest domeniu, vom realiza în continuare un scurt istoric al introducerii ”educației sexuale” în școlile publice din America.

În societatea tradițională americană ”educația sexuală” se făcea în spațiul familiei, pe bază de instrucțiuni morale izvorâte din valorile religioase, abstinența până la căsătorie fiind percepută ca fiind firească. La sfârșitul secolului XIX majoritatea americanilor considerau că ”educația sexuală” nu este un subiect ce se pretează a fi tratat în școli, această responsabilitate aparținând părinților. [6]

Situația avea să se schimbe între anii 1880 și 1920, când America a trecut printr-o serie de transformări care au schimbat abordarea ”educației sexuale” a copiilor. Această perioadă a fost marcată de activitatea unor coaliții, având de nenumărate ori obiective divergente. Însă, amalgamul de organizații reprezentând socialiști, anarhiști, puriști, eugeniști, lucrători sociali care doreau fiecare îmbunătățirea vieții americanilor conform propriilor viziuni, și-au coordonat eforturile în așa fel încât să grăbească introducerea ”educației sexuale” în școli. Aceștia și-au justificat demersul folosindu-se de următoarele argumente: imoralitatea avea consecințe negative asupra tuturor, inclusiv asupra copiilor, societatea își schimbase atitudinea asupra scopului relațiilor sexuale, societatea ar fi fost organizată mai bine dacă nașterile ar fi fost controlate, autoritățile și alți ”experți” ar trebui să preia inițiativa în ceea ce privește temele sociale și părerea că școala ar putea să furnizeze un remediu la problemele societății. [7]

În anii 1912 și 1914 National Education Association (NEA) a lansat rezoluții solicitând introducerea educației sexuale în școli. Orașul Chicago a fost ales drept ”oraș pilot”, aceasta deoarece aici prostituția atinsese cote alarmante și în același timp „mișcarea igienistă” era puternic reprezentată. A existat o opoziție puternică față de introducerea ”educației sexuale” în școli, motivată de convingerea că școală își asumă un rol care aparține părinților și de faptul că acest tip de educație, prin informațiile pe care le va furniza nu va duce la însușirea unui comportament moral, din contră, copiii vor intra în contact cu imoralitatea sexuală, fiindu-le distrusă astfel inocența. Printre cei care s-au opus s-au numărat grupurile religioase, în special catolicii, și majoritatea părinților. În timp ce profesioniștii și oamenii de știință doreau introducerea ”educației sexuale” în școli, „populația neinformată” avea nevoie de propagandă pentru a fi convinsă de utilitatea acestei noi abordări.

Datorită protestelor, după numai un semestru, „experimentului Chicago” i s-a pus punct. Cu toate acestea, susținătorii ”educației sexuale” au folosit experiența din Chicago, învățând din greșelile pe care le-au comis, pentru a găsi abordări mai eficiente pentru alte orașe. Departe de ochii publicului și fără acceptul conducerii, în multe școli au fost implementate „principii de igienă socială”, în cadrul orelor de biologie sau economie. Deși în această perioadă ”educația sexuală” nu a cunoscut o largă răspândire, acum s-au pus bazele introducerii ei în școli. [8]

Între 1920-1960, grupurile care promovau controlul nașterii au cunoscut o puternică dezvoltare, continuând să forțeze facilitarea accesului la controlul nașterilor. În 1921 a fost înființată organizația American Birth Control League, care în 1942 și-a schimbat numele în Planned Parenthood. În 1936, Margaret Sanger, fondatoarea mișcării de control al nașterilor, a câștigat un proces în urma căruia dispozitivele și materialele de control al nașterii nu mai erau considerate „obscene”. În această perioadă, promotorii controlului nașterilor și-au unit eforturile cu eugeniștii, fapt care a dus la introducerea contracepției ca mesaj prioritar al ”educației sexuale”. [9] Astfel ”educația sexuală” a devenit parte integrantă mișcării pentru educarea caracterului, fiind înglobată în materii care se refereau la „educația pentru viața de familie”. De fapt, aceste materii furnizau o perspectivă deformată asupra căsătoriei, făcând din ea mai degrabă o modalitate de alungare a singurătății, decât o instituție de bază a oricărei societăți.

Schimbarea mentalității în ceea ce privește căsătoria a durat câteva decenii. Camuflarea ”educației sexuale” în teme introduse în orele de economie sau de educație civică a făcut ca aceasta să devină mai acceptabilă pentru public. Cu toate acestea părinții au continuat să fie îngrijorați de faptul că predarea ”educației sexuale” în școlile publice i-ar putea face pe tineri să experimenteze sexualitatea. În continuare exista părerea că nu școala trebuie să facă ”educație sexuală”, astfel că multe școli au continuat să nu declare fățiș că fac ”educație sexuală”, introducând teme ce țin de aceasta în alte materii de studiu. [10]

Anii 1960-1980 au reprezentat anii „revoluției sexuale”, considerată a fi una dintre modificările sociale zdrobitoare din istoria Americii. Perioada a fost marcată de exhibiționism, satisfacție sexuală imediată, relații sexuale fără implicații emoționale sau angajamente, libertatea generală ca fiecare să-și folosească trupul după cum dorește, cu scopul de a obține plăcere. De asemenea, la începutul anilor ’60 a fost introdusă „pilula contraceptivă” care a inaugurat „era sexului fără complicații”. În aceeași perioadă au apărut diferite grupări care promovau pornografia, homosexualitatea și nuditatea publică. Deși acestea nu participau oficial la dezbaterea privind ”educația sexuală”, au influențat percepția tinerilor asupra normalității și a comportamentelor morale. Deși revista Playboy fusese lansată încă din anul 1953, după 1960, prin promovarea publică a pornografiei aceasta a înregistrat o dezvoltare rapidă. Profiturile uriașe obținute de Fundația Playboy i-au oferit mijloacele necesare pentru înființarea organizației Sex Information and Education Council of the United States (SIECUS), care susținea „valorile neutre” ale ”educației sexuale”. Tot în această perioadă au apărut organizațiile ”pro-sex”, care militau pentru „drepturile femeii” și care au reușit să legalizeze „pilula contraceptivă”, devenită simbol al „revoluției sexuale”, și avortul, precum și organizații ca American Association of Sex Educators and Counselors and Therapists (AASECT), aceasta oferind standarde și pregătire pentru formarea ”educatorilor sexuali”, și Alan Guttmacher Institute (AGI), divizie a Planned Parenthood până în 1977, care promova „drepturile și sănătatea reproducerii”. Toate aceste organizații s-au implicat în lupta pentru introducerea ”educației sexuale” în școli. [11]

sexual revolution

Revoluția sexuală a schimbat mentalitatea publică despre relațiile sexuale, inclusiv cea a tinerilor. Dacă în 1965 nașterile în afara căsătoriei erau de 3% pentru albi și 24% pentru negri, în 1978 nașterile în afara căsătoriei pentru albi au ajuns la 20%, iar pentru negri la 75%. Pentru a rezolva aceasta problemă U.S. Office of Education a înființat peste 600 de agenții care să dezvolte programe de ”educație sexuală”, iar SIECUS a beneficiat de finanțări pentru realizarea unor manuale pentru profesorii de ”educație sexuală”.

Deși curriculumul ”educației sexuale” varia de la școală la școală, în general se punea accentul pe controlul nașterilor, misiunea ”educației sexuale” fiind aceea de a preveni ”sarcinile nedorite” ca urmare a experimentării relațiilor sexuale, nu de a îi face conștienți pe tineri de urmările relațiilor sexuale. Astfel ”educația sexuală” a invadat sălile de clasă. În aceeași perioadă au apărut grupuri organizate care se opuneau ”educației sexuale” din școlile publice. Majoritatea americanilor care îmbrățișau valorile familiei tradiționale și abstinența până la căsătorie nu erau de acord cu ”educația sexuală” făcută în școlile publice. [12]

Perioada „revoluției sexuale” a fost binevenită pentru implementarea teoriei lui Herbert Marcuse, conform căreia „reprimarea dorințelor sexuale este principala cauză a nefericirii omului”. [13]

La începutul anilor ’80 grupurile conservatoare care se opuneau „revoluției sexuale” și-au schimbat tactica: în loc să facă demersuri împotriva ”educației sexuale”, au cerut ca educația de tip ”safe-sex” să fie înlocuită cu ”educația sexuală” bazată pe abstinență. Promotorii educației de tip ”safe-sex” (sau ”comprehensive” sex education) încurajau libertinajul sexual, prin folosirea contracepției, iar cei care doreau o educație bazată pe abstinență își propuneau să formeze caracterul tinerilor astfel încât aceștia să evite potențialele riscuri ale relațiilor sexuale, atât cele psihice, cât și cele emoționale. În timp ce programele ”safe-sex” erau puternic finanțate și larg răspândite, cele bazate pe abstinență au fost sabotate constant. Aceeași situație persistă și astăzi. După venirea la putere a președintelui Obama, în 2010 acesta a dispus eliminarea tuturor finanțărilor dedicate programelor bazate pe abstinență și înlocuirea lor cu ”programe de prevenire a sarcinii”. Cel din urmă tip de program de ”educație sexuală” este sprijinit de organizațiile ”pro-sex”, care influențează puternic factorii de decizie pentru adoptarea acestui tip de programe. De exemplu, SIECUS e singura organizație națională care promovează ”educația sexuală” de tipul ”safe-sex” care are un buget de 2 milioane de dolari anual, cu mult mai mult decât bugetul oricărei organizații care promovează ”educația sexuală” bazată pe abstinență. Influența SIECUS a căpătat proporții în anul 1991, când a elaborat prima ediție a „Ghidului pentru Educație Inteligentă”, care cuprinde direcții de implementare a ”educației sexuale” de tipul ”safe-sex”, încă de la grădiniță. Ghidul cuprind teme ce țin de viața umană, însă recomandă profesorilor să le vorbească elevilor despre masturbare, orientare sexuală, avort, contracepție și despre rolul fanteziilor sexuale în sănătatea sexuală.

De asemenea, în timpul administrației Bush, SIECUS a lansat campania „No More Money Campaign” menită să descurajeze finanțarea programelor bazate pe abstinență. Alături de asociații promotoare ale avortului, feminismului, planificării familiale și homosexualității SIECUS a format o coaliție din care fac parte: American Civil Liberties Union (ACLU), organizație care promovează drepturile omului, Advocates for YOUTH (AFY), organizație care promovează „drepturile sexuale și reproductive” și homosexualitatea, American Social Health Association și Planned Parenthood. [14]

În Statele Unite ale Americii printre susținătorii programelor de ”educație sexuală” bazată pe abstinență se numără Concerned Women for America, organizație ce promovează valorile creștine și cele ale familiei tradiționale, Eagle Forum, organizație ce promovează familia tradițională formată din bărbat și femeie, Family Research Council, promovează valorile familiei și libertatea religioasă, Heritage Foundation, organizație ce promovează valorile tradiționale americane și libertatea individuală, Medical Institute for Sexual Health, încurajează rolul părinților în realizarea ”educației sexuale”, National Coalition for Abstinence Education, promovează ”educația sexuală” bazată pe abstinență, STOP Planned Parenthood International, militează împotriva implementării standardelor Planned Parenthood. [15]

”Educația sexuală” bazată pe programe de ”safe-sex” (comprehensive sex education) e promovată, printre alții de următoarele organizații: SIECUS, Advocates for Youth, American Academy of Pediatrics, American College of Obstetricians and Gynecologists, American Medical Association, American Public Health Association, National Education Association, National Medical Association, National School Boards Association, Society for Adolescent Medicine. [16]

Remarcăm faptul că printre promotorii ”educației sexuale” de tipul ”safe-sex”, bazată pe promovarea mijloacelor contraceptive, nu se găsește nicio organizație care să promoveze valorile familiei sau dreptul părinților de a decide asupra educației copilului.

Deși atât Statele Unite ale Americii, cât și Marea Britanie au demult o tradiție în ceea ce privește ”educația sexuală”, ambele state se plasează în topul țărilor dezvoltate în care rata adolescentelor care rămân însărcinate este mare. [17] Marea Britanie se află în topul statelor occidentale în ceea ce privește sarcinile în rândul adolescentelor.

Promotorii ”educației sexuale” afirmă necesitatea acesteia prin prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor și combaterea violenței sexuale. Însă, există studii realizate de organizații independente, care relevă faptul că ”educația sexuală” nu este altceva decât un instrument de propagandă ideologică. Un astfel de studiu îi aparține lui Valerie Riches [18], din Marea Britanie. În cartea sa, intitulată ”Sex Education or Indoctrination?” Valerie Riches prezintă rădăcinile istorice și filosofice ale lobby-ului pentru ”educația sexuală”, arătând cum inițial activitatea sexuală a fost separată de conceperea de copii, iar mai apoi de căsătorie, ca în cele din urmă rolul părinților în ceea ce privește subiecte vitale pentru viața copiilor, ca ”educația sexuală”, să fie pur și simplu eliminat. Cartea trage un semnal de alarmă asupra faptului că ”educația sexuală” este folosită ca instrument de manipulare cu scopul de a înlocui rolul părintelui cu cel al autorității statului. Cartea a fost tradusă și publicată și în limba română de către Asociația Provita Media [19].

Organizația Mondială a Sănătății și ”educația sexuală” în Europa

În anul 2010, Organizația Mondială a Sănătății, constatând faptul ca la nivelul statelor din Europa ”educația sexuală” era abordată în diferite moduri, și-a propus să standardizeze modul în care ”educația sexuală” trebuie realizată în Europa. Astfel, experții Biroului Regional pentru Europa ai OMS, alături de cei ai Centrului Federal pentru Educație Sănătoasă din Germania și ai International Planned Parenthood Federation – IPFF, au elaborat un set de standarde pentru realizarea ”educației sexuale” în toate statele europene. Așa au apărut ”Standardele pentru educația sexuală în Europa” [20].

Aceste standarde recomandă ca materia de studiu să fie obligatorie, iar părinților să nu li se permită să își retragă copiii de la aceste ore. Documentul vorbește despre modul în care trebuie abordate subiecte ca ”sexul”, ”sănătatea sexuală”, ”drepturile sexuale”. Conform acestor standarde ”educația sexuală” trebuie realizată din fragedă copilărie, prezentând și o serie de subiecte care să fie prezentate, în funcție de grupele de vârstă ale copiilor.

Astfel, printre alte subiecte, copiilor cu vârste între 0 și 4 ani trebuie să li se vorbească despre masturbare și diferite tipuri de relații, celor între 4 și 6 ani despre reproducere, masturbare, identitatea de gen, acceptarea diversității, celor între 6 și 9 ani despre ejaculare, sex, contracepție, avort, relații între persoane de același sex, rolul genurilor, boli legate de sexualitate, celor cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani despre ejaculare, planing familial, diferite modalități de contracepție, riscurile și consecințele ”sexului neprotejat”, plăcere, masturbare, orgasm, identitatea de gen, drepturile sexuale, pornografie etc, celor între 12 și 15 ani despre planificarea familială, contracepție, sarcini nedorite, servicii contraceptive, sarcină și infertilitate, boli cu transmitere sexuală, drepturi sexuale, celor peste 15 ani să le fie prezentate informații despre mamele surogat, reproducerea asistată medical, contracepție, inginerie genetică, prostituție, pornografie, dependență sexuală, avort, dreptul al avort, organizații promotoare ale drepturilor omului, etc.

Deși momentan aceste standarde sunt doar niște recomandări făcute de Organizația Mondială a Sănătății, multe dintre statele Europei s-au grăbit să le implementeze, în cele mai multe cazuri părinții manifestându-și opoziția față de această abordare.

Parlamentul UE și ”educația sexuală”

În anul 2013, în Parlamentul European s-a încercat de 3 ori adoptarea unei rezoluții ce ar fi asigurat liberalizarea totală a avortului, asigurarea avortului și contracepției din bani publici, legalizarea reproducerii asistate pentru lesbiene, obligativitatea ”educației sexuale” începând cu ciclul primar, gratuitatea avortului și contracepției pentru adolescenți fără știrea și acordul părinților și educarea „într-o manieră pozitivă” asupra homosexualității. Acest raport a fost susținut de către eurodeputata Edite Estrela din Portugalia, însă autoarea de facto a textului rezoluției a fost Vicky Clayes, președintă pentru Europa a Planned Parenthood (aceeași organizație care militează în SUA pentru ”educația sexuală” de tipul ”safe-sex”, organizație care deține de fapt cel mai mare business de avorturi și contracepție din lume) [21]. Cu ajutorul lui Dumnezeu această rezoluție nu a fost adoptată, deși a fost votată și de o parte dintre europarlamentarii români.

La începutul acestui an, 2014, Parlamentul European a adoptat un alt raport controversat, raportul Lunacek, în ciuda opoziției masive a cetățenilor europeni. Practic acest raport deschide drumul unei „dictaturi homosexuale” în Europa, făcând din homosexualitate un deziderat. Printre altele, raportul menționează că „educația sexuală trebuie să includă informații nediscriminatorii și să transmită o viziune pozitivă a persoanelor LGBTI, în vederea susținerii și protejării eficace a drepturilor tinerilor LGBTI”. Deși momentan nu are caracter legislativ poate servi drept bază pentru o Directivă ce va avea caracter obligatoriu [22].

Cum reacționează cetățenii europeni?

Părinții din toată Europa sunt îngrijorați de modul în care organismele și organizațiile naționale și internaționale înțeleg să implementeze ”educația sexuală” în școlile în care copiii lor învață. Și reacționează, încercând să își apere proprii copii.

În Croația, țară membră a Uniunii Europene, Curtea Constituțională a suspendat în anul 2013 un program agresiv de ”educație sexuală” desfășurat în școlile din această țară deoarece guvernul nu consultase organizațiile de părinți. Criticii acestui program au acuzat că de fapt era unul de „îndoctrinare” și „promovare a pornografiei, a promiscuității și a homosexualității” [23].

Tot în 2013, în Spania, reprezentanții Bisericii Catolice s-au pronunțat împotriva „Standardelor pentru educație sexuală în Europa” elaborate de Organizația Mondială a Sănătății, considerând că acest document nu face nicio referire la vreun principiu moral și nu prezintă faptul că în multe state relațiile sexuale cu minori sunt pedepsite de lege [24]. De asemenea, părinții din Spania au lansat o petiție online prin care cer reprezentanților OMS Europa să retragă aceste standarde. Petiția a fost semnată de 45.000 de oameni. [25]

În Elveția, părinții au reacționat la începutul acestui an, după ce guvernul a introdus în școlile primare, ca material didactic pentru orele de sexualitate, organe reproducătoare masculine și feminine, realizate din pluș. Măsura a declanșat o revoltă națională, fiind strânse peste 100.000 de semnături pentru declanșarea unui referendum prin care să fie decisă retragerea respectivelor „sexbox/cutii sexuale” din școli [26].

În Germania peste 80.000 de părinți au semnat o petiție online împotriva măsurii de a introduce din anul 2015 în școli a unui program de „acceptare a diversității sexuale” prin care copiii să fie educați în spiritul valorilor LGBT, măsură care, chipurile, dorește promovarea toleranței față de minoritățile sexuale. Mii de părinți și profesori se opun cu vehemență acestei măsuri. Cei care s-au opus acestui plan au fost catalogați drept „intoleranți” [27].

Ce se întâmplă în România?

În România ideea introducerii în școlile publice a unor ore de ”educație sexuală” a fost lansată în anii 2000 într-o manieră similară celei în care a fost introdusă ”educația sexuală” inițial în SUA – sub forma unei materii opționale intitulată ”Educație pentru Sănătate” [28], care ar fi trebuit să cuprindă anumite capitole dedicate „sănătății reproducerii”, mai exact – metode de contracepție, infecții transmise pe cale sexuală. De mai bine de 10 ani se încearcă, pe diverse căi, introducerea orelor de ”educație sexuală” în programa școlară. În prezent este cuprinsă ca materie opțională, numită„Educația pentru sănătate”. Capitolul „Sănătatea reproducerii și a familiei”, prevede ca începând cu clasa a 7-a și a 8-a, copiilor să le fie prezentate informații despre contracepție și sarcină, sarcina nedorită și avortul – servicii sociale: planificare familială, consiliere, violență în sexualitate, abuzul sexual [29]. Planurile autorităților sunt de a face din ”educația sanitară” o disciplină obligatorie [30].

Pe lângă numeroasele tentative legislative de până acum de a introduce ”educația sexuală” ca materie obligatorie de studiu în școli (și chiar universități), există inițiative ale unor organizații nonguvernamentale care militează pentru promovarea homosexualității și a libertinajului sexual și care fac demersuri pentru introducerea acestui ”obiect de studiu” în programa școlară. Cel mai cunoscut dintre programele de ”educație sexuală” inițiat de ONG-uri, care a pătruns în instituțiile de învățământ și în biblioteci, este „Sexul vs Barza” [31], „prima platformă video de educație-sexuală din România”. Acest program este similar programelor din America bazate pe „safe-sex” (promovarea relațiilor sexuale ”sigure”). Pe pagina de internet a proiectului sunt prezentate videoclipurile care le sunt proiectate elevilor în școli și biblioteci în cadrul orelor de ”educație sexuală”. Printre acestea: „Clitorisul – cel mai cool organ”, „V de la vulvă!”, „Gay – povestea lui Luca”, „Persoane intersexuale cunoscute”, „Sex sex sex!”, „Feminin, masculin și intersex!”, „Planeta Pornografie vs Planeta Pământ”, „Orientările sexuale”. Așadar programul ”Sexul vs barza” nu e pur și simplu un program de ”educație sexuală”: promovează pornografia, libertinajul sexual și homosexualitatea.

Pe site-ul proiectului sunt enumerați partenerii:

Profamilia Karlsruhe – organizație nonguvernamentală din Germania, care se numără printre fondatorii International Planned Parenthood Federation (IPPF) și care promovează contracepția, planificarea familială și „drepturile sexuale și de reproducere”. Deci această organizație nu are absolut nicio legătură cu valorile familiei.
Asociația Front (Feminism în România) – organizație care promovează feminismul în forma sa radicală, militând pentru „egalitatea de șanse și de gen”;
Asociația Accept – ONG care militează pentru „apărarea și promovarea drepturilor persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender)”, adică pentru promovarea homosexualității;
SECS – Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală – militează pentru accesul tinerilor la ”educația sexuală” și pentru ca „indivizii să aibă numărul dorit de copii apelând la planificare familială”;
Fundația Marie Stops International România – unul dintre cei mai mari furnizori de servicii avortive la nivel mondial;
ECPI – Euroregional Center for Public Initiatives – organizație nonguvernamentală de lobby, promovând avortul, homosexualitatea și separația dintre stat și Biserică;
Biblionet – cea mai mare rețea de biblioteci cu calculatoare cu acces public.

Așadar este evident faptul că toate aceste organizații care promovează introducerea ”educației sexuale” în școlile și instituțiile publice din România nu au nicio legătură cu familia tradițională și cu valorile ei, demersul lor fiind mai degrabă unul de natură ideologică, similar acțiunilor întreprinse acum aproape 100 de ani în SUA pentru ”educarea sexuală” a americanilor.

Deși numeroase organizații care promovează valorile familiei tradiționale și viața au făcut constant memorii și demersuri împotriva sexualizării și pervertirii copiilor în instituțiile de învățământ [32] autoritățile nu au luat nicio măsură. Ba mai mult, din luna septembrie a anului 2013 se fac demersuri, coordonate la nivelul Ministerului Sănătății, al Ministerului Educației Naționale și al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pentru crearea unui cadru legislativ care să permită introducerea obligatorie a ”educației sexuale” în instituțiile de învățământ (școli și universități), precum și pentru asigurarea de „servicii de sănătate a reproducerii și planificare familială în rândul copiilor și adolescenților”.

Astfel, la nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit în luna noiembrie a anului 2013 un grup de lucru, din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai unor asociații de medici școlari, care are printre atribuții elaborarea unui proiect de act normativ – „Educația sanitară în instituțiile de învățământ (școli, universități etc.)”.

Faptul că din acest grup de lucru nu fac parte reprezentanți ai copiilor, adică părinții, ei fiind direct vizați de măsurile pe care autoritățile urmează să le ia, ridică semne de întrebare asupra intențiilor factorilor de decizie.

Deși alături de alte asociații ne-am adresat atât Ministerului Sănătății, cât și Ministerului Educației Naționale, pentru a fi primiți la lucrările acestui grup de lucru, în calitate de observatori, până la momentul redactării acestui text nu ne-a fost trimis niciun răspuns, în afară de acela conform căruia ne vom putea prezenta poziția în cadrul dezbaterii publice care va avea loc după ce grupul de lucru își va încheia activitatea. Astfel, autoritățile decid „ce e mai bine pentru copiii noștri”, contrar prevederilor legislației naționale și internaționale în vigoare.

Totodată, la nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice au fost lansate în dezbatere publică „Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020” și ”Planul operațional pentru implementarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2016”.

Astfel, „Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului” ar urma să conțină următoarele prevederi: ”Prevenirea sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor”, prin ”Asigurarea de servicii de sănătate a reproducerii și planificare familială în rândul copiilor și adolescenților”. În același timp, „Planul operațional pentru implementarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2016 prevede ca măsuri „Asigurarea de servicii de sănătate a reproducerii și planificare familială în rândul copiilor și adolescenților ”, „Diversificarea și extinderea intervențiilor de educație sexuală în rândul copiilor și adolescenților, inclusiv educație pentru prevenirea HIV și ITS”, „Asigurarea unei acoperiri adecvate cu servicii de planificare familială pentru adolescenți”, cu scopul reducerii „Ponderii nașterilor survenite în cazul unor tinere sub 20 de ani” și „Stimularea instituțiilor școlare de a oferi elevilor cursuri de educație sexuală în cadrul programului opțional educație pentru sănătate sau a altor programe sau proiecte”.

Ce putem face?

”Educația sexuală” pare a fi o nouă ideologie pe care emisarii ei sunt trimiși să o propovăduiască în statele lumii, distrugând inocența copiilor de pretutindeni. Procesul a început în SUA, acaparând încet-încet Occidentul, iar acum insinuându-se și în România.

Pentru a reuși să ne protejăm copiii trebuie să învățăm din experiența celor care s-au confruntat și se confruntă de zeci de ani cu ”educația sexuală”, propovăduită pe băncile școlii, și să acționăm. Dacă noi, părinții, nu ne vom apăra copiii, statul cu siguranță nu o va face.

În primul rând, e necesar să ne luăm în serios rolul de părinți și să conștientizăm drepturile și obligațiile pe care le avem în ceea ce privește educația copiilor noștri. La fel de important este să ne coordonăm eforturile și pe cât posibil să formăm comunități care să se zbată pentru educația copiilor și pentru ca statul să ia măsuri pentru ocrotirea, și nu pentru pervertirea lor.

Pentru că autoritățile sunt obligate ca atunci când fac demersuri privind educația și viitorul copiilor să organizeze dezbateri publice în care părinții, ca reprezentanți ai copiilor, să își spună punctul de vedere, să amendeze posibilele erori și să propună soluții, este foarte important să existe organizații puternice care să își dorească într-adevăr o educație sănătoasă pentru copii și o viață normală pentru aceștia.

Din acest motiv vă rugăm să transmiteți mai departe mesajul nostru, astfel încât un număr cât mai mare de părinți să afle ce li se pregătește copiilor noștri și să acționeze în consecință.

Alăturându-vă eforturilor noastre ne veți ajuta să fim o organizație reprezentativă pentru părinții care își doresc o educație sănătoasă pentru copiii lor. Astfel autoritățile vor fi obligate să țină cont de punctul nostru de vedere atunci când vor elabora planuri sau proiecte care îi afectează pe copiii noștri.

Să lucrăm cât mai este ziuă! Numai împreună ne putem salva copiii!

__________

NOTE

[1] A Nation of Frogs – William A. Borst, Ph.D

[2] Revoluția sexuală și terorismul cultural

[3] Idem ¹

[4] A Historical Analysis of Public Sex Education in America Since 1900, Valerie Huber, Cedarville University – pg. 25

[5] Sex in Health Education: Official Guidance for Schools in England, 1928-1977 – pg. 191

[6] Idem ⁴ – pg.11-12

[7] Idem ⁴– pg. 15

[8] Idem ⁴ – pg. 25-27

[9] Idem ⁴ – pg. 28-29