Problema eutanasiei şi a sfârşitului vieții sunt aspecte extrem de complicate şi încercarea de a le rezolva prin intermediul legislaţiei este adesea dificilă. Uciderea intenționată a unei fiinţe umane nevinovate este întotdeauna o alegere greșită din punct de vedere moral. Dar trebuie să admitem că există cazuri în realitate în care linia de demarcaţie oscilează între ceea ce este permis şi ceea ce nu este permis.
Crima este întotdeauna o greşeală – iar eutanasia este în mod clar crimă. Şi țările care acceptă eutanasia (cum ar fi Olanda sau Belgia), aterizează rapid pe o panta alunecoasă spre o lipsă generalizată de respect pentru viaţă.
De exemplu, în Ţările de Jos (unde eutanasia este legală din 2002) este acum legală uciderea nou-născuților şi a copiilor cu anumite tulburări neurologice, cum ar fi spina bifida. Medici cinstiţi, cum ar fi de ex. dr. T.H.R. de Jong ar fi putut demonstra uşor că bolile pentru care aceşti copii au fost ucişi nu erau „boli în fază terminală”.
Multi copii cu spina bifida, susţine de Jong, cunoscut luptător împotriva eutanasiei, sunt capabili să ducă o viaţă productivă şi confortabilă. Potrivit lui: „Nu există nici un motiv pentru sfârșirea vieții active a acestor nou-născuti.” Dr. de Jong a fost intens frustrat de inumanitatea întâlnită în propria sa ţară, unde nimeni nu a fost interesat să-l asculte cu privire la aceste aspecte.
În ianuarie 2012, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a aprobat o rezoluţie împotriva eutanasiei. Aceasta constituie un moment important, alături de rezoluţia din octombrie 2010 care declară dreptul la apelul de conştiinţă a medicului, şi este prima dată în ultimele decenii când eutanasia a fost atât de clar respinsă de către o instituţie politică europeană.
Rezoluţia subliniază obligaţia pe care medicii trebuie să o ia în considerare, de a respecta dorinţele pacienților atunci când se hotărăsc să folosească procedurile de salvare a vieţii. Directivele se pot aplica, de exemplu, atunci când există îndoieli cu privire la posibilitatea de a resuscita un pacient sau de a continua folosirea unor mijloace extraordinare pentru a menţine viaţa lui sau a ei, potrivit agenţiei de ştiri Zenit.
Pentru a preveni abuzurile, Rezoluţia are un limbaj extrem de clar şi precis: „Eutanasia, cu sensul de ucidere intenționată, prin acţiune sau omisiune, a unui om dependent pentru un presupus beneficiu al lui sau al ei, trebuie să fie întotdeauna interzisă.”
În plus, Rezoluţia defineşte cu fermitate faptul că instrucţiunile în avans (living will) nu trebuie aplicate.
Gregor Puppinck, director Centrului European pentru Lege și Jutiție, ONG cu profil juridic, afirmă: „Această rezoluţie este un indiciu clar că majoritatea europenilor se opun eutanasiei. Cele mai multe abuzuri care au loc în ţările care permit eutanasia sunt alarmante şi constituie încălcări ale drepturilor omului. Trebuie să avem convingerea că eutanasia trebuie interzisă pentru totdeauna. Numărul mic de state europene care permit eutanasia trebuie să-și revizuiască legislaţia în conformitate cu principiile stabilite de către APCE.”
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în 2011 că nu există nici un drept care să aprobe eutanasia sau sinuciderea asistată în temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Victoria este de partea liderilor pro-vita din Europa. Aceștia au şanse mărite să influenţeze acum guvernele lor să-şi modifice legile care îngăduie practica eutanasiei, având în mână această rezoluţie.
Euthanasia and Palliative Care and the Family, by Henk Jochemsen (World Congress of Families V)
