În cauza Wunderlich c. Germania (nr. 18925/15), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) va judeca decăderea din drepturi, de către statul german, a unor părinți care au optat pentru instruirea copiilor lor în așa-numita „educație acasă” (homeschooling), interzisă în Germania.
La fel ca Turcia, Germania este una din foarte puținele țări europene care interzic complet educarea acasă. Această interdicție a fost acceptată anterior de CEDO (cauza Konrad c. Germania, nr. 35504/03, cauză adusă în fața Curții de o familie creștină. Curtea a dat atunci o interpretare foarte etatistă a dreptului la educație, decizând că prohibiția este justificată „de interesul general al societății în evitarea apariției unor societăți paralele bazate pe convingeri filosofice separate și pe importanța integrării minorităților în societate”.
Faptele din cauza curentă sunt mai acute însă decât cele din cauza Konrad, întrucât aici copiii au fost scoși fizic de sub custodia părinților naturali. Dirk și Petra Wunderlich, după ce au trăit în mai multe țări europene, s-au întors în Germania și, cunoscând că aici homeschooling-ul este interzis în baza unei legi din 1918, au solicitat o audiență la autoritatra școlară pentru a obține o dispensă. Biroul pentru Asistență Socială, Protecția Tinerilor și Ajutorarea Familiilor (Jugendamt) a refuzat cererea și a deferit părinții justiției pentru „punerea în pericol a copiilor”. Autoritățile germane, temându-se că familia va „fugi” în Franța, unde educația acasă este permisă, au intervenit în data de 29 august 2013 cu mai mult de 30 de polițiști și lucrători ai serviciilor sociale, luând copiii cu forța și dându-i în plasament.
Părinții și-au redobândit drepturile după o lungă și dificilă procedură care a durat peste 3 ani, la capătul căreia s-a demonstrat că copiii nu numai că nu fuseseră „în pericol” deloc, dar fuseseră educați temeinic și echilibrat.
La 14 aprilie 2015, familia a reclamat cauza la CEDO, cu o plângere pentru violarea vieții private și de familie (art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului) ca și a dreptului părinților de a-și educa copiii în conformitate cu convingerile lor religioase și filosofice (art. 2 al primului Protocol adițional la Convenție).
Centrul European pentru Lege și Justiție (European Centre for Law and Justice), ONG cu sediul la Strasbourg, condus de dr. Gregor Puppinck (articole pe CulturaVieții.ro) a intervenit ca terță parte în cauză, în sprijinul responsabilității și dreptului primordial al părinților de a asigura educarea copiilor.
În observațiile scrise depuse, ELCJ reamintește că părinții poartă în mod natural responsabilitatea copiilor ce le sunt în grijă, ceea ce le conferă un drept de prioritate în fața Statului în alegerea și asigurarea tipului de educație și de instruire pe care aceștia o vor urma. Părinții nasc și cresc copiii, fiind deci primii responsabili pentru bunăstarea acestora. Statul trebuie să îi asiste în misiunea pe care o au și să verifice dacă copiii nu sunt privați de educație. Dacă este cazul, trebuie suplinită lipsa părinților.
În opoziție cu interpretarea etatistă din cauza Konrad, ECLJ abordează perspectiva naturii relațiilor dintre familie și autoritatea de stat, arătând că autorii Convenției au urmărit, imediat după Al Doilea Război Mondial, să restabilească ordinea naturală pentru a restabili fundamentele democratice ale societății. Pentru aceasta, ei au optat în mod clar pentru o înțelegere subsidiară, mai degrabă decât una etatistă, a acestei relații, punând astfel persoana, în toate dimensiunile sale sociale și naturale, înapoi ca centru și scop final al societății și al statului. În timpul alcătuirii Convenției, diplomații, deputații și funcționarii civili ai Consiliului Europei s-au exprimat în acest sens, conștienți de faptul că „regimurile totalitare (…) au căutat sistematic să-și expună copiii la propagandă ideologică prin privarea de influența justă a părinților” [1] și că familia și drepturile parentale trebuie garantate pentru „a contracara (…) un aspect teribil al totalitarismului” care conduce la „imposibilitatea ca părinții să-i crească (pe copiii lor) în propria religie și în propriile convingeri filosofice” [2].
Dreptul părinților de a-și educa copiii în conformitate cu convingerile proprii este calificat ca un drept „natural”, „elementar”, „fundamental”, „înnăscut” sau „prioritar”; el protejează libertatea părinților contra statului, fără însă a institui această libertate, nu este o „favoare” [3], ci „un drept a natural, pe care doar un autocrat îl poate disputa” [4]. Acest drept trebuie garantat „contra pericolului naționalizării, absorbției, monopolizării, rechiziționării tinerilor de către stat” [5], așa cu subliniază distinsul jurist francez Pierre-Henri Teitgen.
În lumina Convenției, ECLJ subliniază că dacă Articolul 2 al primului Protocol adițional la Convenție nu recunoaște explicit dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea propriilor copii și nici dreptul acestora de a fonda școli private, nu îl exclude; chiar dimpotrivă, îl presupune. Într-adevăr, obiectul Art. 2 al primului Protocol este să garanteze libertatea părinților și să impună statului obligația negativă de a respecta acestă libertate. În consecință, această dispoziție nu definește limitele maximale ale libertăților parentale, ci limitele miniale pe care statul trebuie să le respecte: adică, respectarea convingerilor părinților. Ar fi absurd să ne întrebăm dacă acest articol prescrie o obligație pozitivă a statului de a autoriza homeschooling-ul sau școlile particulare; el conține esențialmente obligația negativă de a nu se opune, întrucît dreptul părinților este unul fundamental și existent înaintea apariției statului.
În cele din urmă, limitele drepturilor parentale în materie de educație, la fel ca și cele ale statului, sunt acelea în care nu se încalcă dreptul copilului de a fi privat de educație.
Pentru a concluziona, ECLJ consideră că, în cauza Wunderlich, este posibil ca Curtea să găsească o violare a Convenției chiar în lipsa unei obligații necondiționate a statului de a permite educația acasă. Trebuie doar luat în considerare că Germania nu a avut motive suficiente în cauza prezentă, în special în ce privește dreptul lor la instruire, atunci când a scos copiii din custodia părinților; această măsură fiind în mod evident disproporționată.
Pentru ECLJ, este esențial ca Curtea să reafirme principiul liberal al dreptului natural, acela că familia a precedat statului.
–
[1] Steering Committee for Human Rights, Report to the Committee of Ministers, Preparatory works, p. 53.
[2] Sir Maxwell-Fyfe, Session of the Assembly 25th August 1950.
[3] Deputy Pernot, French MEP, Preparatory works, p. 185.
[4] Professor Boggiano Pico, Italian MEP, Preparatory Works, p. 189
[5] Pierre-Henri Teitgen, Rapporteur of the Committee on Legal Questions Preparatory works, p. 195.