Ipocrizia progresismului (de pr. Shenan Boquet)

Progresismul este o ideologie caracterizată tot mai mult prin ipocrizie și contradicții interne.

Luați în considerare următoarele: progresiștii își afirmă credința în „toleranță” mai presus de toate. Dar ei sunt cei care s-au dovedit cei mai vinovați atunci când vine vorba de demonizarea și defăimarea celor care deviază o iotă de la „ortodoxia” progresistă. Aceiași oameni care ne vorbesc neîncetat despre valoarea „dialogului” sunt cei care au născocit așa-numita cultură a anihilării, în care mulțimi de confrați de-ai lor se străduiesc, voit, să elimine din societate crescută pe oricine îndrăznește să spună – sau să creadă – orice nu e 100% „vigilent”. [1]

Progresiștii laudă valoarea „științei moderne” și deplâng fundamentalismul religios. Însă apoi virează cu 180 de grade și cer supunere imediată și fără dubii la pseudo-misticismul transgenderist, care susține că o persoană își poate schimba genul pur și simplu imaginându-și aceasta. Dacă cineva îndrăznește să arate că acest lucru nu poate fi verificat științific și chiar contrazice în mod flagrant tot ceea ce știm despre sexul biologic, va fi respins repede ca transfob și bigot.

Progresiștii laudă „libertatea” personală și „dreptul de a alege”, dar își adună puterile pentru a restrânge libertatea conservatorilor și a credincioșilor în a-și urma credința. Cer, de exemplu, să fie folosite pronumele „de gen neutru”, sub amenințarea unei sancțiuni. Interzic adulților să urmeze terapia destinată învingerii atracției față de persoane de același sex sau renunțării la stilul de viață homosexual. Interzic părinților creștini să-și retragă copiii de la orele care le încalcă credința. Forțează cofetarii ori fotografii creștini să celebreze „nunți” între persoane de același sex – altfel, își vor pierde afacerile. Și acesta este doar vârful aisbergului.

Progresiștii se prezintă ca feminiști care cred în egalitatea de gen. Dar râd de tinerele care sunt deranjate că bărbații-care-se-consideră-femei le folosesc vestiarele și toaletele, spunându-le să tacă și să se obișnuiască cu ideea. De asemenea, nu au nici o problemă să năruie visele sportivelor, permițând bărbaților-care-se-consideră-femei să concureze împotriva lor. Progresiștii iau în râs stereotipurile de gen, dar în momentul în care un băiat arată vreun interes pentru o rochie sclipitoare sau o „jucărie de fetiță”, pretind că se află în fața unei dovezi că el este, de fapt, fată.

Progresiștii susțin că se opun exploatării celor vulnerabili, dar aplaudă băieței îmbrăcați în prostituate defilând în fața adulților prin barurile gay; aplaudă, când copiii sunt supuși unor schimbări de gen experimentale și empirice, care au un impact major asupra vieții lor, implicând o castrare chimică – uneori fizică – cu mult timp înaintea vârstei la care ar putea consimți.

 

Ideologia înaintea copiilor: James Younger

Multe din aceste contradicții și ipocrizii au ajuns în presă luna trecută odată cu cazul îngrijorător al lui James Younger.

James este un băiat din Texas, în vârstă de 7 ani, care a fost aruncat în mod tragic în divorțul plin de asperități al părinților săi. Dar și mai rău, a fost aruncat în tumultul confuziei de gen. Mama sa „progresistă”, Anne Georgulas, un medic pediatru, i-a spus lui James că este o fată încă de la vârsta de trei ani, după ce – îți stă mintea în loc – copilul a făcut greșeala de a avea o preferință pentru jucăriile „de fete” de la McDonalds.

Jeffrey Younger se opune tranziției de gen a fiului său, așa cum a afirmat în mod clar înainte ca justiția să impună o decizie în acest caz. El subliniază, rezonabil, că băiatul este prea mic pentru a decide ceva atât de complex și cu impact asupra întregii vieți. În schimb, tatăl pledează pentru „așteptăm și vedem”. De asemenea, Jeffrey susține că atunci când este cu el, copilul se comportă și se îmbracă la fel ca un băiat normal și chiar își exprimă preferința în acest sens.

Cu toate acestea, fosta sa soție a încercat să obțină custodie unică asupra băiatului și să-l forțeze pe Jeffrey să-i spună fiului său „Luna” și „ea.” Între timp, Anne Georgulas i-a construit în amănunt viața lui James în așa fel încât să-l „afirme” în identitatea feminină pe care a creat-o pentru el. A căutat un pediatru care să îl trateze pe James ca pe o fată. S-a asigurat că toți profesorii și prietenii lui James de la școală îi spun „ea” și „Luna”. Și pentru că James nu este încă sub tratamentul care blochează pubertatea, mama ia în calcul castrarea chimică atunci când copilul va ajunge la pubertate.

Probabil, dacă James va urma această cale, va fi sfătuit să opteze pentru castrarea fizică – mutilarea permanentă și ireversibilă a corpului său.

Toate acestea pentru că a ales o jucărie „de fată” de la McDonald’s când avea trei ani…

 

Cazul progresist al abuzurilor asupra copiilor

Intepretarea acestui caz trebuie să devină una de rutină: ceea ce se întâmplă cu James este abuz asupra copilului. Punct.

Aici sunt complet de acord cu episcopul Athanasius Schneider, care a răspuns astfel la acest caz:

„Ei abuzează de un copil care nu poate… decide pentru sine. A-l abuza pentru a-și servi părerile proprii, ideologiile adulților, ale depravaților și chiar ale acestei ideologii perverse de gen – este, pentru mine, o rușine și un abuz oribil asupra unui copil”.

Citește și: „Cazul Alfie Evans a arătat întregii lumi că puterea politică vrea să facă următorul pas prin legalizarea infanticidului” – fragment din interviul cu episcopul Schneider de Astana

Jeffrey Younger a recunoscut singur că nu a fost un soț și un tată perfect. Dar, așa cum a spus-o într-un interviu recent, cel puțin „nu încerc să-i tai penisul fiului meu. Și nici nu încerc să îl îmbrac în fată și să îl păcălesc că este fată. Și nu încerc să-l împing să facă schimbare medicală de sex”.

Sunt lucruri de bun simț. Cu toate acestea, așa cum știm deja bine de-acum, bunul simț nu mai este de mult normal. Luna trecută, 11 din cei 12 membri ai unui juriu au votat împotriva cererii lui Jeffrey de a obține custodia exclusivă a fiului său. În acest fel, au deschis calea pentru ca mama copilului să continuie să-l facă pe fiul ei să se creadă „Luna”.

Numai după un scandal la nivel național și mulțumită muncii din greu a media independente și conservatoare, care au atras atenția asupra cazului, judecătorul a intervenit și a anulat decizia juriului, decizând, în final, ca părinții să aibă custodie comună și ca ambii să își dea acordul pentru orice fel de procedură medicală. Deci James este în siguranță – deocamdată – față de cele mai drastice și ireversibile intervenții, care i-ar fi răpit șansa de a trăi o viață normală ca băiat.

Dar poate cel mai edificator lucru în acest sens este comportamentul mass-media și al activiștilor progresiști. Inițial, mass-media a ignorat pur și simplu cazul. Nici o agenție de știri, cu excepția a două site-uri de știri conservatoare, nu a scris despre proces. Numai după ce juriul a decis împotriva lui Jeffrey Younger, amplificând indignarea la nivel național, i-au acordat ceva atenție. Dar când publicații ca Forbes sau Washington Post au relatat cazul, au făcut-o referindu-se la băiat ca „ea, Luna”, adică „fiica lui Jeffrey Younger”. Cam atât despre imparțialitate!

Între timp, activiștii progresiști au răspuns la hashtagul conservator de pe Twitter – #ProtectJamesYounger – cu unul propriu, #ProtectLunaYounger. Grupul extremist Human Rights Campaign [2] a publicat o scrisoare prin care îl acuza pe Ted Cruz [3] – care a luat poziție în sprijinul lui Jeffrey și al fiului său – că „trădează funcția, responsabilitățile pe care le are și buna cuviință”.

Aici ne-a adus progresismul – la punctul în care apără supunerea unui băiețel nevinovat la proceduri medicale periculoase și neverificate, transformându-l într-un pion în revoluția lor socială. Astfel le-a fost expusă ipocrizia: progresismul nu mai poate pretinde că pledează pentru toleranță, libertate, știință sau pentru protejarea celor nevinovați; ci are de-a face tot mai mult cu dominația, exploatarea, intoleranța și adeziunea oarbă la o ideologie care a pierdut de mult contactul cu realitatea.

În calitate de creștini, să nu ne temem să ne opunem acestei ideologii. După cum a spus episcopul Schneider:

„Trebuie să ne unim forțele, noi, persoanele care încă mai avem bun simț, chiar și necreștinii; să facem o coaliție, o alianță care să apere bunul simț, să apere legea naturală, să apere copiii… în natura lor firească – aceea de a fi băieți și fete; să apere căsătoria și familia. Aceasta este bătălia noastră, dusă pentru binele umanității.”

–

[1].  „Woke culture” (woke = trezit; participiu de la wake, a trezi) este o sub-cultură din America de Nord care se concentrează pe manifestări ale Stângii culturale, precum justiția socială, feminism, minorități sexuale, anarhism, brutalitatea poliției, ecologism.

[2]. HRC este una din organizațiile cele mai active și radicale în promovarea homosexualității în SUA.

[3]. Senator Republican de Texas.

–