back to top

Irlanda: 3000 de persoane susțin bebelușul născut la 25 de săptămâni în baza noii legi pro-avort

[box type=”shadow”]LifeSiteNews relatează despre reacția virulentă a irlandezilor contra unei legi care permite avortul în anumite circumstanțe, deși teoretic copilul nenăscut este protejat prin constituție în această țară. O femeie poate obține avortul dacă sarcina pune în pericol iminent viața mamei, aceasta amenințând că se va sinucide. Contestatarii afirmă că este imposibil pentru medici să stabilească dacă femeia spune adevărul și că, oricum, despresia suicidară nu se tratează prin avort.[/box]

Trei mii de oameni au ieșit luni, 25.08, în stradă în Dublin, cerând anularea noii legi pro-avort a guvernului de coaliție irlandez, care a avut ca rezultat nașterea prematură intenționată a unui băiețel la 25 de săptămâni de sarcină. Numit „Baby Hope” (Bebelușul Speranța), acesta luptă acum pentru supraviețuire într-un spital din Dublin.

Legea, aprobată în vara trecută, permite avortul direct și inducerea prematură a nașterii pe întreaga perioadă de 9 luni a sarcinii, dacă medicii determină că viața mamei este pusă în pericol – deși acest risc este reprezentat doar de declararea unei intenții suicidare.

Contestatarii pro-vita ai legii au prevăzut că aceasta îi va pune pe medici în astfel de situații. Una dintre principalele voci oponente actului legislativ, dna. Niamh Uí Bhriain din partea The Life Institute, a declarat la mitingul de luni din Dublin că, dacă prim-ministrul Enda Kenny „are o conștiință, sper că îi e rușine de suferința indusă deliberat de această lege unui mic băiețel, care se chinuie să respire”.

„Legea sa pro-avort a căzut la primul obstacol, și dl. Kenny trebuie acum să abroge acest act legislativ pro-avort crud și nefuncțional”, a declarat ea în fața mulțimii la Vigil for Hope (Priveghere pentru Hope), ultimul dintr-o serie de mitinguri din luna curentă.

VigilforHope1_645_478

Grupul de campanie pro-viață Youth Defence a anunțat că va trimite 5.000 de felicitări cu urarea „Însănătoșire grabnică” pentru bebeluș la Ministerul Sănătății irlandez, pentru a atrage atenția legislatorilor asupra contradicțiilor legii.

Dr. Eoghan de Faoite, unul dintre organizatori, a subliniat că mama în cazul lui Baby Hope, care a rămas anonimă, se afla sub îngrijirea Irish Family Planning Association (Asociația Irlandeză pentru Planificare Familială – IFPA), unul dintre principalii susținători ai legii și cea mai activă grupare pro-avort din Irlanda. Conform lui De Faoite, cazul femeii a fost „prost gestionat” și „antiteza îngrijirii medicale obstetrice”. El a declarat:

„Acest caz a încălcat toate regulile medicinii. În primul rând, IFPA nu a tratat corespunzător starea sănătății mintale a femeii, care de două ori și-a exprimat ideația suicidară către IFPA; în al doilea rând, avortul a fost prescris ca tratament pentru riscul său suicidar, când orice medic știe că nu există dovezi științifice pentru așa ceva; și în al treilea rând, un obstetrician a fost obligat să forțeze nașterea unui bebeluș sănătos la 25 de săptămâni [de sarcină], fără să existe o bază medicală.

Femeile vulnerabile, care exprimă gânduri suicidare, trebuie să primească tratamentul corect: sprijin, psihoterapie și medicație, dacă este necesar. Așa se tratează riscul suicidar. Cu toate acestea, legislația forțează medicii să abandoneze medicina bazată pe dovezi științifice și să efectueze avorturi la cerere, oricând pe durata de 9 luni a sarcinii”.

S-a raportat în știri că mama copilului, neidentificată, se afla sub îngrijirea IFPA și a amenințat că se va sinucide dacă nu i se va face „întrerupere”. Directorul Serviciului Sanitar a declarat că se va face un control intern pentru a „pune capăt oricăror comentarii incorecte care înconjoară în prezent această chestiune”. Mass-media a raportat că băiețelul a fost „plasat în îngrijire”.

Irish Times a raportat că „o comisie alcătuită din doi psihiatri și un obstetrician a agreat că femeia este suicidară” dar, copilul fiind constatat sănătos, era posibilă doar inducerea nașterii, fără avort direct. Publicația a anunțat că femeia a protestat și a „făcut greva setei și a foamei” până când s-a obținut un ordin judecătoresc pentru rehidratarea sa forțată.

„S-a convenit că, deoarece era viabil, fătul trebuia născut prin cezariană. Deși inițial a refuzat această opțiune, ulterior femeia și-a dat acordul”, enunță articolul din Irish Times.

The Guardian a preluat știrea și, sub titlul „Femeia căreia i s-a refuzat avortul în Irlanda a rămas gravidă în urma unui viol”, a citat o „prietenă” a mamei, care a declarat că acesteia „i s-a refuzat avortul”. The Guardian, cel mai mare susținător al lobby-ului avortist în Marea Britanie, a afirmat că femeia „a fost forțată să dea naștere prin cezariană după ce i-a fost refuzat avortul în Irlanda”.

Totodată, „crema” lobby-ului avortist irlandez a criticat acțiunile medicilor de a încerca să salveze viața bebelușului, declarând că acesta ar fi trebuit să fie omorât prin avort direct mai devreme în sarcină. The Guardian a citat asociația medicală Doctors for Choice: „Dacă o victimă tânără a unui viol, certificată ca necesitând un avort din cauza riscului de sinucidere, nu poate avea acces la servicii de avort, atunci legislația și aplicarea acesteia sunt în mod clar și fatal defecte”. Gruparea a afirmat că acest caz demonstrează necesitatea de a respinge amendamentul pro-viață al Constituției Irlandei astfel încât copiii să poată fi avortați pur și simplu, fără ezitare.

The Times a citat National Women’s Council of Ireland (NWCI), care de asemenea, a cerut eliminarea clauzei constituționale. „Nicio societate civilizată nu poate susține o lege care lasă o femeie să își piardă autonomia corporală odată ce rămâne însărcinată. Nicio altă femeie și fată disperată nu ar trebui să se vadă obligate a apela la tribunale, aici și în UE. Timpul să acționăm este acum”, scria în declarația grupării.

VigilforHope5_645_469

Anterior în luna august, guvernul irlandez a emis normele metodologice ale legii, care au confirmat cele mai sumbre temeri ale avocaților pro-viață. Acestea permit inducerea prematură a nașterii în locul avortului direct, obligând apoi medicii să trateze copilul prematur ca pacient, dacă supraviețuiește procedurii.

Incidentul lui Baby Hope, venit atât de rapid după publicarea normelor guvernamentale, a generat scântei în dezbaterea cu privire la avort în Irlanda. Ministra justiției, Frances Fitzgerald, nu a dorit, totuși, să declare decât că guvernul va „monitoriza” noua lege.

Într-un editorial publicat în Irish Times, dr. Ruth Cullen afirmă că lobbiștii pro-avort sunt rușinați de acest caz, deoarece el demonstrează contradicțiile intrinseci și înșelăciunea poziției lor:

„Bebelușul reamintește tuturor care vor să audă că avortul nu este un concept moral abstract. El reprezintă distrugerea deliberată a unei mici vieți umane în numele «alegerii» sau, și mai absurd, al «egalității». Doar evaluarea unui obstetrician a scăpat copilul de avort.

Bebelușul abia a supraviețuit, datorită Legii privind protecția vieții în timpul sarcinii, dar fiind născut obscen de prematur, încă se luptă pentru supraviețuire și s-ar putea confrunta cu o dizabilitate pe întreaga durată a vieții. Care este scopul?”

La momentul dezbaterii legii, comisia parlamentară a audiat numeroase mărturii ale profesioniștilor psihiatri, care au declarat că avortul nu poate fi considerat niciodată un „tratament” pentru depresie sau ideația suicidară. Martorii pro-viață în fața comisiei au subliniat, de asemenea, că legea ar obliga medicii să supună deliberat copiii supraviețuitori ai nașterii premature unei mulțimi de probleme de sănătate, unele pe viață.

Dr. Sean O’Domhnaill, medic primar psihiatru și psihoterapeut care a depus mărturie în fața comisiei, a scris într-un editorial din 18 august pentru publicația The Irish Independent că legea și normele sale metodologice au „deschis o perspectivă oripilantă” pentru „practicienii suprasolicitați”:

„Rușine acestui guvern, așadar, că nu a ascultat probele, prezentate în două audieri separate ale Oireachtas, cu privire la avort și riscul suicidar. [Legea și normele au] creat scenarii extrem de dificile și nefuncționale pentru medicii care doresc să servească femeile în mod optim pe durata sarcinii”.

În prezentarea sa în fața Comisiei Comune a Oireachtas privind Sănătatea și Copiii, susținută anul trecut, dr. O’Domhnaill a declarat că s-a numărat printre vocile care au ridicat dubii „că această consultare are vreun sens, dacă guvernul nu ține cont de probele experților cu privire la avort și riscul suicidar”.

Domnia sa a declarat că există un „acord complet în rândul tuturor experților psihiatri” că avortul nu are nicio utilitate ca răspuns la riscul suicidar. „Mi se pare extraordinar, atunci, că acest guvern a considerat oportun să ignore toate probele acumulate și să propună cinic legalizarea avortului sub pretextul evitării sinuciderii”.

El a declarat fără menajamente în fața comisiei că motivul riscului suicidar este o înșelăciune:

„Dacă nu se poate argumenta tratamentul intenției suicidare prin avort, atunci nu are niciun sens să se dea curs acestei legislații.

Trebuie să expunem acum minciuna că Irlanda ar avea vreo obligație, impusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de a legifera avortul. CEDO a cerut să ne «clarificăm» legea, nu să scriem una nouă!”

Printre chestiunile de ordin juridic pentru medici, conform articolului scris de dr. O’Domhnaill în The Independent, este răspunderea lor legală pentru inducerea deliberată a nașterii premature, favorizând astfel probleme de sănătate pe termen lung, potențial grave, asupra copiilor.

„Ce se va întâmpla cu copilul, care a fost procopsit intenționat cu toate complicațiile, posibil severe, ale prematurității, care includ paralizie cerebrală, orbire și leziuni cerebrale? Medicii – și statul – vor fi pasibili de acțiunea în instanță a acelui copil, în anii ce vor urma?”

Iulia Matei
Iulia Matei
Mamă, cetățean, traducătoare. Susținătoare a activității Pro-Vita și contribuitoare la blogul Cultura Vieții în speranța unei lumi mai bune pentru generațiile de mâine, printr-o informare corectă a generațiilor de azi.

Cele mai recente articole