Dau oare femeile dovadă de umanitate?
Aceasta a fost întrebarea pe care Dorothy L. Sayers a pus-o drept titlu al unui eseu de mare efect, devenit celebru. Răspunsul ei a fost un „da” răsunător, deoarece femeile și bărbații sunt plămădiți din aceiași natură umanitară. Astăzi, întrebarea „ce înseamnă să fii om” a devenit controversată, în consecință, un răspuns atât de simplu n-ar mai fi acceptat atât de ușor.
Atunci când discutăm despre avort, dezbaterea noastră cu privire la ceea ce înseamnă a fi om sau o simplă persoană se concentrează în principiu asupra copilului din uter. Este considerat embrionul o ființă umană? Există o distincție semnificativă între o ființă umană și o persoană? Analiza întrebărilor de acest fel este esențială pentru determinarea aspectului moral al avortului. De asemenea vorbim despre un raționament logic, deoarece răspunsul la aceste întrebări determină dacă avortul este doar o procedură medicală sau o formă de omucidere.
Cu toate acestea, diferendele noastre fundamentale cu privire la avort implică întrebări suplimentare. Cum este perceput așadar caracterul uman al femeii într-o societate care consideră avortul drept legitim? De fapt, cum e perceput caracterul uman în general în cadrul acestei societăți? Aceste întrebări își au rostul când vine vorba de aspectul moral al discuției, deoarece problema avortului nu poate fi redusă la aspectul mărginit al găzduirii copilului în uter. Răspunsurile în această privință au drept fundament premise mult mai complexe cu privire la scopul – telos – al existenței umane în general.
Dacă ar fi să îi credem pe cei care apără dreptul la avort, ceea ce îi atestă femeii altruismul și omenia este doar puterea de a pune capăt vieții copilului nenăscut – adică autonomia corespunzătoare statutului său de egal al bărbatului.
Sunt relațiile sexuale pasagere, lipsite de urmări, calea spre împlinirea umană?
Simțul moral al unei societăți reprezintă o parte integrantă a modului în care membrii societății respective concep lumea. Pentru ca avortul să fie măcar plauzibil, ca să nu mai vorbim de acceptabil, o societate trebuie să împărtășască anumite idei, cum ar fi aceea că o femeie trebuie să dețină controlul, în special de tip sexual și reproductiv, asupra propriului corp. Cei mai mulți susținători ai avortului legal își apără poziția în temeiul drepturilor femeii, argumentând că, fără acces la avort legal, femeile ar fi incapabile să își controleze corpul.
Acest argument presupune, în profunzime, că activitatea sexuală reprezintă modul convențional în care ființele umane își găsesc împlinirea.
În societatea noastră suntem îndocrinați cu acest principiu din copilărie. Faptul că educația sexuală explicită, ruptă de orice cadru moral, este promovată chiar în școlile primare, este un exemplu evident, deși nu este nici pe departe cel mai marcant. Filmele, pornografia difuzată pe internet, programele de tip reality TV, chiar și reclamele, propun o viziune în care elementul chintesențial de dezvoltare al unei ființe umane cu adevărat autentice este satisfacția sexuală.
Acest lucru este întărit de angajamentul societății față de ideea că dorința sexuală este fundamentală pentru identitatea individuală. Acesta nu reprezintă numai un principiu foarte clar și explicit al mișcării LGBTQ+, ci și o prefigurare culturală din ce în ce mai evidentă. Într-o lume așa cum a devenit a noastră, eșecul de a găsi plăcerea sau satisfacția sexuală este echivalent cu eșecul în a fi pe deplin autentic și, prin urmare, pe deplin uman. Nici nu ar trebui să ne uităm mai departe de modul în care societatea actuală ridiculizează fecioria și celibatul pentru a avea dovada.
Așadar, dezbaterea noastră privind avortul – și retorica aferentă privind controlul femeilor asupra propriului corp și a propriei sexualități – necesită un context mai larg decât dezacordul nostru limitat privind modul în care definim calitatea de persoană a copilului din pântecele mamei. În schimb, atât procedura medicală în sine, cât și tensiunea din jurul acesteia consolidează noțiunile de „om” și „uman”, care plasează sexul – fără angajamente și lipsit de conținut relațional – în centrul lor.
În căutarea controlului asupra reproducerii
Susținerea avortului legal ca mijloc indispensabil pentru femei de a-și controla deciziile cu privire la reproducere presupune sex fără limite sau consecințe drept condiția prealabilă pentru libertatea și prosperitatea umană. Atât contracepția, cât și avortul sunt necesare, din acest punct de vedere, pentru că permit femeilor fie să evite, fie să se descotorosească de consecințele naturale ale activității sexuale; controlul reproducerii prin evitarea actului care duce la concepție nu este nici pe departe luat în considerare. Ceea ce ne este prezentat drept „mijloc de control al reproducerii” reprezintă, în fapt, urmărirea satisfacției sexuale și dispunerea de consecințele acesteia.
Acest punct de vedere a apărut printre gânditorii de frunte ai mișcării feministe din Al doilea val, cele care au susținut contracepția și avortul ca mijloace esențiale de eliberare a femeilor de bărbați, de familie și… de propriul corp. Această școală de gândire considera că femeile sunt profund dezavantajate prin capacitatea de a avea copii și au căutat să le elibereze de, așa cum o numește scriitoarea feministă Shulamith Firestone, „tirania biologiei reproductive”. Insistența asupra controlului nașterilor și avortului indica o premisă mai profundă: pentru a fi libere și împlinite, femeile se puteau implica și îndepărta de consecințele naturale ale unei relații sexuale, după bunul lor plac. Deoarece bărbații sunt capabili să se bucure de sex evitând consecința naturală a acestuia – sarcina – de ce să nu aibă și femeile posibilitatea de a face același lucru, cu ajutorul tehnologiei, care poate împiedica sau face să dispară orice copil care ar putea rezulta de aici.
Asemenea mod de a gândi se păstrează printre susținătorii avortului legal de astăzi, cei care apără avortul ca „esențial pentru autonomia femeii” și iau în derâdere legile care protejează copilul nenăscut drept limitări inacceptabile ale dreptului femeii de a lua, în limbajul lor, „decizii cu privire la propriul corp”. Acești susținători descriu legile pro-viață drept restricții asupra capacității femeii de a decide dacă rămâne însărcinată sau își controlează viitorul din punct de vedere reproductiv – deși, cu sau fără avort legal, majoritatea femeilor din Statele Unite sunt perfect libere să decidă când și dacă rămân însărcinate.
Dar într-o societate care presupune că sexul fără urmări reprezintă o parte esențială a împlinirii și a identității umane, noțiunea potrivit căreia o femeie ar putea să-și controleze viața reproductivă prin refuzul actului care duce la sarcină nu merită menționată niciodată.
Prin urmare, potrivit feminismului pro-avort, dreptul la iresponsabilitate individuală este cel care face ca o femeie să fie cu adevărat o femeie. Acest lucru reprezintă o negare a ceea ce ne face cu adevărat umani: interdependența firească și îndatoririle reciproce.
Ca să revin la întrebarea lui Sayers: dau oare femeile dovadă de umanitate? Conform logicii feministelor pro-avort de astăzi, se pare că nu.
